E iarnă adevărată în Canada şi, în această dimineaţă, mi-am încălzit sufletul - nu deasupra unei căni de ceai, ci cu ochii şi inima aflate deasupra paginilor virtuale ale revistei dvs. Cu atâta bucurie vă citesc, încât am simţit dorinţa să vă mulţumesc şi să vă transmit toate gândurile mele bune. La mii şi mii de kilometri depărtare, "Formula AS" este puntea dintre pământul de-aici şi pământul de-acolo, unde m-am născut. Iar punte mai frumoasă, nobilă şi călduroasă nu am mai văzut. Vă mulţumesc că existaţi! Sărbători fericite!
De Sărbători, departe de casă, alerg cu şiraguri de flori de gheaţă, înşirate pe un colier nevăzut, de frig. Adorm pe o pernă de nori şi oftez când fulgii uşori de nea poposesc pe obrazul meu şi mă învăluie cu acordurile simfoniei lor albastre. Aş vrea să scâncesc uşor, dar îmi amintesc că respir iarna exilului meu, că un ocean imens mă desparte de casă şi că mama nu mă va auzi, nu va veni să mă mângâie. Nu mai plâng, nu mai oftez. Eu am ales iarna cea cu mantie lungă şi pământul de la capătul lumii, Canada. Eu am ales să mă legăn pe frunze de arţari şi să culeg lauri pe un tărâm împodobit în poleială. Nu regret nimic, îmi este însă atât de dor de România, de Crăciunul de-acasă...
Mi-e dor de Crăciunul copilăriei mele, când, emoţionată şi fericită, aşteptam dimineaţa, care venea cu miros de cozonaci şi sarmale. Tata deschidea uşa sufrageriei şi ne arăta, în toată splendoarea lui, bradul de Crăciun. Mama, îmbujorată, ne împărţea nucile şi sarcinile în bucătărie, iar noi, copiii, ne luptam să ajungem la lingura mânjită de ciocolată şi stafide. Aud chiotele de bucurie din stradă şi ploaia de bulgări de zăpadă ce cădea pe gheţuşul de pe trotuar. Mă văd asistând la tot acest spectacol al iernii, cu sufletul plin de bucurie şi exaltare. Revăd Crăciunul adolescenţei... Câtă poveste şi magie am trăit la munte, în faţa focurilor din sobe şi a grătarului, alături de sufletul blând al primei iubiri. Revăd cum ne alergam prin zăpada nouă, neatinsă de pas de om, cum făceam urme şi oameni de zăpadă. Cum ne copilăream împodobind brăduţul şi cum ne ascundeam de oameni, pentru a rămâne singuri, noi doi. Au rămas toate în urmă şi doar ecoul amintirilor îmi mai încălzeşte sufletul în această zi de decembrie.
Azi am condus o prietenă la aeroport. Pleca în România. Pentru o secundă, mi-am dorit să fiu eu în locul ei. Mi-aş fi dorit să plec "acasă-acolo", să sparg în mii de bucăţi depărtarea, să mă aflu din nou sub brăduţul mamei, cu surorile şi fratele meu. M-au trezit din vis beteala şi rămurelele de cetină din decorul aeroportului. M-a lovit mireasma Crăciunului de-aici; una diferită, împletită cu o altfel de bucurie. Bucuria unui amalgam de oameni care de Crăciun se roagă în sinagogi şi moschei, care mănâncă peşte în Ajun sau, pur şi simplu, oameni ca mine, cu jumătate de suflet aici şi jumătate acolo, unde iarna miroase a cozonac frământat de o mamă blândă. Fiecare simte Crăciunul în felul său. Nu pot decât să respect tradiţiile lor şi să înţeleg că într-o lume atât de pestriţă, bunătatea şi indulgenţa sunt cele mai frumoase cadouri pe care le poţi oferi. "Sărbători fericite, domnişoară! Dacă nu aveţi bilet de avion, vă rugăm să vă luaţi «la revedere» de la cei care călătoresc!", m-a trezit din reverie un glas.
Am zâmbit vameşului, aeroportului, prietenei şi amintirilor. Am plecat spre casă, convinsă că biletul meu de călătorie e dragostea. O dragoste care învinge totul, inclusiv depărtarea. Iubirea de casă, de rădăcini nu moare şi nu îngheaţă. Ştiu că dacă fizic nu voi putea fi în România, cu sufletul voi fi lângă cei de-acolo, vom zâmbi şi vom împărţi cadouri împreună. E Sărbătoarea Domnului pentru mine, şi bunătatea, dragostea, indulgenţa sunt mereu răsplătite.
Şiragul de flori de gheaţă respiră încet pe un colier nevăzut, de frig. Nu regret nimic, dar îmi este tare dor de CASĂ, de Crăciunul meu românesc. Părăsesc aeroportul cu resemnarea celei care ştie că peste câteva luni îşi va cumpăra un bilet adevărat, iar îmbrăţişarea celor dragi nu va mai fi doar o iluzie, ci o realitate. Deocamdată, umplu golul din suflet cu un frumos colind românesc. Conduc pe autostrada aglomerată şi ghirlandele multicolore din ferestre îmi zâmbesc în ritmul sunetelor care mă învăluie: "Colinde, colinde.../ E vremea colindelor...".
ROXANA VORNICU - Toronto, Canada
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
