Nici nu s-a încheiat bine ediţia de anul acesta, a 16-a, că organizatorii au şi anunţat cu mândrie că a fost, de departe, cea mai bună ediţie de până acum, cu 90.000 de bilete vândute. Însă recordul absolut în toată istoria festivalului e deţinut de filmul proiectat în Piaţa Unirii, în prezenţa actorului francez Alain Delon, la care s-au vândut 3300 de bilete, făcându-l pe Delon însuşi să exclame uimit: "Nu sunt generalul de Gaulle, dar e impresionant, îmi face plăcere". Dacă încă de la ediţiile trecute, TIFF-ul a pus Clujul pe harta internaţională a filmului, anul acesta, oaspeţii străini au confirmat: în timp ce Festivalul de la Cannes e în uşor declin, festivalul creat şi prezidat de regizorul Tudor Giurgiu e proaspăt, are o selecţie de filme excepţională, e prietenos, cald, entuziast şi lipsit de glam-ul inutil.
Ar fi aproape imposibil de dat socoteală, într-o singură pagină de ziar, despre tot ce s-a întâmplat acolo, timp de zece zile: au rulat 225 de filme din 53 de ţări, au fost 1300 de invitaţi şi 130.000 de participanţi, întâlniri cu publicul, concerte, ateliere, premiere, interviuri, cocktailuri şi petreceri. Timp de zece zile, Clujul s-a îmbrăcat în haina nouă, forfotitoare şi creativă, a tuturor celor care şi-au rupt din timpul lor pentru a răspunde prezent. Încercăm să refacem această imagine culturală, unică în România, prin declaraţiile unor participanţi.
Olimpia Melinte, actriţă
"TIFF-ul meu a stat sub semnul descoperirilor"
Este al 5-lea an când vin la TIFF şi, cu toate astea, continui să fiu surprinsă de energia, emoţiile şi bucuria pe care le trăiesc la Cluj. Anul ăsta TIFF-ul meu a stat sub semnul descoperirilor. Pe lângă faptul că am aflat că Alain Delon este născut fix în aceeaşi zi cu mine, asta m-a făcut să mă apropii de el, într-o dimineaţă, la micul dejun, şi să-i şoptesc acest mic amănunt. A mai existat şi întâlnirea cu filmul On Body and Soul, al unguroaicei Ildiko Enyedi, care m-a bulversat, m-a cucerit, m-a făcut să plâng şi să râd în acelaşi timp, şi să visez împreună cu eroii principali. Mi-a reamintit de ce am pornit pe drumul ăsta, de ce mi-am ales meseria asta, cât e magie şi cât e realitate în ceea ce facem. Mă bucură faptul că l-am descoperit la Cluj.
Andrei Crăciun, scriitor
Întâlniri care îţi pot schimba viaţa
Nu sunt un cinefil redutabil, prefer oricând teatrul, dar pot totuşi cuprinde fascinaţia filmelor de cinema. Am crezut - greşit - că TIFF este despre filme. Am fost naiv. Nu este doar despre asta. E despre întâlniri cu oameni speciali, întâlniri care, ştiu acum, au uneori puterea să îţi schimbe viaţa. Este şi despre petrecerile până în zorii zilelor, ca în cel mai bun cinema italian. Şi, poate cel mai mult, este despre oraşul Cluj-Napoca. Nu îmi pot imagina TIFF-ul altundeva. Clujul are încă răbdare cu oamenii, e deschis la minte şi la inimă, nu îi judecă şi nu îi condamnă, nu e iute la mânie. E o energie aparte aici, un spirit al locului, şi dacă este să văd un pericol pentru TIFF, atunci pericolul tocmai acesta este: festivalul să-şi piardă clujenitatea, să se bucureştenizeze sau, chiar mai rău, să devină mult prea mare pentru a mai permite luxul unor întâlniri adevărate, să decadă în superficial, în sclipici şi în mult zgomot pentru nimic. Deocamdată, tocmai plecat pe şaptesprezece ani, TIFF-ul rezistă. E adolescent, e rebel, are o nebunie foarte sănătoasă şi încă mai crede că va schimba lumea.
Andi Vasluianu, actor
Oameni pe care îi ador
Nu pot să nu mă minunez în fiecare an ce oameni frumoşi are TIFF-ul. E o fată acolo, în stafful organizaţional, Roxana Elekes o cheamă, despre care pot să vă zic, nu doar că e o eroină, fiindcă oamenii ăştia muncesc non stop, timp de zece zile, ca noi să ne simţim bine (uneori nu dorm nici nopţile), ci şi că e, pur şi simplu, unul din oamenii pe care îi ador. Are atâta calm, atâta bună-dispoziţie, e atât de binevoitoare în ceea ce face! Descurcă toate încurcăturile, dar mereu cu zâmbetul pe buze, niciodată tristă. Pentru mine, ea e un simbol despre ce înseamnă acest festival, care e mult mai mult decât o înşiruire de filme. E ca o lentilă prin care filtrez o stare de spirit, o bucurie care mi se întâmplă an de an.
Mihai Chirilov,
director artistic al Festivalului de Film Transilvania
Ne-a ajutat să facem lumină printre sutele de pelicule care au rulat la Cluj, recomandând cititorilor revistei noastre câteva filme care vor intra curând şi pe marile ecrane din ţară:
Cel mai aplaudat film
"Povestea iubirii" de Radu Mihăileanu. (Cu regizorul româno-francez citiţi un interviu la Asul de inimă - n. red.) E o coproducţie internaţională de amploare, turnată parţial în Transilvania, în satul Dâncu, adaptare după best-seller-ul omonim al lui Nicole Krauss, apărut la editura Humanitas. Filmul pendulează constant între trecut şi prezent, rememorând o poveste intensă de dragoste, întreruptă de vicisitudinile istoriei şi desăvârşită astăzi, atunci când te aştepţi mai puţin. În rolul principal, uriaşul actor britanic de film şi teatru Derek Jacobi, care a fost prezent la Cluj, la proiecţia, cu peste 3000 de spectatori, din Piaţa Unirii.
Cel mai poetic film
"Pierduţi în Paris", de Fiona Gordon şi Dominique Abel. O bibliotecară dintr-un orăşel canadian pleacă la Paris, în căutarea unei mătuşi care a dispărut (Emmanuelle Riva, din celebrul film "Hiroshima mon amour") şi dă peste un vagabond adorabil, care n-o mai lasă în pace. Aventurile lor haotice, împănate cu clovnerii inventive şi umor burlesc din belşug, au ceva din candoarea şi poezia filmelor mute, în decorul feeric al oraşului luminilor, în care eroii se pierd, pentru a-şi găsi, în cele din urmă, iubirea.
Cel mai tandru film
"Tărâmul binecuvântat" de Francis Lee. Acest debut britanic a ajuns la Cluj după festivalurile de la Sundance (unde a primit un premiu pentru regie) şi Berlin, unde a fost comparat deja cu Brokeback Mountain: o poveste de dragoste, între un tânăr fermier din Yorkshire, forţat să aibă grijă de gospodărie, după ce tatăl său paralizează, şi un zilier român (interpretat de Alec Secăreanu), venit în Anglia, pentru sezonul mieilor. Este un film al emoţiilor nerostite, senzual şi fără sentimentalisme apăsate, despre doi oameni care îşi unesc singurătăţile, într-un peisaj aspru şi izolat.
Cel mai aşteptat film
"Dalida", de Lisa Azuelos. Filmul reconstituie destinul legendarei vedete pop a anilor 50-60, care a vândut peste 130 de milioane de discuri în întreaga lume. Dalida a avut o viaţă făcută parcă pentru a fi adaptată pentru marele ecran, flamboaiantă, agitată şi tragică, iar interpretarea Svevei Alviti (un fotomodel italian aflat la primul ei rol) este, pur şi simplu, fantastică. Nu doar că aceasta seamănă frapant cu Dalida, dar îi redă magistral amestecul de forţă şi fragilitate şi îi interpretează hiturile (Paroles, Je suis malade, Laissez moi danser etc.) la perfecţie.
* Între 15 şi 18 iunie, la Bucureşti, şi între 21 şi 25 iunie, la Sibiu, iubitorii de film vor putea vedea retrospectiva celor mai bune filme din festivalul de la Cluj, incluzând şi "Familia mea fericită", a georgiencei Nana Ekvtimishvili şi a lui Simon Gross, câştigătorul Trofeului Transilvania, şi "Piatră pe inimă", superbul film islandez al lui Gudmundur Gudmundsson, care a cucerit Premiul Publicului.
Foto: NICU CHERCIU, CHRIS NEMEŞ