După debutul remarcabil de acum doi ani cu "Dincolo de portocali" în care întrețesea cu un fir enigmatic istorii din timpuri și țări diferite, Ioana Bâldea Constantinescu revine cu un alt roman, combinând și de data asta teme livrești cu imaginație și rafinament. Structura e acum declarat circulară, cu o axă în jurul căreia se rotesc povești cosmopolite, în principal din secolele XIV și XXI. Sunt reciclate în ele subiecte ce au făcut carieră "de bibliotecă", precum parcursul unui obiect ce străbate timpurile trecând de la un proprietar la altul, cel al evreului rătăcitor (și al lui homo viator), cel al "locuirii într-o iluzie" compensatoare, care absoarbe realitatea, mitul unicornului ș.a. În afara unui personaj originar din România, toate celelalte aparțin Occidentului european și acțiunea se mută cu ele din Portugalia, Elveția și Franța, la Roma și Londra... Totuși, scena principală rămâne Parisul, în care se întâlnesc peste secole personajele ce dau titlul secvențelor alternative. În planul temporal cel mai apropiat trăiesc surorile Arabella și Luna, a căror existență e (de)formată de grija pentru băiatul autist Octavian, pe care sora cea mare îl crește singură. (Coincidența face ca și în romanul recent al lui Vlad Zografi, "Efectele secundare ale vieții", să existe un personaj autist, iar cel al Ioanei Nicolaie, Pelinul negru, apărut zilele astea, are și el ca narator un copil "diferit". Interesul brusc al romancierilor noștri pentru misterul minților altfel cred că se explică pe de o parte prin popularizarea cercetărilor și mărturiilor, pe de alta prin stranietatea și potențialul simbolic al acestor oameni închiși în propria lume. Totuși, oricât de bine ar fi asimilat informațiile psihologice, comportamentale, când încearcă să se pună în pielea unor asemenea personaje, romancierilor le iese ceva cam fals, ca un colaj de bibliografie romanțată). Pasajul dintre vremea noastră și secolul XIV se face în "Nautilus" prin Marc, iubitul Lunei, doctorand român la Paris, care locuiește cu chirie în mansarda unui "castelaș" de pe rue Gustave Geffroy, ce se presupune că a aparținut reginei Blanche (1333-1398), văduva lui Filip VI de Valois. Destinul senzațional al frumoasei Blanche de Navarre, împletit cu cel al lui Yaacov Evreul, mai au un nod comun cu studiosul medievist Marc: pasiunea pentru cabinetele de curiozități dar și pentru cochilii de moluște. Îl obsedează în special Nautilus pompilus, un cefalopod ce crește odată cu cochilia spiralată, sigilându-și în sidef trecutul visceral. O astfel de cochilie străbate palierele temporale ale romanului, trecând de la Yaakov, devenit medicul și sfătuitorul reginei Blanche, la stăpâna lui, colecționară de obiecte rare, apoi la arhiducele Albert, la începutul sec. XVII, supraviețuind generațiilor de posesori, expus într-un muzeu de unde e furat... În construcția epică, rolurile sunt repartizate alternativ, cu paralelisme și simetrii subtile. Yaakov vorbește cu soția lui, Miriam, moartă în timpul epidemiei de ciumă, iar Luna - cu iubitul ei Marc, mort într-un accident ciudat la metrou; peregrinările celor două surori în căutarea unui tratament pentru copilul autist au ca pandant viața rătăcitoare a vindecătorului Haim, mentorul lui Yaakov și tatăl lui Miriam; Octavian cel "fără limbaj, fără posibilitate de integrare socială, cu crize psihotice și insomnii" e pus în oglindă cu unicornul captiv. Acum, că informația istorică, medicală, bibliografică e ușor de obținut de pe Internet, fantezia romancierului are pe ce să brodeze. Pentru fluența ficțiunii însă, tentația de a folosi prea multe referințe, cu limbajele lor specifice, ar trebui filtrată atent, altfel devine sufocantă. Trecând peste asta, Ioana Bâldea Constantinescu e o romancieră cultivată, care știe să-și țină cititorul în mrejele poveștilor suprapuse și să le dea adâncime simbolică.