Sistemul limfatic

- Cu toţii am întâlnit denumirea lui într-un context sau altul, dar n-am înţeles prea bine care-i este rolul şi nu i-am dat cine ştie ce importanţă. Deşi putem spune, fără exagerare, că viaţa noastră depinde de el, îi acordăm atenţie abia în momentul când nu mai funcţionează aşa cum trebuie. Mare greşeală! -

Sistemul de canalizare al organismului

Vasele prin care circulă limfa urmează traseul celor de sânge şi pătrund adânc în ţesuturi sub for­ma unor canale foarte fine, transportând neîncetat li­chidul prin corp. Această reţea, compusă din vase limfatice şi organe limfoide, elimină non-stop sur­plusul de apă, împreună cu toxinele, aşadar, înde­plineşte funcţia unui sistem de canalizare al orga­nismului. Fără el, corpul nostru s-ar tumefia în de­curs de numai câteva ore, sufocat de produşii rezi­duali ai metabolismului celular. Tot­odată, limfa absoarbe proteinele şi grăsimile din intestin. Cana­lele limfatice sunt mai subţiri decât fi­rul de păr, cu diametrul de o miime de milimetru. Aceste capila­re se unesc apoi, formând canale din ce în ce mai largi, care merg pa­ralel cu venele din sistemul circu­lator.
Când ne rănim, din rană curge nu doar sânge, ci şi un lichid atât de transparent, încât trece aproape neobservat: limfa. Uneori, însă, ea poate căpăta un aspect tulbure, de­venind alb-lăptoasă sau chiar găl­buie, în funcţie de substanţele pe care le transportă: săruri şi protei­ne, grăsimi şi uree, electroliţi, de­tritus celular (material rezultat din degradarea unor com­ponente orga­nice) şi corpuri străine. Toate aces­te substanţe (un soi de gunoi li­chid) se acumulează în spaţiile dintre celule. Lichi­dul din acest spaţiu este preluat de reţeaua vaselor limfatice, curăţat în gan­glioni şi apoi, pe calea ace­loraşi vase limfatice, revine în sistemul circulator sangvin. Este un proces de însemnătate vitală: dacă lichidul n-ar fi evacuat, ar apărea tumefieri în ţe­suturi, care ar putea duce în final chiar şi la deces.

Staţii de epurare: ganglionii limfatici

Chiar dacă, pentru multă lume, sistemul limfatic este aproape necunoscut, oricine a auzit de gan­glio­nii limfatici. Aceste formaţiuni ovale sau ase­mă­nătoare ca aspect cu un bob de fasole măsoară între doi şi douăzeci de milimetri şi sunt alcătuite din trei straturi: capsula (constituită din ţesut con­junctiv), zona corticală şi zona centrală (sau medu­lară). De-a lungul vaselor limfatice se găsesc circa 600-700 de ganglioni, cei mai mulţi aflându-se în regiunile cervicală, axilară şi inghinală, precum şi în veci­nătatea tractului gastro-intestinal. Ganglionii limfa­tici funcţionează ca nişte mici staţii de epurare: aici sunt descompuse bacteriile, detritusul celular şi alte corpuri străine existente în limfă, du­pă care lichidul filtrat şi adus la concentraţia nece­sară este rein­tro­dus în circuit. Ganglionii nu se simt la palpare decât atunci când sunt umflaţi, iar aceasta reprezintă un semn clar de boală.

La vânătoare de duşmani

Dar sistemul limfatic nu are numai misiunea de a elimina "deşeurile" din orga­nism, ci şi pe aceea - la fel de importantă - de a respinge agresiunile: în limfă plutesc miliar­de şi miliarde de globule albe, limfocitele B şi T, responsabile cu vânarea intru­şilor. Atunci când pătrund în organism agenţi pato­geni, infiltrându-se prin diverse leziuni, pe căile respiratorii sau pe tubul digestiv, celulele imu­ni­tare intră în acţiune. Musafirii nepoftiţi sunt luaţi pe sus şi purtaţi odată cu fluxul de limfă către organele limfoide secun­dare: spli­na, amigdalele, apen­di­cele, ţesutul limfatic din in­testinul subţire şi ganglionii lim­fatici. După ce au ajuns aco­lo, ei sunt identificaţi de către lim­focite şi macrofage, care îi distrug şi îi îndepărtează.
Aceste globule albe, care au o misiune precisă de apărare, se înmul­ţesc exploziv în mo­­mentul când apare în corp o infecţie, mobili­zându-se în număr mare, în zona unde se află foca­rul infecţiei. Această activitate iniţiată brusc poate determina mărirea de volum a unui ganglion limfa­tic, care va deveni deodată palpabil prin piele, de pildă la gât sau în regiunea inghinală. Ganglionii lim­fatici umflaţi semnalează faptul că organismul luptă cu o boală în zona respectivă. De pildă, în cazul unei răceli, se vor umfla ganglionii limfatici de la gât.

Umflarea ganglionilor, semn de boală

În general, ganglionii măriţi nu constituie un motiv serios de îngrijorare. Totuşi, dacă ei nu-şi mo­difică volumul nici după trecerea a şase săptămâni, ar trebui să cereţi unui medic să vă examineze, de­oa­­rece, în unele cazuri (din fericire, destul de rare) umflarea ganglionilor limfatici indică pre­zenţa unei boli maligne. Iar celulele provenite dintr-o tumoră se pot disemina şi ele în organism, prin intermediul sistemului limfatic. De aceea, pentru a se constata cât de răspândit este cancerul, sunt extir­paţi câţiva ganglioni, care vor fi ulterior cercetaţi în laboratorul de anatomopatologie.
Dacă avem în vedere sarcinile multiple pe care sistemul limfatic le are de îndeplinit în organism, vom înţelege că o întrerupere a fluxului limfei poate avea consecinţe devastatoare. Întreruperea amintită poate fi cauzată de o anomalie congenitală, de trau­matisme, de inflamaţii apărute în reţeaua de vase limfatice, de o infestare cu paraziţi (mai probabilă în ţările asiatice şi africane), de operaţii şi terapii Roentgen, dar şi de obezitate şi sedentarism.

Edemul limfatic

Când limfa nu mai circulă aşa cum ar trebui, lichidul stagnează în spaţiul intercelular. Ia naştere un edem limfatic, părţile de corp afectate - de re­gulă, braţul sau piciorul - se umflă, se întăresc, iar câteodată devin dureroase.
Edemul limfatic este o afecţiune cronică şi nece­sită un tratament riguros. Singura terapie eficientă constă într-un drenaj limfatic executat manual şi completat cu aplicarea unui bandaj. Un fiziotera­peut cu pregătire specială va masa porţiunea tume­fiată cu mişcări blânde, pentru a activa fluxul lim­fei. La sfârşit, se va bandaja strâns lo­cul afectat, cu scopul de a împiedica limfa să curgă înapoi în ţesu­turi. Boala poate fi ţinută sub control cu ajutorul unui program terapeutic care include: mişcare cât mai multă, purtarea unor ciorapi compresivi adaptaţi la nevoile individuale ale pacientului sau, după caz, întrebuinţarea unor mănuşi spe­ciale şi adoptarea unei alimentaţii să­nă­toase.
Este important ca edemul limfatic să primească îngrijiri, deoarece el atrage după sine efecte secun­dare foarte neplăcute. Dacă o tumefiere sau cicatri­cea formată în urma unei intervenţii chirurgicale blochează fluxul limfei, celulele imunitare nu se mai pot mişca între ţesuturi, ceea ce limitează capa­citatea naturală de autoapă­rare a organismului. Totodată, pielea de deasupra umflăturii se poate întinde atât de tare, încât să apa­ră fisuri. Astfel, bac­teriile au posibilitatea să pătrun­dă în corp, provo­când boala numită erizipel, o infla­maţie a vaselor limfatice şi a ţesutului adipos sub­cutanat. Nu de puţine ori, pacientul are şi frisoane. Erizipelul se tratează cu antibiotice, însă poate fi prevenit printr-o îngrijire atentă a pielii.
Când o leziune existentă pe piele permite pă­trun­­derea paraziţilor sau a bacteriilor în vasele lim­fatice, se poate produce o inflamare a lor, manifes­tată printr-o serie de simptome, între care se numără febra, frisoanele şi tahicardia. Inflamaţia devine vizibilă chiar prin aspectul tegumentului: vasele limfatice afectate desenează linii roşii pe piele, sunt adesea umflate şi dureroase. Pe suprafaţa unui edem limfatic cronic se pot forma vezicule şi eczeme.

Cancerul limfatic

În cazuri rare, sistemul limfatic se poate îmbol­năvi de cancer, ca oricare alt organ. Angiosarcomul limfatic reprezintă o consecinţă gravă, însă cu apa­riţie sporadică, a unui edem limfatic generat, de exemplu, de excizia unui ganglion din cauza unui cancer mamar. În situaţii extreme, se ia hotărârea de amputare a părţii de corp afectate (care este de obicei braţul). Dar la nivelul sistemului limfatic, se întâlnesc şi alte tipuri de can­cer.
Este posibil să existe mai multe afecţiuni, în care siste­mul limfatic să fie implicat direct sau indirect. Deocam­dată, medicii nu cunosc prea multe, întrucât cercetătorii s-au concentrat asupra lui, ca obiect de studiu aprofundat, abia de pe la mijlocul seco­lului trecut. În Germania a luat fiinţă, între timp, un Cen­tru European de Limfo­lo­gie (găzduit de Clinica Földi din oraşul Hinterzar­ten). Specialiştii care îşi des­făşoară activitatea aici au descoperit că sistemul limfa­tic joacă un rol decisiv în unele boli inflama­torii, cum sunt artrita şi colo­no­patiile cronice. Con­statarea că ţesu­tul adipos produce substanţe care perturbă funcţionarea vaselor limfatice dă loc la anumite presupuneri: "Ne întrebăm dacă nu cumva acele afecţiuni, pe care noi le considerăm ca fiind o consecinţă a suprapon­de­ralităţii, provin în realitate din tulburările sistemului limfatic. Dar aceasta nu se ştie încă precis în momentul de faţă", spun lim­fologii.
Ceea ce se ştie totuşi este, de pildă, faptul că le­ziunile se vindecă mai repede dacă se tratează con­comitent şi sistemul limfatic. Fotbaliştii se refac rapid după traumatisme nu numai pentru că au un organism rezistent, dar şi fiindcă beneficiază de drenaje limfatice încă din primele momente după accident. În unele clinici, drenajul limfatic face parte deja din tratamentul postoperator standard.

Terapiile alternative, neputincioase

Dacă medicina clasică nu cunoaşte în profun­zime sistemul limfatic, trebuie să recunoaştem că, din păcate, nici terapiile alternative nu-i acordă mai multă atenţie. Medicina tradiţională chineză nu menţionează explicit sistemul limfatic, ci vorbeşte doar de o reţea de meridiane care străbat corpul în întregime, transportând "umo­rile" şi energia vitală Qi. Ca tra­tament pentru acumulările de li­chid din ţesuturi şi ganglionii um­flaţi, medicii chinezi între­buin­ţează acupunctura şi fitotera­pia. Diver­se studii demonstrează că acu­punc­tura reuşeşte, într-adevăr, să amelioreze edemele limfatice apă­rute ca afec­ţiune asociată cu cancerul mamar, însă afirmaţia că această metodă ar fi la fel de eficientă în toate tipurile de edem limfatic este în conti­nuare con­troversată în lumea me­dicală.
În schimb, atât medicina tra­di­ţională chineză, cât şi cea alopată, recomandă, în consens, mişcarea, sub toate formele ei, pentru a sus­ţine circulaţia lichidelor biologi­ce. Chiar şi mişcarea pasivă este ca­pabilă să activeze fluxul limfei - cel puţin, me­dicul australian Neil Piller are această con­vingere. Îşi invită pacienţii să urce pe un aparat experimen­tal, numit de el "maşina Chi", care le scutură pi­cioarele ritmic.
Deoarece obezitatea măreşte riscul apariţiei de edeme limfatice, prevenţia ar trebui să includă, în mod firesc, şi o alimentaţie sănătoasă. Iar, uneori, ne pot fi de folos chiar şi lucrurile foarte simple, de pildă, ceea ce ne place să facem, după o zi nesfârşit de lungă şi stresantă la birou: să ne odihnim cu picioarele ridicate, sprijinite pe un scaun, o măsuţă, o pernă sau orice altceva. În această poziţie, umflă­turile uşoare dispar adesea de la sine.