Adevărata poveste a Părintelui Arsenie Boca - Pe urmele unui sfânt, cu aparatul de filmat

- Deopotrivă scenarişti şi regizori, profesionişti de excepţie, dar şi oameni cu credinţă în Dumnezeu, Nicolae Mărgineanu şi Ion Costin Manoliu au reconstituit, din documente rămase în arhive şi din mărturiile unor oameni care l-au cunoscut, viaţa Părintelui Arsenie Boca. Rodul strădaniei lor sunt câteva filme documentare, care se bucură de mare succes. Aflat abia la jumătate de drum, proiectul celor doi cineaşti este o contribuţie importantă la canonizarea atât de mult aşteptată a "Sfântului Ardealului". Sperăm ca paginile care urmează să fie un argument în plus -

"O priveghere extraordinară"

- Ce anume v-a determinat să începeţi o serie de documentare despre Părintele Arsenie Boca?

Nicolae Mărgineanu: Despre Părintele Arsenie Boca am aflat de abia pe la începutul anilor '90, când fotografia a început să-i apară prin reviste. M-a im­pre­sionat chipul lui. Cred că, după fotografia lui Mihai Eminescu, care este cel mai frumos şi mai îndrăgit chip de român, ar urma chipul luminos şi se­nin al Părintelui Arsenie. Am început să mă interesez despre sfinţia sa şi mă minunam de ceea ce aflam. Mi-am dat seama că atunci când picta la Drăgănescu, era la doi paşi de Bucureşti şi l-aş fi putut vizita. Din păcate, eram departe de credinţă în acea perioadă şi nu am ştiut de prezenţa lui. Mi-a părut foarte rău că nu am aflat mai devreme despre Părintele Arsenie. Cred că din acest sen­timent de vinovăţie s-a născut do­rinţa de a face un film documentar des­pre el.
Ion Costin Manoliu: În anii '90, l-am auzit pe Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta vorbind despre Pă­rintele Arsenie Boca. După câţiva ani, am văzut cartea Părintelui Arsenie, Cărarea Împărăţiei, în biblioteca din atelierul pictorului Ştefan Câlţia, şi mi-am dat seama că e o carte care nu poate fi împrumutată, dar pe care tre­buie s-o am. Mai târziu, mi-am pro­curat-o şi mi-a răspuns la foarte multe întrebări. Am simţit o întărire a credin­ţei pe care nu mi-au dat-o alte cărţi duhovniceşti. Nelămuririle mi se lim­pe­zeau şi am înţeles că viaţa în Hristos e marele ţel al trecerii noastre pe pământ. Am început să mă cunosc mai bine, să-mi văd greşelile, păcatele, să pricep de unde mi se trag anumite neputinţe sau înclinaţii. Totodată, am început să-i înţeleg mai bine pe ceilalţi, felul lor de a fi, comportamentul lor, reac­ţiile lor.
Pe 28 noiembrie 2006, am fost pentru prima dată la parastasul Părintelui Arsenie, la Mânăstirea Prislop. Cu o seară înainte, am asistat la o priveghere extra­ordinară, chiar acolo, lângă mormânt. Timp de trei ore, câteva zeci de oameni au cântat cântece bise­riceşti, iar, la răstimpuri, câte unul dintre cei care l-au cunoscut personal pe Părintele Arsenie povestea despre sfinţia sa. N-am simţit foamea, frigul, trecerea timpului, ci numai o mare bucurie, împlinită a doua zi de slujba oficiată în altarul de vară, de către 40 de preoţi şi numeroşi ierarhi, în frunte cu Mitropolitul Laurenţiu Streza de la Sibiu. Cinci-şase mii de cre­din­cioşi au participat la Sfânta Liturghie, urmată de parastas! Ce îi adusese acolo?... Cine îi chemase?... Pe vremea aceea, încă nu vorbise nimeni despre Pă­rintele Arsenie la radio sau la televizor. A fost o zi minunată! Am dat slavă lui Dumnezeu că m-am aflat şi eu între acei mulţi puţini adunaţi să cinstească un cuvios bineplăcut Domnului. Convins că o persona­litate duhovnicească precum Părintele Arsenie merită să fie cunoscută de cât mai mulţi oameni, m-am gân­dit să fac un documentar radiofonic, în seria Biografii, memorii, la Radio România. Voiam să trăiască şi alţii bucuria trăită de mine, să îi citească scrierile, să-şi înţeleagă rostul. Şi-am ajuns să fac mult mai mult. Avem liberul arbitru, avem iniţiative, hotărâm în mul­te privinţe, dar cred că mai primim şi câte un imbold şi că suntem ajutaţi, dacă ne găseşte Dumnezeu buni la ceva.

"Întâlniri cu un Sfânt"

- Aţi terminat două documentare, vă aflaţi în faza de finalizare pentru cel de-al treilea şi vor urma şi-altele, toate având ca subiect viaţa părintelui Ar­se­nie Boca. De ce nu a putut fi cuprinsă toată infor­maţia într-un singur film?

Nicolae Mărgineanu:Înainte de a începe filmul, am realizat împreună cu Costin Manoliu şase piese de teatru radiofonic închinate memoriei Părintelui Arsenie Boca şi acest fapt ne-a ajutat să ne documen­tăm despre viaţa şi personalitatea lui. Am fost bucuros şi uimit să descopăr faptul că Părintele Arsenie a citat în lucrarea sa, Cărarea Împărăţiei, fragmente din cartea tatălui meu, psihologul Nicolae Mărgineanu, Psihologia Persoanei, care apăruse la Sibiu, în anul 1940. În aceea perioadă, Sibiul era un oraş mic, poate că s-au şi cunoscut.
Când am început primul film, în 2009, nu ne gân­deam că va urma şi al doilea. Nu am avut un scenariu, ci doar o idee despre cum va arăta acest film. Prima zi de filmare a fost în data de 28 noiembrie, la Mâ­năs­tirea Prislop, când se împlineau 20 de ani de la tre­cerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie. A fost o zi minunată, un bun început, care ne-a marcat şi ne-a rămas în memorie. A fost enorm de multă lume. Din cauza maşinilor parcate pe şosea, am urcat pe jos, cu aparatele de filmat, din Silvaşul de Jos, mai bine de 10 kilometri şi, la sfârşitul zilei, am coborât fără să simţim oboseala. Am început apoi să filmăm inter­viuri cu persoane care au avut şansa să-l cunoască pe Părintele Arsenie. Am luat mărturii de la cele mai di­verse persoane. A fost un privilegiu să ascultăm aces­te mărturii. Intram într-o altă lume, care exista paralel cu lumea noastră, dar care era cu siguranţă mai frumoasă. Încet, încet, ne-am dat seama că Părintele Arsenie trăia într-o lume în care tot ceea ce era vre­melnic îşi pierduse interesul şi sensul. S-a dăruit oa­me­nilor. Nu respingea pe nimeni. Nu a respins nici pe cel puternic, nici pe cel slab, nici pe bogat, nici pe sărac. Şi-a iubit aproapele, în adevăratul sens al cu­vân­tului. Pentru Părintele Arsenie fiecare om era im­portant. Ştia mai bine decât oricine că fiecare dintre cei care-i călcau pragul avea nevoie de un sfat, de un ajutor.
După ce am terminat filmul, am constatat că ne-au rămas multe interviuri nefolosite şi am promis că vom face un al doilea film. Dacă ştiam de la bun început că vom face mai multe filme, am fi distribuit altfel inter­viurile. Am mai realizat, în 2014, un al doilea film, "Întâlniri cu un Sfânt", în care este vorba numai des­pre perioada de cincisprezece ani în care Părintele Arsenie a pictat biserica din Drăgănescu. Acum lu­crăm la un film despre prezenţa Părintelui la Mânăs­tirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi apoi un alt film despre perioada în care Părintele a fost preot la Mânăstirea Prislop.
Ion Costin Manoliu:În anii 2006-2008, în cele şase documentare dedicate lui Ion Gavrilă Ogoranu, conducătorul rezistenţei din Munţii Făgăraşului în anii 1949-1955, am in­trodus pentru prima oară într-un sce­nariu radiofonic ziceri ale Părintelui Arsenie: cuvinte puternice, cuvinte-lumină, cuvinte-iubire. Apoi, în 2008, Părintele Nicolae Streza (1926-2013) de la Sibiu, care se spovedise de mul­te ori la Părintele Arsenie încă din 1942, şi a ajuns preot la îndrumarea sfinţiei sale, a acceptat să fie naratorul unui documentar radiofonic dedicat Sfântului Ardealului. În 2008, am imprimat mărturiile sale; ore şi ore de înregistrări. Imediat după aceea, la sfatul părintelui Valerian Pâslaru de la Pătrunsa, l-am căutat pe regizorul Nicolae Mărgineanu şi am început colaborarea noastră, iniţial pentru un documentar radiofonic şi un film. Până la urmă am realizat şapte docu­mentare audio şi trei filme despre Pă­rintele Arsenie. Primul film, "Părin­tele Arsenie Boca - Omul lui Dumnezeu", a mers pe firul vieţii Părintelui Arsenie, cronologic, urmărind cum s-a format intelectual şi spiritual, diferitele etape ale biografiei sale, locurile în care a trăit, momentele de cumpănă. O mărturie cutremurătoare, cea a Maicii Marina Lupou, stareţa Mânăstirii Bic din Sălaj, care a fost bolnavă de cancer, la 30 de ani, şi a fost vinde­cată prin mijlocirea Părintelui Arsenie, a structurat un al doilea film: "Părintele Arsenie Boca - În Duh şi Adevăr".
Mărturiile celor care l-au cercetat pe Părintele Arsenie la Drăgănescu, în anii 1968-1988, cuprinse în al treilea film - "Întâlniri cu un sfânt: Părintele Arsenie Boca" - ne-au revelat mai limpede harismele Părintelui: darul cunoaşterii, al înainte-vederii, al vindecării, al discernământului, al profeţiei. În ţara noastră, atât cât ştim din documentele scrise şi orale, n-a mai fost un om ca Părintele Arsenie, cu atâtea înzestrări de la Dumnezeu.

"Mi-am dorit ca filmul să fie o chemare către credinţă"

- Care a fost, de la bun început, intenţia dvs.? Să atrageţi atenţia asupra unui om special sau să chemaţi oamenii spre credinţă, prin viaţa lui?

Nicolae Mărgineanu: Să facem un film uşor accesibil publicului, care să-l prezinte pe Părintele Arsenie într-un mod cât mai obiectiv, fără exagerările care se practică cu prea multă uşurinţă. De aceea ne-am propus să fim prudenţi cu alegerea pasajelor din interviurile în care exista tendinţa firească de a-l lăuda. Sunt convins că Părintele avea puteri duhov­ni­ceşti deosebite şi cred că majoritatea minunilor pe care Părintele Arsenie le-a făcut au rămas necunos­cute. Părintele era smerit şi îi plăcea să rămână în ano­nimat. Ca simplu creştin, desigur mi-am dorit ca filmul să fie o chemare către credinţă.

- Care este, în opinia dvs, cea mai frumoasă parte a vieţii părintelui Arsenie?

Nicolae Mărgineanu: Cred că perioada în care Părintele Arsenie a fost stareţ la Mânăstirea Sâmbăta a fost cea mai frumoasă parte a vieţii lui. Aşa reiese şi din relatările oamenilor care l-au vizitat în acele tim­puri. Veneau cu miile la Sâmbăta. Era o adevărată şcoa­lă spirituală. Unii rămâneau câteva săptămâni, ca să mai ajute la treburile mănăstirii. Liturghiile ţinute la altarul din pădure erau minunate şi sunt evocate cu multă emoţie de cei care au avut bucuria să participe la ele. A fost o perioadă scurtă, de câţiva ani, extrem de bogată duhovniceşte. În acest răgaz, Părintele a scris lucrarea sa de căpătâi, Cărarea Împărăţiei. Car­tea nu s-a publicat şi circula pe ascuns, în copii dac­tilografiate. Din păcate, nu a mai continuat să scrie, nu a mai scris nimic nici la bătrâneţe. E adevărat că a început prigoana comunistă şi a fost supravegheat toată viaţa. Mai întâi, Părintele a trebuit să părăsească Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta şi să se retra­gă la Mânăstirea Prislop, care era mult mai izolată. Apoi a fost arestat în mai multe rânduri, a trudit în lagărul de muncă forţată de la canalul Dunăre-Marea Neagră mai bine de un an şi, în final, a fost alungat şi din Mânăstirea Prislop. Cel mai dureros lucru, însă, a fost faptul că Părintelui Arsenie i s-a interzis să mai poarte haina preoţească şi să mai slujească până la sfârşitul vieţii.

"Poţi să fii mândru ca român, când ai în faţă un asemenea model"

- Cum se explică puterea pe care a exercitat-o Părintele Arsenie asupra multor oameni în timpul vieţii şi pe care o are şi acum, asupra multora? Avem atâţia alţi părinţi ai zilelor noastre, faţă de care evla­via populară, deşi prezentă, e departe de a ajunge la acelaşi nivel. De ce credeţi că e mai căutat Părintele Arsenie?

Nicolae Mărgineanu: Într-o lume de tranziţie, ne­sigură, în care încrederea în oameni s-a pierdut aproa­pe cu totul, oamenii râvneau cu disperare după o per­soană care să-i călăuzească, în care să aibă încredere. Aşa ceva lipsea în România anilor de după revoluţie. Treptat, oamenii s-au îndreptat spre Părintele Arsenie Boca, în care au descoperit un model, un om luminos şi smerit, fără pată, un om care s-a născut pe pământ românesc şi a traversat aceeaşi perioadă dificilă ca şi ei. Ei au simţit că Părintele este unul de-al lor, un om care, deşi a suferit mult, a rămas neclintit în credinţă, nu a cedat şi nu s-a plâns niciodată. A cunoscut bine lumea în care a trăit şi a fost alături de durerile oa­me­nilor. A avut pentru ori­ce om care îl căuta un cu­vânt bun, de ajutor duhov­nicesc. Se adresa direct fie­căruia, într-un mod extrem de popular, era aspru şi prie­­tenos totodată. Sfatu­rile lui, con­clu­ziile la care ajun­gea erau pli­ne de miez, erau pe înţe­lesul tuturor şi folositoare oameni­lor. În plus, calităţile Părin­telui Ar­­­senie de a pă­trunde în mintea oame­nilor, de a cu­noaşte ceea ce numai ei ştiau, de a pre­vedea viito­rul au creat o aură de le­gen­dă în jurul lui. Poţi să fii mân­dru ca român, când ai în faţă un asemenea model. Şi iată că intuiţia oa­me­nilor nu a dat greş. Pele­rinajul la mormântul Părin­telui creş­te din an în an.
Ion Costin Manoliu: E­­ficacitatea cuvântului scris sau rostit al Părintelui Arse­nie asupra credincioşilor, puterea rugăciunii sale au fost depline pentru că aveau acoperire în însăşi viaţa sa: curată, sme­rită, opusă orică­rei patimi. Făcuse din el un rug al cre­dinţei şi iubirii. Şi astfel putea să dăruiască focul şi celor care îl ascultau. După trecerea sa la Domnul, iubirea şi ajutorul său se pot revărsa fără oprelişti. De aceea este "căutat" de mii de oameni la Sâmbăta, Prislop sau Drăgănescu. De aceea atâţia oameni îi cer în rugă­ciune mijlocirea către Dumnezeu, căci Dumnezeu este cel care face minunile prin Sfinţii săi, indiferent dacă ei sunt aici, pe pământ, sau Din­colo.

- S-a vorbit, şi s-a scris, uneori, despre partea mai lumească a părintelui Arsenie Boca, despre interesul şi opi­niile sale politice, despre fap­tul că era "om de lume", că se îmbrăca elegant, mer­gea la serate, la diverse per­sonalităţi ale vremii, cânta la pian. Aţi găsit astfel de tră­sături la el?

Nicolae Mărgineanu: Un preot care avea capacitatea de a strânge mii de oameni în ju­rul lui a speriat puterea comu­nistă. Oficialităţile şi Secu­ritatea au făcut eforturi mari ca să-l denigreze. Faptul că Pă­rin­tele Arsenie a spovedit mem­bri ai Mişcării Legionare, în perioada când a fost stareţ la Mânăstirea Sâmbăta, s-a întors împotriva lui. În dosarele CNSAS se poate observa că a fost decretat simpatizant legio­nar şi apoi chiar legionar, fără să existe nici un temei legal. Personalitatea Părintelui Ar­se­nie a iritat pe cei care-l urmă­reau şi a fost, desigur, co­men­tată negativ, însă fără vreo do­vadă reală. Unii informa­tori, pur şi simplu, nu erau în stare să înţeleagă că Părintele trăia ca un sfânt. Faptul că Părintele Arsenie locuia în aceeaşi casă cu Maica Zam­fira, de pildă (fosta stareţă de la Mânăstirea Prislop n.n.), îi îndemna să declare cu uşurinţă că aceştia s-au căsătorit în ascuns sau că trăiesc îm­preună. Ei judecau după capul lor şi mintea nu-i ducea prea departe.
Ion Costin Manoliu: Pă­rintele Arsenie, atât cât se poa­te afla de la cei care l-au cunoscut, din scrierile sale, din dosarul de urmărire de la Securitate, a fost un om desprins de "lume", de păcat, de orice impli­care poli­tică. Într-un mediu social, economic şi politic ostil creş­tinilor, mântuirea se obţine mai uşor, pentru că prilejurile de a te smeri, de a te lepăda de sine sunt la tot pasul. De aceea a spus: "Trăim cele mai bune vremuri de mântuire".

"Pictura de la Drăgănescu este o predică pe înţelesul lumii de azi"

- În pictura părintelui Ar­­senie există şi o parte ex­cep­ţională, parcă lucrată sub inspiraţia Sfântului Duh, dar şi o parte mai puţin înţe­leasă, stranie şi caricaturală cumva, ca la biserica Dră­gănescu, unde avem de-a face cu mesaje în "benzi dese­nate". De unde gustul Părintelui pentru această formă de expresie?

Nicolae Mărgineanu: Da, am fost destul de sur­prins şi eu, prima dată, când am vă­zut fresca din biserica Sfântul Nicolae din Drăgă­nes­cu. Am înţeles apoi că Pă­rin­tele, care nu mai avea voie să predice la altar, a încercat să lase sfa­turile lui către oamenii simpli, în cuvintele ce însoţesc ca nişte benzi desenate fresca din biserică. O predică vie, care, iată, a rămas spre po­vă­ţuirea multor vizitatori.

"Am simţit mereu prezenţa binefăcătoare a Părintelui Arsenie"

- Au existat momente pe care le-aţi putea consi­dera supra-naturale, stări speciale, în timpul docu­mentării sau al filmării?

Nicolae Mărgineanu: Nu, nu au existat asemenea mo­mente. A existat însă o apro­pie­re treptată de Pă­rintele Arsenie, pe măsură ce fil­mam interviurile şi lo­cu­rile prin care a trecut. De câte ori reveneam la Mâ­năstirea Prislop, căci am filmat în mai multe anotim­puri, aveam o stare sufletească bună, era ceva înălţător în atmosferă. Ţin minte că, o dată, când tocmai co­men­tam acest fapt, o măicuţă bătrână, care trecea pe lângă noi, ne-a spus: "El e aici, cu noi!"

- În abundenţa de cărţi, reviste, reportaje de te­leviziune şi radio, mai au loc şi filmele dvs? Cărui interes, în plus, le răspund?

Nicolae Mărgineanu: Da, este loc şi pentru filme­le noastre. Îndrăznesc să cred că pentru multă lume, filmele au rămas chiar un reper de calitate, datorită seriozităţii cu care au fost realizate. Au fost difuzate în mai multe rânduri pe canalele de televiziune din ţară şi din Republica Moldova, şi atunci au fost vizionate de multă lume. Oamenii şi-au pierdut încrederea în mo­delele politice, care ni se tot arată la televizor. şi doresc să vadă şi modele spirituale, de la care pot în­vă­ţa ceva. De altfel, pentru cei care doresc, filmul s-a pus în vânzare în format DVD, la pangarele mânăstirilor.

Ziua schimbării la faţă a României

- Ce aşteptări aveţi de la public?

- Toate eforturile pe care le face un creator de film se termină în momentul în care filmul este gata. Mai departe nu mai depinde de tine, decât într-o foarte mică măsură. Din câte impresii au ajuns la noi, multe sunt emoţionante. Părintele Nicolae Bordaşiu, de pil­dă, mi-a spus că a venit la biserica Silvestru, unde slu­jeşte, un bărbat care îl văzuse în film şi acum voia să-l cunoască, să se convingă că este o persoană reală. Un astfel de film nu poate decât să facă bine sufletului şi să-l apropie de Dumnezeu.

- Ce părere aveţi despre turnura comercială, despre falsul cult, atât de gălăgios şi pestriţ legat de părintele Arsenie Boca? Procesul de canonizare va pune ordine în această privinţă?

Nicolae Mărgineanu: Cred că acest fenomen co­mercial este firesc şi reprezintă cum nu se poate mai bine nivelul nostru de civilizaţie. Chiar dacă unora nu le place. Nu cred ca rezultatul canonizării, pe care îl dorim cu toţii pozitiv, să influenţeze acest fenomen. Poate doar să-l amplifice. Dar faptul că tot mai multă lume face efortul să meargă în pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenie este un lucru foarte bun şi trebuie încurajat. Eu am convingerea că fiecare dintre cei care stau la coadă la mormântul Părintelui Arsenie Boca se întoarce din pelerinaj puţin schimbat în sufletul său, chiar dacă nu realizează imediat acest fapt.
Ion Costin Manoliu: Canonizarea Părintelui Arse­nie e aşteptată de foarte mulţi români. E decizia Sfân­tului Sinod. Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giur­giului, la parastasul de la Drăgănescu, pe 28 noiem­brie 2015, la sfârşitul predicii, a zis că nădăjduieşte că e ultima oară când mai participăm la parastas. Cred şi eu, aşa cum a zis Înalt Preasfinţitul Serafim Joantă, că ziua canonizării Părintelui Arsenie poate fi o zi a schim­bării la faţă a României.