Şi trebuie să-i dăm dreptate. E luna florilor, o lună plină de prospeţime şi de culoare. Acum se împodobesc salcâmii cu ciorchini de flori parfumate, castanii îşi avântă candelabrele spre cer şi teiul te îmbată cu dulcea lui aromă. Acum înfloreşte păducelul, bujorii înroşesc poienile, iar iasomia îşi pune rochia de mireasă. Cum să nu crezi că "Mai e Rai"?
Pe lângă faptul că ne fac primăverile atât de frumoase, florile unor plante au virtuţi terapeutice de necontestat. Florile de salcâm, de soc, de păducel şi de tei sunt în topul celor mai apreciate plante medicinale. De aceea e vremea să le recoltăm şi să le uscăm, pentru ca, la nevoie, să le avem la îndemână.
Recoltarea. Florile trebuie recoltate la începutul înfloririi, cu excepţia florilor de salcâm japonez, care se culeg în stadiul de boboci florali. Culesul în timpul dimineţii, pe rouă, duce la deprecierea produselor, de aceea se recomandă recoltatul după ora zece până spre prânz, la o zi-două de la ultima ploaie.
Uscarea se face cât mai repede posibil, imediat după recoltare. Florile se usucă în mod natural, la soare sau în spaţii adăpostite şi bine ventilate (poduri, verande, balcoane). Se aşează în strat subţire pe rame de lemn, coli de hârtie sau rogojini, răscolindu-se aproape zilnic. După uscare, se ambalează în săculeţi de tifon, pungi de hârtie, cutii de carton etc. şi se păstrează la întuneric, în locuri uscate. Înaintea utilizării se face o mărunţire groscioară. Păstrarea sub formă măcinată este contraindicată, deoarece este accelerată oxidarea şi degradarea substanţelor active din plantă.
Modul de preparare a plantelor
Infuzia: două linguri de flori uscate se lasă la infuzat timp de 30 minute cu 250 ml de apă adusă la fierbere, apoi se filtrează. Se îndulceşte după gust, cu miere.
Tinctura - două linguri de flori uscate se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Vinul terapeutic - se pune o cană de flori la un litru de vin alb adus la fierbere. Se lasă la macerat 10 zile, după care se filtrează. Atenţie! Valoarea terapeutică a vinului depinde de calitatea florilor şi a vinului. De aceea e bine să culegeţi singuri florile, iar vinul să fie curat, de ţară, de la o sursă de încredere.
SALCÂMUL
În scop terapeutic, se folosesc două specii de salcâm: salcâmul obişnuit şi salcâmul japonez.
Salcâmul obişnuit (Robinia pseudoacacia)
Florile cu miros plăcut şi gust dulceag se culeg în lunile mai - iunie, perioada de recoltare fiind foarte scurtă, având în vedere că în aceste luni instabilitatea atmosferică este destul de mare.
Tratamente interne
* Boli ale aparatului digestiv (gastrite, ulcer gastric, colici şi stări spastice ale aparatului digestiv, diaree, constipaţie).
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2-3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu apă sau ceai divers.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Migrene de cauze necunoscute
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Vin: se iau două linguri, la nevoie, după masă.
* Boli ale aparatului respirator (faringite, laringite, traheite, bronşite, astm bronşic, pneumonii)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de tei.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli artrozice (gonartroză, spondiloză)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de salcie.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
Notă: Durata tratamentului cu aceste preparate farmaceutice în bolile menţionate mai sus diferă în funcţie de stadiul bolii: 5 zile în faza acută, 8-10 zile dacă afecţiunea este subacută, sau 30 de zile în bolile cronice.
* Adjuvant în tratamentul obezităţii
Infuzie: se beau două căni de ceai pe zi, după masă, timp de cel puţin o lună de zile.
Tratamente externe
* Nevralgii dentare şi parodontoze - după fiecare masă se face gargară cu infuzie de flori de salcâm.
Salcâmul japonez(Sophora japonica)
Se folosesc bobocii florali nedesfăcuţi, imaturi, de culoare galben-verzuie, fără miros şi cu gust slab amar. Se taie inflorescenţa cu ajutorul foarfecelui, apoi se desprind bobocii de pe axul inflorescenţei.
Tratamente interne
* Hemoragii cauzate de fragilitatea capilarelor (purpură)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de ginkgo biloba sau saschiu.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli ale aparatului respirator - hemoptizii (sânge în spută)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi, după masă.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, după masă, adăugate într-o cană cu ceai de tei.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Accidente vasculare în boala hipertensivă
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de ginkgo biloba sau saschiu.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Afecţiuni oftalmice (hemoragii retiniene, retinopatii vasculare, edeme palpebrale, keratoconjunctivită)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi, după masă.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, după masă, adăugate într-o cană cu ceai de ginkgo biloba sau saschiu.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli infecţioase însoţite de creşterea permeabilităţii capilare
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de ginkgo biloba sau saschiu.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli ale aparatului renal (nefrite)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai divers.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli ale ficatului (insuficienţă hepatică)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Notă: Se recomandă a se folosi un ceai complex din fructe de măceşe (bogate în vitamina C naturală) şi boboci florali de salcâm japonez (bogaţi în vitamina P naturală). Farmacia Faltis are pe stoc preparate obţinute din salcâmul japonez.
TEIUL
În scopuri terapeutice se folosesc florile de la trei specii: Tilia cordata (teiul de pădure), Tilia grandifolia (teiul mare) şi Tilia tomentosa (teiul argintiu). Recoltarea florilor se face la începutul înfloririi, când o parte dintre flori sunt încă în boboc. Se evită uscarea lentă deoarece produsul se brunifică uşor.
Tratamente interne
* Boli ale aparatului respirator (bronşite, bronhopneumonii)
Infuzie: se beau trei căni de ceai călduţ pe zi, îndulcit cu miere, la care se pun 2-3 feliuţe de lămâie, ca aport de vitamina C naturală.
* Boli din sfera ORL (amigdalite, rinite, faringite, laringite)
Infuzie: se beau trei căni de ceai călduţ pe zi. Nu se recomandă lămâia, deoarece se creează un pH acid care accentuează iritaţia mucoaselor faringo-laringiene.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de nalbă.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
La Farmacia Faltis mierea de albine din flori de tei amestecată cu glicerină în părţi egale se întrebuinţează la prepararea de badijonaje (se numesc melite) ce se aplică pe mucoasa bucofaringiană.
* Boli de origine virală (răceli, gripe, guturai)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Notă: Pentru potenţarea efectului sudorific şi diaforetic, florile de tei se pot asocia cu scoarţă de salcie şi flori de soc. Se prepară un decoct din 2 linguri de scoarţă de salcie la 200 ml apă, prin fierbere timp de 15 minute. Se adaugă apoi 2 linguri de flori de tei şi 2 linguri flori de soc. Se lasă la infuzat 20 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte cu miere, după gust, şi se bea călduţ.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2-3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de măceşe sau gălbenele.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli ale sistemului nervos central (insomnii, agitaţie, anxietate, nervozitate)
Infuzie: se beau trei căni de ceai călduţ pe zi. Seara, la culcare, se adaugă în ceai 30 de picături de tinctură de odolean, roiniţă sau levănţică.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2-3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de salcâm.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli neurologice (cefalee, distonii neurovegetative, nevralgie de trigemen)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2-3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de muşeţel.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Boli ale aparatului cardio-vascular (insuficienţă cardiacă, hipotensiune, nevroză cardiacă)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de saschiu.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
Notă: Pentru potenţarea efectului terapeutic al preparatelor din tei în bolile aparatului cardio-vascular, se adaugă suplimentar tinctură de ginkgo biloba, saschiu sau păducel, câte 30 de picături la o administrare.
* Bolile sugarului
Infuzia din flori de tei este nelipsită în afecţiunile uşoare ale sugarului precum colicii, agitaţia, răceala, viroza, insomnia. Se administrează în doze de 5, 10, 15 ml, de 3 ori pe zi, în funcţie de vârstă.
Decoctul din flori de tei obţinut după tehnica clasică se foloseşte la îmbăierea celor mici. Se pune o cană cu decoct la o cădiţă de apă călduţă.
Uz extern
* Compresele cu infuzie de flori de tei sunt recomandate pentru ten seara, înainte de culcare (timp de câteva minute), pentru efectul calmant şi emolient care se datorează mucilagiilor din compoziţia florilor. Se poate aplica apoi o cremă dermatocosmetică (antioxidantă sau antirid) sau cosmetică (pentru ten uscat, normal, mixt sau gras), creme preparate în laboratorul Farmaciei Faltis.
Farmacia Faltis foloseşte florile de tei în "specia pectorală'' alături de alte plante medicinale pentru prepararea unui sirop antitusiv şi bronholitic, iar mierea de albine din flori de tei la prepararea "trochiştilor'', străbunicii bomboanelor de supt de azi, folosite în durerile de gât.
SOCUL
Recoltarea florilor de soc (Sambucus nigra) se face la începutul înfloririi, când maximum 75% din flori sunt înflorite. Inflorescenţele se pun la uscare la soare puternic, pentru a li se păstra culoarea alb-crem, cu florile în sus, într-un singur strat. Nerespectând aceste cerinţe, florile se brunifică sau se înnegresc uşor.
Notă: Florile de soc se pot confunda cu cele ale bozului (Sambucus ebulus), acesta din urmă fiind o plantă perenă, cu tulpina verde, în comparaţie cu socul, care are tulpina lemnoasă. Tufele de boz emană un miros neplăcut, iar fructele au culoarea negru-mat, nu sunt lucioase ca cele de soc. Acţiunea terapeutică a bozului a fost mai puţin studiată, de aceea se recomandă mare prudenţă în folosirea sa.
Tratamente interne
* Diaforetic - prin favorizarea transpiraţiilor, atât de necesare în bolile virale (răceală, gripă, guturai)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
* Laxativ - în constipaţiile cronice ale adultului
Infuzie: se bea câte o cană, seara, la culcare.
Vin: se bea un pahar seara, la culcare.
* Diuretic - în insuficienţă renală şi hipertensiune arterială
Infuzie: se beau două căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai divers.
Vin: se ia câte o lingură, de 3 ori pe zi, după masă.
* Activator al circulaţiei periferice în varice, flebite, hemoroizi, fragilitate capilară, capilare sau vene dilatate
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de ginkgo biloba sau saschiu.
Vin: se iau câte două linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Mucolitic şi emolient în traheitele şi bronşitele catarale
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de tei.
Rezultate mult mai bune în bolile aparatului respirator se obţin dacă florile de soc se asociază cu florile de tei, de nalbă, lumânărică ori salvie. Aceste combinaţii se numesc specii pectorale.
* Dureri sciatice
Tinctură: se ia câte 1/2 linguriţă, de 3 ori pe zi, adăugată într-o cană cu apă sau ceai divers.
* Imunomodulator (prin stimularea generală a rezistenţei organismului)
Infuzie: se beau trei căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană cu ceai de coada-calului.
Vin: se iau câte trei linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
Pentru obţinerea unui efect imunomodulator se administrează un preparat 10 zile pe lună, cu 20 de zile pauză, timp de 3 luni.
PĂDUCELUL
Se folosesc florile recoltate de la două specii de păducel: Crataegus monogyna şi Crataegus oxyacantha.
Florile păducelului sunt unul dintre cele mai folosite remedii vegetale din lume, fiind cel mai puternic medicament în tratarea bolilor de inimă şi a celor vasculare. Puţine plante din lume au fost atât de studiate şi de atât de multe ori reconfirmate ca valoare terapeutică de către medici, ca păducelul.
Se foloseşte terapeutic în: nevroză cardiacă, aritmii cardiace, ateroscleroză cardiacă, hipertensiune arterială. Este vasodilatator coronarian, dar şi un excelent sedativ, de aceea se utilizează în tulburările nervoase provocate de factori externi.
Tratamente interne
Infuzie: se beau două căni de ceai pe zi.
Tinctură: se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi, adăugate într-o cană cu apă sau ceai divers.
Vin: se iau câte două linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
Farmacia Faltis combină tinctura de păducel cu alte tincturi pentru bolile inimii şi anumite afecţiuni psihice.
Pentru informaţii despre procesarea plantelor medicinale sau despre alte preparate produse în laboratorul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galaţi nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com. Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei, http://farmaciafaltis.ro/
Farmacia deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.
Foto: Dreamstime (3), www.123rf.com (4)