Zânele de pe scara cerului

MITOLOGIE

- Din cauza înfățișării "supersonice" a farfuriilor zburătoare, opinia publică consideră fenomenul OZN drept o problemă modernă, tipică pentru mileniul trei. Cu toate acestea, cine aruncă o privire asupra folclorului universal va găsi multe paralele frapante între miturile străvechi și cele mai recente apariții de OZN-uri -

S-a auzit un uruit puternic, urmat de o lumină or­bitoare, și o flacără albastră-por­tocalie a străbătut întregul cer. Lun­gă și luminoasă, nu era însoțită de nici un fum. La un moment dat, s-a îndreptat spre pământ. A frânat puternic și a în­ceput să facă bruște mișcări la­terale, chiar deasupra solului. După câteva clipe, uruitul ace­la puternic s-a auzit din nou, fiind urmat de o flacără stra­nie, de culoare albă. O­biectul a accelerat spre înal­tul cerului cu o viteză fantastică. În câteva se­cun­de a dispărut din câm­pul vizual, lăsând în urma sa o tăcere deplină printre martorii siderați... Iată o descriere tipică pentru o apariție de OZN.
La ora actuală, astfel de întâmplări au loc peste tot, pe toate meridianele globului pământesc, fiind relatate fără reticență în presă. În ultimii 50 de ani, numărul aparițiilor de OZN-uri a crescut așa de mult, încât cercetătorii fenomenului au caracterizat această perioadă ce a început după cel de-al Doilea Război Mon­dial drept "Era de contact". Dar contactele cu ex­tra­te­reștrii sunt mult mai vechi decât secolul nostru, sunt la fel de vechi ca și lumea, deși adesea sunt trans­formate în povești cu zâne și în călătorii pe tărâmul de din­colo.

Norul zburător

Miturile ancestrale, la fel ca și elementele fol­clo­rului pre-modern, sunt pline de întâmplări ce sea­mă­nă izbitor de mult cu aparițiile de OZN-uri din zilele noas­­tre. S-au avansat două posibile explicații: fie ve­chile mărturii ascund aceleași vizite extraterestre pe care le consemnăm și în prezent, într-un mod mai realist și mai siste­matic, fie este vorba despre o stare de spirit tipic umană, un fenomen psihic exprimat prin dorința de a crede în suprareal, în mister, a cărui expresie va­ri­ază în timp și se adaptează la contextul cul­tural al epo­cii. Dar indiferent ce explicație ac­cep­tăm, prezența farfuriilor zburătoare ca lait-motiv în toate culturile populare ale lumii ar trebui să pună pe gânduri chiar și pe cei mai sceptici dintre analiștii pro­blemei.
Una dintre comparațiile cele mai cunoscute între vechea mitologie și observațiile de OZN-uri se referă la zâne, un mit integrat în culturile din lumea în­treagă. În tratatul său de istorie compa­rată, intitulat Gum­ber­land and Westmore­land Ancient and Modern, scris în 1857, autorul britanic Jerimiah Sullivan relatează povestea unui oarecare ță­ran, pe nume Jack Wilson care, întorcându-se acasă la căderea nopții, le-a spus vecinilor săi că pe drum văzuse un grup de "zâne" ur­când până la un nor luminos, pe o scară ce a apărut din mijlocul lui. Cum Wilson a încercat să se apropie, ulti­mele zâne și-au terminat as­censiunea celestă, ridicând în mare grabă scara. Apoi, "au în­chis no­rul" și au dis­pă­rut. În cazul relatat, impor­tant nu este să căutăm adevărul ce se ascunde în spa­tele aces­tei mărtu­rii, ci în­săși importanța existenței ei. Pen­tru că nu putem să ne­găm asemănarea sa iz­bi­toare cu unele mărturii con­temporane, cum ar fi de exemplu cea a agentului de po­­liție Zamora, căreia i s-a făcut o publicitate gigantică. Pentru cei care încă nu știu, în anul 1964, în Mexic, sergen­tul Lonnie Zamora a asistat la aterizarea unui obiect de for­mă ovoidală, în­tr-o mică vale pustie, și a urmărit îndeaproa­pe acti­vi­­tatea celor două fiin­țe care au ieșit din interiorul său. Când ex­tra­tereștrii au detectat prezența mu­sa­fi­rului nepoftit, o rază luminoasă puternică i-a purtat ins­tanta­neu în interiorul OZN-ului, care a decolat ra­pid și a dispă­rut. La data relatării eveni­men­tului, pole­mi­cile din pre­să au fost foarte vii. Părerile asupra au­ten­ticității mărturiei erau diametral opuse și mulți cer­cetători au afirmat că polițistul fusese păcălit de către un fenomen fizic - o bilă de plasmă - apărută ins­tan­taneu -, restul povestirii fiind pur și simplu in­ven­tat.
Posibilitatea ca unele fenomene atmosferice, pre­cum bilele de plasmă sau fulgerele globulare, să exercite un efect profund asupra creierului omenesc, du­când la halucinații, nu este exclusă, dar ea nu ex­plică numărul uriaș al relatărilor de acest gen. Chiar dacă vremea zânelor a trecut, OZN-urile sunt o pre­zență familiară în Mexic și vor deveni, cu sigu­ranță, folclorul mileniului trei.

Tărâmul de dincolo

Alte similitudini între unele fenomene in­expli­­cabile din trecut și dosarul OZN modern se găsesc în tradițiile celtice din Irlanda, cu tri­mi­tere la folclorul ro­mânesc. (După cum se știe, celții și dacii au con­viețuit pașnic în nordul spa­țiului car­patic, "mo­lip­sindu-se" mai ales în zona spiritualității magice.) Una dintre temele mito­logiei celtice este credința în "tă­râmul de din­co­lo", un regat la care se credea că se ajunge prin in­teriorul pământului, scoborându-te cu un scrân­­ciob, exact ca în folclorul româ­nesc. Un tărâm fermecat, unde nu era noapte, ci doar zi, din pă­mânt curgeau lap­te și miere, nu existau boli și oamenii trăiau fericiți. Călătoria se făcea de obi­cei la invitația zeilor, dar, une­ori, muritorii erau duși acolo cu forța de un zgripțor de foc cu piele de șarpe. Și în acest caz se poate stabili o nouă paralelă cu relatările moderne ale persoanelor ce au intrat în contact cu extra­te­reș­trii, mai ales cu cei reptilieni. Ca și în cazul miturilor celtice, accesul oamenilor la lu­mile extraterestre avea loc fie prin răpirea practicată de o făptură stră­lu­citoare, fie prin călătoria într-un vehicul ce­resc. În plus, multe descrieri ale lumilor extra­te­restre ce au fost vizitate de către cei contactați evocă un univers aproa­pe perfect, utopic.
Amatorii de tradiții celtice ar putea să mai gă­sească o paralelă între experiențele OZN actuale și cele din trecut. Poveștile celte spuneau că orice mu­ritor care intra într-o astfel de lume divină suferea un fel de distorsiune temporală. Un minut petrecut în acel loc putea fi echiva­lentul mai multor ani în lumea ma­terială, la fel cum mai mulți ani petrecuți acolo se scur­­geau într-o clipă pe pământ. Și în cazul acesta, des­­coperim un paralelism cu experiențele multor per­soa­ne răpite de către extratereștri, care acu­zau sen­za­ția de "timp oprit". Un exemplu per­tinent este fai­mo­sul caz al americanului Travis Walton, care în urma unei întâlniri cu un OZN în pădurea din Apaches-Sitgreaves din Arizona (SUA), în anul 1975, a dis­părut timp de cinci zile. Cu toate acestea, la în­toar­cerea sa, el păs­trase amintirea unei absențe de numai câteva mi­nute. Această impresie de distorsiune tem­po­rală a persistat la Walton chiar și după o serie de șe­din­țe de regresie sub hipnoză.
Povești identice pot fi ascultate și printre huțulii de pe Obcinele bucovinene, care spun că se confruntă și astăzi cu "pierderi de minte", care îi fac să rătăcească zile întregi prin păduri.

LIVIU ȘUTEU