În afară de "Arena Naţională", suspendată, doar Clujul putea găzdui, la standarde ridicate, un astfel de meci de fotbal. Partea interesantă e că Clujul putea să găzduiască meciul cu Danemarca nu pe unul, ci chiar pe două stadioane, iar asta spune, de fapt, o parte a poveştii de succes a unui oraş care, fără a fi ocolit de dileme şi de probleme, o ia tot mai mult pe propriul drum, altul, desigur, decât cel pe care se află Bucureştiul Gabrielei Firea.
La mijlocul anilor 2000, când şi-a pus ambiţia să pună capăt hegemoniei fotbalistice a Capitalei, clujeanul Arpad Paszkany, patronul echipei CFR Cluj, ştia că are nevoie de un stadion modern, dacă vrea să joace în cupele europene. Nu a stat la mâna banilor publici şi şi-a făcut, cu banii lui, un stadion, cel mai modern din România la acea vreme. Între timp, s-a construit şi stadionul pe bani publici, pe locul legendarului "Ion Moina", aşa că Clujul are două stadioane moderne, ceea ce Bucureştiul nu are, deşi în 2020 vrea să găzduiască o grupă a Europenelor de Fotbal! Mai sunt trei ani, şi nu s-a pus o cărămidă, nici pe "Ghencea", nici pe "Dinamo", nici la "Arcul de Triumf", iar mulţi se tem să nu ne facem de ruşine, cum ne-am făcut cu Europenele de Gimnastică. Iniţial, găzduirea importantei competiţii fusese câştigată de Bucureşti. Doar că Sala Polivalentă din Capitală nu e nici acum gata. Într-un efort disperat de a-şi salva pielea şi onoarea, organizatorii români au propus mutarea evenimentului, unde oare decât la Cluj, în noua sală Polivalentă de lângă "Cluj Arena". Ce nu se poate la Bucureşti se poate la Cluj. Oraşul a ridicat mănuşa scăpată de Bucureşti şi acum s-a obişnuit cu evenimentele de prim-plan. Are cel mai mare festival de film din zonă, are două dintre cele mai bune festivaluri de muzică din regiune, e plin de viaţă şi de idei. Iar cele mai multe dintre aceste idei se susţin singure, din bani privaţi, nu aşteaptă pomenile nu-ştiu-cui, cu atât mai puţin ale Bucureştiului.
După experienţa teribilă de izolaţionism din epoca Funar, clujenii au învăţat că, dacă vor să aibă, trebuie să îşi facă singuri. Sătul să tot critice Primăria în legătură cu "luminiţele" de prost gust de Crăciun, un investitor local a finanţat pe banii lui un concurs de idei pentru împodobirea unei pieţe. Proiectul a fost acceptat de oamenii lui Emil Boc, iar Piaţa "Mihai Viteazul" a arătat superb. Anul trecut de Crăciun, Clujul a arătat cu adevărat ca un oraş occidental de sărbători. De la bine la foarte bine...