Plăcintele fără sare
Paralele între poveştile cu zâne şi observaţiile ufologice sunt numeroase. O temă comună vizează noţiunea de distorsiune temporală, care este un aspect recurent al multor relatări despre răpiri extraterestre. Istoricul Edwin S. Hartland relatează povestea foarte veche a unui galez care a pornit să-şi păzească animalele şi s-a întors trei săptămâni mai târziu, crezând că a lipsit doar trei ore. În tot acel timp, îşi amintea că fusese înconjurat de nişte fiinţe mici şi vesele, ale căror cântece şi dansuri l-au dus într-o stare de extaz.
Un alt exemplu este cel al fermierului american Joe Simonton (în foto). În aprilie 1961, Simonton a văzut o farfurie zburătoare staţionând la nivelul pământului. După spusele sale, avea cam zece metri diametru şi vreo patru înălţime. Printr-un hublou, Simonton a văzut trei fiinţe care se învârteau în jurul unui aparat ciudat. I-au cerut apă, iar el le-a dat. În schimb, i-au oferit trei plăcinte pe care Simonton le-a dat mai târziu departamentului sănătăţii, pentru a fi studiate. Concluzia a fost că ele fuseseră făcute cu ingrediente terestre, dar nu conţineau niciun pic de sare. Lucru foarte ciudat, există tradiţii celtice foarte vechi despre nişte zâne care le cereau apă oamenilor pe care îi întâlneau, oferindu-le mâncare în schimb. Dar acele ofrande nu erau niciodată sărate.
Dirijabilele din MagoniaMai mulţi exegeţi ai istoriei medievale îl citează pe Agobard, abatele oraşului Lyon, care în secolul al IX-lea s-a confruntat cu o situaţie care în zilele noastre ar fi putut constitui un excelent dosar OZN. Astfel, abatele a trebuit să intervină pentru a salva viaţa a patru oameni, prizonieri ai mulţimii înfuriate, care dorea să-i linşeze. Cei patru nefericiţi susţineau că fuseseră duşi în cer împotriva voinţei lor, în ţara numită Magonia, de unde vin vase ce plutesc prin aer şi îşi iau fructe de pe pământ. O relatare aproape identică este înscrisă pe un străvechi document persan, unde se descrie în amănunt o debarcare din cer a unor fiinţe de foc, venite pe Pământ dintr-o ţară numită Magonia. (Tot Magonia a fost botezată şi cea mai veche revistă ufologică din Europa, a cărei primă ediţie a apărut în Anglia, în 1966.)
Salvaţi de potopPotopul este, fără îndoială, un mit universal, unul dintre cele mai vechi mituri, poveştile despre el circulând pe întreg globul pământesc. Cu toate că este descris diferit de la o cultură la alta, versiunea cea mai cunoscută este povestea biblică a arcei lui Noe, în care el şi familia sa sunt salvaţi din faţa revărsării de ape, graţie intervenţiei divine. În mitologia mesopotamiană, potopul este planificat de patru zei, iar un al cincilea, Ea, îi spune planul secret unui om, pe nume Ut Napishtin. Acesta, la fel ca Noe, a primit porunca de a construi o barcă, dacă voia să supravieţuiască unui dezastru iminent. Dar mitul potopului bântuie şi în mileniul trei.
Exemplul cel mai notabil este cel al celebrei secte americane "Heaven's Gate" (Poarta Raiului). În 1997, treizeci şi nouă dintre membrii acestei secte, printre care şi conducătorul ei, Marshall Applewhite (în foto), s-au sinucis la San Diego, în America. Această sinucidere colectivă trebuia să le deschidă accesul spre o farfurie zburătoare care să le permită să supravieţuiască apocalipsei care se apropia: un potop uriaş. Un alt exemplu este cel al predicatoarei Mariane Keech, care şi-a adunat discipolii în vârful unui deal. Acolo, un OZN trebuia să vină să-i salveze de la un potop de dimensiuni biblice. Nu a fost niciun potop şi nu a apărut nici OZN-ul, aşa că discipolii şi-au pierdut credinţa şi secta s-a desfiinţat.
Vase prin nori: OZN-uri medievale?Povestea întâlnirilor cu obiecte zburătoare ciudate este foarte veche. Există numeroase legende, unele dintre ele de câteva secole, care evocă vase ce ieşeau din nori, târând după ele ancore pe care le abandonau drept amintiri. În martie 1958, revista americană Fate reproducea traducerea unui manuscris din secolul al XIII-lea, numit Speculum Regale, care povestea despre o întâlnire cu un obiect zburător. Conform documentului, ancora unui vas al norilor se agăţase de clopotniţa bisericii din St. Kinarus, în Irlanda. Unul dintre ocupanţi a trebuit să iasă din vas pentru a tăia sfoara, abandonând astfel ancora.
Patru sute de ani mai târziu, cetăţeanul american Robert Hibbard a afirmat că a văzut şi el împreună cu o mulţime de oameni, un astfel de dirijabil straniu, în martie 1897. Dirijabilul respectiv trăgea, de asemenea, după el o ancoră, care s-a agăţat într-un arbore uriaş, târându-l destul de mult timp înainte de a scăpa de el. O astfel de coincidenţă de poveşti, la atâtea secole diferenţă, este tulburătoare. Oare să fie vorba despre un mit celtic vehiculat în America de emigranţii irlandezi?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
