Era atâta pace și bucurie, brazii din curtea casei, semeți și înalți, păreau niște santinele severe și foșnitoare. În lunca de lângă râu, ciuboțica-cucului, cu galbenul ei strălucitor, prin iarba de un verde crud, te îmbia la joacă și visare. Câtă pace și frumusețe, în mica noastră comunitate de "refugiați ucraineni", din nordul Bucovinei! Orătăniile din ogradă, gălăgioase, se bucurau și ele de săvârșirea primăverii, care se lăsa mult așteptată, după o iarnă aspră, de munte, cu troieni uriașe și geruri strașnice. Toată suflarea se bucura de sosirea primăverii. Dincolo de râu trona pădurea, cu brazii și molizii ei seculari. Tare mai era darnică pădurea, cu tot felul de flori și plante de leac, care mai de care mai parfumate, unele ciudate, dar toate, de o gingășie aparte. În poienițe și luminișuri apăreau fragii roșii și parfumați. O, Doamne, bine zicea poetul: "Unde ești copilărie, cu pădurea ta cu tot?". După ploile de la începutul verii, se iveau ciupercile, străpungând mușchii verzi și pufoși. Bune și hrănitoare, ciupercile erau "carnea de post". Mama, chiar și tata, le găteau în fel și chip, toate erau bune și gustoase. Mai spre vară, se cocea zmeura, zemoasă, parfumată... Mamele erau ocupate cu prepararea gemurilor și a prăjiturilor bune, bune. Ne minunam de atâta bunătate dumnezeiască, frumusețe și armonie. Nu se putea să nu-i mulțumești bunului Dumnezeu pentru toate. Minunile lui erau peste tot. Tot primăvara așteptam sărbătorile Sfintelor Paști, cu nerăbdare și bucurie. În toate gospodăriile se trebăluia de zor. Noi, copiii, ca într-o joacă, curățam toată grădina și curtea și spre seară dădeam foc gunoaielor adunate, bucuroși nevoie mare. Toată lumea se pregătea pentru Învierea Domnului, iar fiecare după putere ajuta la treburile gospodărești. Era musai să fie totul curat și frumos pentru marea sărbătoare creștină. Abia așteptam "joia mare", când mergeam la biserică să mă spovedesc și să mă împărtășesc, după care primeam de la d-na preoteasă o felie de pâine, unsă din belșug cu colivă dulce, de culoarea ciocolatei, pe care o mâncam cu mare plăcere. Seara, mergeam cu tata să participăm la cele 12 Evanghelii. Doisprezece bărbați îmbrăcați în costume populare erau înșirați pe două rânduri, în fața ușilor împărătești, fiecare având în mână câte o lumânare mare, aprinsă. Pentru mine era fascinant. Rămâneam încremenită, timpul se oprea de frumusețea și măreția slujbei, la lumina lumânărilor, parcă trăiam într-un basm fermecat, plin de pace și bucurie. Biserica veche din lemn era pe o colină, cu cimitirul alături, plin de cruci împodobite cu flori, morminte îngrijite și primenite pentru marea sărbătoare.
Oamenii se cunoșteau între ei, se salutau, se respectau, trăiau într-o lume a păcii, a bucuriei, în armonie cu toți, deopotrivă, și cu natura. Toată lumea se saluta cu: "Doamne ajută!", chiar dacă începuse "ciuma roșie" să-și arate ghearele. Noi eram instruiți - ce se vorbește în casă nu se răspândește afară, pentru că nu știu cum, dar de la o vreme, dispărea câte un bărbat din comună. În mare taină venea noaptea duba și îl ridica, pentru că vorbise la un pahar de țuică, la cârciuma din sat, ce nu trebuia. Duminica, la biserică, venea doar mama cu copiii, și așa se observa, imediat, lipsa tatălui.
De Sărbători, veneau acasă, de la oraș, frații și sora cea mai mare, aducând câte un frumos cadou pentru noi, cei mai mici. În noaptea Învierii, tata se ducea la sfânta biserică, ducând un coș frumos împodobit, acoperit cu cel mai frumos ștergar, anume pentru mare sărbătoare. Coșul era plin cu bunătăți, deasupra tronau ouăle roșii și cele încondeiate artistic, de mâini măiestre. Coșurile se așezau în jurul bisericii, ca preotul să le blagoslovească, iar creștinii, împreună cu dascălul și preotul, cântau "Hristos a înviat". "O sărbătoare magică", cu obiceiuri și tradiții păstrate din străbuni, de o frumusețe și de o imensă bucurie. "Țanțoș" (așa spunea mama) venea tata de la Înviere, în zorii zilei. Noi îl așteptam în cerdac, emoționați și somnoroși, răspundeam cu "Adevărat a Înviat" de trei ori, apoi rosteam rugăciunea Tatăl Nostru și ne așezam bucuroși la masă. De la Înviere înainte, trei zile la rând ne spălam pe față cu ou roșu și cu un ban de argint. După ce gustam din anafură, pe rând, gustam din hrean, ceapă verde, usturoi (ca să fim iuți ca hreanul și verzi ca ceapa și usturoiul, adică sănătoși). După aceea, ciocneam ouăle roșii, bucatele de pe masă și aveam voie să gustăm și puțin vin roșu. Era masa păcii, a bucuriei și a tihnei, după atâta trudă și post. Masa se prelungea cu "pasca", făcută de mâinile harnice și pricepute ale mamei. Doamne, ce bucurie! După care rosteam toți rugăciunea de mulțumire și fiecare făcea apoi ce dorea. Trei zile nu lucra nimeni. Era marea Sărbătoare. Tata pleca de acasă, și când se întorcea, mama, în glumă, îi spunea: "Iar te-ai dus pe la babe, prin sat". Tata se ducea la bătrânele văduve și necăjite și singure, să le ducă un mic dar, ca să le facă o bucurie.
Părinții au fost un model pentru noi. Nu-și vorbeau urât, sau să se certe - Doamne ferește; mama era mai supărăcioasă, dar îi trecea repede, pentru că tata știa s-o îmbuneze, era copilăros, făcea șotii, era tare glumeț, avea stofă de artist. În serile lungi, de iarnă, cânta din caval, sau cânta o doină din părțile Cernăuților ("Haiducul de pe Ceremuș") sau ne recita poezii din operele poetului ucrainean Taras Hrehorovici Șevcenco. Trăia cu speranța că se va putea întoarce acasă, acolo unde erau toți cei dragi ai săi. Au fugit din calea războiului, cu doi copii mici, numai să-și salveze viața. Au avut multe de îndurat, dar ne-au crescut frumos, în frica și dragostea de Dumnezeu. S-au dus demult la Domnul, pe rând, tăcuți, liniștiți, iertați, împăcați și regretați de toți cei dragi, familie și cunoscuți. Oriunde m-aș afla, îi port în inima mea și-n rugăciunile mele. Mi-e tare dor de ei și de primăverile copilăriei mele, însorite, cu miresme de flori de măr, pădure și busuioc din frumoasa Bucovină.
Vă îmbrățișez și vă sărut cu mult drag pe toți ostenitorii "Formulei AS". Vă mulțumesc din tot sufletul și vă iubesc pe toți. Doamne ajută!
IRINA PETROVICI
Reproduceri după picturi de Gheorghe Ciobanu