Zânele de pe scara cerului

MITOLOGIE

- Din cauza înfăţişării "supersonice" a farfuriilor zburătoare, opinia publică consideră fenomenul OZN drept o problemă modernă, tipică pentru mileniul trei. Cu toate acestea, cine aruncă o privire asupra folclorului universal va găsi multe paralele frapante între miturile străvechi şi cele mai recente apariţii de OZN-uri -

S-a auzit un uruit puternic, urmat de o lumină or­bitoare, şi o flacără albastră-por­tocalie a străbătut întregul cer. Lun­gă şi luminoasă, nu era însoţită de nici un fum. La un moment dat, s-a îndreptat spre pământ. A frânat puternic şi a în­ceput să facă bruşte mişcări la­terale, chiar deasupra solului. După câteva clipe, uruitul ace­la puternic s-a auzit din nou, fiind urmat de o flacără stra­nie, de culoare albă. O­biectul a accelerat spre înal­tul cerului cu o viteză fantastică. În câteva se­cun­de a dispărut din câm­pul vizual, lăsând în urma sa o tăcere deplină printre martorii sideraţi... Iată o descriere tipică pentru o apariţie de OZN.
La ora actuală, astfel de întâmplări au loc peste tot, pe toate meridianele globului pământesc, fiind relatate fără reticenţă în presă. În ultimii 50 de ani, numărul apariţiilor de OZN-uri a crescut aşa de mult, încât cercetătorii fenomenului au caracterizat această perioadă ce a început după cel de-al Doilea Război Mon­dial drept "Era de contact". Dar contactele cu ex­tra­te­reştrii sunt mult mai vechi decât secolul nostru, sunt la fel de vechi ca şi lumea, deşi adesea sunt trans­formate în poveşti cu zâne şi în călătorii pe tărâmul de din­colo.

Norul zburător

Miturile ancestrale, la fel ca şi elementele fol­clo­rului pre-modern, sunt pline de întâmplări ce sea­mă­nă izbitor de mult cu apariţiile de OZN-uri din zilele noas­­tre. S-au avansat două posibile explicaţii: fie ve­chile mărturii ascund aceleaşi vizite extraterestre pe care le consemnăm şi în prezent, într-un mod mai realist şi mai siste­matic, fie este vorba despre o stare de spirit tipic umană, un fenomen psihic exprimat prin dorinţa de a crede în suprareal, în mister, a cărui expresie va­ri­ază în timp şi se adaptează la contextul cul­tural al epo­cii. Dar indiferent ce explicaţie ac­cep­tăm, prezenţa farfuriilor zburătoare ca lait-motiv în toate culturile populare ale lumii ar trebui să pună pe gânduri chiar şi pe cei mai sceptici dintre analiştii pro­blemei.
Una dintre comparaţiile cele mai cunoscute între vechea mitologie şi observaţiile de OZN-uri se referă la zâne, un mit integrat în culturile din lumea în­treagă. În tratatul său de istorie compa­rată, intitulat Gum­ber­land and Westmore­land Ancient and Modern, scris în 1857, autorul britanic Jerimiah Sullivan relatează povestea unui oarecare ţă­ran, pe nume Jack Wilson care, întorcându-se acasă la căderea nopţii, le-a spus vecinilor săi că pe drum văzuse un grup de "zâne" ur­când până la un nor luminos, pe o scară ce a apărut din mijlocul lui. Cum Wilson a încercat să se apropie, ulti­mele zâne şi-au terminat as­censiunea celestă, ridicând în mare grabă scara. Apoi, "au în­chis no­rul" şi au dis­pă­rut. În cazul relatat, impor­tant nu este să căutăm adevărul ce se ascunde în spa­tele aces­tei mărtu­rii, ci în­săşi importanţa existenţei ei. Pen­tru că nu putem să ne­găm asemănarea sa iz­bi­toare cu unele mărturii con­temporane, cum ar fi de exemplu cea a agentului de po­­liţie Zamora, căreia i s-a făcut o publicitate gigantică. Pentru cei care încă nu ştiu, în anul 1964, în Mexic, sergen­tul Lonnie Zamora a asistat la aterizarea unui obiect de for­mă ovoidală, în­tr-o mică vale pustie, şi a urmărit îndeaproa­pe acti­vi­­tatea celor două fiin­ţe care au ieşit din interiorul său. Când ex­tra­tereştrii au detectat prezenţa mu­sa­fi­rului nepoftit, o rază luminoasă puternică i-a purtat ins­tanta­neu în interiorul OZN-ului, care a decolat ra­pid şi a dispă­rut. La data relatării eveni­men­tului, pole­mi­cile din pre­să au fost foarte vii. Părerile asupra au­ten­ticităţii mărturiei erau diametral opuse şi mulţi cer­cetători au afirmat că poliţistul fusese păcălit de către un fenomen fizic - o bilă de plasmă - apărută ins­tan­taneu -, restul povestirii fiind pur şi simplu in­ven­tat.
Posibilitatea ca unele fenomene atmosferice, pre­cum bilele de plasmă sau fulgerele globulare, să exercite un efect profund asupra creierului omenesc, du­când la halucinaţii, nu este exclusă, dar ea nu ex­plică numărul uriaş al relatărilor de acest gen. Chiar dacă vremea zânelor a trecut, OZN-urile sunt o pre­zenţă familiară în Mexic şi vor deveni, cu sigu­ranţă, folclorul mileniului trei.

Tărâmul de dincolo

Alte similitudini între unele fenomene in­expli­­cabile din trecut şi dosarul OZN modern se găsesc în tradiţiile celtice din Irlanda, cu tri­mi­tere la folclorul ro­mânesc. (După cum se ştie, celţii şi dacii au con­vieţuit paşnic în nordul spa­ţiului car­patic, "mo­lip­sindu-se" mai ales în zona spiritualităţii magice.) Una dintre temele mito­logiei celtice este credinţa în "tă­râmul de din­co­lo", un regat la care se credea că se ajunge prin in­teriorul pământului, scoborându-te cu un scrân­­ciob, exact ca în folclorul româ­nesc. Un tărâm fermecat, unde nu era noapte, ci doar zi, din pă­mânt curgeau lap­te şi miere, nu existau boli şi oamenii trăiau fericiţi. Călătoria se făcea de obi­cei la invitaţia zeilor, dar, une­ori, muritorii erau duşi acolo cu forţa de un zgripţor de foc cu piele de şarpe. Şi în acest caz se poate stabili o nouă paralelă cu relatările moderne ale persoanelor ce au intrat în contact cu extra­te­reş­trii, mai ales cu cei reptilieni. Ca şi în cazul miturilor celtice, accesul oamenilor la lu­mile extraterestre avea loc fie prin răpirea practicată de o făptură stră­lu­citoare, fie prin călătoria într-un vehicul ce­resc. În plus, multe descrieri ale lumilor extra­te­restre ce au fost vizitate de către cei contactaţi evocă un univers aproa­pe perfect, utopic.
Amatorii de tradiţii celtice ar putea să mai gă­sească o paralelă între experienţele OZN actuale şi cele din trecut. Poveştile celte spuneau că orice mu­ritor care intra într-o astfel de lume divină suferea un fel de distorsiune temporală. Un minut petrecut în acel loc putea fi echiva­lentul mai multor ani în lumea ma­terială, la fel cum mai mulţi ani petrecuţi acolo se scur­­geau într-o clipă pe pământ. Şi în cazul acesta, des­­coperim un paralelism cu experienţele multor per­soa­ne răpite de către extratereştri, care acu­zau sen­za­ţia de "timp oprit".Un exemplu per­tinent este fai­mo­sul caz al americanului Travis Walton, care în urma unei întâlniri cu un OZN în pădurea din Apaches-Sitgreaves din Arizona (SUA), în anul 1975, a dis­părut timp de cinci zile. Cu toate acestea, la în­toar­cerea sa, el păs­trase amintirea unei absenţe de numai câteva mi­nute. Această impresie de distorsiune tem­po­rală a persistat la Walton chiar şi după o serie de şe­din­ţe de regresie sub hipnoză.
Poveşti identice pot fi ascultate şi printre huţulii de pe Obcinele bucovinene, care spun că se confruntă şi astăzi cu "pierderi de minte", care îi fac să rătăcească zile întregi prin păduri.

LIVIU ŞUTEU