Februarie este ultima lună a calendarului roman (cu început de an la 1 martie) şi luna a doua a calendarului iulian şi gregorian (cu început de an la 1 ianuarie). Denumirea populară a acestei luni - Faur (Făurariu, Făurar) - este legată de acei meşteri fauri, lucrători ai fierului, care pregăteau sau ascuţeau brăzdarele plugurilor în aşteptarea primăverii şi a aratului. Acum se încheiau, de obicei, şezătorile şi, odată cu ele, distracţiile tinerilor din serile şi nopţile lungi de iarnă. Peisajul spiritual al satului românesc cuprindea un mare număr de sărbători religioase şi populare. Iată câteva dintre ele: Întâmpinarea Domnului, Sf. Toader, Martirii de Iarnă, Trif Nebunul, Ziua Omizilor, Ziua Ursului, Sf. Haralambie, Moşii de iarnă. Bătrânii spun că luna februarie a fost întotdeauna o lună capricioasă şi rea. E supărată şi vitregă, deoarece i s-au "repartizat" cele mai puţine zile. Pe de altă parte, luna februarie este şi cea care marchează începutul sfârşitului iernii: "Februarie doboară iarna", se spune în unele zone.
Meteorologie populară
Dacă în februarie sunt ţurţuri mari, vom avea o primăvară lungă.
Dacă noaptea de 1 februarie va fi senină, cu multe stele, primăvara se va lăsa mult aşteptată.
Ziua de 2 februarie este considerată ziua întâlnirii cu vara, "întâlnirea şubei cu cămaşa". Ea arată cum va fi primăvara. Dacă în ziua respectivă e viscol mare, primăvara va fi târzie; dacă va fi o zi călduroasă, primăvara va fi timpurie şi caldă. Ninsoarea în dimineaţa de 2 februarie prevesteşte o recoltă bună de cereale păioase, iar ninsoarea de după-amiază - recoltă bună de porumb. Dacă în ziua de 2 februarie se înseninează către seară, trebuie să ne aşteptăm la geruri mari pe 11 februarie.
Pe 21 februarie, omul iese şi se încălzeşte la soare. Iarna şi-a pierdut puterea. Dacă în această zi va fi multă zăpadă, trebuie să ne aşteptăm la inundaţii mari.
Anii în care februarie are 29 de zile sunt consideraţi ani răi pentru sănătatea oamenilor şi animalelor, fapt confirmat şi de descoperirile ştiinţei privind influenţa activităţii solare, în cicluri, asupra a tot ce este viu.Sărbători şi obiceiuri
Întâmpinarea Domnului (2 februarie)
Când Pruncul Iisus a împlinit 40 de zile, după cerinţa legii de atunci "că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului", l-au dus Iosif cu Maria la Templul din Ierusalim. La intrare, Pruncul Iisus a fost întâmpinat de un bătrân cu numele Simeon, căruia i se vestise de către Domnul Sfânt că: "Nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului". Simeon a luat copilul în braţe, a cunoscut că este Mântuitorul cel vestit de proroci şi a zis: "Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel".
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a rămas ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la 40 de zile de la naştere, pentru molifta de curăţire a lor.
Sărbătoarea Muierilor
Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare foarte îndrăgită de femeile aromânce, care o mai numesc şi Sărbătoarea Mulierilor (a muierilor). În ziua aceasta, toate femeile duc la biserică câte o litrie şi o colivă, dar mai ales cele însărcinate, spre a cere Maicii Domnului naştere uşoară, iar lehuzele, spre a-i mulţumi de ajutorul ce le-a dat la naştere.
Sfântul Toader (8 februarie)
Toată lumea, dar mai ales copilele şi femeile mari, trebuie să se scoale cu noaptea în cap în dimineaţa zilei de Sân Toader şi să-şi spele părul înainte de a răsări soarele, şi înainte de a fi scoşi caii la păscut. Dacă fac aşa, se spune că vor avea motive de bucurie, căci: "Cresc cozile fetelor/ Cât cozile iepelor/ Pletele flăcăilor,/ Cât coamele cailor".
În apa pentru acest spălat se pune cenuşă, iar credinţele spun că duhurile vor veni şi se vor răcori cu această apă. Se mai adaugă în ea multe ierburi frumos mirositoare, fân, busuioc, mentă, cimbrişor, leuştean, hamei, zmeurică - şi asta nu doar pentru creşterea părului, ci şi ca fetele să fie totdeauna frumoase şi îmbujorate, atrăgătoare ca florile. În această apă se pune şi un ban de argint (ca să se facă pielea ca argintul) şi chiar lapte de iapă. Unele fete merg în pădure, în seara dinspre Sân Toader, cu o bucată de pâine şi sare. Pun bucata de pâine jos, lângă un copac, şi spun: "Eu te sorocesc/ Cu pâine şi sare./ Iar tu soroceşte-mă/ Cu cinste şi dragoste/ Şi cu curăţenie". Apa care rămâne de la spălatul pe cap trebuie să fie turnată la ieslea cailor, pe o tufă de trandafiri sau pe proptelele unui gard. Când o toarnă, fetele zic: "Câte proptele sunt la gard,/ Atâţia peţitori să-mi vie".
La Sân Toader se făcea şi "alegerea cailor". Cursele de cai au fost introduse în Ţările Române pe vremea lui Constantin Brâncoveanu.
Haralambie (10 februarie)
Sfânt mucenic făcător de minuni, în Calendarul Creştin, şi patron al bolilor în Calendarul Popular, unele legende îl pomenesc pe Sf. Haralambie ca fiind însărcinat de Dumnezeu cu paza tuturor bolilor. (Sfântul umblă cu ele în laţ.) Acest sfânt a fost la început păstor şi din această cauză el este responsabil de sănătatea şi înmulţirea vitelor. De ziua lui nu trebuie să înjugi boii. Tot în această zi, este bine să ungi pomii din grădină cu colivă adusă de la biserică, să stropeşti vitele şi pomii fructiferi cu aghiasmă. Sfântul îi apără de boli pe toţi cei ce ţin post toată ziua.
Sfântul Vlasie (11 februarie)
Cine se roagă de Sfântul Vlasie nu va rămâne niciodată fără bani în pungă. Se crede că în această zi se întorc păsările la cuiburile lor, sau că atunci şi-ar deschide ciocul şi ar începe a cânta. Această sărbătoare este respectată de agricultori pentru a feri holdele de stricăciunile aduse de păsări.
Datini populare
Ziua Omizilor
Este o sărbătoare cu dată fixă (1 februarie), sinonimă cu Trif Nebunul, patron al insectelor dăunătoare (omizi, lăcuste, gândaci, viermi). Mulţi serbează această zi ca să nu se înmulţească insectele, şi cu deosebire omizile, şi să nu le strice pământurile şi semănăturile. În această zi se sfinţeşte apa şi se stropesc pomii fructiferi, semănăturile, grădinile şi via. Apa sfinţită va fi amestecată cu unt. Se spune că dacă în această zi este zăpadă, se va sparge iarna, iar dacă nu este, se va pune pe iarnă.
"Dragobete"
În peisajul spiritual al satului românesc, luna februarie, ultima perioadă înainte de Postul Mare al Paştelui, găzduieşte un mare număr de sărbători. Unele cu dată fixă, altele cu dată mobilă, în funcţie de ziua în care cade Paştele.
O asemenea sărbătoare vom găsi pe 24 februarie. În calendarul ortodox, ea este marcată ca "întâia şi a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul". În popor, ea este cunoscută sub denumirea de Dragobete, patronul dragostei, al bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti.
După legendă, el este fiul Babei Dochia, purtător al dragostei, al bunei dispoziţii, păstrând unele atribuţii ale lui Cupidon. Fetele şi băieţii îl sărbătoreau cu sfinţenie pe Dragobete, pentru a fi şi ei îndrăgostiţi tot anul. Tot în această zi se fac legămintele de prietenie dintre fete şi băieţi. Legământul făcut în această zi este sfânt, nu se desface până la moarte. Obiceiul cere ca tinerii să schimbe vorbe de dragoste pentru a le merge bine şi a fi iubiţi tot anul. De asemenea, în această zi, tinerii gătiţi de sărbătoare pornesc după ghiocei, viorele şi tămâioare. Florile erau făcute buchete şi date pe apă. Tradiţia susţine că împreunarea florilor surori, vitregite de natură să nu se întâlnească niciodată, echivala cu o faptă bună.
Prof. GABRIELA BARBU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
