Mi-a atras atenția felul în care vorbea și profunzimea cu care m-a fixat cu privirea preț de o clipă. Un chip oval, luminos, în contrast cu părul brun, prins în coadă de cal, și un zâmbet abia ghicit în colțul buzelor. Privirea ei pătrunzătoare transmitea înțelepciune și o liniște neobișnuită, de parcă era deținătoarea unui secret care îi aducea pace, iar pacea ei interioară se revărsa acum și asupra mea. Mi-a stârnit pe loc curiozitatea. I-am spus unde lucrez și că aș vrea să vorbim despre liniștea ei suverană, pe care mulți o caută, dar puțini o găsesc.
- Vreau să știi că "Formula AS" e revista mea preferată. Am crescut cu ea în casă, o citește și mama și sora mea și eu. Mi-a fost de folos în multe privințe. Mi-a deschis ochii pe direcții atât de importante în viață... Spiritualitatea, credința, cultura, medicina alternativă, holistică. Din păcate, am descoperit lucrurile astea după ce m-am îmbolnăvit de endometrioză. Liniștea despre care vrei să vorbim e răsplata unei lungi suferințe.
***
În urmă cu patru ani, Gabriela spunea familiei și prietenilor săi că vrea să plece din țară, că România nu poate să-i ofere ceea ce își dorește. Așa se face că vorba aceea - "Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se-ntâmple" - s-a materializat pentru ea, în ianuarie 2013. A susținut un concurs, iar "premiul" - a cărui fericită câștigătoare a fost chiar ea - a însemnat un contract pe perioadă nedeterminată, pe un post de manager în planificare financiară la Copenhaga. Iat-o așadar, trei săptămâni mai târziu, căutându-și fericirea, locul și norocul, pe pământ danez: "Gabriela, două valize verzi și un laptop roșu", după cum își zugrăvește chiar ea, cu fină autoironie, portretul de proaspăt "expat". Au urmat săptămâni întregi de acomodare în care făcea eforturi uriașe să se adapteze la tot ce-i oferea nou acea țară: limbă, oameni, cutume, climă și reguli noi. "Job-ul era foarte solicitant; nu mai lucrasem în acel domeniu înainte. Acolo lucram și în weekend-uri, în perioadele de raportare financiară, iar managerul meu direct era o persoană foarte dificilă. Încetasem să-mi aparțin". Timpul pe care nu-l petrecea la birou îl petrecea studiind daneza, plimbându-se ori făcând cumpărături. "Am avut norocul să am doi colegi români, un băiat și o fată, cu care mai ieșeam. Ea era o fostă colegă de gimnaziu. Locuiam într-o zonă foarte frumoasă a orașului. Îmi plăcea să ies (cu o vecină din Spania) la plimbare, la cafea... Dar mă simțeam singură. Tot mai singură. Ceea nu am găsit în România nu am aflat nici în Danemarca și nu aveam să aflu nicăieri, în afara propriei mele ființe. Drumul ducea înspre mine, dar eram complet deconectată de sinele meu. Trăiam într-un haos interior. Nici măcar nu știam să-mi ascult inima... Ceream confirmări și răspunsuri din afară, iar mâhnirea sufletească avea să se reflecte curând în plan fizic."
În scurt timp, lucrurile s-au schimbat. "Absența familiei, job-ul nesatisfăcător, schimbările în lanț au adus cu sine nopți nedormite, frământări și multe întrebări fără răspuns. Mă simțeam tot mai singură și izolată, fără ieșire dintr-un labirint în care intrasem de bună voie. Iar într-o zi, o durere crâncenă la menstră, din august 2013, m-a trimis urgent la medicul de familie din Copenhaga. I-am cerut trimitere la ginecolog, dar, din păcate, în țările nordice ești trimis foarte, foarte greu la medicul specialist. Așa încât mi s-a spus să mai aștept o lună, două. Noroc că în octombrie am venit la București, în concediu, și am făcut un control la Medlife, unde mi s-a spus tranșant: chist endometriozic de 9 cm pe ovarul stâng. Operație. Eu, însă, am sperat într-o minune și am plecat din țară, cu o pungă de remedii naturopate de la dr. Pavel Chirilă. Psihic, însă, eram destul de jos: îmi era frică de operație, începusem să nu mai pot dormi noaptea. Eram panicată. Sunt sigură că endometrioza a fost agravată de stres".
Frica a pus stăpânire pe inima fetei, centimetru cu centimetru. Era captivă într-un stup furios de gânduri negre și nu vedea portiță de scăpare. Nu știa ce să facă. "Așteptam ajutor de la sora mea, de la prieteni... M-am abandonat, fără să fiu conștientă că generam, prin modul negativist de gândire, ceea ce avea să urmeze. Crăciunul l-am petrecut la o colegă. Eram așa slăbită, că nu mai puteam călători în România".
În 8 ianuarie 2014, a fost operată de urgență, ca urmare a unor complicații. "Le sunt recunoscătoare medicilor de la Spitalul Universitar din Copenhaga, unde am fost tratată exemplar. În Danemarca există un program național dedicat femeilor cu endometrioză, în care intri automat când ți se pune acest diagnostic".
***
La o lună după acea intervenție, însoțită de sora ei, a revenit acasă. "În avion, înainte de aterizarea la București, am trăit emoții atât de puternice, cum nici nu știam că sunt capabilă să simt. Am plâns de bucurie. Am plâns în hohote și, cu fiecare hohot de plâns, simțeam cum mă eliberez de tot ghemul de frici pe care l-am adunat în suflet, în timpul petrecut departe. Trăisem lecția străinătății și nu mi-o mai doream".
Au urmat luni la rând, în care Gabriela s-a luptat cu sine să-și revină. Spaima care o copleșise pe parcursul bolii lăsase urme. Dar pas cu pas, și-a regăsit echilibrul și a început să caute răspunsuri în interior. A învățat într-un mod dur lecția armoniei cu sinele, așa cum am învățat, din păcate, mulți dinte noi. "Dar nu am considerat boala ca pe o pedeapsă, spune ea. Nicidecum! Mi-am dat seama că episodul dureros al bolii m-a ajutat să mă redescopăr și să devin Gabriela de acum, cea cu poftă de viață, zâmbitoare, bucuroasă de fiecare nouă zi. Gabriela care nu se mai plânge când plouă zile în șir. Am învățat să fiu recunoscătoare pentru ceea ce sunt și ceea ce am. Pentru sora mea, care e cu nouă ani mai mare ca mine și cu care am o relație extraordinară, pentru mama, pe care o iubesc mult și căreia îi sunt recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru noi. Privind retrospectiv, mi-am dat seama că, în ciuda bolii, nu m-am întrebat și nici nu am întrebat Divinitatea: "De ce eu?". Am acceptat, pur și simplu".
Gabriela a pășit pe calea terapiilor alternative și caută vindecarea recidivei bolii ei cu multă înțelepciune în înțelegerea că echilibrul minții și al inimii aduc și echilibrul sănătății. A făcut terapie cranio-sacrală, a început să practice yoga, să acorde mai multă atenție naturii, simțurilor și gesturilor mici. A devenit mai credincioasă și, cu fiecare zi, s-a mai apropiat cu un pas de sufletul ei. Practică ceea ce se cheamă în limba engleză "mindfulness" - acel exercițiu de prezență conștientă în orice moment.
În decembrie 2016, și-a dat demisia din corporația în care a lucrat șapte ani și a decis să fondeze Asociația - "S.O.S. Endometrioza", lucru care s-a concretizat în urmă cu două săptămâni, când a primit cu bucurie actele - statutul juridic al noii sale asociații.
Îmi povestește cu emoție cum l-a cunoscut, anul trecut, pe logodnicul ei, Călin, care i-a cerut mâna de curând. Se pregătesc de nuntă și dorința lor cea mai fierbinte este să zămislească împreună un prunc. "Aveam emoții că, la cei 37 de ani câți am și cu complicațiile prin care am trecut, dacă va veni, va fi o minune de la Dumnezeu", spune Gabriela. "Dar avem încredere că iubirea vindecă și face probabilul posibil!".