Cum vii dinspre Bd. Magheru şi ajungi în locul numit "La coloane", descoperi peste drum, spre zona ASE-ului, o casă mare, de epocă, pe lângă zidurile căreia trec zilnic mii de bucureşteni.
Puţini îşi ridică privirea către ornamente. Acolo sus, sub acoperişul din tablă, se află câteva medalioane cu două litere S suprapuse. Sunt iniţialele unui nume, cel al proprietarului de odinioară: Sabba Ştefănescu. Undeva, într-un colţ, e gravat şi numele arhitectului, O. (Oscar) Maugsch. La parter, sunt deschise câteva magazine, iar aproape lipit de perete se află chioşcul unei covrigării. Clădirea aceasta e cea mai înzorzonată cu reclame din toată Piaţa Romană. Un bazar care în vremuri mai bune era reşedinţa unui savant şi profesor universitar, recunoscut pentru ştiinţa sa.
Un profesor de neuitatÎn 1857, anul când s-a născut Sabba Ştefănescu, pe străzile Bucureştiului au fost aprinse primele felinare din lume care funcţionau cu petrol lampant. Născut în Craiova, tânărul Sabba va amâna întâlnirea cu luminile Capitalei, pornind la Paris, spre luminile de pe Sena, pentru a studia geologia. Cel mai probabil, părinţii lui au fost oameni înstăriţi, dacă, după absolvirea liceului din Bănie, tânărul oltean a ajuns să studieze în Franţa, unde a obţinut licenţa în ştiinţe naturale (1879). Cu prestigioasa diplomă în bagaje, Sabba a început o viaţă nouă, stabilindu-se în Bucureşti, oraş care sub domnia lui Carol I se dezvolta pe toate planurile, inclusiv ştiinţific. Era nevoie de tineri competenţi, dornici să cerceteze şi să afle lucruri noi. Sabba era unul dintre ei. Potrivit "Anuarului Bucurescilor", în 1883, tânărul craiovean cu studii la Paris era deja angajat ca ajutor naturalist la Muzeul de Istorie Naturală. Doi ani mai târziu, figurează ca profesor la Gimnasiul Lazăr. În 1886, a ajuns profesor la Liceul Sf. Sava. Mulţi ani a predat aici ştiinţele naturale, câştigându-şi admiraţia colegilor şi respectul elevilor. Toată lumea auzise de profesorul Sabba Ştefănescu de la liceul Sf. Sava, al cărui directorat l-a preluat după 1895. Din cauza severităţii sale, dar şi a staturii impozante, a fost poreclit "Balaurul". Destinul este o inepuizabilă sursă de coincidenţe: prenumele savantului este şi cel al binecunoscutului liceu bucureştean. În câteva surse bibliografice, prenumele profesorului este ortografiat în lb. română, Sava, în timp ce numele liceului este tradus în franceză St. Sabba!
Cu trăsura, prin râpeTânărul profesor de ştiinţe naturale nu s-a mulţumit numai să-i instruiască pe elevi. Voia să cerceteze, mai ales că geologia era o ştiinţă abia lansată în România. Erau atâtea lucruri de descoperit, de numit, de cartografiat! Românii aveau o percepţie poetică sau de-a dreptul mistică a pământului. Ei bine, era timpul ca ei să afle ce se află sub picioarele lor, până la straturile cele mai adânci. Sabba Ştefănescu a început să studieze structura subsolului, feliile de rocă aşezate unele peste altele, ca urmare a fenomenelor dramatice petrecute în îndepărtate ere geologice. Studia şi apoi redacta lucrări ştiinţifice, pe care le comunica Societăţii Geologice a Franţei. În cele din urmă, a obţinut titlul de doctor în geologie, cu o lucrare despre straturile pământului. A contribuit, apoi, în mod decisiv, la realizarea primei hărţi geologice a României. L-au fascinat, în egală măsură, fosilele animale, de la cochiliile mărunte cât o piuneză, până la scheletele mastodonţilor. Dintre trăsurile care se strecurau în toiul verii pe străduţele oraşului, ca să iasă pe vreun drumeag de câmpie, una avea o altă destinaţie decât vreo moşie sau staţiune balneară. Era trăsura în care se afla Sabba Ştefănescu, pornit să cerceteze râpile, malurile abrupte, prundişurile şi orice alt loc deschis, în pământul de la nord de Dunăre. Alteori, pe distanţe mai lungi, călătorea cu trenul. Preocupările profesorului puteau părea ciudate, dacă nu de-a dreptul ţicnite, unor bucureşteni obişnuiţi cu viaţa uşoară. Ei nu aveau însă cum să ştie că savantul se scufunda în trecutul aproape incomensurabil al pământului, ca să aducă informaţii valoroase pentru viitor. În secolul XX, economia României va creşte vertiginos şi datorită bogăţiilor aflate în subteran. Or, cercetătorul contribuise din plin la progresul geologiei.
O frumuseţe de casăTimp de peste douăzeci de ani, naturalistul a locuit cu chirie la diferite adrese din Calea Griviţei, Calea Buzeşti, str. Berzei şi str. Fântânii (actuala str. H. M. Berthelot). Pe la începutul secolului, după ce i s-a născut cel de-al treilea copil, profesorul de ştiinţele naturii, ajuns în 1904 deputat din partea Partidului Conservator, dar şi cadru universitar, şef al nou înfiinţatei catedre de paleontologie, a luat decizia să-şi construiască o locuinţă proprie. A cumpărat teren şi a ridicat o frumuseţe de casă în Piaţa Romană. Casă cu etaj, cu multe camere, cu balcon spre piaţă, aşa cum o vedem şi astăzi, păstrându-se, din fericire, aproape intactă. În planul cadastral al Bucureştiului din 1911, regăsim, deja, reşedinţa Ştefăneştilor, dovadă că a fost construită înaintea acestui an. Oricum, nu mai înainte de 1904, fiindcă, potrivit Anuarului Bucurescilor din acel an, profesorul locuia încă în casa din str. Fântânii nr. 18, peste drum de liceul Sf. Sava. Anuarul din 1906, în schimb, indică drept adresă Piaţa Romană. Cinci membri număra familia Ştefăneştilor: Sabba, Constanţa şi cei trei copii, Constantin, Radu şi Sabba. Soţia profesorului era originară tot din Craiova. Pe site-ul familypedia. wikia.com, am descoperit un portret al doamnei Ştefănescu, născută în 1871. Era o femeie frumoasă, elegantă, cu o privire vie şi caldă. A murit în 1944, în Costeştii din Vale, un sat din judeţul Dâmboviţa, unde cel mai probabil se refugiase din cauza războiului. Era văduvă de 13 ani. Nici soţul ei, Sabba, nu murise acasă, în reşedinţa din Piaţa Romană. A închis ochii pentru totdeauna la Sinaia, în 1931. Fiul săul cel mic, numit tot Sabba, a fost fascinat, la rândul său, de tainele pământului şi a ajuns un reputat geofizician, specializat în prospectarea electrică a subsolului. După instalarea regimului comunist a rămas în ţară, devenind membru titular al Academiei Române (tatăl său fusese membru corespondent) şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Geologice, Geofizice şi Geografice, între 1966 - 1990.
În bejenie
În 1916, familia Ştefănescu a apucat-o pe drumul Moldovei, aşa cum au făcut numeroase familii, când trupele germane se apropiau de Bucureşti. Virgiliu N. Drăghiceanu descrie în jurnalul său fuga locuitorilor din faţa iminentei invazii: "Pe jos, pe cai, cu automobile, biciclete, căruţe de pâine, camioane, cabriolete, docare, dricuri şi toate mijloacele de locomoţiune ce amintesc timpul migraţiunii popoarelor, se îndreaptă cu toţii, într-o înghesuială grozavă, spre rămpile gărilor, spre barierele şoselelor ce duc spre Răsărit". Casa din Piaţa Romană probabil a rămas pustie, expusă jafurilor, dacă nu cumva s-a stabilit aici vreun ofiţer german. Din Iaşi, în mod curios, familia nu s-a reîntors la Bucureşti. Profesorul a primit în 1917 o misiune diplomatică în Franţa. Împreună cu soţia şi cei trei copii, a urmat un traseu ocolitor, prin Rusia, a traversat Oceanul Îngheţat, a coborât prin Scoţia şi abia apoi s-a oprit la Paris. Aici, fiul cel mic a absolvit Liceul St. Louis şi a obţinut diploma de inginer în mine, la prestigioasa "École des Mines". După sfârşitul războiului, Ştefăneştii se vor întoarce în ţară, în apartamentele din iubita lor casă din Piaţa Romană. Nu ştiu dacă profesorul a scris un jurnal al acelei misterioase călătorii. Probabil a consemnat undeva peripeţiile inevitabile de-a lungul unui traseu lung, urmat prin locuri greu accesibile. Ni-l putem imagina pe o corabie înconjurată de ceţuri, îngrijorat de soarta lui şi a familiei sale, având în minte casa din Bucureşti.
Poarta metalică e deschisă. La o masă, aşezat pe scaun, chiar lângă peretele covrigăriei, stă un bătrân. Se ridică şi mă întâmpină: "Proprietar acum e o firmă, am auzit şi eu că ar fi cumpărat casa de la un urmaş al lui Ştefănescu, un colonel. Firma asta a subînchiriat la mai mulţi. Unii locuiesc aici, alţii fac afaceri". O uşă pictată cu siluete feminine îmbie clienţii să intre într-un "Night Club". Pe partea cealaltă, se înşiră câteva magazine: telefoane mobile, cosmeticale, bijuterii şi bluze. De plâns şi de râs în acelaşi timp: locuinţa severului savant a ajuns spaţiu comercial, pentru satisfacerea a tot soiul de frivolităţi, deşi e încă zdravănă, renovată, gata parcă să mai înfrunte încă o sută de ani.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
