Vestitorii cutremurelor
Deja în urmă cu peste 2000 de ani, Homer spunea despre câini că miros erupţiile vulcanice iminente, iar Plinius susţinea că animalele presimţiseră distrugerea oraşului Pompei. Aşternute pe hârtie, aceste întâmplări sunt o mărturie despre sensibilitatea aproape miraculoasă a psihicului animalelor.
Înainte de declanşarea unui cutremur, câinii nu mai pot fi stăpâniţi, găinile nu vor să intre în coteţ, iar maimuţele şi şerpii devin extrem de agitaţi. Despre bufniţe se spune că ar fi foarte sensibile, dar şi albinele devin deosebit de atente la apropierea unui seism şi nu se mai întorc acasă, în stupi. În Asia Mică, păianjenii sunt consideraţi cei mai siguri vestitori ai cutremurelor de pământ. Cu 24 de ore înainte ca seismografele să înregistreze ceva, ei fug cete-cete din case.
Înainte cu câteva zile ca vulcanul Krakatau (Indonezia) să erupă, animalele au părăsit insula sortită pieirii, încercând să se salveze în zbor sau înot. Animalele de casă, elefanţii, şoarecii, şopârlele, păsările se călcau în picioare, cuprinse de panică. Chiar şi cele care nu înotau prea bine au ieşit în larg. Multe s-au înecat, astfel că încercarea lor de-a se salva s-a dovedit a fi fost o sinucidere în masă.
În 1883, cu patru zile înainte de erupţia vulcanică din Arhipelagul Lunda, care a distrus o insulă cu mii de locuitori, animalele, cuprinse de panică, au fugit, în vreme ce oamenii, neînţelegând ce se întâmplă cu ele, au rămas pe loc. La fel a fost şi la începutul secolului al XIX-lea, înainte ca vulcanul Mont Pelé (Martinica) să-şi înceapă opera de distrugere: animalele sălbatice au fugit care încotro, iar cele de casă, îngrozitor de agitate, s-au refugiat în zone mai puţin periclitate. Ce bine-ar fi fost dacă oamenii s-ar fi luat după ele şi n-ar fi avut atâta încredere în comisia ştiinţifică care nu prevăzuse nicio primejdie! Urmarea: 30.000 de victime. Tot atât de neraţional, ba chiar barbar, au reacţionat locuitorii oraşului Messina, înaintea cumplitului seism. Temându-se de turbare, ei au ucis, pur şi simplu, câinii înnebuniţi de frică.
În 1960, populaţia oraşului Agadir a fost nevoită să plătească scump indiferenţa şi ignoranţa. Amăgiţi de liniştea înşelătoare instalată după primul val seismic, oamenii au rămas pe loc, nu însă şi câinii, pisicile, caii, care, aflaţi în stare de alertă, au părăsit în mare grabă oraşul.
Mult mai inspiraţi s-au dovedit a fi sătenii din Luzon (Filipine) înainte de erupţia vulcanului Taal. Strâns legaţi de natură, ei au tălmăcit corect semnalele de avertisment date de animale - urletele câinilor, guiţatul porcilor, nervozitatea extremă a cailor. Drept urmare, şi-au luat calabalâcul şi au plecat, înainte ca torentele de lavă să acopere satul.
În 1960, cu circa 11-18 ore înaintea marelui cutremur din India, elefanţii au început să scoată sunete asurzitoare şi să-şi ridice trompele în aer. Cu priviri speriate, se mutau agitaţi de pe-un picior pe celălalt, în vreme ce maimuţele goneau neîncetat de la un copac la altul. Înfricoşate, vitele se strânseseră la un loc, caii se legănau ca într-un dans încolo şi-ncoace, nechezând nervoşi, cu nările umflate şi, parcă declanşat de un sistem de avertizare, ciripitul păsărilor răsuna peste păduri şi jungle. Păianjenii s-au mutat la mijlocul pânzelor, iar gândacii s-au adunat în... "careu sau în cerc".
Cu 14 zile înainte de cutremurul din 1923 din Japonia, urletul înfiorător al câinilor a început să se audă noapte de noapte, speriind oraşul. Şi câinii înfricoşaţi din Turcia au prevestit producerea unui cutremur devastator, iar cei din Skopje au părăsit curţile, îndreptându-se spre munţi. Asta se întâmpla în 1963. Tot atunci, berzele au părăsit în pripă oraşul, pregătindu-se - cu câteva luni mai devreme - de călătoria spre ţările calde. O enigmă pentru ornitologi, până la declanşarea seismului care a distrus oraşul!
În 1966, cu câteva săptămâni înainte de cumplitul cutremur de la Taşkent, cercetătorii ruşi au observat agitaţia animalelor pe care le studiau. Iar cu puţine ore înaintea catastrofei, un profesor a văzut furnicile ieşind cârduri-cârduri din muşuroaie şi cărând după ele ouăle. Ruşii iau foarte în serios asemenea observaţii. La Institutul de Geofizică din Moscova s-a format o echipă de zoologi şi alţi specialişti care şi-au propus să studieze această capacitate de premoniţie a animalelor, pentru a afla dacă au, cumva, şi un al şaselea simţ.
La fel de inexplicabilă i s-a părut şi fotografului Willy Progher purtarea Fox Terrier-ului său, Bobby, în vârstă de 4 ani. Aflat la Bucureşti în acea zi nefastă de 14 noiembrie 1940, Bobby s-a pornit ca din senin să danseze pe labele dinapoi, cu capul îndreptat spre cer şi scoţând nişte plânsete sfâşietoare. Fotograful a imortalizat bâţâiala câinelui, fără să bănuiască importanţa acestui document şi, cu atât mai puţin, catastrofa ce urma să se producă. Câteva minute mai târziu, sute de case se transformaseră în ruine, îngropând sub ele oameni nevinovaţi. El şi sensibilul Bobby au rămas neatinşi în hotel...
Experimentul chinez
Autorităţile au luat în serios aceste informaţii, evacuând zona. Curând după "exod", la 4 februarie, ora 19:36, pământul s-a cutremurat, distrugând aproape jumătate din clădiri, dar de murit n-au murit decât cei care nu ţinuseră seama de apelurile lansate.
Din păcate, experţii americani au catalogat atunci acest eveniment extrem de important drept "nedemonstrabil", deoarece instinctele sunt "modele de comportament înnăscute". Şi pentru că seismele se produc rar, ele "nu pot lăsa urme în materialul ereditar". Şi totuşi, experimentul chinez a găsit ulterior ecou în Statele Unite. Criticii au căzut pe gânduri. În presă se putea citi că seismologii din California vor introduce în curând "ca sisteme de avertizare" şoarecii şi şobolanii. Şi exact ca în Orientul Îndepărtat, şi în California sunt supravegheate electronic animalele aflate în bârlogurile lor subpământene. Dacă, în mod anormal, acestea ies din vizuină şi ezită să mai intre în ea, există pericolul de producere a unui cutremur.
"Explicaţia cea mai probabilă de până acum", comentează revista "Nature", încercând să abordeze ştiinţific fenomenul, "este aceea conform căreia animalele au un simţ foarte ascuţit pentru particulele cu încărcătură electrică existente în aer, particule care circulă libere şi în sol, înaintea unui seism".
Să fie valabilă explicaţia şi la distanţe mari? Leii şi urşii de la grădina zoologică din Sarajevo se învârteau în cerc ca hăituiţi. Directorul, chemat noaptea la faţa locului, se temea c-ar fi vorba de turbare. Agitaţia s-a potolit - ca prin minune - dimineaţa, pe la ora 7:30. Liniştite, animalele s-au întins pe jos şi-au adormit. Era exact în ziua de Paşti, anul 1979, când în Muntenegru, la 150 km distanţă de Sarajevo, un cutremur puternic a produs distrugeri uriaşe. Puţin probabil ca particulele electrice să fi ajuns până la Sarajevo!
Alunecări de pământ, trăsnete şi inundaţii
Există şi alte catastrofe naturale care produc nelinişti în lumea animală. Justinus Kern, medic şi scriitor, povesteşte o întâmplare a fratelui său, a cărui turmă ierna într-un grajd aflat în apropierea unei râpe. Vacile se duceau zilnic - de bună voie - la adăpat, dar într-una din zile s-au împotrivit, refuzând cu încăpăţânare să mai treacă prin râpa familiară lor. N-a ajutat nici vorba bună, nici forţa, aşa că au fost mânate înapoi în grajd. Abia ajunse la adăpost, pe râpă în jos s-a pornit o avalanşă, care a măturat în drumul ei adăpătoarea vitelor.
Peter Blackburn a avut şi el probleme cu turma sa, după cum informează un raport al guvernului canadian, despre catastrofa produsă de o alunecare de pământ, la 4 mai 1975. Fără niciun motiv, vitele speriate au luat-o la goană, exact în direcţia opusă drumului obişnuit, evitând astfel să fie îngropate sub pământ.
Spre surprinderea fermierilor dintr-o localitate din sudul Statelor Unite, în anul 1963, pisicile şi-au născut puii pe o colină care, după cum s-a dovedit ulterior, a fost ocolită de pustiitorul uragan "Betsy". De altfel, se pare că în secolul al XVII-lea, locuitorii insulelor Moluce creşteau pisicile pentru capacitatea acestora de a avertiza iminenţa cutremurelor. Simţuri ascuţite posedă şi păsările. Înainte ca o alunecare de pământ să distrugă o parte a oraşului Lyon, porumbeii s-au îndreptat spre alte regiuni. În timpul unei furtuni, un vânător a văzut un porumbel venind în zbor şi învârtindu-se, ciripind speriat în jurul cuibului, până ce porumbiţa a acceptat să-l însoţească. Vânătorul astfel avertizat s-a pus la adăpost. Peste câteva minute, trăsnetul a lovit copacul, despicându-i trunchiul.
Şamanul şi furnicile
După cum se ştie, animalele îşi iau măsuri de precauţie în funcţie de asprimea iernii care se apropie. Şi din calea puhoaielor ele fug la timpul potrivit.
Pastorul José Maria Lima, aflat de 30 de ani în pădurea tropicală braziliană, unde întreprinde studii de etnologie, este autorul unor observaţii extrem de preţioase. Cu mult înainte să traverseze apele, indienii din Acre şi-au căutat nişte locuri sigure unde să se aşeze. Presimţeau ei ceva? Nu ei, ci o specie de furnici care înainte de ploaia cea mare urcă şi coboară de mii de ori trunchiurile copacilor, după care se stabilesc pe nişte dâmburi şi-şi rotesc antenele, mai întâi pe cea dreaptă, şi apoi pe cea stângă. Acest fenomen se repetă "în mii de poziţii şi poate fi observat în toată zona locuită de ele". Lima îl numeşte "strângere de date". La sfârşit, se adună "meteorologii şefi", un grup special, care vreme de câteva ore schimbă informaţii cu ajutorul antenelor. După care pun la curent mulţimea şi îşi încep marşul, într-o formaţie asemănătoare unui covor lat de 10 m. În frunte, războinicii, care înving toate obstacolele. Furnicile îşi iau cu ele şi ouăle, larvele şi proviziile de hrană şi supravieţuiesc, fără probleme, anotimpului ploios, în timp ce teritoriul părăsit se scufundă sub apă. Mai există o enigmă care-l preocupă pe Lima: devorând tot ce le iese în cale, furnicile poposesc - temporar - şi în colibele părăsite de localnici la sosirea lor. Dar, în mod ciudat, niciodată în cele locuite de indieni. Lima şi-a propus să cerceteze personal fenomenul, observând ritualul unui şaman din trib. Ei bine, când o armată de furnici s-a apropiat la circa 300 m de satul de indieni, el a luat câteva insecte din primele rânduri, le-a rănit şi le-a aruncat pe pământ, dându-le de înţeles că n-au ce căuta în acel loc. "Când poporul de insecte aflate în marş a dat peste furnicile rănite, s-a produs o mare harababură şi imediat întregul convoi a pornit într-o altă direcţie." Din fericire, etnologul a avut la îndemână magnetofonul cu microfon ultrasensibil. Amplificate de 2000 de ori, zgomotele produse de furnici erau aidoma "ţipetelor unor oameni deznădăjduiţi". "Furnicile rănite ţipau!", şi, concomitent cu ele, toată "naţia" scotea nişte vaiete care l-au făcut pe Lima să se înfioare.
Capacitatea şobolanilor de a "detecta" otrava nepusă încă este la fel de uluitoare. De parcă rafinatele rozătoare ar şti ce le-aşteaptă. Altfel, cum s-ar putea explica "exodul" despre care relata presa mondială în urmă cu câţiva ani? Mulţimi imense de şobolani înotând au blocat portul capitalei norvegiene. Motivul? Primăria din Oslo, generoasă, pusese la dispoziţia autorităţilor portuare, mai multe tone de otravă pentru şobolani. Dar înainte ca aceasta să fie împrăştiată, enervantele "personaje" au şters-o, ceată după ceată.
Şefa Institutului parizian pentru combaterea epidemiilor, Luzienne Corre-Hurts, spune despre şobolanii care au imigrat în secolul al XVIII-lea din Asia la Paris că sunt "nişte animale agere şi inteligente". Pentru a demonstra acest lucru, cercetătoarea dă două exemple:
- Un şobolan s-a urcat pe un ou de găină şi l-a imobilizat, strângându-l cu ghearele. S-a răsucit apoi pe spate cu oul în braţe, iar alţi şobolani s-au apropiat repede şi au târât "hoţul" într-un ascunziş sigur - cu pradă cu tot!
- "Cum de s-au golit pe jumătate sticlele cu ulei?", s-a întrebat şeful unui depozit de alimente, până ce a descoperit, spre surprinderea lui, că unul dintre şobolani, urcat pe spinarea unui "cumătru", îşi vâra coada în sticlă şi o scotea apoi afară, îmbibată cu ulei. Se mai spune despre şobolani că au un ascuţit "simţ social" şi că, printre altele, îşi hrănesc confraţii bătrâni şi orbi.
Aici, explicaţiile obişnuite nu mai au nicio valabilitate. Au dreptate psihologii "descuiaţi", care spun că, în asemenea cazuri, în joc este mai mult decât o simplă intuiţie. Aici intră în acţiune cel de-al şaselea simţ, ascuns adânc în subconştientul materiei vii.
LIVIU ŞUTEU
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
