BERBEC
Luna cu bani

BANI: Mulţumiţi-i planetei Venus, supranumită patroana banilor, pentru ocazia de a vă rotunji veniturile cu graţie, începând cu data de 7. Ultima parte a lunii este însă cea mai rodnică.
CARIERĂ: Luna este promiţătoare pentru cei care vor să avanseze pe scara ierarhică. Primele semne apar din 7 încolo, iar realizarea se poate înfăptui pe 24.
DRAGOSTE: Toleranţa şi echilibrul se întorc în cuplu după data de 9.
SĂNĂTATE: După 17, limfa poate circula mai greu, iar picioarele tind să se umfle.
TAUR
Unde să fugiţi de acasă?

BANI: În primele zile ale lunii nu e o idee bună să vă ocupaţi de chestiuni financiare, puteţi fi repeziţi sau să intraţi în nişte economii care v-ar fi de mare folos mai încolo. Perioada optimă pentru tranzacţii este cuprinsă între 7 şi 21, cu excepţia zilelor de 14, 15 şi 20.
CARIERĂ: Sfătuiţi-vă cu prietenii dvs. din culise, până pe 6, despre felul în care ar trebui să vă comportaţi faţă de colaboratorii dvs. mai excentrici.
DRAGOSTE: Venus în semnul dvs., din 7, vă pune în valoare întregul farmec şi operează la nivelul tuturor relaţiilor dvs. În jurul datei de 24, un personaj puternic sau foarte intens se poate îndrăgosti până peste cap de dvs.
SĂNĂTATE: Stăpâniţi-vă pofta de mâncare până pe 7, când va scădea de la sine.
GEMENI
Încontrări sentimentale

BANI: Investiţi multă energie şi voinţă în rezolvarea chestiunilor băneşti, încă din 5. Doriţi să începeţi noi proiecte, dar asta vă reuşeşte mult mai uşor după 21.
CARIERĂ: După data de 16 s-ar putea să vă vină mai greu să înţelegeţi ce vor cu adevărat şefii de la dvs. Asiguraţi-vă că aţi înţeles totul bine, ca să evitaţi orice posibile greşeli.
DRAGOSTE: Cuplurile stabile sunt destul de încercate de tensiunea celor doi malefici, până pe 4. E indicat să nu puneţi la suflet reproşurile partenerului. Noi poveşti de dragoste apar la mijlocul lunii.
SĂNĂTATE: Venus vă îndeamnă la odihnă, din 7, şi vă cheamă insistent la masă.
RAC
Nu vă lăsaţi aţâţaţi

BANI: Sunt neobişnuite căile prin care banii ajung la dvs. Apar situaţii în care vă străduiţi şi nu iese nimic, în timp ce altele se materializează ca prin farmec, fără să faceţi nimic deosebit.
CARIERĂ: Cel mai uşor vă vine să vă expuneţi ideile originale în faţa şefilor până pe 6, când puteţi fi promovaţi pe neaşteptate.
DRAGOSTE: De obicei, dvs. sunteţi mai sentimentali în relaţia de cuplu şi cedaţi ca să fie bine, dar Marte nu vă lasă să faceţi acest lucru, începând din 5. Comunicaţi însă excelent, din 21.
SĂNĂTATE: Afecţiunile cronice osoase sau bucale pot fi răscolite la început de lună, în jurul datei de 15 şi pe 19-20.
LEU
Acceptaţi, în loc să dominaţi

BANI: Din 16 începând, anumite situaţii care vi se prezintă ca fiind oportunităţi de afaceri sau de investiţii pot fi altceva decât par. Verificaţi atent înainte de a vă implica.
CARIERĂ: Iunie este o lună promiţătoare pentru a vă face remarcaţi. Mercur vă ajută până pe 6 să stabiliţi o comunicare realistă şi echilibrată cu şefii, iar ulterior, Venus vă pune în valoare creativitatea şi abilităţile diplomatice.
DRAGOSTE: La început de lună, relaţia dvs. este sub presiune, mai ales dacă aţi fost împovăraţi cu responsabilităţi excesive.
SĂNĂTATE: Către mijlocul lunii veţi fi echilibraţi din punct de vedere al sănătăţii.
FECIOARĂ
Confuzie în cupluri

BANI: Dacă aţi ajustat proiectele dvs. prea ambiţioase până pe 9, se poate ca ulterior aceastea să prindă, în fine, avânt.
CARIERĂ: E important să evitaţi conflictele cu şefii, până pe 5, căci în funcţie de asta veţi trece mai uşor sau mai greu peste zilele de 15 şi 19. Pe 15 poate fi o contestare a autorităţii, pe 19, comunicarea nu merge bine.
DRAGOSTE: În cuplu, confuzia se accentuează după 17. Poveştile de iubire, în schimb, pot deveni mai profunde şi mai romantice ca oricând, după data de 7. O poveste de dragoste care începe în jurul datei de 24 poate ţine o viaţă.
SĂNĂTATE: Aritmiile cardiace şi durerile de coloană n-ar trebui trecute cu vederea, ar fi bine să vă vadă un medic.
BALANŢĂ
Ocrotiţi de Jupiter

BANI: Cu excepţia zilelor de 5 şi 6, începutul de lună este prielnic negocierilor şi semnării unor documente legate de bani. Venus, guvernatoarea voastră şi patroana banilor, contribuie şi ea din 7 încolo.
CARIERĂ: Se întâmplă multe la capitolul carieră luna aceasta, dar mai întâi trebuie să vă păstraţi cumpătul, pus la încercare de micul malefic Marte. Dozaţi-vă eforturile astfel încât să ieşiţi în faţă după Luna nouă din 24.
DRAGOSTE: Viaţa de cuplu e plină de surprize plăcute la început de lună, când romantica Venus îşi dă mâna cu năstruşnicul Uranus.
SĂNĂTATE: V-ar prinde bine o cură de detoxifiere, făcută chiar la început de lună.
SCORPION
Stăpâniţi-vă impulsurile pasionale

Dvs. sunteţi firi pasionale, nu nervoase, dar la început de lună puteţi simţi că anumite situaţii care v-au tocit nervii vă pot face să explodaţi. Ar fi mai bine să vorbiţi cu cineva obiectiv despre problemele care vă frământă, decât să reacţionaţi. Mai ales că intrarea lui Marte în Rac, pe 5, vă avantajează. Puteţi porni la drum în concediu sau într-o călătorie de studii ori puteţi beneficia de un câştig de imagine. Cel mai bine vă merge în penultima săptămână a lunii, când viaţa se aranjează frumos în jurul dvs., aşa cum se întâmplă câteodată...
BANI: Aşteptaţi să treacă primele patru zile ale lunii, înainte de a face vreo mişcare şi fiţi cât se poate de prudenţi pe 15 şi apoi pe 19, zile nefaste pentru semnarea unor contracte.
CARIERĂ: Cineva din umbră se poate să vă fi ţinut pe lor, dar cu intenţii bune sau un motiv întemeiat. Din 10, această protecţie discretă reîncepe să funcţioneze. Lucraţi excelent în echipă până pe 6.
DRAGOSTE:Cuplurilor consacrate Venus le oferă, din 7, romantism şi senzualitate, până la finele lunii. Aparent, lucrurile stau la fel de roz ca în cazul relaţiilor amoroase, dar din 17 încolo devine neclar cât e adevăr şi cât iluzie.
SĂNĂTATE: Cu un mic efort privind alimentaţia, puteţi să ajutaţi ficatul şi pancreasul să-şi intre în ritm, după 9.
SĂGETĂTOR
Rezistenţă pe foc mic

BANI: Cineva foarte energic poate veni cu o afacere la dvs., după data de 4. Perioada cea mai potrivită pentru a semna documentele aferente ar fi după 21.
CARIERĂ: Noroc cu atmosfera bună din echipă, care se face simţită începând din 6, căci din 17, şefii dvs. pot deveni inconsecvenţi. Asiguraţi-vă, dacă se poate în scris, de ceea ce vi se cere.
DRAGOSTE: Poveştile de dragoste, care se înfiripă până pe 6 ajung la ceva ieşit din comun şi vor fi probabil de neuitat. Din păcate pentru cuplurile stabile, începutul de lună e încă deosebit de tensionat.
SĂNĂTATE: Sportul şi efortul - că tot rimează - nu sunt indicate pe 5 şi 6. În restul lunii, micul benefic Venus vă reglează funcţiile endocrine.
CAPRICORN
Invidii şi invidioşi

BANI: Unele dintre preocupările dvs. creative, care până acum nu v-au adus venituri, pentru că nici măcar nu v-aţi gândit la ele ca surse de câştig, se pot transforma, printr-o serie de circumstanţe ivite din senin, într-o sursă de câştig.
CARIERĂ: Marele benefic Jupiter v-a propulsat la începutul toamnei trecute pe o traiectorie ascendentă, dar din februarie încolo a trebuit să reconsideraţi anumite aspecte şi a intervenit o perioadă de stagnare. Din 10, Jupiter îşi reia mişcarea directă şi vă susţine din nou.
DRAGOSTE: Unora dintre dvs., cea de-a doua parte a lunii vă poate aduce o iubire profundă. Partenerul de cuplu poate fi cam autoritar din 5 încolo, dar comunicarea merge bine după 21.
SĂNĂTATE: Dureri de cap vă pot bântui la început de lună; la mijlocul lunii evitaţi eforturi excesive.
VĂRSĂTOR
Schimbări de direcţie

BANI: Neptun cel visător o ia de-a-ndoaselea pe cer din 17 încolo şi puteţi fie să constataţi că finanţele dvs. sunt în dezordine, fie să fiţi tentaţi să intraţi în nişte afaceri ale căror dedesubturi nu le cunoaşteţi.
CARIERĂ: Relaţiile cu colegii pot deveni brusc tensionate din 5 încolo, dar n-ar fi o idee bună să vă daţi frâu liber nervilor. Încercaţi să direcţionaţi această energie puternică înspre muncă şi veţi putea obţine un succes după Luna nouă din 24.
DRAGOSTE: Idilele de vacanţă pot fi mai multe la număr, între 7 şi 21.
SĂNĂTATE: Vă recomandăm atenţie şi la oscilaţiile tensiunii arteriale, din 5 încolo, dar şi la aritmiile cardiace, după 21.
PEŞTI
Cu faţa spre interior

BANI: Până pe 6 vă puteţi trezi cu un câştig cu totul neaşteptat, parcă picat din cer. Sau poate fi vorba despre o creştere de salariu, primită în urma unui proiect apreciat de şefi.
CARIERĂ: S-ar putea ca şefii să vă ia drept ţapi ispăşitori pentru tot felul de probleme, date fiind anumite greşeli ale dvs. din trecut. Înarmaţi-vă cu răbdare, trebuie doar să treceţi de data de 4 ca situaţia să-nceapă să se liniştească.
DRAGOSTE: Încercaţi să vă priviţi prin ochii partenerului mai ales după data de 17, pentru a nu vă pierde obiectivitatea. O poveste romantică poate începe cu succes după Luna nouă din 24.
SĂNĂTATE: Coloana şi inima vă pot face probleme care nu ar trebui deloc neglijate.