E iarnă adevărată în Canada și, în această dimineață, mi-am încălzit sufletul - nu deasupra unei căni de ceai, ci cu ochii și inima aflate deasupra paginilor virtuale ale revistei dvs. Cu atâta bucurie vă citesc, încât am simțit dorința să vă mulțumesc și să vă transmit toate gândurile mele bune. La mii și mii de kilometri depărtare, "Formula AS" este puntea dintre pământul de-aici și pământul de-acolo, unde m-am născut. Iar punte mai frumoasă, nobilă și călduroasă nu am mai văzut. Vă mulțumesc că existați! Sărbători fericite!
De Sărbători, departe de casă, alerg cu șiraguri de flori de gheață, înșirate pe un colier nevăzut, de frig. Adorm pe o pernă de nori și oftez când fulgii ușori de nea poposesc pe obrazul meu și mă învăluie cu acordurile simfoniei lor albastre. Aș vrea să scâncesc ușor, dar îmi amintesc că respir iarna exilului meu, că un ocean imens mă desparte de casă și că mama nu mă va auzi, nu va veni să mă mângâie. Nu mai plâng, nu mai oftez. Eu am ales iarna cea cu mantie lungă și pământul de la capătul lumii, Canada. Eu am ales să mă legăn pe frunze de arțari și să culeg lauri pe un tărâm împodobit în poleială. Nu regret nimic, îmi este însă atât de dor de România, de Crăciunul de-acasă...
Mi-e dor de Crăciunul copilăriei mele, când, emoționată și fericită, așteptam dimineața, care venea cu miros de cozonaci și sarmale. Tata deschidea ușa sufrageriei și ne arăta, în toată splendoarea lui, bradul de Crăciun. Mama, îmbujorată, ne împărțea nucile și sarcinile în bucătărie, iar noi, copiii, ne luptam să ajungem la lingura mânjită de ciocolată și stafide. Aud chiotele de bucurie din stradă și ploaia de bulgări de zăpadă ce cădea pe ghețușul de pe trotuar. Mă văd asistând la tot acest spectacol al iernii, cu sufletul plin de bucurie și exaltare. Revăd Crăciunul adolescenței... Câtă poveste și magie am trăit la munte, în fața focurilor din sobe și a grătarului, alături de sufletul blând al primei iubiri. Revăd cum ne alergam prin zăpada nouă, neatinsă de pas de om, cum făceam urme și oameni de zăpadă. Cum ne copilăream împodobind brăduțul și cum ne ascundeam de oameni, pentru a rămâne singuri, noi doi. Au rămas toate în urmă și doar ecoul amintirilor îmi mai încălzește sufletul în această zi de decembrie.
Azi am condus o prietenă la aeroport. Pleca în România. Pentru o secundă, mi-am dorit să fiu eu în locul ei. Mi-aș fi dorit să plec "acasă-acolo", să sparg în mii de bucăți depărtarea, să mă aflu din nou sub brăduțul mamei, cu surorile și fratele meu. M-au trezit din vis beteala și rămurelele de cetină din decorul aeroportului. M-a lovit mireasma Crăciunului de-aici; una diferită, împletită cu o altfel de bucurie. Bucuria unui amalgam de oameni care de Crăciun se roagă în sinagogi și moschei, care mănâncă pește în Ajun sau, pur și simplu, oameni ca mine, cu jumătate de suflet aici și jumătate acolo, unde iarna miroase a cozonac frământat de o mamă blândă. Fiecare simte Crăciunul în felul său. Nu pot decât să respect tradițiile lor și să înțeleg că într-o lume atât de pestriță, bunătatea și indulgența sunt cele mai frumoase cadouri pe care le poți oferi. "Sărbători fericite, domnișoară! Dacă nu aveți bilet de avion, vă rugăm să vă luați «la revedere» de la cei care călătoresc!", m-a trezit din reverie un glas.
Am zâmbit vameșului, aeroportului, prietenei și amintirilor. Am plecat spre casă, convinsă că biletul meu de călătorie e dragostea. O dragoste care învinge totul, inclusiv depărtarea. Iubirea de casă, de rădăcini nu moare și nu îngheață. Știu că dacă fizic nu voi putea fi în România, cu sufletul voi fi lângă cei de-acolo, vom zâmbi și vom împărți cadouri împreună. E Sărbătoarea Domnului pentru mine, și bunătatea, dragostea, indulgența sunt mereu răsplătite.
Șiragul de flori de gheață respiră încet pe un colier nevăzut, de frig. Nu regret nimic, dar îmi este tare dor de CASĂ, de Crăciunul meu românesc. Părăsesc aeroportul cu resemnarea celei care știe că peste câteva luni își va cumpăra un bilet adevărat, iar îmbrățișarea celor dragi nu va mai fi doar o iluzie, ci o realitate. Deocamdată, umplu golul din suflet cu un frumos colind românesc. Conduc pe autostrada aglomerată și ghirlandele multicolore din ferestre îmi zâmbesc în ritmul sunetelor care mă învăluie: "Colinde, colinde.../ E vremea colindelor...".
ROXANA VORNICU - Toronto, Canada