Selecția "Formula AS"

Adriana Bittel
* Cornelia Blaga-Brediceanu,"Jurnale", 1919; 1936-1939; 1939-1940; 1959-60, ediția a doua, îngrijită, revăzută și comentată de Dorli Blaga, Editura Humanitas (tel. 021/311.23.30), 212 p.

Despre rolul soțiilor devotate în creația și cariera unor personalități de elită am mai scris, când v-am semnalat "Scri­sorile către Vera" ale lui Nabokov. La noi, o ase­menea femeie care și-a subsumat so­țu­­lui existența e Cornelia Bla­ga. Dacă îi putem apre­cia sacrificiul de sine, dar și in­teligența, cul­tura, hărnicia și înțelepciunea e dato­rită fiicei lor, Dorli. Aceasta nu s-a ocupat doar de editarea pro­fesionistă a ope­re­lor com­ple­te ale lui Lucian Blaga (le avem adu­nate și în seria de autor de la Hu­­manitas), ci a recuperat și impor­tan­te aspecte bio­gra­fice, publicând cu ad­no­tări cores­pondența, propriile amin­tiri (volumul "Tatăl meu, Lucian Bla­ga"), precum și însemnările de jurnal ale mamei. Acest volum vi-l recomand azi pentru a des­coperi contribuția din um­bră a Corneliei Bre­­diceanu-Blaga la activitatea aca­demică, diplo­matică și la opera poetică, filoso­fică, de dramaturg a lui Lucian Blaga. Cornelia Bre­­­diceanu aparținea unei familii de avocați și oa­meni politici din pătura superioară bă­nățeană, înstărită și cultivată. Frații ei mult mai mari, Tiberiu și mai ales Caius - unul ban­cher și muzician, celă­lalt diplomat de carieră și politician - au avut grijă de educația ei, trimițând-o la o școa­­lă vestită din El­veția și apoi la studii uni­versitare de medicină la Viena. Acolo l-a în­tâl­nit în toamna lui 1916, la biblioteca Univer­si­tății, pe Lu­cian Blaga care frec­venta cursuri de fi­losofie dar și de biologie, fiind pasionat încă din liceu și de științe. (Poate nu în­tâm­plător fata lui, Dorli, a ales o carieră științifică, de fiziciană). Lu­cian Blaga se îndră­gos­tește de fru­moa­sa stu­den­tă ro­mâncă - "o creolă fină, de o no­bilă paloare". Toa­te frământările lui, presu­pu­nerile că familia Bre­di­ceanu l-ar res­pinge pentru că "după toate criteriile în vigoare ale bunei noastre bur­ghe­zii, eu nu eram decât un june neisprăvit" sunt re­me­morate peste ani în "Hronicul și cântecul vârs­telor", care se încheie cu căsătoria lor la Cluj, în 1920. Tenace, Cornelia obținuse con­simțământul Bre­dicenilor. Cu un an înainte, din pro­prie iniția­tivă, îi trimisese lui Sextil Pușcariu poe­ziile preten­den­tu­lui și deci ei i se da­torează debutul în volum al lui Blaga cu "Poemele luminii" în 1919. Și tot ei, sluj­bele di­plo­matice, ca atașat de presă la legația ro­mână din mai multe capitale, între care Berna (1928-32), Vie­na (1932-36), Lisabona (1938). Fiindcă din 1930 și până în 1942 Blaga elaborează și publică cele trei trilogii - a Cunoașterii, a Cul­tu­rii și a Va­lorilor - Cornelia îl scutește de obli­gațiile bi­ro­cratice, îi pregătește docu­men­tația și fa­ce tot ce-i stă în putință pen­tru ca el să se poată de­dica ope­rei po­e­tice și filosofice. În jur­nal sunt con­semnate la cald și nu fără umor intrigile din lumea diplo­ma­tică și aca­demică ro­mâ­nească, cu scene me­mo­ra­bile, pre­cum primi­rea lui Blaga în Aca­de­mia Ro­mâ­nă, în pre­zen­ța lui Ca­rol al II-lea, și reacția ve­ninoasă a lui N. Iorga, care se opu­sese. Sunt des­tule însemnări de acest fel care ar fi mană ce­rească pen­tru un roman bio­grafic. Tot așa cum, pe par­cur­sul căsătoriei, Cornelia a îndo­sariat a­proa­­­pe tot ce s-a publicat despre so­țul ei, dând mură în gură cerce­tă­torilor întreaga biblio­gra­fie criti­că an­tumă. Din jurnale și din pre­țioa­sele comentarii și ex­plicații de subsol ale edi­toarei se vede ex­cep­ționala de­voți­u­ne a soției, care, din iubire și cu justă apreciere a va­lorii lui, l-a slujit din umbră, tre­cân­du-i cu ve­de­rea slăbi­ciunile. M-a im­pre­sionat ceea ce po­ves­teș­te Dorli într-un interviu ata­șat la sfârșitul volu­mu­lui: în ultima ei perioadă de viață (a murit în 1983), bolnavă de Alzheimer, Cor­­­nelia se credea Lucian Blaga. După ce trăise atâ­ta timp prin și pentru el, i se substituia soțu­lui dispărut de peste două decenii.