Pe lista mea cu mari scriitori contemporani figurează şi Ludmila Uliţkaia. Povestirile şi romanele ei, la care am avut acces în ultimii 12 ani, datorită talentatei traducătoare Gabriela Russo şi Editurii Humanitas, alcătuiesc o operă tulburătoare, ce nu poate lăsa pe nimeni indiferent, fiindcă în ea palpită "sufletul rus", cu tot ce i-a fost dat să îndure pe parcursul secolului 20. Continuând tradiţia înaintaşilor poeţi şi prozatori ce au marcat literatura universală scriind despre realităţi ale spaţiului rus şi apoi sovietic, Uliţkaia povesteşte ceea ce a trăit printre oameni cu destine mutilate de totalitarismul comunist. Între respingere şi fascinaţie, între blândeţe şi patimă, între idealism şi cruzime, între curaj şi laşitate, personajele ei au parte de o înţelegere nuanţată a resorturilor psihologice, a capacităţii de a accepta sau nu ceea ce li se impune, de a-şi salva pielea sau sufletul. "Imago" este, în principal, povestea a şase colegi de şcoală, trei băieţi şi trei fete, de la moartea lui Stalin, în 1953, şi până în anii '90. Uniţi în adolescenţă de influenţa profesorului lor, Viktor Iulievici, care-i învaţă că literatura e o hrană a sufletului care-i ajută să devină oameni şi să se împace cu timpul lor, cei trei băieţi de 13 ani, Ilia, Sania şi Miha, îşi urmează mentorul care ştie că trezirea conştiinţei morale e începutul maturizării, că fără procesul iniţiatic al unor situaţii critice sau lecturi fundamentale din adolescenţă, oamenii rămân într-un stadiu larvar, devenind o masă manevrabilă. Unii dintre emulii săi, iniţiaţi şi prin frică învinsă, capătă simţul responsabilităţii adulte, în timp ce alţii rămân necopţi şi confuzi. Cei trei băieţi cu preocupări artistice, precum şi prietenele lor Olga, Tamara şi Galia, ajung în legătură cu mişcarea subterană de rezistenţă, cu disidenţii şi samizdaturile lor, sunt înconjuraţi de turnători, urmăriţi şi anchetaţi, puşi să aleagă între viaţa personală şi ceea ce le dictează conştiinţa morală, între fidelitate şi trădare, între bunătate şi patimă iraţională. Construit mai curând ca o suită de povestiri cu personaje comune decât ca un roman, "Imago" intersectează destine din jumătate de secol de istorie sovietică, circumscrie o lume toxică pentru demnitatea omului. O lume în care a existat însă şi o luptă clandestină pentru adevăr, sprijinită de o considerabilă parte a populaţiei (ceea ce la noi nu s-a întâmplat).
Selecţia "Formula AS"
* Ludmila Uliţkaia,"Imago", traducere şi note de Gabriela Russo, Editura Humanitas, colecţia "Raftul Denisei" (tel. 0372/74.33.82), 562 p.
Pe lista mea cu mari scriitori contemporani figurează şi Ludmila Uliţkaia. Povestirile şi romanele ei, la care am avut acces în ultimii 12 ani, datorită talentatei traducătoare Gabriela Russo şi Editurii Humanitas, alcătuiesc o operă tulburătoare, ce nu poate lăsa pe nimeni indiferent, fiindcă în ea palpită "sufletul rus", cu tot ce i-a fost dat să îndure pe parcursul secolului 20. Continuând tradiţia înaintaşilor poeţi şi prozatori ce au marcat literatura universală scriind despre realităţi ale spaţiului rus şi apoi sovietic, Uliţkaia povesteşte ceea ce a trăit printre oameni cu destine mutilate de totalitarismul comunist. Între respingere şi fascinaţie, între blândeţe şi patimă, între idealism şi cruzime, între curaj şi laşitate, personajele ei au parte de o înţelegere nuanţată a resorturilor psihologice, a capacităţii de a accepta sau nu ceea ce li se impune, de a-şi salva pielea sau sufletul. "Imago" este, în principal, povestea a şase colegi de şcoală, trei băieţi şi trei fete, de la moartea lui Stalin, în 1953, şi până în anii '90. Uniţi în adolescenţă de influenţa profesorului lor, Viktor Iulievici, care-i învaţă că literatura e o hrană a sufletului care-i ajută să devină oameni şi să se împace cu timpul lor, cei trei băieţi de 13 ani, Ilia, Sania şi Miha, îşi urmează mentorul care ştie că trezirea conştiinţei morale e începutul maturizării, că fără procesul iniţiatic al unor situaţii critice sau lecturi fundamentale din adolescenţă, oamenii rămân într-un stadiu larvar, devenind o masă manevrabilă. Unii dintre emulii săi, iniţiaţi şi prin frică învinsă, capătă simţul responsabilităţii adulte, în timp ce alţii rămân necopţi şi confuzi. Cei trei băieţi cu preocupări artistice, precum şi prietenele lor Olga, Tamara şi Galia, ajung în legătură cu mişcarea subterană de rezistenţă, cu disidenţii şi samizdaturile lor, sunt înconjuraţi de turnători, urmăriţi şi anchetaţi, puşi să aleagă între viaţa personală şi ceea ce le dictează conştiinţa morală, între fidelitate şi trădare, între bunătate şi patimă iraţională. Construit mai curând ca o suită de povestiri cu personaje comune decât ca un roman, "Imago" intersectează destine din jumătate de secol de istorie sovietică, circumscrie o lume toxică pentru demnitatea omului. O lume în care a existat însă şi o luptă clandestină pentru adevăr, sprijinită de o considerabilă parte a populaţiei (ceea ce la noi nu s-a întâmplat).
Pe lista mea cu mari scriitori contemporani figurează şi Ludmila Uliţkaia. Povestirile şi romanele ei, la care am avut acces în ultimii 12 ani, datorită talentatei traducătoare Gabriela Russo şi Editurii Humanitas, alcătuiesc o operă tulburătoare, ce nu poate lăsa pe nimeni indiferent, fiindcă în ea palpită "sufletul rus", cu tot ce i-a fost dat să îndure pe parcursul secolului 20. Continuând tradiţia înaintaşilor poeţi şi prozatori ce au marcat literatura universală scriind despre realităţi ale spaţiului rus şi apoi sovietic, Uliţkaia povesteşte ceea ce a trăit printre oameni cu destine mutilate de totalitarismul comunist. Între respingere şi fascinaţie, între blândeţe şi patimă, între idealism şi cruzime, între curaj şi laşitate, personajele ei au parte de o înţelegere nuanţată a resorturilor psihologice, a capacităţii de a accepta sau nu ceea ce li se impune, de a-şi salva pielea sau sufletul. "Imago" este, în principal, povestea a şase colegi de şcoală, trei băieţi şi trei fete, de la moartea lui Stalin, în 1953, şi până în anii '90. Uniţi în adolescenţă de influenţa profesorului lor, Viktor Iulievici, care-i învaţă că literatura e o hrană a sufletului care-i ajută să devină oameni şi să se împace cu timpul lor, cei trei băieţi de 13 ani, Ilia, Sania şi Miha, îşi urmează mentorul care ştie că trezirea conştiinţei morale e începutul maturizării, că fără procesul iniţiatic al unor situaţii critice sau lecturi fundamentale din adolescenţă, oamenii rămân într-un stadiu larvar, devenind o masă manevrabilă. Unii dintre emulii săi, iniţiaţi şi prin frică învinsă, capătă simţul responsabilităţii adulte, în timp ce alţii rămân necopţi şi confuzi. Cei trei băieţi cu preocupări artistice, precum şi prietenele lor Olga, Tamara şi Galia, ajung în legătură cu mişcarea subterană de rezistenţă, cu disidenţii şi samizdaturile lor, sunt înconjuraţi de turnători, urmăriţi şi anchetaţi, puşi să aleagă între viaţa personală şi ceea ce le dictează conştiinţa morală, între fidelitate şi trădare, între bunătate şi patimă iraţională. Construit mai curând ca o suită de povestiri cu personaje comune decât ca un roman, "Imago" intersectează destine din jumătate de secol de istorie sovietică, circumscrie o lume toxică pentru demnitatea omului. O lume în care a existat însă şi o luptă clandestină pentru adevăr, sprijinită de o considerabilă parte a populaţiei (ceea ce la noi nu s-a întâmplat).
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
