Mi-a atras atenţia felul în care vorbea şi profunzimea cu care m-a fixat cu privirea preţ de o clipă. Un chip oval, luminos, în contrast cu părul brun, prins în coadă de cal, şi un zâmbet abia ghicit în colţul buzelor. Privirea ei pătrunzătoare transmitea înţelepciune şi o linişte neobişnuită, de parcă era deţinătoarea unui secret care îi aducea pace, iar pacea ei interioară se revărsa acum şi asupra mea. Mi-a stârnit pe loc curiozitatea. I-am spus unde lucrez şi că aş vrea să vorbim despre liniştea ei suverană, pe care mulţi o caută, dar puţini o găsesc.
- Vreau să ştii că "Formula AS" e revista mea preferată. Am crescut cu ea în casă, o citeşte şi mama şi sora mea şi eu. Mi-a fost de folos în multe privinţe. Mi-a deschis ochii pe direcţii atât de importante în viaţă... Spiritualitatea, credinţa, cultura, medicina alternativă, holistică. Din păcate, am descoperit lucrurile astea după ce m-am îmbolnăvit de endometrioză. Liniştea despre care vrei să vorbim e răsplata unei lungi suferinţe.
***
În scurt timp, lucrurile s-au schimbat. "Absenţa familiei, job-ul nesatisfăcător, schimbările în lanţ au adus cu sine nopţi nedormite, frământări şi multe întrebări fără răspuns. Mă simţeam tot mai singură şi izolată, fără ieşire dintr-un labirint în care intrasem de bună voie. Iar într-o zi, o durere crâncenă la menstră, din august 2013, m-a trimis urgent la medicul de familie din Copenhaga. I-am cerut trimitere la ginecolog, dar, din păcate, în ţările nordice eşti trimis foarte, foarte greu la medicul specialist. Aşa încât mi s-a spus să mai aştept o lună, două. Noroc că în octombrie am venit la Bucureşti, în concediu, şi am făcut un control la Medlife, unde mi s-a spus tranşant: chist endometriozic de 9 cm pe ovarul stâng. Operaţie. Eu, însă, am sperat într-o minune şi am plecat din ţară, cu o pungă de remedii naturopate de la dr. Pavel Chirilă. Psihic, însă, eram destul de jos: îmi era frică de operaţie, începusem să nu mai pot dormi noaptea. Eram panicată. Sunt sigură că endometrioza a fost agravată de stres".
Frica a pus stăpânire pe inima fetei, centimetru cu centimetru. Era captivă într-un stup furios de gânduri negre şi nu vedea portiţă de scăpare. Nu ştia ce să facă. "Aşteptam ajutor de la sora mea, de la prieteni... M-am abandonat, fără să fiu conştientă că generam, prin modul negativist de gândire, ceea ce avea să urmeze. Crăciunul l-am petrecut la o colegă. Eram aşa slăbită, că nu mai puteam călători în România".
În 8 ianuarie 2014, a fost operată de urgenţă, ca urmare a unor complicaţii. "Le sunt recunoscătoare medicilor de la Spitalul Universitar din Copenhaga, unde am fost tratată exemplar. În Danemarca există un program naţional dedicat femeilor cu endometrioză, în care intri automat când ţi se pune acest diagnostic".
***
Au urmat luni la rând, în care Gabriela s-a luptat cu sine să-şi revină. Spaima care o copleşise pe parcursul bolii lăsase urme. Dar pas cu pas, şi-a regăsit echilibrul şi a început să caute răspunsuri în interior. A învăţat într-un mod dur lecţia armoniei cu sinele, aşa cum am învăţat, din păcate, mulţi dinte noi. "Dar nu am considerat boala ca pe o pedeapsă, spune ea. Nicidecum! Mi-am dat seama că episodul dureros al bolii m-a ajutat să mă redescopăr şi să devin Gabriela de acum, cea cu poftă de viaţă, zâmbitoare, bucuroasă de fiecare nouă zi. Gabriela care nu se mai plânge când plouă zile în şir. Am învăţat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce sunt şi ceea ce am. Pentru sora mea, care e cu nouă ani mai mare ca mine şi cu care am o relaţie extraordinară, pentru mama, pe care o iubesc mult şi căreia îi sunt recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi. Privind retrospectiv, mi-am dat seama că, în ciuda bolii, nu m-am întrebat şi nici nu am întrebat Divinitatea: "De ce eu?". Am acceptat, pur şi simplu".
Gabriela a păşit pe calea terapiilor alternative şi caută vindecarea recidivei bolii ei cu multă înţelepciune în înţelegerea că echilibrul minţii şi al inimii aduc şi echilibrul sănătăţii. A făcut terapie cranio-sacrală, a început să practice yoga, să acorde mai multă atenţie naturii, simţurilor şi gesturilor mici. A devenit mai credincioasă şi, cu fiecare zi, s-a mai apropiat cu un pas de sufletul ei. Practică ceea ce se cheamă în limba engleză "mindfulness" - acel exerciţiu de prezenţă conştientă în orice moment.
Îmi povesteşte cu emoţie cum l-a cunoscut, anul trecut, pe logodnicul ei, Călin, care i-a cerut mâna de curând. Se pregătesc de nuntă şi dorinţa lor cea mai fierbinte este să zămislească împreună un prunc. "Aveam emoţii că, la cei 37 de ani câţi am şi cu complicaţiile prin care am trecut, dacă va veni, va fi o minune de la Dumnezeu", spune Gabriela. "Dar avem încredere că iubirea vindecă şi face probabilul posibil!".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
