Crește fie singur, fie formând zăvoaie, împreună cu aninul și salcia. Absorbind în permanență cantități mari de apă, un pâlc de plopi poate scădea nivelul apelor subterane chiar și cu un metru. Însă, pe lângă aceasta, mai scoate și substanțele toxice din sol.
Dar și orășenii îl întâlnesc deseori prin parcuri, precum și în spațiile nu prea largi dintre blocuri, unde coroana lui înaltă și zveltă nu ocupă foarte mult loc. Un asemenea context îi explică, de altfel, și denumirea: copacul apare cu numele de "populus", deja în scrierile poetului roman Horatius (65-8 î.Hr.). Cuvântul folosit de el însemna, de fapt, în limba latină, "popor". Alegerea termenului se explică prin aceea că se obișnuia, pe atunci, cultivarea plopului pe marginea piețelor și împrejurul altor perimetre unde se țineau adunări populare.
Botaniștii deosebesc mai multe specii de plop: tremurător, balsamifer, negru, cenușiu și alb (cu varietatea piramidală). Mai de curând s-au obținut, prin încrucișări, și unele tipuri hibride, cum sunt plopul roșu (cu frunzișul colorat în roșu închis și o statură mică, de numai 10 metri), utilizat ca plantă ornamentală, sau plopul energetic, care furnizează o biomasă extrem de utilă pentru producerea de energie.
Copacul are o rădăcină profundă, puternic ramificată, și o tulpină care atinge, în general, înălțimi de 30-35 de metri. În funcție de specie, frunzele se apropie mai mult de o formă rotunjită ori sunt mai degrabă ovale, terminate într-un vârf ascuțit. Perioada de înflorire se întinde din martie până în mai, când arborele dă la iveală inflorescențe de tip spic: mâțișori cu lungimea de 5-7 centimetri.
Lemnul de plop e moale, ușor, lesne de prelucrat, însă prea puțin rezistent. Proprietățile sale îl recomandă în primul rând pentru confecționarea unor obiecte de uz gospodăresc: linguri, fuse, boluri, albii, lăzi, jucării. În trecut, se făceau din el chiar și saboți. Este întrebuințat, de asemenea, la fabricarea placajului, a furnirelor, a plăcilor fibrolemnoase (PFL) și a celor aglomerate (PAL), a planșetelor, a scândurelelor de șindrilă, a chibriturilor, totodată, și ca materie primă în industria celulozei și a hârtiei.
Mituri și simboluri
Când vine vorba despre o persoană temătoare, se spune uneori: "Tremură ca frunza plopului." Într-adevăr, cu mișcarea neîncetată a frunzelor sale subțiri, care vibrează la cea mai mică suflare de vânt, plopul sugerează parcă o stare continuă de neliniște, de presimțire a pericolului.
În mitologia greacă, plopul negru era consacrat zeiței pământului, Geea (sau Gaia), simbolul fertilității, mama universală, cea aflată la originea tuturor zeilor din Olimp. Grecii antici mai credeau că intrarea în lumea subpământeană a umbrelor este străjuită de un plop negru, în vreme ce la ieșirea din ea adastă un plop alb. De aceea, copacul era adesea plantat în preajma cimitirelor, pentru a ajuta sufletele celor morți să treacă spre tărâmul de dincolo. Până și în zilele noastre, oamenii cu imaginație mai bogată pretind că în freamătul frunzelor de plop se pot desluși șoaptele spiritelor care încearcă să ne sfătuiască de bine.
Utilizări terapeutice
Efectele benefice ale principiilor active conținute în mugurii, frunzele și scoarța de plop sunt atât de multe, încât orice enumerare nu poate fi decât incompletă. Ele au acțiune antiinflamatoare, fluidifică secrețiile bronșice și ușurează expectorația, măresc excreția de urină și determină eliminarea acidului uric, reglează digestia, detoxifică și scot apa din țesuturi, grăbesc cicatrizarea rănilor, calmează mucoasele sensibile, ameliorează arsurile, hemoroizii, acneea, neurodermita, psoriazisul și fisurile cutanate. În medicina populară, decoctul din scoarță era administrat extern, sub forma compreselor, pentru a vindeca furunculele, iar intern - pentru oprirea sângerărilor menstruale abundente. Femeile întrebuințau fiertura de scoarță și la spălatul pe cap, cu intenția de a stimula astfel creșterea părului. Din mugurii fierți în untură se pregătea o alifie cu care se tratau hemoroizii. Chiar și unii terapeuți moderni recomandă puful de plop ca remediu pentru durerile de urechi, îndemnându-și pacienții să-l introducă în ureche ca atare sau, dacă urmăresc o intensificare a efectului, să pună pe vălătucul de puf o picătură de ulei esențial de lavandă sau câteva picături de ulei de sunătoare. Cândva, era folosită curent o alifie de plop, în a cărei formulă se regăseau anumite plante cu efect analgezic și halucinogen. Din cauza lor, unguentul putea să declanșeze pacienților stări similare cu transa, motiv pentru care s-a renunțat mai târziu la utilizarea lor. În prezent, alifia se prepară doar cu muguri și rafie de plop.
Câteva rețete cu muguri și frunze de plop
Supă de primăvară
Ingrediente: 1/2 legătură de ceapă verde, 2 linguri de unt, 2 linguri de făină, 1 litru de apă, 2 pumni de ierburi aromate sălbatice, 1 pumn de frunze de plop, puțină sare.
Mod de preparare:
Căliți cepele în unt, amestecați-le cu făina și turnați apa, adăugați ierburile și lăsați totul să fiarbă 3-4 minute. Bateți compoziția cu un mixer și puneți-i sare. Tăiați mărunt frunzele și adăugați-le în amestec, apoi așteptați puțin, ca să se pătrundă.
Alifie pentru problemele pielii
Ingrediente: 1 lingură de muguri de plop, 100 ml ulei de măsline, 10 g ceară de albine.
Mod de preparare:
1. Striviți mugurii într-un mojar și puneți-i într-o crăticioară, împreună cu uleiul de măsline. Încălziți conținutul în bain-marie și lăsați-l deoparte pentru aproximativ 30 de minute. Apoi strecurați-l.
2. Așezați din nou pe bain-marie uleiul de măsline, adăugând și ceara. Amestecați mereu, până când ceara se va topi complet. Puneți balsamul într-un borcănel, așteptați să se răcească și după aceea închideți-l cu capacul.
Utilizare: Balsamul vă va fi de folos la rănile care întârzie să se vindece, precum și la pielea iritată și asprită.
Vin tonic
Ingrediente: 75 g muguri de plop, 750 ml vin.
Mod de preparare:
Introduceți mugurii într-un borcan cu capac și turnați deasupra vinul, apoi închideți borcanul și așezați-l pentru următoarele 7 zile într-un loc călduț. Agitați-l bine în fiecare zi. La sfârșit, strecurați vinul și umpleți cu el o sticlă curată.
Utilizare: Beți înaintea mesei de prânz sau de seară o cantitate echivalentă cu un păhărel de lichior din acest vin medicinal. Are efect tonic.
Oțet pentru calmarea pielii
Ingrediente: 1 lingură de muguri de plop, 1 lingură de flori de lavandă, 100 ml apă, 50 ml oțet de mere.
Mod de preparare:
1. Turnați apa clocotită peste mugurii de plop și florile de lavandă, infuzați 10 minute, apoi strecurați și amestecați cu oțetul de mere.
2. Păstrați lichidul într-o sticlă de culoare închisă și întrebuințați-l ca loțiune pentru curățat pielea acoperită de impurități.
Sugestie: Lavanda se poate înlocui cu flori de luminița-nopții. Acestea sunt deosebit de eficiente la o piele iritată și sensibilă.
Ceai de plop
Ingrediente: 1 linguriță de frunze de plop, 250 ml apă.
Mod de preparare:
1. Rupeți frunzele în bucățele și turnați peste ele apa clocotită.
2. Lăsați-le 10 minute la infuzat, strecurați ceaiul și beți-l cu înghițituri mici.
Utilizare: Se poate face o cură cu această infuzie, consumând 2-3 căni zilnic. Ajută contra tulburărilor gastrointestinale, a reumatismului și a durerilor cronice.
Balsam pentru dureri reumatice, gută și miozită
Ingrediente: 100 g muguri sau scoarță de plop, 70 g ceară de albine, 500 ml ulei de măsline, floarea-soarelui sau ghimpe.
Mod de preparare:
1. Încălziți uleiul în bain-marie.
2. Puneți mugurii sau scoarța în uleiul cald și lăsați-l să extragă substanțele active timp de 3-5 ore.
3. După acest interval de timp, strecurați și adăugați ceara de albine.
4. Din nou în bain-marie, topiți ceara în extractul uleios.
5. După topirea completă, puneți balsamul în borcănele și închideți-le bine, atunci când conținutul s-a răcit.