"Scandalul SIPA"

Toma Roman
Toți comentatorii neangajați ai fenomenului politic ro­mânesc au observat că "scandalul SIPA" - serviciul se­cret al Ministerului de Justiție - este o diversiune.

În­fiin­țat în 1991, ca serviciu operativ, Serviciul Inde­pen­dent pentru Protecție și Anticorupție, avea ca misiune ofi­cială să strângă informații sensibile privind crima or­ganizată și corupția "mare" din penitenciarele românești, din rețele infracționale dovedite. Intenția ministrului Mir­cea Ionescu-Quintus, fondatorul instituției, era, în esen­ță, corectă: cu aceste informații se facilita actul de justiție și se putea acționa preventiv, în destructurarea re­țe­lelor mafiote din afara zonei carcerale. Numai că, des­tul de repede, menirea serviciului în cauză a fost de­tur­nată de la supravegherea infractorilor și a relațiilor lor, la "acoperirea informațională" a întregului sistem judi­ciar, adică, mai simplu spus, la spionarea activității ma­gis­traților, la acumularea de date sensibile despre viața intimă a judecătorilor, procurorilor, avocaților, în vede­rea unui posibil șantaj. SIPA s-a transformat treptat, pe tă­cute, într-un instrument politic cu care guvernanții pu­teau manipula Justiția, puteau influența (evident, în ra­port cu interesele lor momentane) deciziile magis­tra­ți­lor. Deturnarea s-a produs din două direcții: aspirația deținătorilor puterii politice de a-și subordona puterea ju­de­cătorească și, din cealaltă parte, reflexele condițio­nate ale angajaților instituției.
Aspirația politicienilor era o prelungire a "tradiției co­muniste", după care Justiția era complet supusă fac­torilor decizionali la nivel statal. Moștenitorii sistemului comunist, împinși pe scena publică de regimul Iliescu, nu puteau accepta responsabilizarea pentru actele lor, ce­rută în democrațiile veritabile de la oricare actor politic, cu rol definit în funcționarea organizației statale. În privința compoziției SIPA, trebuie remarcat de la început că ea s-a realizat cu "resursele locale specializate", adică foștii ofițeri de Securitate, disponibilizați la "dizolvarea" instituției comuniste de supraveghere și control a popu­la­ției, în vederea reorganizării ei ca SRI, un ser­viciu apa­rent onorabil mai puțin terorist, în noua "democrație ori­ginală". Or, ce să facă securiștii rămași "șomeri" de­cât să-și valorifice "competențele", spionând, în conti­nua­re, pe toată lumea, mai ales în manifestările ei pri­va­te. Pentru "angajatorii" lor, informațiile privind viața in­ti­mă a magistraților, în principiu independenți și ina­mo­vi­bili, au devenit "mană cerească", materia brută pentru pre­siune și șantaj, în situația în care "tranziția" presu­pu­nea că, prin procesul de privatizare a economiei, fiecare apucă, cu orice mijloace, cât poate de mult. SIPA a de­venit, peste noapte, copia fidelă a fostului serviciu "K" al Securității, care controla, în vremea lui Ceaușescu, Justiția în numele "partidului".
Sub guvernarea extrem de coruptă a lui Adrian Năs­tase, la instigarea acestuia și a ministrului de profil, Rodica Stănoiu, fostă colaboratoare a Securității, SIPA și-a asumat total rolul de poliție politică, materialele cla­sificate, arhivate de ea, servind direct pentru "îm­blân­zirea" magistraților care trebuiau să se pronunțe în pri­mele procese axate pe marele jaf național, pe furtul, prin încălcarea legilor și corupției, al avuției țării. "Perso­na­lități" ca Dan Ioan Popescu, Șerban Mihăilescu ("Miky Șpa­gă"), Ristea Priboi și mulți alți "factori de decizie" în finalizarea tranziției de la economia socialistă la cea de piață, trebuiau protejate de imixtiunea unei Justiții in­de­pendente, mai ales că dorințele de înavuțire rapidă de­clan­șaseră o concurență acerbă - și, implicit, mai multe "regrupări" ale celor interesați - în "împărțirea plăcintei" și în "îndulcirea" feliatorilor ei oficiali. În 2001, Rodica Stă­noiu l-a instalat ca șef al SIPA pe generalul Marian Ureche, fostul ei "ofițer de legătură" din "defuncta" Secu­ritate. Cu Marian Ureche în frunte, SIPA și-a lărgit și mai mult "sfera de competență", fiind adunate, la su­gestia ministrului Stănoiu, date sensibile nu numai des­pre judecători, procurori, funcționari de stat, ci și despre politicieni de opoziție, jurnaliști și ONG-uri ce vizau critic politica guvernamentală. Abia în 2005, când minis­trul Justiției din acel moment, Monica Macovei, a consta­tat incompatibilitatea unei poliții politice cu de­mo­crația reală și cu recent dobândita independență a Jus­ti­ției, SIPA (transformată, în 2004, în Direcția Generală de Protecție și Anticorupție - DGPA) și-a încetat acti­vi­ta­tea, iar informațiile documentate de ea au fost cla­si­ficate și arhivate, urmând ca guvernul - din care Ma­co­vei a fost mai târziu exclusă - să decidă ce va face cu ele.
"Scandalul SIPA", a cărui arhivă părea căzută în ui­tare, a fost declanșat de jurnalistul și omul de afaceri Dan Andronic, în momentul când Justiția, după mai multe și răsunătoare succese în lupta cu marea corupție, a ajuns și la dezvăluirea implicării lui în mai multe afaceri ne­cu­rate. Mediile independente le-au surprins pe cele mai multe dintre acestea, susținând, implicit, implicarea lui ca "ofițer acoperit" în poliția politică. Dan Andronic a lansat ideea manipulării sistemului juridic în ansamblu, cu ajutorul "datelor" din arhiva SIPA, pentru a decre­di­bi­liza magistrații care vor judeca "dosarele" sale și, în pri­­mul rând, pe ministrul care a jucat un rol major în des­prin­derea Justiției din controlul Politicului (Gu­ver­nului, Parlamentului), Monica Macovei. Interesul lui personal a devenit însă interes de grup, toți marii rechini înhățați de instanțele juridice susțin acum că au fost condamnați politic, ca urmare a șantajării judecătorilor de către "forțe concurente", aflate momentan la putere. Interesant este însă faptul că, deși Andronic și numeroșii lui susținători caută să demonstreze că toată Justiția este putredă și toți ac­torii sociali sunt, într-un fel sau altul, la fel de vino­vați, ei nu s-au legat nicio clipă de grozăvia în­ființării acestei organizații nedemocratice, de insti­ga­torii ei (Năstase, Stănoiu) la asumarea rolului de poliție politică, în disprețul oricărei garanții constituționale. Or, dacă așa cum vrea actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, arhiva SIPA va fi desecretizată, trebuie puse sub urmărire juridică toate grupările care au contribuit la constituirea ei, care s-au folosit de ea, care au manipulat Justiția. Iar Jus­tiția, chiar și în "cazul Andronic", trebuie să-și ur­me­ze calea independentă, în ciuda asediului la care este su­pu­să de Politic (Parlamentul, în disprețul oricăror prin­cipii democratice, proclamându-și dreptul de imixtiune în treburile sale) și în ciuda intereselor personale sau de grup care vor să o influențeze.