O boală care ne paşte pe toţi: DIABETUL

Lipsa afecţiunii şi "ceva" dulce

Diabetul zaharat este o boală metabolică, care afectează în primul rând metabolismul glu­cidelor în organism.
Cauza psiho-emoţională a diabetului este repre­zentată de o lipsă afectivă, o lipsă a iubirii, pe care pacientul o simte. Persoana în cauză trăieşte senti­mente de amărăciune, de tris­teţe, de înstrăinare. De multe ori, aceste sen­timente sunt de­clanşate de o lo­vitură pe plan personal, profesio­nal, financiar, lovi­tură care duce la frus­trări, la o refulare a sentimen­telor, la senzaţia că viaţa este grea, este «amară». În această situaţie, pacien­ţii încearcă să compen­seze această amărăciune a vieţii cu ceva contrar, cu ceva «dul­ce». Sunt ace­le persoa­ne care îşi găsesc conso­la­rea în mân­­care. Mâncarea şi, în special, car­bo­hi­draţii, le creează o stare de mulţu­mire, de bine inte­rior, care com­pensează lipsa de afec­­tivitate pe care o simt în viaţa lor. Când aceş­tia nu-şi pot găsi echi­librul emo­ţional, izolarea afec­tivă se ac­cen­­­tuează, şi atunci se declanşează diabe­tul. Este, de fapt, transpunerea nivelului emoţional în cel fizic, diabetul presu­punând o dietă restrictivă, evita­rea alimentelor (dulcele) preferate pe care sub­con­ştien­tul le respin­ge ca fiind nemeritate şi, în con­se­cinţă, organismul nu le poate prelucra. Mai mult, diabetul poate apărea ca urmare a unui eveniment neplăcut, un eveniment pe care persoana în cauză îl respinge cu toată fiinţa (decesul cuiva apropiat, stări conflic­tuale în familie sau la serviciu, schim­barea locului de muncă etc.). Hiperglicemia (nivelul crescut de zahăr din sânge) reprezintă mecanismul prin care organismul se pregăteşte să facă faţă ace­lui eveni­ment. Este o situaţie de luptă, pe care sub­conştientul o trăieşte. Şi în cazul copiilor există aces­te senti­mente de neîncredere în afecţiunea celor din jur, ei caută permanent iubirea, dar au o proble­mă în a o recepta. Simt o nevoie mare de iubire şi de tandreţe dar, la nivel subconştient, nu ştiu cum să le caute, cum să le primească. Este imaginea în oglindă a ceea ce se întâmplă la nivelul organis­mului. Există nevoia de dulce (iubirea, afecţiunea), dar organis­mul nu poate prelucra acest dulce, nu face faţă.

Fişă biografică

Există două mari tipuri de diabet: diabetul de tip 1, care apare în general la copil şi la adultul tânăr (sub 30 de ani) şi diabetul de tip 2, care apare, în general, după 40-50 de ani, şi se asociază frecvent cu obezitatea.
În diabetul zaharat de tip 1, se produce o scădere a producţiei de insulină din cauza distrugerii celu­lelor pancreatice care o produc. Regimul ali­men­tar se pare că are şi el un rol important. Consumul de lactate (în special lap­te de vacă şi, mai ales, ca­seină), consumul de apă cu concentraţie ridi­ca­tă în nitriţi, precum şi un aport scăzut de vita­mina D sunt factori care favorizează boala.
În diabetul de tip 2 apare o rezistenţă la insulină, atât la nivelul ficatului, cât şi la ni­velul ţesuturilor. Aceasta are ca rezultat creşterea glicemiei. Acest tip de diabet apare în special la adulţi, şi devine mai frecvent odată cu înaintarea în vârstă. Se apreciază că după 65 de ani, una din trei persoane suferă de o alterare a toleranţei la glucoză - adică un pre­diabet. Cu toate că acest tip este caracteristic adulţilor şi persoanelor în vârstă, el poate apărea şi la copii şi tineri, odată cu creşterea frec­venţei obezităţii. Obezitatea joa­că un rol foarte important în declan­şarea diabetului de tip 2, cu toate că există şi cazuri fără obezitate asociată. Se consideră că obezi­tatea este principalul factor care duce la creşterea re­zistenţei la in­sulină. Pe lângă obezitate, în dia­betul de tip 2 intervine şi încăr­cătura fami­lială. Există familii în care mai mulţi membri dezvoltă diabet. Sunt implicaţi factori care ţin de stilul de viaţă - alimentaţie, exerciţiul fizic, obiceiuri care se dobândesc în copilărie, pe de o parte, pe de altă parte, această încărcătură familia­lă arată că există şi un teren favorizant, care se moşteneşte.

"Poliţie" de supraveghere

Manifestările diabetului sunt legate de hiper­glicemie. În multe cazuri, ini­ţial, pacienţii nu simt nimic. Atunci când are valori mai mari, glicemia pro­duce o creştere a eliminărilor urinare. În conse­cinţă, pacienţii urinează des şi mult, inclusiv noap­tea. De asemenea, creşte şi cantitatea de lichide consu­mate. Cu toate acestea, apare frecvent deshi­dra­­tarea şi scă­derea tensiunii arteriale, când bolna­vul stă în poziţie verticală. Din această cauză, pacien­ţii simt că nu mai fac faţă la efort, se simt obosiţi, le scade capa­ci­tatea de concen­trare şi efort intelec­tual. Toate aceste manifestări pot fi va­riabile ca intensitate, în funcţie de nivelul glicemiei. Există şi alte simptome legate de hiper­glicemie: pofta de mâncare exagerată, scădere în greutate, greaţă, tulburări de vedere, scăderea rezis­tenţei la infecţii (în special bacteriene). De obicei, în diabetul de tip 1, aceste simptome apar de la început şi este important să fie observate de părinţi (de obicei, fiind vorba despre copii), pentru că în acest tip de diabet se poate instala coma dia­betică, la valori nu foarte crescute ale gli­ce­miei. Evoluţia acestui tip de diabet poate fi înşelătoare. După stadiul ini­ţial, când a fost diagnosticat, şi după începerea tra­tamentului cu insulină, există o peri­oadă mai scurtă sau mai lungă (uneori chiar şi până la un an) în care pacienţii devin asimptomatici, nivelul glicemiei începe să scadă şi se normalizea­ză, fără a mai fi nevoie de insulină. Nu trebuie trasă, în mod pripit, concluzia că s-a vindecat diabetul, pentru că ulte­rior, glicemia începe din nou să creas­că şi este ne­voie de tratament.
În diabetul de tip 2, pacienţii pot fi asimpto­ma­tici o perioadă mai lungă, pentru că hiperglice­mia este tolerată, chiar la valori mari, în acest tip de dia­bet. Din această cauză sunt importante analizele periodice, acestea ajutând la depistarea bolii în sta­diul de început. La persoanele cu risc, analizele de depistare a diabetului trebuie făcute periodic, deoa­rece, cu cât glicemia este crescută o perioadă mai mare de timp, cu atât creşte riscul de instalare a com­plicaţiilor diabetului. Persoanele care se înca­drea­ză în această categorie sunt cele peste 45 de ani, care suferă de alte boli - greutate în exces, gră­simi mari în sânge, hipertensiune arterială, boli de inimă, ovare polichistice, alterarea toleranţei la glucoză, femeile care au avut glicemia crescută în timpul sarcinii sau au născut un copil cu greutate peste 4,1 kg, cei cu un stil de viaţă sedentar. În toate aceste cazuri, ar trebui făcute testele de depistare a dia­be­tului la interval de cel puţin 3 ani, dacă nivelul gli­ce­miei este încă în limite normale, şi la cel puţin un an pentru cei la care testul de toleranţă la glucoză este modificat.
Diagnosticul diabetului se face prin analize de sânge - glicemia, hemoglobina glicozilată şi testul de toleranţă la glucoza administrată oral. Pentru diabetul de tip 1, la copiii în familiile cărora există cazuri de diabet de acelaşi tip sau anumite boli auto­imune, se poate verifica prezenţa în sânge a unor anticorpi îndreptaţi împotriva anumitor structuri ale pancreasului. Prezenţa acestor anticorpi este detec­tată înainte de declanşarea diabetului propriu-zis.
La pacienţii la care diagnosticul de diabet a fost deja stabilit, este necesară supravegherea, în conti­nuare, prin alte investigaţii, pentru a putea urmări in­stalarea complicaţiilor. Pentru aceas­ta sunt nece­sare analize periodice ale fundului de ochi, analize pentru rinichi (proteinurie, creatinină, uree), analize pentru grăsimile din sânge, exami­narea extremită­ţilor, în special a pi­cioarelor. Toate aceste investi­ga­ţii trebuie făcute cel puţin o dată pe an, pentru a putea surprinde din timp in­stalarea complicaţiilor şi a putea inter­veni eficient, terapeutic. Diabetul za­ha­rat este o boală care evoluează, de multe ori, pe «tăcute», şi de aceea, da­că nu se fac aceste inves­tigaţii de su­praveghere, se ajunge în faze avansa­te, când nu se mai poate face prea mult pentru a ajuta bolnavul.

Complicaţii

Aşa cum am menţionat, cu cât glicemia este mai ridicată o peri­oadă mai lungă de timp, cu atât creşte riscul de instalare a com­plicaţiilor. Glicemia ridicată duce la afectarea vaselor de sânge (a arte­relor), acesta fiind mecanismul prin care apar complicaţiile în diabetul za­harat. Sunt afectate vasele de la nivelul retinei şi apare retinopatia, sunt afectate vasele de la nivelul rinichiului şi apare nefropatia, sunt afectate vasele de la nivelul nervilor şi apare neuropatia. Atunci când sunt afectate vasele de la nivelul pielii, apar probleme la acest nivel, pentru că scade capacitatea de regenerare şi rezistenţă la infecţii. Orice mică leziune tegumentară se poate transforma într-un dezastru, pentru că rana res­pectivă nu se vindecă, se poate infecta şi atunci apar ulceraţiile şi, în faze avansate, se poate instala can­grena. Aceste riscuri apar, în special, la membrele inferioare. Toate aceste complicaţii sunt legate de afectarea vaselor de sânge mici, aşa-numita micro­angiopatie diabetică. Atunci când sunt afectate vasele mari, la nivelul arterelor se depun grăsimi şi apare ateroscleroza. Consecinţa este perturbarea aprovizionării cu sânge la nivelul organismului, cu apariţia cardiopatiei - afectarea inimii, a atacurilor vasculare cerebrale - afectarea creierului, şi a arte­riopatiei periferice - afectarea membrelor inferioare în special. Afectarea oculară în diabet reprezintă cea mai importantă cauză de pierde­re a vederii la adult. De aseme­nea, afectarea rinichilor este prin­cipala cauză de insuficienţă renală cronică, în ţările dezvol­tate. Una dintre cele mai grave complicaţii care apare în diabet este piciorul diabetic, care are drept cauze atât afectarea vase­lor mici, de la nivelul pielii şi de la nivelul nervilor periferici (neuropatia) cât şi afectarea va­selor mari de la nivelul mem­brelor inferioare (arteriopatia pe­riferică). Pe lângă aceste cauze, în diabet, din cauza creşterii glicemiei, apare o scă­dere a imunităţii, inclusiv la nivelul pielii. A­ceas­ta duce la o predispoziţie spre infecţii. Picio­rul dia­betic presupune modificări la nivelul tegumen­tu­lui, care îşi schimbă culoarea, apar răni care nu se mai vindecă şi, în final, se suprain­fectea­ză şi apare can­grena. Prevenţia acestei complicaţii se poate face prin menţinerea glicemiei la valori cât mai apro­piate de normal, prin monitorizarea perio­dică a pi­cioarelor, prin evitarea oricăror traumatis­me la acest nivel, prin menţinerea unei igiene stricte şi, nu în ultimul rând, prin exerciţii fizice care să stimuleze circulaţia sanguină la acest nivel.
Mecanismele prin care apare boala şi compli­caţiile ei oferă şi soluţiile pentru a o preveni, a o ţine sub control sau chiar a o face să intre în remisie. În primul rând, trebuie ajutaţi pacienţii să rezolve acele cauze psihoemoţionale de care vorbeam la început. Este necesară evaluarea la un specialist psi­hoterapeut, care să identifice şi să ofere soluţii la problemele cu care se confruntă pacienţii. Ţinând cont de faptul că, în diabet, manifestările apar din cau­za creşterii glicemiei şi a afectării vaselor de sânge, tratamentul trebuie să se adreseze acestor două probleme majore. Odată declanşată, boala poate fi ţinută sub control doar prin adoptarea unor măsuri legate de stilul de viaţă şi muncă. În primul rând, trebuie adoptat un regim alimentar sănătos. Trebuie excluse toxicele majore - alcoolul şi fu­matul. Trebuie reduse sau chiar eliminate dulciurile, în special cele cu zahăr rafinat. La fel, lactatele trebuie reduse, în special cele din lapte de vacă şi cele cu conţinut mare de grăsimi. Făinoasele (pâine, paste făinoase, patiserie) trebuie consumate în can­ti­tăţi cât mai mici. Este recomanadat să se consume preparate din cereale integrale şi cu un conţinut mare de fibre, în loc de preparate din făină albă.Trebuie redus sau chiar eliminat consumul de carne, în special carnea cu conţinut crescut de grăsime. Este recomandat un regim alimentar bogat în legume şi fructe, care să asigure un aport crescut de oligoelemente, vitamine şi fibre vegetale. Majo­ri­tatea legumelor şi fructelor sunt bogate în antioxi­danţi, elemente extrem de importante, vitale chiar, pentru sănătatea vaselor de sânge. De asemenea, pacienţii trebuie să aibă un orar alimentar destul de riguros, cu trei mese şi două gustări între mese, zilnic. Pe lângă alimentaţie, trebuie luate şi măsuri de combatere a sedentarismului. Mişcarea, exerci­ţiul fizic, sportul, în general, sunt recomandate în diabet din mai multe motive. În primul rând, efortul fizic are un efect rapid de scădere a glicemiei. În al doilea rând activitatea fizică susţinută ajută la pierderea greutăţii corporale în exces, ceea ce are efecte benefice în diabet. În al treilea rând, prin sport se stimulează circulaţia sângelui şi chiar apa­riţia de noi vase de sânge, ceea ce se reflectă în scă­derea riscului de apariţie a complicaţiilor în diabet, inclusiv a piciorului diabetic, cu aspectul său cel mai de temut, cangrena. Nu în ultimul rând, asigu­rarea unui echilibru psihoemoţional este impor­tantă. Evitarea sau gestionarea situaţiilor conflic­tuale, a factorilor de stres de la serviciu, din familie, din societate reprezintă aspecte importante, care trebuie avute în vedere atât în prevenţia, cât şi în tratamentul diabetului zaharat.
O atenţie specială este obligatorie în cazul celor care au deja complicaţii la nivelul piciorului dia­betic. Aceşti bolnavi trebuie să păstreze o igienă riguroasă la acest nivel, trebuie să facă controale periodice la specialist, pentru a depista din timp orice mică leziune care se poate infecta. Trebuie să evite orice fel de traumatism al pielii, pentru că pielea este foarte sensibilă. De multe ori, toate aceste măsuri, dacă sunt aplicate corect, sunt suficiente pentru a preveni sau pentru a ţine sub control diabetul zaharat, vorbind, în special, de tipul 2 - diabetul adultului.
Tratamentul medicamentos trebuie făcut sub stricta supraveghere a unui medic specialist. În cazul diabetului de tip 2, majoritatea cazurilor răspund la tratament cu pastile administrate oral. În cazul diabetului de tip 1, acesta răspun­de doar la tratament cu insulină. În acest caz, este şi mai importantă consultarea unui specialist, pentru a stabili dozele necesare şi un regim alimentar foarte strict. Tratamentul cu in­su­lină poate fi periculos, atunci când nu este supra­ve­gheat cu atenţie, deoarece pot apărea crize de hi­po­glicemie care să pună în pericol viaţa pacientului.

Tratamente alternative

În tratamentul complementar există mai multe posibilităţi terapeutice. Rezultate bune se pot obţine cu acupunctură. La fel, tratamentul homeopat oferă rezultate excelente, chiar de remisie a bolii (vorbim aici despre diabetul de tip 2). Tratamentul cu plante se poate face cu o varietate mare de produse. Sunt două categorii de remedii utilizate. Pe de o parte, cele care asigură scăderea nivelului glicemiei şi a gră­similor în sânge, iar pe de altă parte, sunt pro­duse care se adresează circulaţiei sanguine, pen­tru refacerea vaselor de sânge afectate şi sti­mularea oxigenării ţesuturilor afectate.
Din prima categorie, menţionăm câteva din cele mai eficiente:
* Seminţele de schinduf au efecte de scă­de­re a glicemiei. Pe lângă efectul hipo­glice­miant, este de menţionat efectul de scă­dere a gră­si­milor din sânge, aspect ex­trem de impor­tant în diabet.
* Cicoarea are, de asemenea, efecte hi­po­glicemiante, de scădere a colesterolului şi tri­gliceridelor. În plus, are efecte de pro­tejare a ficatului, scade pofta de dulciuri şi, un aspect ex­trem de important în diabet, stimulează siste­mul imunitar, crescând astfel rezistenţa la infecţii.
* Extractul din frunze de măslin este prin­tre cele mai utile produse. Conţine sub­stanţe puternic antioxidante, care ajută la protejarea vaselor de sânge şi la o bună cir­culaţie sanguină. Acest efect este important în prevenirea complicaţiilor diabetului, in­clusiv în afectarea cutanată - piciorul dia­betic. În plus, are efecte antihipertensive şi de stimulare a imunităţii, dar şi de scădere a colesterolului şi glicemiei.
* Mugurii de dud-negru precum şi fruc­tele sau frunzele de dud-alb sunt folosite pentru a obţine preparate extrem de efi­ciente în scăderea glicemiei.
* Afinul - sunt utilizate atât frunzele, cât şi fructele, ca atare. Pe lângă efectul puternic hipoglicemiant, fructele au şi un conţinut mare de antioxidanţi, care stimulează cir­culaţia sanguină şi asigură protecţia vaselor de sânge afectate în diabet.
* Cătina albă se utilizează atât sub formă de ulei, cât şi pulbere din fructele uscate. Este unul din­tre cei mai puternici antioxidanţi şi, prin aceasta, are efecte foarte bune în prevenţia şi terapia compli­caţiilor diabetului. Se utilizează atât intern, cât şi extern.

Tratamentul cu antioxidanţi

Aceştia sunt substanţe care conferă protecţia cardiovasculară atât de necesară în diabet, şi previn instalarea afectării vasculare, răspunzatoare de complicaţiile diabetului, inclusiv leziunile la nivelul pielii - piciorul diabetic. Dintre cei mai importanţi antioxidanţi naturali menţionăm - Glutationul re­dus, vitamina C, Seleniu, Zinc, Coenzima Q10, aci­dul alfa lipoic, extractul de ceai verde, extractul de ginkgo biloba. O categorie importantă de antioxi­danţi este reprezentată de flavonoide. Acestea sunt substanţe care se găsesc în legume şi fructe şi re­pre­zintă cei mai puternici antioxidanţi naturali cu­nos­cuţi. Sursa cea mai bogată de flavonoide o re­pre­zintă fructele de pădure. Printre cele mai efi­ciente flavonoide se numără - licopen, acid elagic, resveratrol.
Un loc aparte în această categorie îl ocupă propolisul. Prin efectele puternic antioxidante, el este recomandat sub formă de administrare orală. Pentru efectele antiinflamatoare, antimicrobiene, ci­catrizante şi de regenerare a pielii, este recomandat şi sub formă de unguente, pentru aplicaţii locale. Răşina de conifere este indicată mai ales pentru uz ex­tern, sub formă de unguent. Ultimele două produ­se sunt extrem de utile pentru diabeticii la care au apărut complicaţii la nivelul tegumentelor - piciorul diabetic.
În concluzie, tratamentul complementar este de mare ajutor în toate cazurile de diabet, în special în diabetul de tip 2. Trebuie reţinut că, dacă pacientul este sub un tratament medicamentos, acesta nu trebuie întrerupt, ci, pe măsură ce glicemia începe să scadă, se scad dozele până la nivelul la care se obţine controlul cât mai bun al bolii.

Dr. RAREŞ SIMU

Date de contact:
* Cabinetul "APIMEDICA", Bucureşti, str. C. A. Rosetti nr. 31, tel. 021/317.37.91, 021/317.38.96
* Centrul de Sănătate şi Viaţă "Armonia", Bucureşti, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3, tel. 0766/29.84.58