Este drept, însă, că această legitimitate este ciuntită de absența a 60% dintre votanți. Slaba participare la vot nu poate fi explicată doar prin "tradiționala resemnare românească". Cauza eșecului a fost și slaba prestație a partidelor declarate de dreapta, pro-occidentale și susținătoare ale integrării ferme în UE. PSD-ul a propus un program populist, combinat cu o subtilă propagandă antijustiție, care a prins. Măririle de salarii pentru bugetari, creșterea pensiilor și a altor facilități sociale au convins pe cei care își duc viața de azi pe mâine. Iar propunerile de limitare a acțiunilor Justiției i-au mulțumit pe "baronii" tranziției românești, care speră să-și vadă la adăpost averile dobândite, mai mult sau mai puțin legal, cât și pe micii "întreprinzători", care s-au crezut mereu "acarii Păun" ai reglementărilor impuse de aceasta. Justiția românească nu a reușit încă acea "confiscare extinsă a câștigurilor ilicite" care i-ar fi descurajat pe afaceriștii veroși ai epocii noastre. Dreapta, divizată și chiar contradictorie în acțiunile sale, nu putea promite așa ceva, conștientă de fragilitatea economiei și de necesitatea unui mediu de afaceri sănătos și corect. Dar, în momentele guvernărilor sale, reprezentanții ei s-au dovedit a fi, deseori, cu nimic deosebiți de cei ai așa-zisei stângi. De aceea a și reușit, în zona ei, USR-ul, un partid nestructurat, apărut târziu, dar neimplicat, până acum, în afacerile guvernării. Cum se va restructura această parte a eșichierului politic ne interesează acum mai puțin. Constituțional și democratic este ca guvernarea să fie încredințată PSD-ului și sateliților săi, fie în alianță cu ALDE, fie într-o coaliție mai extinsă. România are nevoie în aceste momente de pace și de stabilitate. Acestea sunt condiționate de "jocul" dintre președinția țării și noua majoritate parlamentară. Perfect constituțional, dar și corect moral, președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu va numi premier o persoană ce are probleme cu Justiția. Nu l-a vizat în mod direct pe Liviu Dragnea, condamnat (cu suspendare) în "dosarul Referendumului". În PSD și ALDE sunt destui aspiranți la această demnitate, care se află în conflict cu instituțiile independente ale Justiției, salvați - deocamdată - prin diverse tertipuri de acțiunea acestora. Dragnea este însă artizanul zdrobitoarei victorii PSD-iste și dorește, în mod firesc, să beneficieze de ea. Liderul celui mai mare partid politic românesc știe că, dacă nu va fi el cel care dirijează "administrarea bucatelor", baronii partidului său și clienții lor, inclusiv conducătorii "aliaților", se vor orienta spre cel "de pixul căruia" depind direct strategiile administrative. Grupul de "lupi hămesiți" al lui Ponta, dar și "bătrânii vulpoi" ai partidului abia așteaptă "mirosul de sânge", adică să realizeze că deciziile vitale pentru evoluția țării se iau în altă parte. Liviu Dragnea a demonstrat, însă, că este un politician matur, declarând că în niciun caz nu se va opune legii. Ceea ce înseamnă că, cel puțin până la expirarea condamnării, ce nu a fost însoțită și de o privare de drepturi civice, a renunțat la aspirația de a fi premier. Acum intervine și o altă latură a definiției unui politician matur: responsabilitatea. Împreună cu aliatul său, ALDE, PSD-ul poate să-i facă președintelui Iohannis o "propunere de nerefuzat" în persoana altui politician din rândurile sale, după cum se și cuvine. Pentru Dragnea, problema este însă cea a modului în care viitorul premier va fi controlat, dirijat din spate. Liviu Dragnea a sugerat deja rezolvarea problemei prin propunerea unui "comitet de monitorizare" politică a guvernului, condus - evident - de liderul partidului majoritar. Precedente există. În Polonia, guvernul nu este condus de liderul partidului la putere, Jaroslaw Kaczynski, dar dirijat de acesta din fotoliul său de parlamentar. Persoana premierului este foarte importantă tocmai pentru că de imaginea lui depind atât imaginea liderului de partid care îl propune, cât și imaginea partidului însuși. Un premier ca Ponta, Teodorovici, Bănicioiu sau chiar Gabriela Firea i-ar crea multe dificultăți șefului PSD-ist, atât prin "popularitatea" lor (pozitivă sau negativă), cât și prin caracterul și temperamentul lor. Mai potriviți pentru misiunea pe care Dragnea vrea să și-o asume sunt oameni ca Fifor sau d-na S. Shhaideh, "oameni noi", care s-au păstrat, cu o anume decență, până acum în umbră. Un cabinet fără "pătați" poate începe, cu oarecare succes, transpunerea în realitate a "programului" enunțat de lider, mai ales că acesta nu poate invoca, iarăși, "greaua moștenire". Dacian Cioloș, un premier nu îndeajuns de apreciat, lasă PSD-ului o economie în creștere funcțională, o serie de măsuri absolut necesare în sistemul sănătății și educației și o serie de proceduri coerente în realizarea infrastructurii sau a absorbției de fonduri europene care, abandonate sau "adaptate" la vechile obiceiuri ale clasei politice românești, pot duce la un dezastru anunțat. Dragnea a început deja să-și "modereze" promisiunile și, cel puțin momentan, a renunțat la sloganele propagandistice de condamnare "sorosistă" a lui Cioloș. PSD-ul a mai beneficiat de efectele remanente ale unor decizii ale guvernelor anterioare, pe care le-a risipit prin "șmecheriile financiare" ale unora dintre liderii săi. Responsabilitatea față de țară ar trebui, acum, când se apropie centenarul Marii Uniri, să fie deviza unui guvern numit odată cu Crăciunul, și a unui Parlament care nu a fost ales doar pentru imunități și privilegii nesimțite. Dragnea se află în cel mai important moment al vieții sale politice: va propune, în sfârșit, o guvernare corectă pentru țară, sau va incita revenirea la obișnuitele "soluții imorale". Dumnezeu să binecuvânteze România!