Iarna, sub zăpadă, pădurea este vie, iar arborii şi arbuştii au o putere terapeutică impresionantă, deşi sunt într-o aparentă stare de somn. Când se îmbolnăveau iarna, strămoşii noştri ştiau să se folosească de această farmacie a pădurii, păstrată intactă sub nămeţi. Ei cunoşteau copacii după scoarţă, ştiau să le găsească fructele sub stratul de promoroacă, să le folosească rădăcinile, să le prepare mugurii. Să mergem şi noi, măcar cu gândul, pe cărările pădurii şi să aflăm câteva dintre tainele ei vindecătoare.
Bradul
(Abies alba)Simbol al sărbătorilor de iarnă, bradul este şi un mister al lumii botanice. Acum, când natura este în amorţire, anesteziată de gerurile aspre ale iernii, în "laboratoarele" acelor de brad, veşnic verzi, sunt sintetizate cantităţi impresionante de substanţe vindecătoare (mai ales uleiuri volatile), care tratează o sumedenie de boli. (Nu degeaba e socotit bradul simbolul vieţii eterne.)
* Răşina de brad se culege de pe trunchiuri cu ajutorul lamei unui cuţit, apoi cristalele parfumate se pun într-un vas de sticlă închis ermetic, ca să nu se evapore uleiurile eterice. De la un cioban bătrân din munţii Sibiului, Babu Niţu, am aflat câteva reţete extrem de valoroase cu răşină de brad:
* Dacă un om sau un animal se loveşte, atunci se ia răşină, se pune pe din două cu seu şi se topeşte la foc mic, după care se lasă la răcit. Cu unsoarea ungeţi lovitura sau vânătaia şi numaidecât se vindecă, mai repede decât cu doctoriile de la oraş.
* Dacă-i rană cu sânge, atunci se pune răşina în rachiu tare şi se lasă la dospit, iar cu leacul ăsta se spală rana, care se închide numaidecât şi se vindecă fără să coacă.
* Contra ciocurilor reumatice, răşina se încălzeşte tare, dar nu cât să ardă pielea, apoi se pune pe locurile afectate de la picioare. Pe deasupra se leagă cu pânză şi se ţine aşa, cam la vreo jumătate de zi. Se pune leacul acesta în fiecare zi, vreme de o lună-două, şi ciocurile se "topesc". Mulţi oameni au scăpat, cu tratamentul cu răşină de brad, de operaţii grele.
* Cetinile de brad (adică ramurile cu tot cu ace) se folosesc mai ales sub formă de băi, care se prepară astfel: se mărunţesc bine cetinile de brad cu un cuţit cu lama zimţată, după care 5 mâini de plantă mărunţită se pun la macerat în doi litri de apă, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa până după-amiază). Preparatul se strecoară, maceratul rezultat punându-se deoparte. Planta rămasă se pune în alţi doi litri de apă clocotită şi se lasă să stea acoperită până se răceşte, după care se filtrează. În final, se combină cele două preparate (maceratul şi infuzia răcită), care se vor pune în apa din cadă, ce va fi la o temperatură de 38-39 de grade Celsius. Baia de plante durează 20-30 de minute, după care pacientul se va usca puţin prin tamponare cu prosopul şi va rămâne să se odihnească la loc foarte călduros, vreme de jumătate de oră. Această procedură se face de 1-3 ori pe săptămână. Cu băi cu cetini de brad se tratează durerile articulare, insomnia, sensibilitatea excesivă la răceli.
Pinul
(Pinus sylvestris, P. nigra)Se folosesc, întocmai ca şi la brad, răşina şi cetinile sale, care au calităţi terapeutice excepţionale:
* Cetinile de pin. Se fac 2-3 băi cu cetini de pin pe săptămână (preparate la fel ca bradul), pentru tratarea unor boli respiratorii cronice cum ar fi: bronşita, bronşita astmatiformă, pneumoniile recidivante. De asemenea, băile fierbinţi cu cetini de pin sunt un excelent remediu rapid şi contra cistitei acute.
* Răşina de pin are calităţi antiinfecţioase foarte puternice. Se prepară sub formă de tinctură, din 5 linguri de răşină combinate cu o jumătate de pahar (100 ml) de alcool de 90-96 de grade. Se pun într-un vas cu capac etanş. Preparatul se lasă la macerat 5 zile, agitându-se de 3 ori pe zi, după care se filtrează. Contra cistitei sau a cistitei sângerânde, se administrează câte o linguriţă din acest remediu, de 4 ori pe zi, pe lângă băile cu cetini de pin. Extern, tinctura vindecă rănile (are efect cicatrizant) şi eczemele infecţioase.
IENUPĂRUL
(Juniperus communis)De la ienupăr se folosesc iarna fructele, care se pot culege şi de sub zăpadă, ele rezistând la cele mai năpraznice geruri. Bacele de ienupăr coapte au o culoare violacee, un gust dulceag-amărui şi un pregnant miros de răşină. Sunt un leac vegetal extrem de puternic, care se foloseşte deopotrivă în bolile trupului şi ale sufletului.
* Tinctura de boabe de ienupăr. Se macină cu râşniţa electrică de cafea sau se mărunţesc în piuă 100 g de boabe de ienupăr, apoi se pun cu o jumătate de litru de alcool de 70-80 de grade într-o sticlă închisă ermetic. Se aşteaptă o săptămână, după care amestecul se filtrează, iar tinctura rezultată se trage în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează câte 1-2 linguriţe dimineaţa şi seara, contra retenţiei de lichide în corp. În cazul infecţiilor renale (pielită, pielonefrită, nefrită etc.), se iau 4 linguriţe de preparat zilnic. Aceeaşi doză e valabilă şi pentru eliminarea calculilor renali (este un diuretic foarte puternic).
* Cura cu boabe de ienupăr - se face progresiv, luând în prima zi o singură boabă, care se mestecă bine şi apoi se înghite. În a doua zi se iau două boabe ş.a.m.d., până se ajunge la 21 de boabe pe zi, după care cantitatea de ienupăr ingerată zilnic se reduce cu câte o boabă pe zi, până se ajunge la zero. Cura are o eficienţă dovedită contra stărilor de anxietate, de depresie, de instabilitate emoţională. Este folosită şi contra enteritelor şi colitelor, precum şi a sindromului entero-renal.
Salcia
(Salix alba, S. caprea, S. babylonica)Scoarţa de salcie este "părintele" celui mai folosit medicament din lume (mai ales în sezonul rece) - aspirina. La noi în ţară cresc nu mai puţin de şaisprezece specii de salcie, de la salcia albă, care ajunge la o înălţime de peste 20 de metri, până la sălciile de nisipuri, care nu ating nici jumătate de metru înălţime. Cel mai frecvent întâlnite sunt sălciile albe (Salix alba), salcia căprească (Salix caprea) şi salcia pletoasă (Salix babylonica), toate cu proprietăţi terapeutice similare. Acum, iarna, scoarţa lor se ciopleşte de pe ramurile tinere (cu răbdare, pentru că nu se desprinde prea uşor) şi se prepară sub formă de decoct. Se pun două linguriţe de pulbere de scoarţă uscată şi măcinată într-un pahar de apă şi se lasă la macerat vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe cu încă un pahar de apă, vreme de 15 minute, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obţinut se va administra pe parcursul unei zile. Este foarte eficient pentru tratarea stărilor gripale, diminuând febra, senzaţia de vertij, durerile de cap şi durerile musculare. De asemenea, o jumătate de litru din acest extract de scoarţă de salcie, administrat vreme de două luni, este un excelent adjuvant în tratarea tromboflebitei şi a trombozelor în general.
Plopul
(Populus nigra, P. hybrida)Puţini ştiu că mugurii de plop încep să se dezvolte încă din lunile geroase de iarnă, când pornesc să se umfle pe ramuri, crescând greu perceptibil, dar continuu. Sunt numiţi şi "propolis vegetal", fiind atât materia primă din care albinele extrag acest produs al stupului, dar având ei înşişi proprietăţi medicinale similare cu cele ale propolisului. Cea mai eficientă formă de administrare a mugurilor de plop este sub formă de tinctură, care se obţine astfel: mugurii proaspăt culeşi se usucă vreme de 7-10 zile pe calorifer, după care se macină cu râşniţa de cafea, aşa încât să se obţină o pulbere. Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri rase de pulbere, peste care se adaugă 200 ml de alcool alimentar de 90 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni, timp în care se agită zilnic, după care se filtrează. Tinctura rezultată va fi pusă în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de patru ori pe zi câte 50 de picături puse pe puţină pâine uscată sau în miere, pentru: întărirea imunităţii, combaterea durerilor de gât, eliminarea infecţiilor de pe traiectul digestiv. Extern, se aplică pentru tratarea arsurilor şi pentru cicatrizarea estetică a rănilor.
Cătina
(Hippophae rhamnoides)Fructele de cătină rămân eroic pe ramuri, de la primele geruri, şi până în mijlocul primăverii. La temperaturi de -40 de grade, ele nu îşi pierd capacitatea de germinare, ba şi mai mult, îşi intensifică procesele de sinteză ale anumitor vitamine extrem de utile. Puţine plante medicinale se pot compara ca putere vindecătoare cu fructele portocalii ale cătinei. Culese şi mărunţite (cu un mixer sau chiar cu maşina de tocat carne), ele se amestecă în proporţie egală cu miere, obţinându-se o pastă bogată în vitamine şi minerale, folosită pentru tratarea răcelilor şi a complicaţiilor lor, a colitei de putrefacţie, a indigestiei, a avitaminozei. Uscate şi măcinate sub formă de pulbere (4 linguriţe pe zi), se iau ca reîntineritor şi revigorant. Din uleiul obţinut din coaja fructelor de cătină se administrează câte 30-50 de picături pe zi contra bolilor vasculare (ateroscleroză, fragilitate vasculară), contra bolilor de piele (cheratoză senilă, psoriazis, eczeme infecţioase şi alergice). Uleiul de cătină se mai aplică şi extern, întinzându-se pe piele, pentru a o proteja de frig şi de radiaţiile ultraviolete reflectate din zăpadă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
