- În mileniul trei, care pare să se despartă de sat, fără să privească înapoi cu părere de rău, dvs. sunteţi, prin excelenţă, un pictor al universului ţărănesc. Ce vă mână din spate către o zonă considerată vetustă şi anacronică, în comparaţie cu idealurile lumii de azi. De ce să pictezi, cu atâta înverşunare, costume ţărăneşti, ţesături, dantele vechi, ciucuri şi cuverturi, e-adevărat, transformate, adesea, în picturi de excepţie?
- Încăpăţânarea mea vine din dorinţa de a transpune sincer şi adevărat tot ceea ce alcătuieşte lumea în care m-am născut. Încerc ca pictura pe care o fac să fie vie. Asta presupune o participare totală din partea mea. Eu nu mă simt plecat deloc din Bucea natală, satul meu din Apuseni, chiar dacă stau de zeci de ani la Zalău. Satul acesta este pentru mine un fel de Macondo, un loc magic de unde îmi trag seva. Am o serie de lucrări prin care am recompus universul acela, l-am recuperat şi l-am transpus pe pânză. În lumea de azi, a căutărilor frenetice, a rămâne tăcut şi uimit în faţa unor ţesături ţărăneşti, făcute cu trudă şi răbdare, pe parcursul unui an întreg, de la semănatul cânepii şi tunsul oilor, până la veşmântul croit, cusut, împletit, te poate aşeza pe un sens contrar vremurilor actuale. Dar pe mine nu asta mă interesează. Cele mai multe din ţesăturile pe care le-am pictat au fost făcute de bunicile soţiei mele, Livia, şi de mamele noastre. Am rămas captivat de frumuseţea culorilor şi formelor materialului şi am acceptat rolul umil de a copia ce văd, în speranţa că astfel mă pot apropia mai mult şi pot înţelege o lume în care o familie întreagă era îmbrăcată de femeia, de mama care, odată cu lâna şi cânepa, împletea şi dorul, dragostea şi gândurile ei. E un omagiu, dacă vrei, adus dragostei şi înţelepciunii cu care femeile îşi alcătuiesc universul casnic, familial. Am întâlnit destul de des în Vechiul, dar şi în Noul Testament, termeni referitori la haină şi la îmbrăcare. Nu e vorba de ţesătura în sine, ci de o stare interioară care răzbate în afară. "Haina" e o temă care mă preocupă de multă vreme. Am pictat un pulovăr tricotat de Livia cu fir de lână alb şi negru,"Haina de iarnă". Am pictat şi o vestă făcută de mama şi am numit-o "Haina călduroasă". Mai am o haină, o manta de ceferist nou-nouţă, mai bine zis nefolosită, pe care tatăl meu mi-a lăsat-o special să-mi fac un palton. Încă nu mi-am făcut, dar ea va apărea în lucrarea "Haina fără umbră". Daniel, băiatul meu, mi-a cumpărat pantofi, Oana, fiica mea, mi-a dăruit cămăşi, Komi, prietenul meu, mi-a promis haina rămasă de la fratele lui şi prietenul meu Nicolae. Văd că toată lumea vrea să mă îmbrace, din dragoste. De fapt, prezenţa unei fiinţe dragi te protejează ca un veşmânt.
- Copiii de la ţară nu prea au acces la desene şi la culori. Intră repede în rânduiala gospodăriei. Cum aţi descoperit că vă atrage pictura?
Cămaşă bărbătească pe dos
Îngerul vacilor
Iarna la Bucea
- În lucrările cu acest titlu am recompus, din panouri separate, şura din gospodăria mamei, cu toate obiectele şi detaliile ei, cu toată poezia lor. N-am uitat nimic. Am pictat pe pânză, în mărime naturală, un perete al şurii noastre, care era făcut din grinzi de lemn. "Şura" e compusă din zece pânze, care alăturate redau în dimensiune naturală acest perete. Ce să spun despre pictura "Şura" pe scurt? Am vrut să o pictez într-un anume mod, o ştiam doar foarte bine, dar a ieşit cu totul altfel. Când am pictat-o, parcă era însufleţită, am comunicat cu ea într-un mod subtil, care mi-a reamintit detalii şi întâmplări din copilăria trecută. Am lucrat de dimineaţă până seara, ca şi cum aş fi fost sub influenţa unui dicteu automat. Pictam fără să mă duc pe un drum cunoscut, totuşi. Pictam ceea ce credeam că înseamnă pentru mine locul acela. Eu cred că a fost o inspiraţie de la Duhul Sfânt. După ce am terminat lucrarea, am plecat la Zalău şi am revenit în Bucea peste două săptămâni. Când m-am dus la şură, încă o vedeam destul de colorată, dar după alte două săptămâni, misterul s-a dus, am văzut-o normal, ca pe orice altă şură din sat, aşa cum o vede oricine - un simplu perete din bârne de lemn. Magia trecuse din realitate în pictura mea.
- Pe "Îngerul vacilor" l-aţi descoperit tot acolo?
- Satul nostru este situat pe drumul dintre Cluj şi Oradea, lângă Munţii Pădurea Craiului. Nu a fost cooperativizat, oamenii au rămas proprietari ai pământului, acesta nefiind confiscat de stat. Faptul că au fost stăpâni ai pământului lor le-a modelat un sistem de gândire mai sănătos şi mai responsabil. Sătenii creşteau animale multe, mai ales vaci. Noi, totdeauna am avut vaci, până în 1999. Când zic "noi", mă refer de la strămoşi încoace. Desenam mult vaci, îmi umpleam şi eu timpul până ele păşteau. Am avut şi un catalog, "Fânul", cu ocazia unei expoziţii personale de la Bucureşti. "Îngerul vacilor" face parte din mitologia acelui loc deosebit care este satul meu. La vârsta de zece-unsprezece ani, am plecat din sat la şcoală, şi în anii aceia am trăit cele mai profunde stări şi emoţii din viaţa mea. Nu era tristeţe mai mare decât momentul acestor despărţiri,
Ştergar cu dantelă
Rochia de nisip a Liviei
- Când îmi aleg un motiv sau un proiect pentru pictură trebuie să mă surprindă cu ceva. Să găsesc în el ceva ce mă atrage. În cazul proiectelor mai ample, printre care se numără şi proiectul "Document", cel al bisericilor de lemn, trebuie îndeplinite două condiţii: să fie ofertante din punct de vedere plastic şi să aibă un potenţial mare de conexiuni ideatice. Bisericile vechi de lemn sunt foarte frumoase. Aproape toate au fost pictate în interior, unele şi în exterior. Pictura însă, în mare parte, a fost afectată de intemperii. Prima biserică pe care am pictat-o a fost din satul Păuşa, judeţul Sălaj. Lucrarea "Păuşa" este compusă din unsprezece pânze de mari dimensiuni. A doua e "Ciucea-Gălpâia" şi redă bolta naosului din biserica aflată la Muzeul Octavian Goga din Ciucea, judeţul Cluj, care a fost adusă din satul Gălpâia, judeţul Sălaj. Pictura este uriaşă, are cinci metri înalţime şi şaisprezece lungime şi e formată tot din panouri de pânză alăturate. În cadrul proiectului "Document", am realizat şi expoziţia "Povestea mutării", având ca temă mutarea bisericii de la Gălpâia la Ciucea. Toate sunt lucrări de mari dimensiuni, pentru care am muncit mult. Biserica de la Păuşa a fost pictată de Ion Pop din Românaşi. Am lucrat două luni ca să pot reproduce pictura ei exterioară. Am vrut să reproduc exact ceea ce a făcut un meşter cu sute de ani înainte. O vară întreagă am stat în preajma acestei biserici, încercând să retrăiesc stările prin care a trecut pictorul Ion Pop. A fost, cu adevărat, un experiment. Bisericile au o încărcătură deosebită şi această experienţă m-a marcat profund.
Echipa de acasă
Cuvertură cu ciucuri
- Văd că ne întoarcem iar la sat şi asta îmi place. Satul meu e înconjurat de dealuri cu păduri de fag şi mesteceni. Prin el trece Crişul Repede. Pe dealul din faţa casei, sunt porţiuni de păduri şi păşuni. Primăvara se văd din loc în loc cireşi sălbatici înfloriţi. Par nişte horbote de mătăsuri, pierdute printre ceilalţi copaci. Iarna pare un peisaj asiatic pictat în tuş. Îmi place iarna. Siluetele copacilor în tonuri de gri închis se desenează parcă cu peniţa în haşuri dese, pe griul rece al zăpezii. Norii pictaţi cu o pensulă moale, mai degrabă în tonuri calde, se adună. Începe să ningă tot mai des, cu fulgi tot mai mari. O linişte ca la începutul lumii se aşează peste sat. Totul e atât de alb, încât nu ştii dacă fulgii cad sau satul se urcă spre cer. După ce s-au dus norii, o lumină scânteietoare îţi răneşte ochii şi-i faci tot mai mici. Albul pare desăvârşit. Umbrele de un albastru de spirt decupează zăpada. Îmi amintesc că am stat odată mult timp culcat pe sanie şi am privit cristalele îngheţate ce străluceau în toate culorile pe o întindere mare de zăpadă. Satul meu s-a schimbat mult în ultimul timp, s-a construit, clădirile sunt luminate noaptea, arată altfel faţă de vremurile trecute. Dar mai demult se vedeau parcă mai bine stelele.
- Aş vrea în încheiere să ne spuneţi câteva vorbe despre familie, de care păreţi foarte legat, despre cât este de important ca un artist să fie înţeles şi susţinut de cei apropiaţi.
- Am avut mare noroc cu familia mea şi cred că acesta se datorează în principal soţiei mele, Livia care i-a crescut şi pe copiii noştri, Oana şi Daniel, în iubire şi înţelegere. Pe Livia am cunoscut-o în 1977 la Cluj, la "Arta jucăriilor", unde pictam amândoi globuri de sticlă pentru Crăciun. I-a plăcut şi ei pictura şi, pe parcursul anilor, a devenit un critic bun al picturilor mele. Câteodată, mai pictăm împreună icoane pe sticlă şi ne amintim de vremea când pictam globuri. Oana şi Daniel au şi ei simţul de a vedea o lucrare bună, nu pictează, dar Oana se perfecţionează ca graphic designer, iar Daniel se ocupă de galeria de artă "Galeria Ilea", pe care am deschis-o la Cluj, pe strada Petru Maior nr. 13. În galerie sunt expuse şi promovate lucrările mele. De asemenea, el planifică participarea la diferite târguri de artă, precum şi valorificarea lucrărilor mele pe piaţa de artă. Sprijinul soţiei şi al copiilor mei contează enorm, nu doar moral, dar fără ajutorul familiei nu puteam realiza efectiv proiectele importante. Le mulţumesc. Suntem cu adevărat o echipă.
- Se poate trăi doar din artă?
- Eu nu fac altceva decât pictură, dar e greu să ajungi în cercul admişilor. Trebuie să ai un curator, la noi de-abia a început să funcţioneze acest sistem. Marketingul de artă e complicat, e vorba de bani, şi sunt mulţi bani în joc. Trebuie să intri într-un sistem care să te scoată la târguri, la expoziţii. Dar trece timp până vinzi ceva. Or, de cele mai multe ori, artistul e căsătorit, are copii, nu poate sta doar în turnul lui de fildeş. Am avut noroc din acest punct de vedere, ai mei, familia, m-au înţeles şi m-au ajutat întotdeauna în munca mea. Cei care sunt necăsătoriţi riscă tot pe o carte şi rămân cel mai adesea singuri până la sfârşit.
- În expoziţia deschisă de curând la Muzeul de Artă din Cluj, expuneţi împreună cu pictorul Andor Komives care vă este şi prieten apropiat. O prietenie care a ajuns legendă în Cluj...
"Păuşa"
Fişă biografică
Născut în 1958, în Bucea, Gheorghe Ilea este absolvent al Institutului de Arte Plastice din Cluj. Este prezent în expoziţii, galerii şi colecţii particulare din ţară dar şi din Ungaria, Spania, Germania, Franţa, Statele Unite ale Americii, Italia, Austria, Marea Britanie şi Olanda. Este promovat în Europa, de Galeria Plan B, care aparţine lui Mihai Pop şi lui Adrian Ghenie.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
