Înfiinţat în 1991, ca serviciu operativ, Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie, avea ca misiune oficială să strângă informaţii sensibile privind crima organizată şi corupţia "mare" din penitenciarele româneşti, din reţele infracţionale dovedite. Intenţia ministrului Mircea Ionescu-Quintus, fondatorul instituţiei, era, în esenţă, corectă: cu aceste informaţii se facilita actul de justiţie şi se putea acţiona preventiv, în destructurarea reţelelor mafiote din afara zonei carcerale. Numai că, destul de repede, menirea serviciului în cauză a fost deturnată de la supravegherea infractorilor şi a relaţiilor lor, la "acoperirea informaţională" a întregului sistem judiciar, adică, mai simplu spus, la spionarea activităţii magistraţilor, la acumularea de date sensibile despre viaţa intimă a judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, în vederea unui posibil şantaj. SIPA s-a transformat treptat, pe tăcute, într-un instrument politic cu care guvernanţii puteau manipula Justiţia, puteau influenţa (evident, în raport cu interesele lor momentane) deciziile magistraţilor. Deturnarea s-a produs din două direcţii: aspiraţia deţinătorilor puterii politice de a-şi subordona puterea judecătorească şi, din cealaltă parte, reflexele condiţionate ale angajaţilor instituţiei.
Aspiraţia politicienilor era o prelungire a "tradiţiei comuniste", după care Justiţia era complet supusă factorilor decizionali la nivel statal. Moştenitorii sistemului comunist, împinşi pe scena publică de regimul Iliescu, nu puteau accepta responsabilizarea pentru actele lor, cerută în democraţiile veritabile de la oricare actor politic, cu rol definit în funcţionarea organizaţiei statale. În privinţa compoziţiei SIPA, trebuie remarcat de la început că ea s-a realizat cu "resursele locale specializate", adică foştii ofiţeri de Securitate, disponibilizaţi la "dizolvarea" instituţiei comuniste de supraveghere şi control a populaţiei, în vederea reorganizării ei ca SRI, un serviciu aparent onorabil mai puţin terorist, în noua "democraţie originală". Or, ce să facă securiştii rămaşi "şomeri" decât să-şi valorifice "competenţele", spionând, în continuare, pe toată lumea, mai ales în manifestările ei private. Pentru "angajatorii" lor, informaţiile privind viaţa intimă a magistraţilor, în principiu independenţi şi inamovibili, au devenit "mană cerească", materia brută pentru presiune şi şantaj, în situaţia în care "tranziţia" presupunea că, prin procesul de privatizare a economiei, fiecare apucă, cu orice mijloace, cât poate de mult. SIPA a devenit, peste noapte, copia fidelă a fostului serviciu "K" al Securităţii, care controla, în vremea lui Ceauşescu, Justiţia în numele "partidului".
Sub guvernarea extrem de coruptă a lui Adrian Năstase, la instigarea acestuia şi a ministrului de profil, Rodica Stănoiu, fostă colaboratoare a Securităţii, SIPA şi-a asumat total rolul de poliţie politică, materialele clasificate, arhivate de ea, servind direct pentru "îmblânzirea" magistraţilor care trebuiau să se pronunţe în primele procese axate pe marele jaf naţional, pe furtul, prin încălcarea legilor şi corupţiei, al avuţiei ţării. "Personalităţi" ca Dan Ioan Popescu, Şerban Mihăilescu ("Miky Şpagă"), Ristea Priboi şi mulţi alţi "factori de decizie" în finalizarea tranziţiei de la economia socialistă la cea de piaţă, trebuiau protejate de imixtiunea unei Justiţii independente, mai ales că dorinţele de înavuţire rapidă declanşaseră o concurenţă acerbă - şi, implicit, mai multe "regrupări" ale celor interesaţi - în "împărţirea plăcintei" şi în "îndulcirea" feliatorilor ei oficiali. În 2001, Rodica Stănoiu l-a instalat ca şef al SIPA pe generalul Marian Ureche, fostul ei "ofiţer de legătură" din "defuncta" Securitate. Cu Marian Ureche în frunte, SIPA şi-a lărgit şi mai mult "sfera de competenţă", fiind adunate, la sugestia ministrului Stănoiu, date sensibile nu numai despre judecători, procurori, funcţionari de stat, ci şi despre politicieni de opoziţie, jurnalişti şi ONG-uri ce vizau critic politica guvernamentală. Abia în 2005, când ministrul Justiţiei din acel moment, Monica Macovei, a constatat incompatibilitatea unei poliţii politice cu democraţia reală şi cu recent dobândita independenţă a Justiţiei, SIPA (transformată, în 2004, în Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie - DGPA) şi-a încetat activitatea, iar informaţiile documentate de ea au fost clasificate şi arhivate, urmând ca guvernul - din care Macovei a fost mai târziu exclusă - să decidă ce va face cu ele.
"Scandalul SIPA", a cărui arhivă părea căzută în uitare, a fost declanşat de jurnalistul şi omul de afaceri Dan Andronic, în momentul când Justiţia, după mai multe şi răsunătoare succese în lupta cu marea corupţie, a ajuns şi la dezvăluirea implicării lui în mai multe afaceri necurate. Mediile independente le-au surprins pe cele mai multe dintre acestea, susţinând, implicit, implicarea lui ca "ofiţer acoperit" în poliţia politică. Dan Andronic a lansat ideea manipulării sistemului juridic în ansamblu, cu ajutorul "datelor" din arhiva SIPA, pentru a decredibiliza magistraţii care vor judeca "dosarele" sale şi, în primul rând, pe ministrul care a jucat un rol major în desprinderea Justiţiei din controlul Politicului (Guvernului, Parlamentului), Monica Macovei. Interesul lui personal a devenit însă interes de grup, toţi marii rechini înhăţaţi de instanţele juridice susţin acum că au fost condamnaţi politic, ca urmare a şantajării judecătorilor de către "forţe concurente", aflate momentan la putere. Interesant este însă faptul că, deşi Andronic şi numeroşii lui susţinători caută să demonstreze că toată Justiţia este putredă şi toţi actorii sociali sunt, într-un fel sau altul, la fel de vinovaţi, ei nu s-au legat nicio clipă de grozăvia înfiinţării acestei organizaţii nedemocratice, de instigatorii ei (Năstase, Stănoiu) la asumarea rolului de poliţie politică, în dispreţul oricărei garanţii constituţionale. Or, dacă aşa cum vrea actualul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, arhiva SIPA va fi desecretizată, trebuie puse sub urmărire juridică toate grupările care au contribuit la constituirea ei, care s-au folosit de ea, care au manipulat Justiţia. Iar Justiţia, chiar şi în "cazul Andronic", trebuie să-şi urmeze calea independentă, în ciuda asediului la care este supusă de Politic (Parlamentul, în dispreţul oricăror principii democratice, proclamându-şi dreptul de imixtiune în treburile sale) şi în ciuda intereselor personale sau de grup care vor să o influenţeze.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
