Februarie este ultima lună a calendarului roman (cu început de an la 1 martie) și luna a doua a calendarului iulian și gregorian (cu început de an la 1 ianuarie). Denumirea populară a acestei luni - Faur (Făurariu, Făurar) - este legată de acei meșteri fauri, lucrători ai fierului, care pregăteau sau ascuțeau brăzdarele plugurilor în așteptarea primăverii și a aratului. Acum se încheiau, de obicei, șezătorile și, odată cu ele, distracțiile tinerilor din serile și nopțile lungi de iarnă. Peisajul spiritual al satului românesc cuprindea un mare număr de sărbători religioase și populare. Iată câteva dintre ele: Întâmpinarea Domnului, Sf. Toader, Martirii de Iarnă, Trif Nebunul, Ziua Omizilor, Ziua Ursului, Sf. Haralambie, Moșii de iarnă. Bătrânii spun că luna februarie a fost întotdeauna o lună capricioasă și rea. E supărată și vitregă, deoarece i s-au "repartizat" cele mai puține zile. Pe de altă parte, luna februarie este și cea care marchează începutul sfârșitului iernii: "Februarie doboară iarna", se spune în unele zone.
Meteorologie populară
• Dacă în februarie sunt țurțuri mari, vom avea o primăvară lungă.
• Dacă noaptea de 1 februarie va fi senină, cu multe stele, primăvara se va lăsa mult așteptată.
• Ziua de 2 februarie este considerată ziua întâlnirii cu vara, "întâlnirea șubei cu cămașa". Ea arată cum va fi primăvara. Dacă în ziua respectivă e viscol mare, primăvara va fi târzie; dacă va fi o zi călduroasă, primăvara va fi timpurie și caldă. Ninsoarea în dimineața de 2 februarie prevestește o recoltă bună de cereale păioase, iar ninsoarea de după-amiază - recoltă bună de porumb. Dacă în ziua de 2 februarie se înseninează către seară, trebuie să ne așteptăm la geruri mari pe 11 februarie.
• Pe 21 februarie, omul iese și se încălzește la soare. Iarna și-a pierdut puterea. Dacă în această zi va fi multă zăpadă, trebuie să ne așteptăm la inundații mari.
Anii în care februarie are 29 de zile sunt considerați ani răi pentru sănătatea oamenilor și animalelor, fapt confirmat și de descoperirile științei privind influența activității solare, în cicluri, asupra a tot ce este viu.Sărbători și obiceiuri
Întâmpinarea Domnului (2 februarie)
Când Pruncul Iisus a împlinit 40 de zile, după cerința legii de atunci "că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului", l-au dus Iosif cu Maria la Templul din Ierusalim. La intrare, Pruncul Iisus a fost întâmpinat de un bătrân cu numele Simeon, căruia i se vestise de către Domnul Sfânt că: "Nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului". Simeon a luat copilul în brațe, a cunoscut că este Mântuitorul cel vestit de proroci și a zis: "Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel".
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a rămas ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la 40 de zile de la naștere, pentru molifta de curățire a lor.
Sărbătoarea Muierilor
Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare foarte îndrăgită de femeile aromânce, care o mai numesc și Sărbătoarea Mulierilor (a muierilor). În ziua aceasta, toate femeile duc la biserică câte o litrie și o colivă, dar mai ales cele însărcinate, spre a cere Maicii Domnului naștere ușoară, iar lehuzele, spre a-i mulțumi de ajutorul ce le-a dat la naștere.
Sfântul Toader (8 februarie)
Toată lumea, dar mai ales copilele și femeile mari, trebuie să se scoale cu noaptea în cap în dimineața zilei de Sân Toader și să-și spele părul înainte de a răsări soarele, și înainte de a fi scoși caii la păscut. Dacă fac așa, se spune că vor avea motive de bucurie, căci: "Cresc cozile fetelor/ Cât cozile iepelor/ Pletele flăcăilor,/ Cât coamele cailor".
În apa pentru acest spălat se pune cenușă, iar credințele spun că duhurile vor veni și se vor răcori cu această apă. Se mai adaugă în ea multe ierburi frumos mirositoare, fân, busuioc, mentă, cimbrișor, leuștean, hamei, zmeurică - și asta nu doar pentru creșterea părului, ci și ca fetele să fie totdeauna frumoase și îmbujorate, atrăgătoare ca florile. În această apă se pune și un ban de argint (ca să se facă pielea ca argintul) și chiar lapte de iapă. Unele fete merg în pădure, în seara dinspre Sân Toader, cu o bucată de pâine și sare. Pun bucata de pâine jos, lângă un copac, și spun: "Eu te sorocesc/ Cu pâine și sare./ Iar tu sorocește-mă/ Cu cinste și dragoste/ Și cu curățenie". Apa care rămâne de la spălatul pe cap trebuie să fie turnată la ieslea cailor, pe o tufă de trandafiri sau pe proptelele unui gard. Când o toarnă, fetele zic: "Câte proptele sunt la gard,/ Atâția pețitori să-mi vie".
La Sân Toader se făcea și "alegerea cailor". Cursele de cai au fost introduse în Țările Române pe vremea lui Constantin Brâncoveanu.
Haralambie (10 februarie)
Sfânt mucenic făcător de minuni, în Calendarul Creștin, și patron al bolilor în Calendarul Popular, unele legende îl pomenesc pe Sf. Haralambie ca fiind însărcinat de Dumnezeu cu paza tuturor bolilor. (Sfântul umblă cu ele în laț.) Acest sfânt a fost la început păstor și din această cauză el este responsabil de sănătatea și înmulțirea vitelor. De ziua lui nu trebuie să înjugi boii. Tot în această zi, este bine să ungi pomii din grădină cu colivă adusă de la biserică, să stropești vitele și pomii fructiferi cu aghiasmă. Sfântul îi apără de boli pe toți cei ce țin post toată ziua.
Sfântul Vlasie (11 februarie)
Cine se roagă de Sfântul Vlasie nu va rămâne niciodată fără bani în pungă. Se crede că în această zi se întorc păsările la cuiburile lor, sau că atunci și-ar deschide ciocul și ar începe a cânta. Această sărbătoare este respectată de agricultori pentru a feri holdele de stricăciunile aduse de păsări.
Datini populare
Ziua Omizilor
Este o sărbătoare cu dată fixă (1 februarie), sinonimă cu Trif Nebunul, patron al insectelor dăunătoare (omizi, lăcuste, gândaci, viermi). Mulți serbează această zi ca să nu se înmulțească insectele, și cu deosebire omizile, și să nu le strice pământurile și semănăturile. În această zi se sfințește apa și se stropesc pomii fructiferi, semănăturile, grădinile și via. Apa sfințită va fi amestecată cu unt. Se spune că dacă în această zi este zăpadă, se va sparge iarna, iar dacă nu este, se va pune pe iarnă.
"Dragobete"
În peisajul spiritual al satului românesc, luna februarie, ultima perioadă înainte de Postul Mare al Paștelui, găzduiește un mare număr de sărbători. Unele cu dată fixă, altele cu dată mobilă, în funcție de ziua în care cade Paștele.
O asemenea sărbătoare vom găsi pe 24 februarie. În calendarul ortodox, ea este marcată ca "întâia și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul". În popor, ea este cunoscută sub denumirea de Dragobete, patronul dragostei, al bunei dispoziții pe plaiurile românești.
După legendă, el este fiul Babei Dochia, purtător al dragostei, al bunei dispoziții, păstrând unele atribuții ale lui Cupidon. Fetele și băieții îl sărbătoreau cu sfințenie pe Dragobete, pentru a fi și ei îndrăgostiți tot anul. Tot în această zi se fac legămintele de prietenie dintre fete și băieți. Legământul făcut în această zi este sfânt, nu se desface până la moarte. Obiceiul cere ca tinerii să schimbe vorbe de dragoste pentru a le merge bine și a fi iubiți tot anul. De asemenea, în această zi, tinerii gătiți de sărbătoare pornesc după ghiocei, viorele și tămâioare. Florile erau făcute buchete și date pe apă. Tradiția susține că împreunarea florilor surori, vitregite de natură să nu se întâlnească niciodată, echivala cu o faptă bună.
Prof. GABRIELA BARBU