Visăm la ea, dar, mai des decât ar trebui, ne imaginăm că a fi şi a ne simţi tineri după 50 de ani trebuie să fie rezultatul unui leac miraculos. Adevărul, certificat şi de specialiştii americani în nutriţie, e că azi, tinereţea nu se mai măsoară în câte riduri avem, ci în cât de sănătoşi şi cât de în formă ne simţim. Iar factorii cheie care decid dacă la 50 de ani vom arăta de 42 sau, mai degrabă, de 65, sunt hrana sănătoasă, activitatea fizică şi... suplimentele naturale. Nu ne vor oferi acea tinereţe veşnică promisă în poveste, dar ne vor ajuta să îmbătrânim frumos şi sănătos. Asupra câtorva suplimente anti-aging, specialiştii americani s-au pus unanim de acord. Vi le prezentăm în rândurile de mai jos. Din fericire, au pătruns şi pe piaţa românească şi se găsesc cu uşurinţă în farmacii.
SOD (sau Super Oxid Dismutaza)
E probabil cel mai puternic antioxidant pe care îl produce corpul omenesc, direct implicat în lupta împotriva radicalilor liberi. Un radical liber e un atom cu un electron liber, necuplat. Dacă aţi făcut chimie la şcoală, vă amintiţi că electronii stau în perechi. Când unul se pierde de perechea lui, atomul devine extrem de reactiv, căutând să-şi acopere valenţa (electronul lipsă) cu orice are la dispoziţie. Cel mai adesea, acel ceva este chiar o celulă a corpului, pe care în procesul respectiv o şi distruge. Numărul de celule distruse anual de radicalii liberi e impresionant. Dacă am putea vizualiza procesul, am vedea cum radicalii liberi ne mănâncă de viu organismul, organ cu organ, compromiţând grav sistemul imunitar. Tocmai de aceea, lupta împotriva îmbătrânirii începe cu lupta împotriva radicalilor liberi. Corpul nostru înlocuieşte şi repară de la sine celulele distruse, însă nu face faţă viciilor noastre şi calităţii îndoielnice a hranei. Aici intervine superoxid dismutaza, care întrerupe lanţul de formare a noi şi noi radicali liberi. Christie Brinkley, celebrul model american, care la 63 de ani a pozat în costum de baie pentru revista "Sports Illustrated", jură pe SOD când vine vorba de felul în care îi arată corpul. Superoxid dismutaza e foarte eficientă în lupta cu ridurile. Reface calitatea pielii, îi redă elasticitatea, culoarea şi tonusul. E extraordinară în capacitatea ei de a reconstrui ţesuturile, e capabilă chiar să repigmenteze pielea în cazurile de vitiligo. Şi asta ar fi floare la ureche pe lângă celelalte efecte ale ei, cu adevărat remarcabile: este eficientă în toate tipurile de cancer, susţine chimio şi radioterapia, este un puternic antiviral, antibacterian şi antiinflamator, este un detoxifiant de vârf, e eficientă în Alzheimer şi Parkinson, menţine memoria trează şi protejează neuronii în cazurile de meningită, luptă cu reumatismul şi ateroscleroza.
(Se găseşte şi la noi, în farmacii, sub denumirea "SOD 2000 plus", de la firma Solaray.)
Aspirina

Considerat cel mai vechi şi mai ieftin medicament împotriva îmbătrânirii, banala aspirină face bine prin simplul fapt că subţiază sângele. Or, asta împiedică formarea cheagurilor şi a depunerilor pe vasele de sânge, care în timp duc la probleme cardiovasculare. O circulaţie bună înseamnă o irigare bună a tuturor organelor, deci, un tonus şi o sănătate mai bune. Dar aspirina are şi proprietăţi anticancerigene absolut impresionante. Un studiu atestă că o aspirină luată în fiecare zi, timp de zece ani, reduce semnificativ rata mortalităţii pacienţilor cu cancer. Revista "The Lancet" a condus o serie de cercetări care au dovedit o remisiune cu 63% a bolii în cazul cancerului de colon, cu 73% în cazurile de cancer de esofag şi cu 62% în tipurile de cancer stomacal. Şi totuşi, cu toate avantajele ei, aspirina are şi efecte adverse. Reversul medaliei e că subţierea sângelui pe care o induce poate duce la sângerări prelungite, în cazul unor afecţiuni. Dacă sunteţi predispuşi la pierderi de sânge, consultaţi totdeauna medicul. Sau evitaţi-o şi înlocuiţi-o cu...
Curcuminul
Un antiinflamator la fel de redutabil ca aspirina, dar lipsit de efecte adverse. Este un foarte bun supliment pentru tinereţea sistemului digestiv, ajută la menţinerea vederii până la vârste înaintate, subţiază sângele, previne formarea cheagurilor, ajută la irigarea corectă a creierului. Problema curcuminului constă tocmai în celebritatea lui, în faptul că e unul din cele mai eficiente extracte naturale cunoscute, cu rezultate în atât de multe afecţiuni, încât pe cartea lui de vizită nici nu i-ar încăpea toate calităţile. E antitumoral, imunostimulator, antiviral, antibacterian, antifungic, antioxidant, antidepresiv şi lista ar putea continua la nesfârşit. Un lucru e cert, curcuminul e şi... anti-aging. În cantităţi foarte scăzute (3-5%), se găseşte în mod natural în turmeric, un condiment cu gust asemănător curryului.
(Cei care vor să beneficieze la maximum de calităţile lui de prelungire a vieţii ar trebui să caute varianta extractului standardizat de 500 mg, Curcumin 95, Jarrow Formulas sau Curcumin 380 mg de la Herbagetica.)
Chlorella

(Chlorella se găseşte în farmaciile naturiste sub formă de pulbere, mai greu de consumat, din cauza mirosului specific de algă putredă, sau sub formă de tablete presate, care pot fi luate de 2, 3 ori pe zi.)
Vitamina C
Pare o glumă ca banala vitamină C să fie trecută pe lista cu produse anti-aging de vârf, dar dacă ne gândim că majoritatea serurilor şi cremelor anti-îmbătrânire se fac cu vitamina C, o să îi dăm crezare. Vitamina C este substanţa principală de care organismul are nevoie pentru a putea produce colagen şi elastină, cele două proteine care ţin pielea întinsă, proaspătă şi sănătoasă. Fără destulă vitamina C, pielea începe să se lase, să-şi piardă elasticitatea, să facă riduri şi să se păteze. E uşor să beneficiem de vitamina C, din fructe şi legume, dar pentru a ne bucura de beneficiile ei asupra pielii, e nevoie de o cantitate de minimum 1 g. Avantajul e că, odată consumată, Vitamina C ajută şi la pierderea în greutate. Vindecă mai repede orice zgârietură, rană, coş sau iritare a pielii şi înlătură urmele fumatului activ şi pasiv.
Coenzima Q-10

(Pe piaţa românească există nenumărate forme de CoQ10, însă cea mai pură şi eficientă este cea produsă de compania Kaneka din Japonia, pe care s-au făcut toate studiile clinice din lume. Se găseşte în produsul Q-Absorb, de la Jarrow Formulas, şi poate fi cumpărată în Bucureşti de la farmacia Centrului de Medicină Integrativă Secom, str Ştirbei Vodă nr. 150.)
Acidul Lipoic
A făcut vâlvă din clipa în care dermatologii au dat în vileag că acidul lipoic (sau Alpha Lipoic Acid) e secretul de frumuseţe al fostei prime doamne a Americii, Michelle Obama. La scurt timp, celebrul dermatolog Nicolas Perricone, autorul cărţii Forever Young, i-a dedicat un capitol întreg acestei substanţe care se găseşte în mod natural şi în organismul uman. De ce? Pentru că acidul lipoic e un antioxidant atât de puternic încât îşi arată beneficiile nu doar la interior (unde apără mitocondriile de radicalii liberi şi întârzie semnificativ procesele de îmbătrânire, echilibrează şi ajută la funcţionarea optimă a sistemului nervos), ci şi la exterior, unde îşi demonstrează în egală măsură valenţele de luptător împotriva oxidării celulare. Acidul lipoic este de 400 de ori mai puternic decât Vitamina E şi Vitamina C combinate (ambele fiind recunoscute ca antioxidanţi de vârf). Are efecte remarcabile când e aplicat direct pe piele, în loţiuni, creme sau seruri. Înlătură în timp record cearcănele şi pungile de sub ochi, reduce umflăturile, roşeaţa şi rugozităţile, calmează faţa şi, în timp, îi uniformizează textura şi culoarea, făcând fondul de ten aproape inutil. ALA e campion la reducerea ridurilor fine şi la micşorarea porilor. Şi fiindcă reglează producţia de oxid nitric, care controlează fluxul de sânge care irigă pielea, are darul de a transforma tenul obosit şi tern într-unul radios şi strălucitor.
(În Occident, există pe piaţă creme şi seruri cu acid lipoic, la preţuri accesibile. În România e disponibilă doar versiunea de uz intern, Alpha Lipoic Sustain, îmbunătăţită cu biotină, de la Jarrow Formulas. O găsiţi tot la farmacia din Ştirbei Vodă nr. 150.)
Uleiul de ficat de cod

(Pe piaţa din România, un produs bun este Cod Liver Oil, în capsule, oferit de firma Solgar. Se găseşte în unele plafaruri şi în farmaciile naturiste online.)
Resveratrolul
"Să îmbătrâneşti ca vinul" e o expresie care se potriveşte de minune acestui polifenol extras din sâmburii şi din coaja strugurilor, despre care studiile susţin că e capabil să mărească cu mulţi ani durata vieţii. E un antitumoral excepţional, un redutabil antioxidant (de 20 de ori mai puternic decât vitamina C şi de 50 de ori mai puternic ca vitamina E) şi un foarte bun protector cardiovascular. Reduce semnificativ riscul apariţiei bolilor bătrâneţii şi a pierderilor de memorie şi îşi arată beneficiile şi la categoria beauty. Fiindcă îmbunătăţeşte vizibil calitatea pielii, e recomandat pentru reducerea celulitei şi a aspectului uscat şi flasc al pielii, căreia îi redă elasticitatea, tonusul şi strălucirea. Teoretic, resveratrolul se găseşte în struguri negri, vin roşu, fructe de pădure, chiar şi în arahide. Practic, ar fi nevoie de 170 de pahare de vin roşu, pentru a putea beneficia de cantitatea de resveratrol necesară pentru a vedea toate aceste efecte. De aceea, în cazul lui, suplimentarea e preferabilă.
(Îl găsiţi în farmaciile naturiste online sub numele Resveratrol Synergy Jarrow Formula.)
Carnitina
Iubitorii de fitness sunt familiarizaţi cu ea, o folosesc în timpul antrenamentelor pentru abilitatea ei de a produce energie, topind depozitele de grăsime din organism. E un element nutritiv pe care, în condiţii normale, îl produc rinichii şi ficatul. Cu trecerea timpului însă, capacitatea de a-l sintetiza scade considerabil. Una din proprietăţile carnitinei, ignorată adesea de sportivi, este capacitatea ei de a acţiona încă de la primele semne de distrugere a neuronilor, cauzate de radicalii liberi. Cine vrea să aibă o memorie redutabilă şi la 90 de ani trebuie să ia în calcul şi carnitina. Nu e doar un anti-aging excepţional, ci şi un protector cu rezultate excelente în cazurile de scleroză multiplă, Alzheimer, Parkinson, paralizie şi senilitate.
(Carnitina e uşor de găsit în magazinele sportive şi în farmacii. Un produs care merită atenţia, deoarece conţine 4 forme esenţiale de carnitină, este Carnitall 600+, de la "Jarrow Formulas".)
Hesperidina

(În România, hesperidina e greu de găsit în formulă unică, însă există două produse dedicate sistemului venos care o conţin: Vein Defense, de la firma Kal, cu o concentraţie de 200 mg (se găseşte la Centrul Integrativ Secom) şi formula Hespidin, de la Walmark, într-o concentraţie mult mai scăzută, de doar 50 mg.)