Un program bătut în cuie
- După euforia începutului, a bucuriei întâlnirii cu publicul, Rezident EX a trecut printr-o perioadă de cumpănă, cu trădări şi dezamăgiri. Cum le-ai depăşit? Ce te-a motivat să mergi mai departe, să-ţi aduni colegii şi să reveniţi?
- În primul şi în primul rând, este vorba despre muzică: iubim muzica şi eu, şi colegii mei. Nu-i un hobby pentru niciunul din noi. Suntem o gaşcă de oameni serioşi, dedicaţi muzicii, care cântăm la fel, şi pe un gaj de 100, şi pentru unul de 1000 de euro. Le mulţumesc colegilor pentru asta. Când se întâlnesc aşa oameni faini, e păcat să nu fie pusă în valoare trupa, să nu meargă mai departe. Eu sunt un tip căruia îi place să ducă mai departe ce-a început, ce şi-a propus. Când, din senin, ne-a plecat solistul vocal, Ovidiu "Kempes", a fost un moment dificil. Muncisem doi ani şi jumătate la acest proiect, primisem premiul pentru trupa anului, albumul anului, şi am simţit dezamăgirea fanilor, care nu au înţeles nimic din ceea ce s-a întâmplat. Cred că Ovidiu a fost sfătuit greşit, dar fiecare cu drumul lui. Noi avem avantajul că fiecare notă pe care o cântăm e scrisă de noi. A rămas substanţa în grup, suntem oameni cu vechi ştate de plată în meseria asta şi am trecut prin multe. Am făcut un casting naţional, în urma căruia am găsit un solist vocal foarte bun. Când eram pregătiţi să revenim, a urmat tragedia de la Colectiv şi am decis să aşteptăm. Aşadar, a fost o pauză justificată, iar acum abia aşteptăm să revenim pe scenă.
- Cu ce speranţe şi nelinişti întâmpini revenirea?
- Sigur că am emoţii, dar din cele pozitive. Avem un album nou, la care am muncit serios şi care nu conţine nici urmă de compromis. Din momentul în care îl lansăm, el va aparţine publicului, şi mi-aş dori ca el să îl asculte fără prejudecăţi şi să spună dacă-i place. Ştiu că Ovidiu avea fanii săi, recunoaştere, dar nu este singurul vocalist din România. Sebastian Simonis, noul nostru vocal, merită să fie ascultat şi primit cu braţele deschise, sunt sigur că lumea se va simţi bine la concertele noastre. Neliniştile sunt legate de partea organizatorică. La început, am luat legătura cu câţiva manageri, care au spus că facem, dregem, rupem, nu şi-au făcut treaba şi ne-au spus să amânăm. E ca şi cum ne-ar da în cap, pentru că noi avem fiecare de lucru şi în alte formule, unul cântă în Spania, unu-i la Berlin, unul la Londra. Deci, ne trebuie un program bătut în cuie. Aşa că m-am săturat de astfel de teribilişti, am pus mâna pe telefon, am venit la Bucureşti şi am organizat singur turneul.
- Să vorbim un pic despre "Audio Doping", al doilea vostru album. Cu siguranţă, sursele de inspiraţie şi modalitatea de lucru au fost diferite faţă de piesele vechi, scrise în anii '80.
- Primul nostru disc, "Alpha", conţine piese scrise de mine în anii '80, în prima perioadă a trupei Cargo, modernizate, reorchestrate. Pe atunci, noi, cei din Banat, eram privilegiaţi, prindeam posturi de televiziune şi de radio şi din Iugoslavia şi din Ungaria, chiar şi nemţeşti, apăreau şi discuri, eram mai la zi cu ceea ce se întâmplă, social şi muzical, în lume, faţă de restul ţării. Dar aveam aceeaşi problemă: să transpui în muzică ceea ce ai de spus trecând de cenzură. Să ai texte cu mesaj fără să fii cenzurat, asta era marea provocare. Eu consider că am reuşit atunci, iar o dovadă clară este piesa "Povestiri din gară". Acum, poţi spune ce vrei. Important este cum o spui. Avem teme serioase, ca războiul, ecologia... Noi, în Europa, Doamne ajută, am fost ocoliţi de mulţi ani de război, însă în lume, el nu s-a oprit niciodată. Şi îţi dai seama că totul se învârte în jurul banilor, al petrolului, al dictaturilor. Avem şi piese cu teme mai lejere, chiar şi o baladă scrisă de Sebastian, poate nu se mai sperie aşa tare posturile de radio de chitarele electrice. Este un disc scris împreună, un efort colectiv.
"Cum sunt pe scenă, aşa-s şi în viaţă"
De prin lume adunaţi...
- În România, este un fel de Cenuşăreasă. Industria muzicală arată ca o imitaţie ieftină a ceea ce se întâmplă afară. Rock-ul a fost lăsat deoparte şi s-a ajuns la un mare gol, generaţii întregi nu au ascultat această muzică, decât dacă au auzit-o la părinţi, fraţi, colegi mai mari. În plus, s-a făcut această greşeală a concertelor gratuite în aer liber, care au dus la un cerc vicios. M-aş bucura foarte mult ca cei din trupele mari de aici să coboare din limuzine de lux, dar ei sunt dependenţi de următorul concert gratuit în aer liber, sponsorizat de primării sau de o firmă de bere. Mai e şi problema descărcării muzicii pe internet. Primul nostru disc a fost descărcat gratuit de 30.000 de ori. Niciun leu în contul nostru. Oricât ne-am feri de cuvinte, se numeşte furt. Ca şi cum am sădi nişte flori în faţa blocului, ar veni cineva noaptea, ar zice "ce flori frumoase" şi le-ar rupe. În Germania, există o tradiţie a muzicii rock. Să nu uităm că de Beatles nu auzise nimeni în Anglia până nu au explodat la Hamburg. Au existat filiale ale marilor case de discuri americane şi engleze, dar totul a avut corespondent cu trupele germane. Astfel, s-a ajuns ca de aici să pornească trupe de prim rang la nivel mondial.
- Tu cum îţi menţii spiritul, mentalitatea rock-n-roll?
- Eu am contactat de atât de mult timp nebunia asta, că nu pot fi altfel. Nu există o dedublare la mine: cum sunt pe scenă, aşa sunt şi în viaţă. Mi-a adus multe satisfacţii, dar şi o muncă enormă. Mulţi spun "A, se urcă pe scenă, cântă câteva acorduri şi are o viaţă frumoasă". Adevărul este deseori departe de imaginea asta. Satisfacţiile sunt cele ce te fac să mergi mai departe. Am mai pus o cărămidă la munca de-o viaţă, un nou album, am făcut tot ce a depins de noi să iasă bine şi vom face asta şi-n turneu. Dar, dincolo de scenă, apar 1000 de alte lucruri de făcut, astfel încât să ajungem cu banii măcar la zero. Hoteluri, echipe tehnice, bilete de avion, mult mai multe decât are de rezolvat o trupă din România.
Primăvara la Hamburg
Armonii maxime
- Singura mea reţetă de relaxare este fotbalul. Joc într-o echipă de amatori, nu dintre cei mai tineri, fireşte. Jucăm cu mare ambiţie şi îmi prinde bine timpul acesta, în care creierul trece pe locul al doilea şi instinctul preia controlul. Fiecare din noi are o astfel de evadare. Marc, bateristul, e cu artele marţiale, sporturi de contact, nu-i nicio mirare să-l vezi cum ridică picioarele până în tavan. De altfel, a şi făcut parte din unităţi de elită în Anglia. Mathias e pasionat de motoare, motociclete, iar Cristi e mare iubitor de animale, face parte din câteva asociaţii de protecţie a acestora.
- A venit primăvara în Hamburg, oraşul tău adoptiv?
- Da, în sfârşit, de câteva zile e cald, frumos. Eu nu prea am timp de plimbare, stau toată ziua în casă la telefoane, pentru a organiza turneul, dar se simte în aer. E aşa, o atmosferă pozitivă, oamenii prind curaj, se plimbă, umblă pe biciclete. Hamburg e un oraş fain, deloc aglomerat, foarte întins, cu periferii cu tot are un diametru de vreo 70 de kilometri. Clădirile sunt mai mult lungi decât înalte. Sunt multe spaţii verzi şi o viaţă culturală intensă, multe cluburi, concerte. Producătorul nostru ne-a pus la treabă, scriem textele şi în engleză, apoi imprimăm din nou vocile, în ideea că vom prezenta discul în concert şi aici.
- Cum se vede din Hamburg România acestui început de an? Au avut protestele de stradă un impact pozitiv în percepţia generală?
- Sunt mulţi români aici care de mulţi ani ţin steagul sus, muncesc cum trebuie şi fac cinste României. Însă ştirile negative sunt preluate mult mai repede şi au un impact mai puternic.
(Turneul Rezident EX porneşte pe 23 martie la Craiova, continuă la Timişoara, Sibiu, Buzău, Bucureşti, Iaşi şi se încheie pe 2 aprilie la Braşov.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
