Nici nu s-a încheiat bine ediția de anul acesta, a 16-a, că organizatorii au și anunțat cu mândrie că a fost, de departe, cea mai bună ediție de până acum, cu 90.000 de bilete vândute. Însă recordul absolut în toată istoria festivalului e deținut de filmul proiectat în Piața Unirii, în prezența actorului francez Alain Delon, la care s-au vândut 3300 de bilete, făcându-l pe Delon însuși să exclame uimit: "Nu sunt generalul de Gaulle, dar e impresionant, îmi face plăcere". Dacă încă de la edițiile trecute, TIFF-ul a pus Clujul pe harta internațională a filmului, anul acesta, oaspeții străini au confirmat: în timp ce Festivalul de la Cannes e în ușor declin, festivalul creat și prezidat de regizorul Tudor Giurgiu e proaspăt, are o selecție de filme excepțională, e prietenos, cald, entuziast și lipsit de glam-ul inutil.
Ar fi aproape imposibil de dat socoteală, într-o singură pagină de ziar, despre tot ce s-a întâmplat acolo, timp de zece zile: au rulat 225 de filme din 53 de țări, au fost 1300 de invitați și 130.000 de participanți, întâlniri cu publicul, concerte, ateliere, premiere, interviuri, cocktailuri și petreceri. Timp de zece zile, Clujul s-a îmbrăcat în haina nouă, forfotitoare și creativă, a tuturor celor care și-au rupt din timpul lor pentru a răspunde prezent. Încercăm să refacem această imagine culturală, unică în România, prin declarațiile unor participanți.
Olimpia Melinte, actriță
"TIFF-ul meu a stat sub semnul descoperirilor"
Este al 5-lea an când vin la TIFF și, cu toate astea, continui să fiu surprinsă de energia, emoțiile și bucuria pe care le trăiesc la Cluj. Anul ăsta TIFF-ul meu a stat sub semnul descoperirilor. Pe lângă faptul că am aflat că Alain Delon este născut fix în aceeași zi cu mine, asta m-a făcut să mă apropii de el, într-o dimineață, la micul dejun, și să-i șoptesc acest mic amănunt. A mai existat și întâlnirea cu filmul On Body and Soul, al unguroaicei Ildiko Enyedi, care m-a bulversat, m-a cucerit, m-a făcut să plâng și să râd în același timp, și să visez împreună cu eroii principali. Mi-a reamintit de ce am pornit pe drumul ăsta, de ce mi-am ales meseria asta, cât e magie și cât e realitate în ceea ce facem. Mă bucură faptul că l-am descoperit la Cluj.
Andrei Crăciun, scriitor
Întâlniri care îți pot schimba viața
Nu sunt un cinefil redutabil, prefer oricând teatrul, dar pot totuși cuprinde fascinația filmelor de cinema. Am crezut - greșit - că TIFF este despre filme. Am fost naiv. Nu este doar despre asta. E despre întâlniri cu oameni speciali, întâlniri care, știu acum, au uneori puterea să îți schimbe viața. Este și despre petrecerile până în zorii zilelor, ca în cel mai bun cinema italian. Și, poate cel mai mult, este despre orașul Cluj-Napoca. Nu îmi pot imagina TIFF-ul altundeva. Clujul are încă răbdare cu oamenii, e deschis la minte și la inimă, nu îi judecă și nu îi condamnă, nu e iute la mânie. E o energie aparte aici, un spirit al locului, și dacă este să văd un pericol pentru TIFF, atunci pericolul tocmai acesta este: festivalul să-și piardă clujenitatea, să se bucureștenizeze sau, chiar mai rău, să devină mult prea mare pentru a mai permite luxul unor întâlniri adevărate, să decadă în superficial, în sclipici și în mult zgomot pentru nimic. Deocamdată, tocmai plecat pe șaptesprezece ani, TIFF-ul rezistă. E adolescent, e rebel, are o nebunie foarte sănătoasă și încă mai crede că va schimba lumea.
Andi Vasluianu, actor
Oameni pe care îi ador
Nu pot să nu mă minunez în fiecare an ce oameni frumoși are TIFF-ul. E o fată acolo, în stafful organizațional, Roxana Elekes o cheamă, despre care pot să vă zic, nu doar că e o eroină, fiindcă oamenii ăștia muncesc non stop, timp de zece zile, ca noi să ne simțim bine (uneori nu dorm nici nopțile), ci și că e, pur și simplu, unul din oamenii pe care îi ador. Are atâta calm, atâta bună-dispoziție, e atât de binevoitoare în ceea ce face! Descurcă toate încurcăturile, dar mereu cu zâmbetul pe buze, niciodată tristă. Pentru mine, ea e un simbol despre ce înseamnă acest festival, care e mult mai mult decât o înșiruire de filme. E ca o lentilă prin care filtrez o stare de spirit, o bucurie care mi se întâmplă an de an.
Mihai Chirilov,
director artistic al Festivalului de Film Transilvania
Ne-a ajutat să facem lumină printre sutele de pelicule care au rulat la Cluj, recomandând cititorilor revistei noastre câteva filme care vor intra curând și pe marile ecrane din țară:
Cel mai aplaudat film
"Povestea iubirii" de Radu Mihăileanu. (Cu regizorul româno-francez citiți un interviu la Asul de inimă - n. red.) E o coproducție internațională de amploare, turnată parțial în Transilvania, în satul Dâncu, adaptare după best-seller-ul omonim al lui Nicole Krauss, apărut la editura Humanitas. Filmul pendulează constant între trecut și prezent, rememorând o poveste intensă de dragoste, întreruptă de vicisitudinile istoriei și desăvârșită astăzi, atunci când te aștepți mai puțin. În rolul principal, uriașul actor britanic de film și teatru Derek Jacobi, care a fost prezent la Cluj, la proiecția, cu peste 3000 de spectatori, din Piața Unirii.
Cel mai poetic film
"Pierduți în Paris", de Fiona Gordon și Dominique Abel. O bibliotecară dintr-un orășel canadian pleacă la Paris, în căutarea unei mătuși care a dispărut (Emmanuelle Riva, din celebrul film "Hiroshima mon amour") și dă peste un vagabond adorabil, care n-o mai lasă în pace. Aventurile lor haotice, împănate cu clovnerii inventive și umor burlesc din belșug, au ceva din candoarea și poezia filmelor mute, în decorul feeric al orașului luminilor, în care eroii se pierd, pentru a-și găsi, în cele din urmă, iubirea.
Cel mai tandru film
"Tărâmul binecuvântat" de Francis Lee. Acest debut britanic a ajuns la Cluj după festivalurile de la Sundance (unde a primit un premiu pentru regie) și Berlin, unde a fost comparat deja cu Brokeback Mountain: o poveste de dragoste, între un tânăr fermier din Yorkshire, forțat să aibă grijă de gospodărie, după ce tatăl său paralizează, și un zilier român (interpretat de Alec Secăreanu), venit în Anglia, pentru sezonul mieilor. Este un film al emoțiilor nerostite, senzual și fără sentimentalisme apăsate, despre doi oameni care își unesc singurătățile, într-un peisaj aspru și izolat.
Cel mai așteptat film
"Dalida", de Lisa Azuelos. Filmul reconstituie destinul legendarei vedete pop a anilor 50-60, care a vândut peste 130 de milioane de discuri în întreaga lume. Dalida a avut o viață făcută parcă pentru a fi adaptată pentru marele ecran, flamboaiantă, agitată și tragică, iar interpretarea Svevei Alviti (un fotomodel italian aflat la primul ei rol) este, pur și simplu, fantastică. Nu doar că aceasta seamănă frapant cu Dalida, dar îi redă magistral amestecul de forță și fragilitate și îi interpretează hiturile (Paroles, Je suis malade, Laissez moi danser etc.) la perfecție.
* Între 15 și 18 iunie, la București, și între 21 și 25 iunie, la Sibiu, iubitorii de film vor putea vedea retrospectiva celor mai bune filme din festivalul de la Cluj, incluzând și "Familia mea fericită", a georgiencei Nana Ekvtimishvili și a lui Simon Gross, câștigătorul Trofeului Transilvania, și "Piatră pe inimă", superbul film islandez al lui Gudmundur Gudmundsson, care a cucerit Premiul Publicului.
Foto: NICU CHERCIU, CHRIS NEMEȘ