Este drept, însă, că această legitimitate este ciuntită de absenţa a 60% dintre votanţi. Slaba participare la vot nu poate fi explicată doar prin "tradiţionala resemnare românească". Cauza eşecului a fost şi slaba prestaţie a partidelor declarate de dreapta, pro-occidentale şi susţinătoare ale integrării ferme în UE. PSD-ul a propus un program populist, combinat cu o subtilă propagandă antijustiţie, care a prins. Măririle de salarii pentru bugetari, creşterea pensiilor şi a altor facilităţi sociale au convins pe cei care îşi duc viaţa de azi pe mâine. Iar propunerile de limitare a acţiunilor Justiţiei i-au mulţumit pe "baronii" tranziţiei româneşti, care speră să-şi vadă la adăpost averile dobândite, mai mult sau mai puţin legal, cât şi pe micii "întreprinzători", care s-au crezut mereu "acarii Păun" ai reglementărilor impuse de aceasta. Justiţia românească nu a reuşit încă acea "confiscare extinsă a câştigurilor ilicite" care i-ar fi descurajat pe afaceriştii veroşi ai epocii noastre. Dreapta, divizată şi chiar contradictorie în acţiunile sale, nu putea promite aşa ceva, conştientă de fragilitatea economiei şi de necesitatea unui mediu de afaceri sănătos şi corect. Dar, în momentele guvernărilor sale, reprezentanţii ei s-au dovedit a fi, deseori, cu nimic deosebiţi de cei ai aşa-zisei stângi. De aceea a şi reuşit, în zona ei, USR-ul, un partid nestructurat, apărut târziu, dar neimplicat, până acum, în afacerile guvernării. Cum se va restructura această parte a eşichierului politic ne interesează acum mai puţin. Constituţional şi democratic este ca guvernarea să fie încredinţată PSD-ului şi sateliţilor săi, fie în alianţă cu ALDE, fie într-o coaliţie mai extinsă. România are nevoie în aceste momente de pace şi de stabilitate. Acestea sunt condiţionate de "jocul" dintre preşedinţia ţării şi noua majoritate parlamentară. Perfect constituţional, dar şi corect moral, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va numi premier o persoană ce are probleme cu Justiţia. Nu l-a vizat în mod direct pe Liviu Dragnea, condamnat (cu suspendare) în "dosarul Referendumului". În PSD şi ALDE sunt destui aspiranţi la această demnitate, care se află în conflict cu instituţiile independente ale Justiţiei, salvaţi - deocamdată - prin diverse tertipuri de acţiunea acestora. Dragnea este însă artizanul zdrobitoarei victorii PSD-iste şi doreşte, în mod firesc, să beneficieze de ea. Liderul celui mai mare partid politic românesc ştie că, dacă nu va fi el cel care dirijează "administrarea bucatelor", baronii partidului său şi clienţii lor, inclusiv conducătorii "aliaţilor", se vor orienta spre cel "de pixul căruia" depind direct strategiile administrative. Grupul de "lupi hămesiţi" al lui Ponta, dar şi "bătrânii vulpoi" ai partidului abia aşteaptă "mirosul de sânge", adică să realizeze că deciziile vitale pentru evoluţia ţării se iau în altă parte. Liviu Dragnea a demonstrat, însă, că este un politician matur, declarând că în niciun caz nu se va opune legii. Ceea ce înseamnă că, cel puţin până la expirarea condamnării, ce nu a fost însoţită şi de o privare de drepturi civice, a renunţat la aspiraţia de a fi premier. Acum intervine şi o altă latură a definiţiei unui politician matur: responsabilitatea. Împreună cu aliatul său, ALDE, PSD-ul poate să-i facă preşedintelui Iohannis o "propunere de nerefuzat" în persoana altui politician din rândurile sale, după cum se şi cuvine. Pentru Dragnea, problema este însă cea a modului în care viitorul premier va fi controlat, dirijat din spate. Liviu Dragnea a sugerat deja rezolvarea problemei prin propunerea unui "comitet de monitorizare" politică a guvernului, condus - evident - de liderul partidului majoritar. Precedente există. În Polonia, guvernul nu este condus de liderul partidului la putere, Jaroslaw Kaczynski, dar dirijat de acesta din fotoliul său de parlamentar. Persoana premierului este foarte importantă tocmai pentru că de imaginea lui depind atât imaginea liderului de partid care îl propune, cât şi imaginea partidului însuşi. Un premier ca Ponta, Teodorovici, Bănicioiu sau chiar Gabriela Firea i-ar crea multe dificultăţi şefului PSD-ist, atât prin "popularitatea" lor (pozitivă sau negativă), cât şi prin caracterul şi temperamentul lor. Mai potriviţi pentru misiunea pe care Dragnea vrea să şi-o asume sunt oameni ca Fifor sau d-na S. Shhaideh, "oameni noi", care s-au păstrat, cu o anume decenţă, până acum în umbră. Un cabinet fără "pătaţi" poate începe, cu oarecare succes, transpunerea în realitate a "programului" enunţat de lider, mai ales că acesta nu poate invoca, iarăşi, "greaua moştenire". Dacian Cioloş, un premier nu îndeajuns de apreciat, lasă PSD-ului o economie în creştere funcţională, o serie de măsuri absolut necesare în sistemul sănătăţii şi educaţiei şi o serie de proceduri coerente în realizarea infrastructurii sau a absorbţiei de fonduri europene care, abandonate sau "adaptate" la vechile obiceiuri ale clasei politice româneşti, pot duce la un dezastru anunţat. Dragnea a început deja să-şi "modereze" promisiunile şi, cel puţin momentan, a renunţat la sloganele propagandistice de condamnare "sorosistă" a lui Cioloş. PSD-ul a mai beneficiat de efectele remanente ale unor decizii ale guvernelor anterioare, pe care le-a risipit prin "şmecheriile financiare" ale unora dintre liderii săi. Responsabilitatea faţă de ţară ar trebui, acum, când se apropie centenarul Marii Uniri, să fie deviza unui guvern numit odată cu Crăciunul, şi a unui Parlament care nu a fost ales doar pentru imunităţi şi privilegii nesimţite. Dragnea se află în cel mai important moment al vieţii sale politice: va propune, în sfârşit, o guvernare corectă pentru ţară, sau va incita revenirea la obişnuitele "soluţii imorale". Dumnezeu să binecuvânteze România!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
La alegerile din 11 decembrie, PSD-ul a realizat o victorie notabilă, convingând aproape jumătate din cei ce-au votat să-i ofere legitimitatea necesară preluării guvernului.
Este drept, însă, că această legitimitate este ciuntită de absenţa a 60% dintre votanţi. Slaba participare la vot nu poate fi explicată doar prin "tradiţionala resemnare românească". Cauza eşecului a fost şi slaba prestaţie a partidelor declarate de dreapta, pro-occidentale şi susţinătoare ale integrării ferme în UE. PSD-ul a propus un program populist, combinat cu o subtilă propagandă antijustiţie, care a prins. Măririle de salarii pentru bugetari, creşterea pensiilor şi a altor facilităţi sociale au convins pe cei care îşi duc viaţa de azi pe mâine. Iar propunerile de limitare a acţiunilor Justiţiei i-au mulţumit pe "baronii" tranziţiei româneşti, care speră să-şi vadă la adăpost averile dobândite, mai mult sau mai puţin legal, cât şi pe micii "întreprinzători", care s-au crezut mereu "acarii Păun" ai reglementărilor impuse de aceasta. Justiţia românească nu a reuşit încă acea "confiscare extinsă a câştigurilor ilicite" care i-ar fi descurajat pe afaceriştii veroşi ai epocii noastre. Dreapta, divizată şi chiar contradictorie în acţiunile sale, nu putea promite aşa ceva, conştientă de fragilitatea economiei şi de necesitatea unui mediu de afaceri sănătos şi corect. Dar, în momentele guvernărilor sale, reprezentanţii ei s-au dovedit a fi, deseori, cu nimic deosebiţi de cei ai aşa-zisei stângi. De aceea a şi reuşit, în zona ei, USR-ul, un partid nestructurat, apărut târziu, dar neimplicat, până acum, în afacerile guvernării. Cum se va restructura această parte a eşichierului politic ne interesează acum mai puţin. Constituţional şi democratic este ca guvernarea să fie încredinţată PSD-ului şi sateliţilor săi, fie în alianţă cu ALDE, fie într-o coaliţie mai extinsă. România are nevoie în aceste momente de pace şi de stabilitate. Acestea sunt condiţionate de "jocul" dintre preşedinţia ţării şi noua majoritate parlamentară. Perfect constituţional, dar şi corect moral, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va numi premier o persoană ce are probleme cu Justiţia. Nu l-a vizat în mod direct pe Liviu Dragnea, condamnat (cu suspendare) în "dosarul Referendumului". În PSD şi ALDE sunt destui aspiranţi la această demnitate, care se află în conflict cu instituţiile independente ale Justiţiei, salvaţi - deocamdată - prin diverse tertipuri de acţiunea acestora. Dragnea este însă artizanul zdrobitoarei victorii PSD-iste şi doreşte, în mod firesc, să beneficieze de ea. Liderul celui mai mare partid politic românesc ştie că, dacă nu va fi el cel care dirijează "administrarea bucatelor", baronii partidului său şi clienţii lor, inclusiv conducătorii "aliaţilor", se vor orienta spre cel "de pixul căruia" depind direct strategiile administrative. Grupul de "lupi hămesiţi" al lui Ponta, dar şi "bătrânii vulpoi" ai partidului abia aşteaptă "mirosul de sânge", adică să realizeze că deciziile vitale pentru evoluţia ţării se iau în altă parte. Liviu Dragnea a demonstrat, însă, că este un politician matur, declarând că în niciun caz nu se va opune legii. Ceea ce înseamnă că, cel puţin până la expirarea condamnării, ce nu a fost însoţită şi de o privare de drepturi civice, a renunţat la aspiraţia de a fi premier. Acum intervine şi o altă latură a definiţiei unui politician matur: responsabilitatea. Împreună cu aliatul său, ALDE, PSD-ul poate să-i facă preşedintelui Iohannis o "propunere de nerefuzat" în persoana altui politician din rândurile sale, după cum se şi cuvine. Pentru Dragnea, problema este însă cea a modului în care viitorul premier va fi controlat, dirijat din spate. Liviu Dragnea a sugerat deja rezolvarea problemei prin propunerea unui "comitet de monitorizare" politică a guvernului, condus - evident - de liderul partidului majoritar. Precedente există. În Polonia, guvernul nu este condus de liderul partidului la putere, Jaroslaw Kaczynski, dar dirijat de acesta din fotoliul său de parlamentar. Persoana premierului este foarte importantă tocmai pentru că de imaginea lui depind atât imaginea liderului de partid care îl propune, cât şi imaginea partidului însuşi. Un premier ca Ponta, Teodorovici, Bănicioiu sau chiar Gabriela Firea i-ar crea multe dificultăţi şefului PSD-ist, atât prin "popularitatea" lor (pozitivă sau negativă), cât şi prin caracterul şi temperamentul lor. Mai potriviţi pentru misiunea pe care Dragnea vrea să şi-o asume sunt oameni ca Fifor sau d-na S. Shhaideh, "oameni noi", care s-au păstrat, cu o anume decenţă, până acum în umbră. Un cabinet fără "pătaţi" poate începe, cu oarecare succes, transpunerea în realitate a "programului" enunţat de lider, mai ales că acesta nu poate invoca, iarăşi, "greaua moştenire". Dacian Cioloş, un premier nu îndeajuns de apreciat, lasă PSD-ului o economie în creştere funcţională, o serie de măsuri absolut necesare în sistemul sănătăţii şi educaţiei şi o serie de proceduri coerente în realizarea infrastructurii sau a absorbţiei de fonduri europene care, abandonate sau "adaptate" la vechile obiceiuri ale clasei politice româneşti, pot duce la un dezastru anunţat. Dragnea a început deja să-şi "modereze" promisiunile şi, cel puţin momentan, a renunţat la sloganele propagandistice de condamnare "sorosistă" a lui Cioloş. PSD-ul a mai beneficiat de efectele remanente ale unor decizii ale guvernelor anterioare, pe care le-a risipit prin "şmecheriile financiare" ale unora dintre liderii săi. Responsabilitatea faţă de ţară ar trebui, acum, când se apropie centenarul Marii Uniri, să fie deviza unui guvern numit odată cu Crăciunul, şi a unui Parlament care nu a fost ales doar pentru imunităţi şi privilegii nesimţite. Dragnea se află în cel mai important moment al vieţii sale politice: va propune, în sfârşit, o guvernare corectă pentru ţară, sau va incita revenirea la obişnuitele "soluţii imorale". Dumnezeu să binecuvânteze România!
Este drept, însă, că această legitimitate este ciuntită de absenţa a 60% dintre votanţi. Slaba participare la vot nu poate fi explicată doar prin "tradiţionala resemnare românească". Cauza eşecului a fost şi slaba prestaţie a partidelor declarate de dreapta, pro-occidentale şi susţinătoare ale integrării ferme în UE. PSD-ul a propus un program populist, combinat cu o subtilă propagandă antijustiţie, care a prins. Măririle de salarii pentru bugetari, creşterea pensiilor şi a altor facilităţi sociale au convins pe cei care îşi duc viaţa de azi pe mâine. Iar propunerile de limitare a acţiunilor Justiţiei i-au mulţumit pe "baronii" tranziţiei româneşti, care speră să-şi vadă la adăpost averile dobândite, mai mult sau mai puţin legal, cât şi pe micii "întreprinzători", care s-au crezut mereu "acarii Păun" ai reglementărilor impuse de aceasta. Justiţia românească nu a reuşit încă acea "confiscare extinsă a câştigurilor ilicite" care i-ar fi descurajat pe afaceriştii veroşi ai epocii noastre. Dreapta, divizată şi chiar contradictorie în acţiunile sale, nu putea promite aşa ceva, conştientă de fragilitatea economiei şi de necesitatea unui mediu de afaceri sănătos şi corect. Dar, în momentele guvernărilor sale, reprezentanţii ei s-au dovedit a fi, deseori, cu nimic deosebiţi de cei ai aşa-zisei stângi. De aceea a şi reuşit, în zona ei, USR-ul, un partid nestructurat, apărut târziu, dar neimplicat, până acum, în afacerile guvernării. Cum se va restructura această parte a eşichierului politic ne interesează acum mai puţin. Constituţional şi democratic este ca guvernarea să fie încredinţată PSD-ului şi sateliţilor săi, fie în alianţă cu ALDE, fie într-o coaliţie mai extinsă. România are nevoie în aceste momente de pace şi de stabilitate. Acestea sunt condiţionate de "jocul" dintre preşedinţia ţării şi noua majoritate parlamentară. Perfect constituţional, dar şi corect moral, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va numi premier o persoană ce are probleme cu Justiţia. Nu l-a vizat în mod direct pe Liviu Dragnea, condamnat (cu suspendare) în "dosarul Referendumului". În PSD şi ALDE sunt destui aspiranţi la această demnitate, care se află în conflict cu instituţiile independente ale Justiţiei, salvaţi - deocamdată - prin diverse tertipuri de acţiunea acestora. Dragnea este însă artizanul zdrobitoarei victorii PSD-iste şi doreşte, în mod firesc, să beneficieze de ea. Liderul celui mai mare partid politic românesc ştie că, dacă nu va fi el cel care dirijează "administrarea bucatelor", baronii partidului său şi clienţii lor, inclusiv conducătorii "aliaţilor", se vor orienta spre cel "de pixul căruia" depind direct strategiile administrative. Grupul de "lupi hămesiţi" al lui Ponta, dar şi "bătrânii vulpoi" ai partidului abia aşteaptă "mirosul de sânge", adică să realizeze că deciziile vitale pentru evoluţia ţării se iau în altă parte. Liviu Dragnea a demonstrat, însă, că este un politician matur, declarând că în niciun caz nu se va opune legii. Ceea ce înseamnă că, cel puţin până la expirarea condamnării, ce nu a fost însoţită şi de o privare de drepturi civice, a renunţat la aspiraţia de a fi premier. Acum intervine şi o altă latură a definiţiei unui politician matur: responsabilitatea. Împreună cu aliatul său, ALDE, PSD-ul poate să-i facă preşedintelui Iohannis o "propunere de nerefuzat" în persoana altui politician din rândurile sale, după cum se şi cuvine. Pentru Dragnea, problema este însă cea a modului în care viitorul premier va fi controlat, dirijat din spate. Liviu Dragnea a sugerat deja rezolvarea problemei prin propunerea unui "comitet de monitorizare" politică a guvernului, condus - evident - de liderul partidului majoritar. Precedente există. În Polonia, guvernul nu este condus de liderul partidului la putere, Jaroslaw Kaczynski, dar dirijat de acesta din fotoliul său de parlamentar. Persoana premierului este foarte importantă tocmai pentru că de imaginea lui depind atât imaginea liderului de partid care îl propune, cât şi imaginea partidului însuşi. Un premier ca Ponta, Teodorovici, Bănicioiu sau chiar Gabriela Firea i-ar crea multe dificultăţi şefului PSD-ist, atât prin "popularitatea" lor (pozitivă sau negativă), cât şi prin caracterul şi temperamentul lor. Mai potriviţi pentru misiunea pe care Dragnea vrea să şi-o asume sunt oameni ca Fifor sau d-na S. Shhaideh, "oameni noi", care s-au păstrat, cu o anume decenţă, până acum în umbră. Un cabinet fără "pătaţi" poate începe, cu oarecare succes, transpunerea în realitate a "programului" enunţat de lider, mai ales că acesta nu poate invoca, iarăşi, "greaua moştenire". Dacian Cioloş, un premier nu îndeajuns de apreciat, lasă PSD-ului o economie în creştere funcţională, o serie de măsuri absolut necesare în sistemul sănătăţii şi educaţiei şi o serie de proceduri coerente în realizarea infrastructurii sau a absorbţiei de fonduri europene care, abandonate sau "adaptate" la vechile obiceiuri ale clasei politice româneşti, pot duce la un dezastru anunţat. Dragnea a început deja să-şi "modereze" promisiunile şi, cel puţin momentan, a renunţat la sloganele propagandistice de condamnare "sorosistă" a lui Cioloş. PSD-ul a mai beneficiat de efectele remanente ale unor decizii ale guvernelor anterioare, pe care le-a risipit prin "şmecheriile financiare" ale unora dintre liderii săi. Responsabilitatea faţă de ţară ar trebui, acum, când se apropie centenarul Marii Uniri, să fie deviza unui guvern numit odată cu Crăciunul, şi a unui Parlament care nu a fost ales doar pentru imunităţi şi privilegii nesimţite. Dragnea se află în cel mai important moment al vieţii sale politice: va propune, în sfârşit, o guvernare corectă pentru ţară, sau va incita revenirea la obişnuitele "soluţii imorale". Dumnezeu să binecuvânteze România!
Alte articole din acest numar
- România a ratat cel mai bun prim-ministru: DACIAN CIOLOŞ
- TIA ŞERBĂNESCU - "Anul politic 2016 a fost mai rău decât precedentul şi mai bun decât următorul"
- Răspuns pentru RALUCA, F. AS nr. 1243 - "Am spondilită anchilopoietică"