Era atâta pace şi bucurie, brazii din curtea casei, semeţi şi înalţi, păreau nişte santinele severe şi foşnitoare. În lunca de lângă râu, ciuboţica-cucului, cu galbenul ei strălucitor, prin iarba de un verde crud, te îmbia la joacă şi visare. Câtă pace şi frumuseţe, în mica noastră comunitate de "refugiaţi ucraineni", din nordul Bucovinei! Orătăniile din ogradă, gălăgioase, se bucurau şi ele de săvârşirea primăverii, care se lăsa mult aşteptată, după o iarnă aspră, de munte, cu troieni uriaşe şi geruri straşnice. Toată suflarea se bucura de sosirea primăverii. Dincolo de râu trona pădurea, cu brazii şi molizii ei seculari. Tare mai era darnică pădurea, cu tot felul de flori şi plante de leac, care mai de care mai parfumate, unele ciudate, dar toate, de o gingăşie aparte. În poieniţe şi luminişuri apăreau fragii roşii şi parfumaţi. O, Doamne, bine zicea poetul: "Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?". După ploile de la începutul verii, se iveau ciupercile, străpungând muşchii verzi şi pufoşi. Bune şi hrănitoare, ciupercile erau "carnea de post". Mama, chiar şi tata, le găteau în fel şi chip, toate erau bune şi gustoase. Mai spre vară, se cocea zmeura, zemoasă, parfumată... Mamele erau ocupate cu prepararea gemurilor şi a prăjiturilor bune, bune. Ne minunam de atâta bunătate dumnezeiască, frumuseţe şi armonie. Nu se putea să nu-i mulţumeşti bunului Dumnezeu pentru toate. Minunile lui erau peste tot. Tot primăvara aşteptam sărbătorile Sfintelor Paşti, cu nerăbdare şi bucurie. În toate gospodăriile se trebăluia de zor. Noi, copiii, ca într-o joacă, curăţam toată grădina şi curtea şi spre seară dădeam foc gunoaielor adunate, bucuroşi nevoie mare. Toată lumea se pregătea pentru Învierea Domnului, iar fiecare după putere ajuta la treburile gospodăreşti. Era musai să fie totul curat şi frumos pentru marea sărbătoare creştină. Abia aşteptam "joia mare", când mergeam la biserică să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc, după care primeam de la d-na preoteasă o felie de pâine, unsă din belşug cu colivă dulce, de culoarea ciocolatei, pe care o mâncam cu mare plăcere. Seara, mergeam cu tata să participăm la cele 12 Evanghelii. Doisprezece bărbaţi îmbrăcaţi în costume populare erau înşiraţi pe două rânduri, în faţa uşilor împărăteşti, fiecare având în mână câte o lumânare mare, aprinsă. Pentru mine era fascinant. Rămâneam încremenită, timpul se oprea de frumuseţea şi măreţia slujbei, la lumina lumânărilor, parcă trăiam într-un basm fermecat, plin de pace şi bucurie. Biserica veche din lemn era pe o colină, cu cimitirul alături, plin de cruci împodobite cu flori, morminte îngrijite şi primenite pentru marea sărbătoare.
De Sărbători, veneau acasă, de la oraş, fraţii şi sora cea mai mare, aducând câte un frumos cadou pentru noi, cei mai mici. În noaptea Învierii, tata se ducea la sfânta biserică, ducând un coş frumos împodobit, acoperit cu cel mai frumos ştergar, anume pentru mare sărbătoare. Coşul era plin cu bunătăţi, deasupra tronau ouăle roşii şi cele încondeiate artistic, de mâini măiestre. Coşurile se aşezau în jurul bisericii, ca preotul să le blagoslovească, iar creştinii, împreună cu dascălul şi preotul, cântau "Hristos a înviat". "O sărbătoare magică", cu obiceiuri şi tradiţii păstrate din străbuni, de o frumuseţe şi de o imensă bucurie. "Ţanţoş" (aşa spunea mama) venea tata de la Înviere, în zorii zilei. Noi îl aşteptam în cerdac, emoţionaţi şi somnoroşi, răspundeam cu "Adevărat a Înviat" de trei ori, apoi rosteam rugăciunea Tatăl Nostru şi ne aşezam bucuroşi la masă. De la Înviere înainte, trei zile la rând ne spălam pe faţă cu ou roşu şi cu un ban de argint. După ce gustam din anafură, pe rând, gustam din hrean, ceapă verde, usturoi (ca să fim iuţi ca hreanul şi verzi ca ceapa şi usturoiul, adică sănătoşi). După aceea, ciocneam ouăle roşii, bucatele de pe masă şi aveam voie să gustăm şi puţin vin roşu. Era masa păcii, a bucuriei şi a tihnei, după atâta trudă şi post. Masa se prelungea cu "pasca", făcută de mâinile harnice şi pricepute ale mamei. Doamne, ce bucurie! După care rosteam toţi rugăciunea de mulţumire şi fiecare făcea apoi ce dorea. Trei zile nu lucra nimeni. Era marea Sărbătoare. Tata pleca de acasă, şi când se întorcea, mama, în glumă, îi spunea: "Iar te-ai dus pe la babe, prin sat". Tata se ducea la bătrânele văduve şi necăjite şi singure, să le ducă un mic dar, ca să le facă o bucurie.
Părinţii au fost un model pentru noi. Nu-şi vorbeau urât, sau să se certe - Doamne fereşte; mama era mai supărăcioasă, dar îi trecea repede, pentru că tata ştia s-o îmbuneze, era copilăros, făcea şotii, era tare glumeţ, avea stofă de artist. În serile lungi, de iarnă, cânta din caval, sau cânta o doină din părţile Cernăuţilor ("Haiducul de pe Ceremuş") sau ne recita poezii din operele poetului ucrainean Taras Hrehorovici Şevcenco. Trăia cu speranţa că se va putea întoarce acasă, acolo unde erau toţi cei dragi ai săi.
Vă îmbrăţişez şi vă sărut cu mult drag pe toţi ostenitorii "Formulei AS". Vă mulţumesc din tot sufletul şi vă iubesc pe toţi. Doamne ajută!
IRINA PETROVICI
Reproduceri după picturi de Gheorghe Ciobanu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
