După debutul remarcabil de acum doi ani cu "Dincolo de portocali" în care întreţesea cu un fir enigmatic istorii din timpuri şi ţări diferite, Ioana Bâldea Constantinescu revine cu un alt roman, combinând şi de data asta teme livreşti cu imaginaţie şi rafinament. Structura e acum declarat circulară, cu o axă în jurul căreia se rotesc poveşti cosmopolite, în principal din secolele XIV şi XXI. Sunt reciclate în ele subiecte ce au făcut carieră "de bibliotecă", precum parcursul unui obiect ce străbate timpurile trecând de la un proprietar la altul, cel al evreului rătăcitor (şi al lui homo viator), cel al "locuirii într-o iluzie" compensatoare, care absoarbe realitatea, mitul unicornului ş.a. În afara unui personaj originar din România, toate celelalte aparţin Occidentului european şi acţiunea se mută cu ele din Portugalia, Elveţia şi Franţa, la Roma şi Londra... Totuşi, scena principală rămâne Parisul, în care se întâlnesc peste secole personajele ce dau titlul secvenţelor alternative. În planul temporal cel mai apropiat trăiesc surorile Arabella şi Luna, a căror existenţă e (de)formată de grija pentru băiatul autist Octavian, pe care sora cea mare îl creşte singură. (Coincidenţa face ca şi în romanul recent al lui Vlad Zografi, "Efectele secundare ale vieţii", să existe un personaj autist, iar cel al Ioanei Nicolaie, Pelinul negru, apărut zilele astea, are şi el ca narator un copil "diferit". Interesul brusc al romancierilor noştri pentru misterul minţilor altfel cred că se explică pe de o parte prin popularizarea cercetărilor şi mărturiilor, pe de alta prin stranietatea şi potenţialul simbolic al acestor oameni închişi în propria lume. Totuşi, oricât de bine ar fi asimilat informaţiile psihologice, comportamentale, când încearcă să se pună în pielea unor asemenea personaje, romancierilor le iese ceva cam fals, ca un colaj de bibliografie romanţată). Pasajul dintre vremea noastră şi secolul XIV se face în "Nautilus" prin Marc, iubitul Lunei, doctorand român la Paris, care locuieşte cu chirie în mansarda unui "castelaş" de pe rue Gustave Geffroy, ce se presupune că a aparţinut reginei Blanche (1333-1398), văduva lui Filip VI de Valois. Destinul senzaţional al frumoasei Blanche de Navarre, împletit cu cel al lui Yaacov Evreul, mai au un nod comun cu studiosul medievist Marc: pasiunea pentru cabinetele de curiozităţi dar şi pentru cochilii de moluşte. Îl obsedează în special Nautilus pompilus, un cefalopod ce creşte odată cu cochilia spiralată, sigilându-şi în sidef trecutul visceral. O astfel de cochilie străbate palierele temporale ale romanului, trecând de la Yaakov, devenit medicul şi sfătuitorul reginei Blanche, la stăpâna lui, colecţionară de obiecte rare, apoi la arhiducele Albert, la începutul sec. XVII, supravieţuind generaţiilor de posesori, expus într-un muzeu de unde e furat... În construcţia epică, rolurile sunt repartizate alternativ, cu paralelisme şi simetrii subtile. Yaakov vorbeşte cu soţia lui, Miriam, moartă în timpul epidemiei de ciumă, iar Luna - cu iubitul ei Marc, mort într-un accident ciudat la metrou; peregrinările celor două surori în căutarea unui tratament pentru copilul autist au ca pandant viaţa rătăcitoare a vindecătorului Haim, mentorul lui Yaakov şi tatăl lui Miriam; Octavian cel "fără limbaj, fără posibilitate de integrare socială, cu crize psihotice şi insomnii" e pus în oglindă cu unicornul captiv. Acum, că informaţia istorică, medicală, bibliografică e uşor de obţinut de pe Internet, fantezia romancierului are pe ce să brodeze. Pentru fluenţa ficţiunii însă, tentaţia de a folosi prea multe referinţe, cu limbajele lor specifice, ar trebui filtrată atent, altfel devine sufocantă. Trecând peste asta, Ioana Bâldea Constantinescu e o romancieră cultivată, care ştie să-şi ţină cititorul în mrejele poveştilor suprapuse şi să le dea adâncime simbolică.
Selecţia "Formula AS"
* Ioana Bâldea Constantinescu, "Nautilus", Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 176 p.
După debutul remarcabil de acum doi ani cu "Dincolo de portocali" în care întreţesea cu un fir enigmatic istorii din timpuri şi ţări diferite, Ioana Bâldea Constantinescu revine cu un alt roman, combinând şi de data asta teme livreşti cu imaginaţie şi rafinament. Structura e acum declarat circulară, cu o axă în jurul căreia se rotesc poveşti cosmopolite, în principal din secolele XIV şi XXI. Sunt reciclate în ele subiecte ce au făcut carieră "de bibliotecă", precum parcursul unui obiect ce străbate timpurile trecând de la un proprietar la altul, cel al evreului rătăcitor (şi al lui homo viator), cel al "locuirii într-o iluzie" compensatoare, care absoarbe realitatea, mitul unicornului ş.a. În afara unui personaj originar din România, toate celelalte aparţin Occidentului european şi acţiunea se mută cu ele din Portugalia, Elveţia şi Franţa, la Roma şi Londra... Totuşi, scena principală rămâne Parisul, în care se întâlnesc peste secole personajele ce dau titlul secvenţelor alternative. În planul temporal cel mai apropiat trăiesc surorile Arabella şi Luna, a căror existenţă e (de)formată de grija pentru băiatul autist Octavian, pe care sora cea mare îl creşte singură. (Coincidenţa face ca şi în romanul recent al lui Vlad Zografi, "Efectele secundare ale vieţii", să existe un personaj autist, iar cel al Ioanei Nicolaie, Pelinul negru, apărut zilele astea, are şi el ca narator un copil "diferit". Interesul brusc al romancierilor noştri pentru misterul minţilor altfel cred că se explică pe de o parte prin popularizarea cercetărilor şi mărturiilor, pe de alta prin stranietatea şi potenţialul simbolic al acestor oameni închişi în propria lume. Totuşi, oricât de bine ar fi asimilat informaţiile psihologice, comportamentale, când încearcă să se pună în pielea unor asemenea personaje, romancierilor le iese ceva cam fals, ca un colaj de bibliografie romanţată). Pasajul dintre vremea noastră şi secolul XIV se face în "Nautilus" prin Marc, iubitul Lunei, doctorand român la Paris, care locuieşte cu chirie în mansarda unui "castelaş" de pe rue Gustave Geffroy, ce se presupune că a aparţinut reginei Blanche (1333-1398), văduva lui Filip VI de Valois. Destinul senzaţional al frumoasei Blanche de Navarre, împletit cu cel al lui Yaacov Evreul, mai au un nod comun cu studiosul medievist Marc: pasiunea pentru cabinetele de curiozităţi dar şi pentru cochilii de moluşte. Îl obsedează în special Nautilus pompilus, un cefalopod ce creşte odată cu cochilia spiralată, sigilându-şi în sidef trecutul visceral. O astfel de cochilie străbate palierele temporale ale romanului, trecând de la Yaakov, devenit medicul şi sfătuitorul reginei Blanche, la stăpâna lui, colecţionară de obiecte rare, apoi la arhiducele Albert, la începutul sec. XVII, supravieţuind generaţiilor de posesori, expus într-un muzeu de unde e furat... În construcţia epică, rolurile sunt repartizate alternativ, cu paralelisme şi simetrii subtile. Yaakov vorbeşte cu soţia lui, Miriam, moartă în timpul epidemiei de ciumă, iar Luna - cu iubitul ei Marc, mort într-un accident ciudat la metrou; peregrinările celor două surori în căutarea unui tratament pentru copilul autist au ca pandant viaţa rătăcitoare a vindecătorului Haim, mentorul lui Yaakov şi tatăl lui Miriam; Octavian cel "fără limbaj, fără posibilitate de integrare socială, cu crize psihotice şi insomnii" e pus în oglindă cu unicornul captiv. Acum, că informaţia istorică, medicală, bibliografică e uşor de obţinut de pe Internet, fantezia romancierului are pe ce să brodeze. Pentru fluenţa ficţiunii însă, tentaţia de a folosi prea multe referinţe, cu limbajele lor specifice, ar trebui filtrată atent, altfel devine sufocantă. Trecând peste asta, Ioana Bâldea Constantinescu e o romancieră cultivată, care ştie să-şi ţină cititorul în mrejele poveştilor suprapuse şi să le dea adâncime simbolică.
După debutul remarcabil de acum doi ani cu "Dincolo de portocali" în care întreţesea cu un fir enigmatic istorii din timpuri şi ţări diferite, Ioana Bâldea Constantinescu revine cu un alt roman, combinând şi de data asta teme livreşti cu imaginaţie şi rafinament. Structura e acum declarat circulară, cu o axă în jurul căreia se rotesc poveşti cosmopolite, în principal din secolele XIV şi XXI. Sunt reciclate în ele subiecte ce au făcut carieră "de bibliotecă", precum parcursul unui obiect ce străbate timpurile trecând de la un proprietar la altul, cel al evreului rătăcitor (şi al lui homo viator), cel al "locuirii într-o iluzie" compensatoare, care absoarbe realitatea, mitul unicornului ş.a. În afara unui personaj originar din România, toate celelalte aparţin Occidentului european şi acţiunea se mută cu ele din Portugalia, Elveţia şi Franţa, la Roma şi Londra... Totuşi, scena principală rămâne Parisul, în care se întâlnesc peste secole personajele ce dau titlul secvenţelor alternative. În planul temporal cel mai apropiat trăiesc surorile Arabella şi Luna, a căror existenţă e (de)formată de grija pentru băiatul autist Octavian, pe care sora cea mare îl creşte singură. (Coincidenţa face ca şi în romanul recent al lui Vlad Zografi, "Efectele secundare ale vieţii", să existe un personaj autist, iar cel al Ioanei Nicolaie, Pelinul negru, apărut zilele astea, are şi el ca narator un copil "diferit". Interesul brusc al romancierilor noştri pentru misterul minţilor altfel cred că se explică pe de o parte prin popularizarea cercetărilor şi mărturiilor, pe de alta prin stranietatea şi potenţialul simbolic al acestor oameni închişi în propria lume. Totuşi, oricât de bine ar fi asimilat informaţiile psihologice, comportamentale, când încearcă să se pună în pielea unor asemenea personaje, romancierilor le iese ceva cam fals, ca un colaj de bibliografie romanţată). Pasajul dintre vremea noastră şi secolul XIV se face în "Nautilus" prin Marc, iubitul Lunei, doctorand român la Paris, care locuieşte cu chirie în mansarda unui "castelaş" de pe rue Gustave Geffroy, ce se presupune că a aparţinut reginei Blanche (1333-1398), văduva lui Filip VI de Valois. Destinul senzaţional al frumoasei Blanche de Navarre, împletit cu cel al lui Yaacov Evreul, mai au un nod comun cu studiosul medievist Marc: pasiunea pentru cabinetele de curiozităţi dar şi pentru cochilii de moluşte. Îl obsedează în special Nautilus pompilus, un cefalopod ce creşte odată cu cochilia spiralată, sigilându-şi în sidef trecutul visceral. O astfel de cochilie străbate palierele temporale ale romanului, trecând de la Yaakov, devenit medicul şi sfătuitorul reginei Blanche, la stăpâna lui, colecţionară de obiecte rare, apoi la arhiducele Albert, la începutul sec. XVII, supravieţuind generaţiilor de posesori, expus într-un muzeu de unde e furat... În construcţia epică, rolurile sunt repartizate alternativ, cu paralelisme şi simetrii subtile. Yaakov vorbeşte cu soţia lui, Miriam, moartă în timpul epidemiei de ciumă, iar Luna - cu iubitul ei Marc, mort într-un accident ciudat la metrou; peregrinările celor două surori în căutarea unui tratament pentru copilul autist au ca pandant viaţa rătăcitoare a vindecătorului Haim, mentorul lui Yaakov şi tatăl lui Miriam; Octavian cel "fără limbaj, fără posibilitate de integrare socială, cu crize psihotice şi insomnii" e pus în oglindă cu unicornul captiv. Acum, că informaţia istorică, medicală, bibliografică e uşor de obţinut de pe Internet, fantezia romancierului are pe ce să brodeze. Pentru fluenţa ficţiunii însă, tentaţia de a folosi prea multe referinţe, cu limbajele lor specifice, ar trebui filtrată atent, altfel devine sufocantă. Trecând peste asta, Ioana Bâldea Constantinescu e o romancieră cultivată, care ştie să-şi ţină cititorul în mrejele poveştilor suprapuse şi să le dea adâncime simbolică.
Alte articole din acest numar
- Călătorie într-o fotografie - TEODOR BACONSCHI: "Luciditatea e marele meu viciu"
- Noul Ţar şi vechea Rusie
- Răspuns pentru - ANONIM, F. AS nr. 1234 - "Mă balonez, indiferent ce-aş mânca"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
