Creşte fie singur, fie formând zăvoaie, împreună cu aninul şi salcia. Absorbind în permanenţă cantităţi mari de apă, un pâlc de plopi poate scădea nivelul apelor subterane chiar şi cu un metru. Însă, pe lângă aceasta, mai scoate şi substanţele toxice din sol.
Dar şi orăşenii îl întâlnesc deseori prin parcuri, precum şi în spaţiile nu prea largi dintre blocuri, unde coroana lui înaltă şi zveltă nu ocupă foarte mult loc. Un asemenea context îi explică, de altfel, şi denumirea: copacul apare cu numele de "populus", deja în scrierile poetului roman Horatius (65-8 î.Hr.). Cuvântul folosit de el însemna, de fapt, în limba latină, "popor". Alegerea termenului se explică prin aceea că se obişnuia, pe atunci, cultivarea plopului pe marginea pieţelor şi împrejurul altor perimetre unde se ţineau adunări populare.
Botaniştii deosebesc mai multe specii de plop: tremurător, balsamifer, negru, cenuşiu şi alb (cu varietatea piramidală). Mai de curând s-au obţinut, prin încrucişări, şi unele tipuri hibride, cum sunt plopul roşu (cu frunzişul colorat în roşu închis şi o statură mică, de numai 10 metri), utilizat ca plantă ornamentală, sau plopul energetic, care furnizează o biomasă extrem de utilă pentru producerea de energie.
Copacul are o rădăcină profundă, puternic ramificată, şi o tulpină care atinge, în general, înălţimi de 30-35 de metri. În funcţie de specie, frunzele se apropie mai mult de o formă rotunjită ori sunt mai degrabă ovale, terminate într-un vârf ascuţit. Perioada de înflorire se întinde din martie până în mai, când arborele dă la iveală inflorescenţe de tip spic: mâţişori cu lungimea de 5-7 centimetri.
Lemnul de plop e moale, uşor, lesne de prelucrat, însă prea puţin rezistent. Proprietăţile sale îl recomandă în primul rând pentru confecţionarea unor obiecte de uz gospodăresc: linguri, fuse, boluri, albii, lăzi, jucării. În trecut, se făceau din el chiar şi saboţi. Este întrebuinţat, de asemenea, la fabricarea placajului, a furnirelor, a plăcilor fibrolemnoase (PFL) şi a celor aglomerate (PAL), a planşetelor, a scândurelelor de şindrilă, a chibriturilor, totodată, şi ca materie primă în industria celulozei şi a hârtiei.
Mituri şi simboluri
Când vine vorba despre o persoană temătoare, se spune uneori: "Tremură ca frunza plopului." Într-adevăr, cu mişcarea neîncetată a frunzelor sale subţiri, care vibrează la cea mai mică suflare de vânt, plopul sugerează parcă o stare continuă de nelinişte, de presimţire a pericolului.
În mitologia greacă, plopul negru era consacrat zeiţei pământului, Geea (sau Gaia), simbolul fertilităţii, mama universală, cea aflată la originea tuturor zeilor din Olimp. Grecii antici mai credeau că intrarea în lumea subpământeană a umbrelor este străjuită de un plop negru, în vreme ce la ieşirea din ea adastă un plop alb. De aceea, copacul era adesea plantat în preajma cimitirelor, pentru a ajuta sufletele celor morţi să treacă spre tărâmul de dincolo. Până şi în zilele noastre, oamenii cu imaginaţie mai bogată pretind că în freamătul frunzelor de plop se pot desluşi şoaptele spiritelor care încearcă să ne sfătuiască de bine.
Utilizări terapeutice
Efectele benefice ale principiilor active conţinute în mugurii, frunzele şi scoarţa de plop sunt atât de multe, încât orice enumerare nu poate fi decât incompletă. Ele au acţiune antiinflamatoare, fluidifică secreţiile bronşice şi uşurează expectoraţia, măresc excreţia de urină şi determină eliminarea acidului uric, reglează digestia, detoxifică şi scot apa din ţesuturi, grăbesc cicatrizarea rănilor, calmează mucoasele sensibile, ameliorează arsurile, hemoroizii, acneea, neurodermita, psoriazisul şi fisurile cutanate. În medicina populară, decoctul din scoarţă era administrat extern, sub forma compreselor, pentru a vindeca furunculele, iar intern - pentru oprirea sângerărilor menstruale abundente. Femeile întrebuinţau fiertura de scoarţă şi la spălatul pe cap, cu intenţia de a stimula astfel creşterea părului. Din mugurii fierţi în untură se pregătea o alifie cu care se tratau hemoroizii. Chiar şi unii terapeuţi moderni recomandă puful de plop ca remediu pentru durerile de urechi, îndemnându-şi pacienţii să-l introducă în ureche ca atare sau, dacă urmăresc o intensificare a efectului, să pună pe vălătucul de puf o picătură de ulei esenţial de lavandă sau câteva picături de ulei de sunătoare. Cândva, era folosită curent o alifie de plop, în a cărei formulă se regăseau anumite plante cu efect analgezic şi halucinogen. Din cauza lor, unguentul putea să declanşeze pacienţilor stări similare cu transa, motiv pentru care s-a renunţat mai târziu la utilizarea lor. În prezent, alifia se prepară doar cu muguri şi rafie de plop.
Câteva reţete cu muguri şi frunze de plop
Ingrediente: 1/2 legătură de ceapă verde, 2 linguri de unt, 2 linguri de făină, 1 litru de apă, 2 pumni de ierburi aromate sălbatice, 1 pumn de frunze de plop, puţină sare.
Mod de preparare:
Căliţi cepele în unt, amestecaţi-le cu făina şi turnaţi apa, adăugaţi ierburile şi lăsaţi totul să fiarbă 3-4 minute. Bateţi compoziţia cu un mixer şi puneţi-i sare. Tăiaţi mărunt frunzele şi adăugaţi-le în amestec, apoi aşteptaţi puţin, ca să se pătrundă.
Alifie pentru problemele pielii
Ingrediente: 1 lingură de muguri de plop, 100 ml ulei de măsline, 10 g ceară de albine.
1. Striviţi mugurii într-un mojar şi puneţi-i într-o crăticioară, împreună cu uleiul de măsline. Încălziţi conţinutul în bain-marie şi lăsaţi-l deoparte pentru aproximativ 30 de minute. Apoi strecuraţi-l.
2. Aşezaţi din nou pe bain-marie uleiul de măsline, adăugând şi ceara. Amestecaţi mereu, până când ceara se va topi complet. Puneţi balsamul într-un borcănel, aşteptaţi să se răcească şi după aceea închideţi-l cu capacul.
Utilizare: Balsamul vă va fi de folos la rănile care întârzie să se vindece, precum şi la pielea iritată şi asprită.
Vin tonic
Ingrediente: 75 g muguri de plop, 750 ml vin.
Mod de preparare:
Introduceţi mugurii într-un borcan cu capac şi turnaţi deasupra vinul, apoi închideţi borcanul şi aşezaţi-l pentru următoarele 7 zile într-un loc călduţ. Agitaţi-l bine în fiecare zi. La sfârşit, strecuraţi vinul şi umpleţi cu el o sticlă curată.
Utilizare: Beţi înaintea mesei de prânz sau de seară o cantitate echivalentă cu un păhărel de lichior din acest vin medicinal. Are efect tonic.
Oţet pentru calmarea pielii
Ingrediente: 1 lingură de muguri de plop, 1 lingură de flori de lavandă, 100 ml apă, 50 ml oţet de mere.
Mod de preparare:
1. Turnaţi apa clocotită peste mugurii de plop şi florile de lavandă, infuzaţi 10 minute, apoi strecuraţi şi amestecaţi cu oţetul de mere.
2. Păstraţi lichidul într-o sticlă de culoare închisă şi întrebuinţaţi-l ca loţiune pentru curăţat pielea acoperită de impurităţi.
Sugestie: Lavanda se poate înlocui cu flori de luminiţa-nopţii. Acestea sunt deosebit de eficiente la o piele iritată şi sensibilă.
Ceai de plop
Mod de preparare:
1. Rupeţi frunzele în bucăţele şi turnaţi peste ele apa clocotită.
2. Lăsaţi-le 10 minute la infuzat, strecuraţi ceaiul şi beţi-l cu înghiţituri mici.
Utilizare: Se poate face o cură cu această infuzie, consumând 2-3 căni zilnic. Ajută contra tulburărilor gastrointestinale, a reumatismului şi a durerilor cronice.
Balsam pentru dureri reumatice, gută şi miozită
Ingrediente: 100 g muguri sau scoarţă de plop, 70 g ceară de albine, 500 ml ulei de măsline, floarea-soarelui sau ghimpe.
Mod de preparare:
1. Încălziţi uleiul în bain-marie.
2. Puneţi mugurii sau scoarţa în uleiul cald şi lăsaţi-l să extragă substanţele active timp de 3-5 ore.
3. După acest interval de timp, strecuraţi şi adăugaţi ceara de albine.
4. Din nou în bain-marie, topiţi ceara în extractul uleios.
5. După topirea completă, puneţi balsamul în borcănele şi închideţi-le bine, atunci când conţinutul s-a răcit.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
