Seria de autor Vladimir Nabokov în 22 de volume de la Polirom se încheie cu scrisorile adresate timp de 53 de ani soţiei de scriitorul recunoscut pe plan internaţional încă din timpul vieţii ca un geniu. Imperiul lui literar e împărţit în două arii lingvistice: limba rusă, în care a publicat sub pseudonimul Sirin, între 1926 şi 1940 poeme, romane, nuvele, piese de teatru şi eseuri, şi limba engleză, după stabilirea în SUA, în care i-au apărut capodoperele ce i-au impus eminenţa (1940-1977) şi în care a predat literatură la mari universităţi. O limbă maternă şi una de exil. În ambele jonglează cu virtuozitate discursuri narative în care reuşeşte să comunice şi indicibilul, să facă să triumfe arta literară asupra ideilor primite de-a gata. S-a spus despre el că e un iluzionist al limbajului, cu metafore insolite, alunecări de sens, asonanţe, referinţe multiple, aluzii poliglote. Verva inventivă a lui Nabokov e un festin literar pentru cititori şi un infern pentru traducători, solicitaţi să pătrundă în arcanele textului pentru a reda cât mai fidel acel vibrato de sensuri ce şterge graniţa dintre exterior şi interior. Cu atât mai mult sunt de apreciat curajul, ampla documentare şi soluţiile inspirate ale scriitoarei Veronica D. Niculescu, traducătoare din engleză a opt dintre titlurile seriei de la Polirom. (Cred că Nabokov însuşi care spunea că stilul şi structura sunt esenţa unei cărţi de ficţiune ar fi apreciat-o.) În cazul unui autor genial, ne interesează toate circumstanţele vieţii lui, tot ce ne poate ajuta să-i aproximăm personalitatea pentru a-i înţelege mai bine opera. Iar "Scrisorile către Vera" sunt revelatoare nu doar pentru geneza lumilor fictive create de Nabokov, ci şi pentru cuplul osmotic pe care l-a format cu soţia lui. Nevoit să fugă din Rusia cu familia în 1919, Vladimir a întâlnit-o la Berlin, care era atunci centrul emigraţiei ruse, pe Vera Slomin cu care s-a căsătorit în 1925. Ea îi va deveni alter ego şi muză pe viaţă, va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca soţul scriitor să-şi vadă de scris şi de pasiunile sale (era entomolog profesionist şi polisportiv). Scrisorile ne arată că Nabokov era şi în viaţă un fel de actor-prestidigitator, cu o uluitoare inteligenţă ludică în a-şi exprima iubirea. În filigran avem şi personalitatea Verei: energică, practică şi ocrotitoare, ea i-a fost asistentă, dactilografă, agent literar, contabil, documentarist, şofer şi principal cititor, cel ideal. Discretă şi devotată, capabilă să ierte o infidelitate recunoscută, nedorindu-şi altceva decât să fie soţia Scriitorului, Vera e şi ea pentru nabokovieni un personaj mitic, "ţara stabilă a exilatului", cea care a făcut din cuplul lor o operă de artă. Un biograf a spus că Vera nu a trăit în umbra lui Nabokov, ci în lumina lui şi asta se vede din multe detalii ale scrisorilor, ce se citesc ca un roman autobiografic despre un scriitor şi dublul lui feminin.
Selecţia "Formula AS"
* Vladimir Nabokov, "Scrisori către Vera", traducere şi note de Veronica D. Niculescu, prefaţă de Brian Boyd, Ed. Polirom (tel. 0232/21.74.40), 732 p.
Seria de autor Vladimir Nabokov în 22 de volume de la Polirom se încheie cu scrisorile adresate timp de 53 de ani soţiei de scriitorul recunoscut pe plan internaţional încă din timpul vieţii ca un geniu. Imperiul lui literar e împărţit în două arii lingvistice: limba rusă, în care a publicat sub pseudonimul Sirin, între 1926 şi 1940 poeme, romane, nuvele, piese de teatru şi eseuri, şi limba engleză, după stabilirea în SUA, în care i-au apărut capodoperele ce i-au impus eminenţa (1940-1977) şi în care a predat literatură la mari universităţi. O limbă maternă şi una de exil. În ambele jonglează cu virtuozitate discursuri narative în care reuşeşte să comunice şi indicibilul, să facă să triumfe arta literară asupra ideilor primite de-a gata. S-a spus despre el că e un iluzionist al limbajului, cu metafore insolite, alunecări de sens, asonanţe, referinţe multiple, aluzii poliglote. Verva inventivă a lui Nabokov e un festin literar pentru cititori şi un infern pentru traducători, solicitaţi să pătrundă în arcanele textului pentru a reda cât mai fidel acel vibrato de sensuri ce şterge graniţa dintre exterior şi interior. Cu atât mai mult sunt de apreciat curajul, ampla documentare şi soluţiile inspirate ale scriitoarei Veronica D. Niculescu, traducătoare din engleză a opt dintre titlurile seriei de la Polirom. (Cred că Nabokov însuşi care spunea că stilul şi structura sunt esenţa unei cărţi de ficţiune ar fi apreciat-o.) În cazul unui autor genial, ne interesează toate circumstanţele vieţii lui, tot ce ne poate ajuta să-i aproximăm personalitatea pentru a-i înţelege mai bine opera. Iar "Scrisorile către Vera" sunt revelatoare nu doar pentru geneza lumilor fictive create de Nabokov, ci şi pentru cuplul osmotic pe care l-a format cu soţia lui. Nevoit să fugă din Rusia cu familia în 1919, Vladimir a întâlnit-o la Berlin, care era atunci centrul emigraţiei ruse, pe Vera Slomin cu care s-a căsătorit în 1925. Ea îi va deveni alter ego şi muză pe viaţă, va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca soţul scriitor să-şi vadă de scris şi de pasiunile sale (era entomolog profesionist şi polisportiv). Scrisorile ne arată că Nabokov era şi în viaţă un fel de actor-prestidigitator, cu o uluitoare inteligenţă ludică în a-şi exprima iubirea. În filigran avem şi personalitatea Verei: energică, practică şi ocrotitoare, ea i-a fost asistentă, dactilografă, agent literar, contabil, documentarist, şofer şi principal cititor, cel ideal. Discretă şi devotată, capabilă să ierte o infidelitate recunoscută, nedorindu-şi altceva decât să fie soţia Scriitorului, Vera e şi ea pentru nabokovieni un personaj mitic, "ţara stabilă a exilatului", cea care a făcut din cuplul lor o operă de artă. Un biograf a spus că Vera nu a trăit în umbra lui Nabokov, ci în lumina lui şi asta se vede din multe detalii ale scrisorilor, ce se citesc ca un roman autobiografic despre un scriitor şi dublul lui feminin.
Seria de autor Vladimir Nabokov în 22 de volume de la Polirom se încheie cu scrisorile adresate timp de 53 de ani soţiei de scriitorul recunoscut pe plan internaţional încă din timpul vieţii ca un geniu. Imperiul lui literar e împărţit în două arii lingvistice: limba rusă, în care a publicat sub pseudonimul Sirin, între 1926 şi 1940 poeme, romane, nuvele, piese de teatru şi eseuri, şi limba engleză, după stabilirea în SUA, în care i-au apărut capodoperele ce i-au impus eminenţa (1940-1977) şi în care a predat literatură la mari universităţi. O limbă maternă şi una de exil. În ambele jonglează cu virtuozitate discursuri narative în care reuşeşte să comunice şi indicibilul, să facă să triumfe arta literară asupra ideilor primite de-a gata. S-a spus despre el că e un iluzionist al limbajului, cu metafore insolite, alunecări de sens, asonanţe, referinţe multiple, aluzii poliglote. Verva inventivă a lui Nabokov e un festin literar pentru cititori şi un infern pentru traducători, solicitaţi să pătrundă în arcanele textului pentru a reda cât mai fidel acel vibrato de sensuri ce şterge graniţa dintre exterior şi interior. Cu atât mai mult sunt de apreciat curajul, ampla documentare şi soluţiile inspirate ale scriitoarei Veronica D. Niculescu, traducătoare din engleză a opt dintre titlurile seriei de la Polirom. (Cred că Nabokov însuşi care spunea că stilul şi structura sunt esenţa unei cărţi de ficţiune ar fi apreciat-o.) În cazul unui autor genial, ne interesează toate circumstanţele vieţii lui, tot ce ne poate ajuta să-i aproximăm personalitatea pentru a-i înţelege mai bine opera. Iar "Scrisorile către Vera" sunt revelatoare nu doar pentru geneza lumilor fictive create de Nabokov, ci şi pentru cuplul osmotic pe care l-a format cu soţia lui. Nevoit să fugă din Rusia cu familia în 1919, Vladimir a întâlnit-o la Berlin, care era atunci centrul emigraţiei ruse, pe Vera Slomin cu care s-a căsătorit în 1925. Ea îi va deveni alter ego şi muză pe viaţă, va face tot ce-i stă în putinţă pentru ca soţul scriitor să-şi vadă de scris şi de pasiunile sale (era entomolog profesionist şi polisportiv). Scrisorile ne arată că Nabokov era şi în viaţă un fel de actor-prestidigitator, cu o uluitoare inteligenţă ludică în a-şi exprima iubirea. În filigran avem şi personalitatea Verei: energică, practică şi ocrotitoare, ea i-a fost asistentă, dactilografă, agent literar, contabil, documentarist, şofer şi principal cititor, cel ideal. Discretă şi devotată, capabilă să ierte o infidelitate recunoscută, nedorindu-şi altceva decât să fie soţia Scriitorului, Vera e şi ea pentru nabokovieni un personaj mitic, "ţara stabilă a exilatului", cea care a făcut din cuplul lor o operă de artă. Un biograf a spus că Vera nu a trăit în umbra lui Nabokov, ci în lumina lui şi asta se vede din multe detalii ale scrisorilor, ce se citesc ca un roman autobiografic despre un scriitor şi dublul lui feminin.
Alte articole din acest numar
- Mesageri din lumea umbrelor
- Răspuns pentru AURORA, F. AS nr. 1240 - "Sufăr de candidoză vaginală din copilărie"
- Leacurile de iarnă ale pădurii
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
