Înființat în 1991, ca serviciu operativ, Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție, avea ca misiune oficială să strângă informații sensibile privind crima organizată și corupția "mare" din penitenciarele românești, din rețele infracționale dovedite. Intenția ministrului Mircea Ionescu-Quintus, fondatorul instituției, era, în esență, corectă: cu aceste informații se facilita actul de justiție și se putea acționa preventiv, în destructurarea rețelelor mafiote din afara zonei carcerale. Numai că, destul de repede, menirea serviciului în cauză a fost deturnată de la supravegherea infractorilor și a relațiilor lor, la "acoperirea informațională" a întregului sistem judiciar, adică, mai simplu spus, la spionarea activității magistraților, la acumularea de date sensibile despre viața intimă a judecătorilor, procurorilor, avocaților, în vederea unui posibil șantaj. SIPA s-a transformat treptat, pe tăcute, într-un instrument politic cu care guvernanții puteau manipula Justiția, puteau influența (evident, în raport cu interesele lor momentane) deciziile magistraților. Deturnarea s-a produs din două direcții: aspirația deținătorilor puterii politice de a-și subordona puterea judecătorească și, din cealaltă parte, reflexele condiționate ale angajaților instituției.
Aspirația politicienilor era o prelungire a "tradiției comuniste", după care Justiția era complet supusă factorilor decizionali la nivel statal. Moștenitorii sistemului comunist, împinși pe scena publică de regimul Iliescu, nu puteau accepta responsabilizarea pentru actele lor, cerută în democrațiile veritabile de la oricare actor politic, cu rol definit în funcționarea organizației statale. În privința compoziției SIPA, trebuie remarcat de la început că ea s-a realizat cu "resursele locale specializate", adică foștii ofițeri de Securitate, disponibilizați la "dizolvarea" instituției comuniste de supraveghere și control a populației, în vederea reorganizării ei ca SRI, un serviciu aparent onorabil mai puțin terorist, în noua "democrație originală". Or, ce să facă securiștii rămași "șomeri" decât să-și valorifice "competențele", spionând, în continuare, pe toată lumea, mai ales în manifestările ei private. Pentru "angajatorii" lor, informațiile privind viața intimă a magistraților, în principiu independenți și inamovibili, au devenit "mană cerească", materia brută pentru presiune și șantaj, în situația în care "tranziția" presupunea că, prin procesul de privatizare a economiei, fiecare apucă, cu orice mijloace, cât poate de mult. SIPA a devenit, peste noapte, copia fidelă a fostului serviciu "K" al Securității, care controla, în vremea lui Ceaușescu, Justiția în numele "partidului".
Sub guvernarea extrem de coruptă a lui Adrian Năstase, la instigarea acestuia și a ministrului de profil, Rodica Stănoiu, fostă colaboratoare a Securității, SIPA și-a asumat total rolul de poliție politică, materialele clasificate, arhivate de ea, servind direct pentru "îmblânzirea" magistraților care trebuiau să se pronunțe în primele procese axate pe marele jaf național, pe furtul, prin încălcarea legilor și corupției, al avuției țării. "Personalități" ca Dan Ioan Popescu, Șerban Mihăilescu ("Miky Șpagă"), Ristea Priboi și mulți alți "factori de decizie" în finalizarea tranziției de la economia socialistă la cea de piață, trebuiau protejate de imixtiunea unei Justiții independente, mai ales că dorințele de înavuțire rapidă declanșaseră o concurență acerbă - și, implicit, mai multe "regrupări" ale celor interesați - în "împărțirea plăcintei" și în "îndulcirea" feliatorilor ei oficiali. În 2001, Rodica Stănoiu l-a instalat ca șef al SIPA pe generalul Marian Ureche, fostul ei "ofițer de legătură" din "defuncta" Securitate. Cu Marian Ureche în frunte, SIPA și-a lărgit și mai mult "sfera de competență", fiind adunate, la sugestia ministrului Stănoiu, date sensibile nu numai despre judecători, procurori, funcționari de stat, ci și despre politicieni de opoziție, jurnaliști și ONG-uri ce vizau critic politica guvernamentală. Abia în 2005, când ministrul Justiției din acel moment, Monica Macovei, a constatat incompatibilitatea unei poliții politice cu democrația reală și cu recent dobândita independență a Justiției, SIPA (transformată, în 2004, în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție - DGPA) și-a încetat activitatea, iar informațiile documentate de ea au fost clasificate și arhivate, urmând ca guvernul - din care Macovei a fost mai târziu exclusă - să decidă ce va face cu ele.
"Scandalul SIPA", a cărui arhivă părea căzută în uitare, a fost declanșat de jurnalistul și omul de afaceri Dan Andronic, în momentul când Justiția, după mai multe și răsunătoare succese în lupta cu marea corupție, a ajuns și la dezvăluirea implicării lui în mai multe afaceri necurate. Mediile independente le-au surprins pe cele mai multe dintre acestea, susținând, implicit, implicarea lui ca "ofițer acoperit" în poliția politică. Dan Andronic a lansat ideea manipulării sistemului juridic în ansamblu, cu ajutorul "datelor" din arhiva SIPA, pentru a decredibiliza magistrații care vor judeca "dosarele" sale și, în primul rând, pe ministrul care a jucat un rol major în desprinderea Justiției din controlul Politicului (Guvernului, Parlamentului), Monica Macovei. Interesul lui personal a devenit însă interes de grup, toți marii rechini înhățați de instanțele juridice susțin acum că au fost condamnați politic, ca urmare a șantajării judecătorilor de către "forțe concurente", aflate momentan la putere. Interesant este însă faptul că, deși Andronic și numeroșii lui susținători caută să demonstreze că toată Justiția este putredă și toți actorii sociali sunt, într-un fel sau altul, la fel de vinovați, ei nu s-au legat nicio clipă de grozăvia înființării acestei organizații nedemocratice, de instigatorii ei (Năstase, Stănoiu) la asumarea rolului de poliție politică, în disprețul oricărei garanții constituționale. Or, dacă așa cum vrea actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, arhiva SIPA va fi desecretizată, trebuie puse sub urmărire juridică toate grupările care au contribuit la constituirea ei, care s-au folosit de ea, care au manipulat Justiția. Iar Justiția, chiar și în "cazul Andronic", trebuie să-și urmeze calea independentă, în ciuda asediului la care este supusă de Politic (Parlamentul, în disprețul oricăror principii democratice, proclamându-și dreptul de imixtiune în treburile sale) și în ciuda intereselor personale sau de grup care vor să o influențeze.