Într-un număr din celebra publicaţie sovietică "Literaturnaia Gazeta", fizicianul Alexander Kitaigovski scria, în anul 1960: "Se spune că pentru a transmite imagini de la un creier la altul e nevoie de unde electromagnetice. Cum ştiinţa încă nu le-a descoperit, e clar că telepatia nu există."
Nu se întâmpla prima dată în Rusia Sovietică, când afirmaţiile oficiale erau exact pe dos decât realitatea. De fapt, o încercare abilă de a abate atenţia lumii ştiinţifice internaţionale de la cercetările avansate pe care ruşii le operau în domeniul parapsihologiei şi, în special, în cel al telepatiei, unde experimentele începuseră încă de pe vremea lui Stalin. Cert este că în 1964, un om de ştiinţă de renume internaţional, profesor de psihologie la Universitatea din Leningrad şi membru corespondent al Academiei de Medicină, pe numele său dr. Leonid Vasiliev, afirma: "Prin importanţa ei, energia care susţine fenomenele telepatice are aceeaşi însemnătate ca energia atomică. Viitorul nu va întârzia să o dovedească". Pe ce se baza certitudinea lui? Încă din anii '30, "tatăl" rachetelor sovietice, E. Zilkovski, atrăgea atenţia asupra vremurilor în care zborurile spaţiale aveau să recurgă din plin la telepatie, la piloţi antrenaţi care să poată comunica, în cazuri extreme, cu ajutorul gândurilor. O previziune împlinită recent...
Un cuplu de "trăsniţi"
Zona telepatiei i-a fascinat totdeauna pe ruşi, care au experimentat-o cu rezultate surprinzătoare, devansându-i în multe privinţe pe occidentali. E şi cazul unui jurnalist-fotograf, pe nume Karl Nicolaev, care a renunţat uşor la epoleţii de şef de secţie la ziarul "Pravda", pentru a se dedica trup şi suflet bizarei lui însuşiri de a-i influenţa pe oameni prin forţa gândului. Înalt şi puternic, cu păr roşcovan, Nicolaev s-a amuzat nu o dată, obligându-şi prietenii şi colegii să facă exact ceea ce le sugera el prin gând. Punctul maxim al "jongleriilor" sale a fost atunci când l-a determinat pe şeful instituţiei unde lucra să-şi dea demisia în scris, pentru... incompetenţă. Îndrăzneala i s-a trecut cu vederea, dar a fost sfătuit să-şi mute experimentele telepatice la domiciliu. Prea târziu. Întâmplarea respectivă a făcut vâlvă şi Nicolaev a fost rapid contactat de un concetăţean de-al său cât se poate de onorabil, biofizicianul Iuri Kamenski, care i-a propus să-şi dezvolte împreună însuşirile telepatice. N-a trecut multă vreme şi cei doi ruşi, foarte diferiţi ca fire şi ca înfăţişare, au format un cuplu care, în urma unor antrenamente dure şi îndelungate, a ajuns la rezultate de excepţie. "Momente ale unei afinităţi dincolo de înţelegerea umană", după cum recunoşteau chiar ei. Ceea ce a urmat, deşi păzit cu străşnicie de cenzura oficială, în ciuda faptului că experimentele erau plătite chiar de mai marii academiei URSS, a ajuns şi în paginile presei occidentale a vremii, sub titluri ca: "Ruşii dovedesc că spiritul omenesc nu are graniţe" sau "Telepatia, un domeniu de vârf al URSS". Ce se întâmplase, de fapt? Pentru a-şi testa forţele telepatice, Nicolaev şi Kamenski au hotărât să încerce un experiment la distanţă. Astfel, în vreme ce Iuri Kamenski şedea izolat în cabinetul său de la Facultatea de Medicină din Moscova, cu câţiva martori de faţă, colegi de catedră şi alţi universitari, Karl Nicolaev plecase tocmai la Novosibirsk, la trei mii de kilometri distanţă. Instalat, la rându-i, într-o cameră izolată, dar cu martori prezenţi lângă el, urma să primească şi să descrie imaginile telepatice pe care i le expedia Kamenski... Pentru fiecare experiment erau arondate zece minute...
Primul obiect ce urma să fie transmis cu gândul era o spirală metalică. Înainte de a expedia imaginea partenerului său din Siberia, Kamenski s-a concentrat puternic asupra obiectului, apoi şi-a reprezentat cu intensitate faţa interlocutorului său care aştepta să primească semnalul, ca şi când s-ar fi aflat pe scaun, în faţa sa. În fine, a încercat să observe spirala, imaginându-şi că o vede de sus, peste umărul lui Nikolaev. În final, a încercat să o vizualizeze "ca primitor", de parcă el ar fi fost receptorul imaginii. Doar aparent fără noimă, pregătirea lui era fondată pe reguli de concentrare, fără de care telepatia de performanţă este imposibil de realizat. Ei bine, exact în momentul acela, la Novosibirsk, corpul lui Nikolaev s-a crispat, în vreme ce degetele lui au început să pipăie ceva ce martorii nu vedeau. Apoi a început să descrie mesajul primit telepatic din Moscova: "Rotund... metalic... strălucitor... curbat... o spirală!". Un alt obiect folosit în acelaşi experiment, o şurubelniţă cu mâner de plastic, a fost descris astfel: "Obiect lung, subţire, metal, plastic".
Experimentul cuplului Kamenski-Nicolaev n-a rămas fără ecou. După cum îşi informa cititorii revista de ştiinţă "Radio tehnica", "Jumătate din imaginile receptate de la Kamenski au fost descrise mulţumitor de Nicolaev". Afirmaţia nu fusese făcută de un amator, ci de matematicianul şi ciberneticianul dr. Ippolit Kogan, unul din martorii experimentului, care li s-a alăturat ulterior lui Kamenski şi Nicolaev, deşi era un savant cu rezultate de excepţie în domeniul său de activitate. Împreună, cei trei şi-au transmis telepatic "imagini, sunete, semnale luminoase şi mesaje încifrate", după cum afirmă în cartea intitulată "Cercetări ştiinţifice ale forţelor supranaturale ale spiritului şi sufletului, în blocul de Răsărit" autorii Sheila Ostrander şi Lynn Schroeder.
Meci de box la distanţă
Prin anii 1960-1970, marile succese ale tandemului Nicolaev-Kamenski s-au bucurat de o recunoaştere entuziastă în cercurile ştiinţifice sovietice. Profitând de moment, noul asociat, matematicianul Ippolit Kogan, a cerut ca "în ciuda aspectului ei enigmatic şi controversat, parapsihologia să fie recunoscută drept ştiinţă. E clar că în cazul telepatiei avem de a face cu un fenomen real, chiar dacă nu poate fi explicat".
Dar ruşii nu s-au mulţumit doar cu transmiterea telepatică de imagini. După cum a transpirat în presa occidentală, ei au încercat să transmită şi "emanaţii de gaze şi de miros, precum şi zgomote diferite, zumzăituri şi fluierături". Dar culmea experimentului l-a reprezentat transmiterea telepatică de emoţii şi stări. Astfel, Kamenski i-a transmis lui Nicolaev, fără să-l înştiinţeze despre experiment, un sentiment negativ. Imediat ce a pornit să se concentreze, Nicolaev, care se afla în altă localitate, a început să se simtă rău. Kamenski şi-a imaginat din toate puterile că-l face pulbere pe Nicolaev, i-a tras pumni în faţă, l-a lovit cu putere peste picioare, până când l-a doborât la pământ. Rezultatul? La câteva sute de kilometri, Nicolaev a fost dus la spital...
A venit însă şi rândul "călăului" să îndure. Prieten bun, loial, el i-a permis lui Nicolaev să inverseze experimentul, preluând comanda transmisiei telepatice. A fost ceva îngrozitor: tuse chinuitoare, criză sufocantă de astm, teamă de strangulare, lovituri puternice în cap, toate au cauzat o nouă spitalizare. Iată însă că la capătul glumelor pline de vânătăi, cei doi experimentatori au ajuns la o concluzie periculoasă: telepatia nu transmite doar imagini, emanaţii şi gânduri bune, ci are şi puteri negative, forţa mentală de a distruge un om. Ea poate deveni o redutabilă armă de răzbunare, de anihilare, de crimă politică.
Dar experimentele din zona comunicării de sentimente şi de senzaţii au fost continuate de un alt om de ştiinţă sovietic, pe nume Mihai Kuni, de profesie medic neurolog. Pentru a-şi dovedi însuşirile, el a convocat într-un salon de spital 17 colegi voluntari pe care i-a hipnotizat. Într-o cameră alăturată, Kuni şi-a vârât mâna dreaptă într-o cană cu ceai fierbinte, apoi a transmis telepatic senzaţia de durere. Brusc, jumătate din participanţi au ţipat, iar ceilalţi au spus că simt ceva fierbinte la mâna dreaptă. Un alt experiment, realizat de data asta cu un ac înfipt într-un deget, a stârnit aceeaşi reacţie.
Repetat cu grupe de 25-30 de oameni, experimentul a avut acelaşi efect. "Mai mult ca sigur", afirma în concluzie Kuni, extrapolându-şi experimentul la alte utilizări - "magia neagră, fie că se practică în Africa, în Siberia sau în taberele de ţigani nomazi, se bazează tot pe telepatie. Aşa se explică rostul păpuşilor de ceară, al obiectelor de îmbrăcăminte şi al firelor de păr pe care se fac farmece. Am descoperit cum se poate transmite răul. Va trebui să învăţăm să-l oprim. Tot cu gândul."
În aceeaşi Rusie sovietică, extrem de disponibilă faţă de experimentele îndrăzneţe efectuate în interior (şi în zona terapiilor alternative s-au obţinut rezultate uluitoare, în plin comunism), s-au înscris şi încercările de transmitere telepatică a unor semnale luminoase. Tot Kamenski a fost cel care s-a oferit drept cobai de experienţă. "Lumină, lumină", îşi spunea el în gând, concentrându-se, în vreme ce, într-o clădire alăturată, Nikolaev recepta perfect mesajul.
Un pas înainte în zona aceasta a fost făcut de dr. Vladimir Fidelmann, inventatorul aparatului de lumină psihedelică, cu ajutorul căruia emitea o cifră anume, prin repetarea unor impulsuri luminoase. În acelaşi timp, captatorul mesajului comunica exact cifra. O sută cincizeci şi trei de participanţi benevoli la un atare experiment au receptat fără greşeală una din cifrele transmise de Fidelmann.
Biocomunicarea
Printre numeroasele tendinţe de explicare a fenomenelor telepatice, un loc aparte îl ocupă cercetările întreprinse de neurologul ceh dr. Stepan Figar, care cu ajutorul unui aparat numit pletismograf ce înscrie pe o diagramă fiecare modificare a volumului sângelui, a reuşit să demonstreze un lucru surprinzător: în procesul gândirii, al concentrării mentale, volumul sângelui din degete se schimbă. Ba şi mai mult, gândurile nu declanşează procese fiziologice doar în propriul corp, ci şi, concomitent, în altul. Se vorbeşte, în cazul acesta, despre biocomunicare, despre telepatia inconştientă care leagă, se pare, toate structurile vii ale universului.
Descoperirea lui Figar s-a bazat pe un experiment cât se poate de simplu: câţiva participanţi voluntari, fiecare aflat într-o altă cameră, au fost puşi să-şi ţină un deget pe pletismograf. În clipa când medicul ceh a început să rezolve o ecuaţie matematică, acul aparatului nu a indicat o modificare a sângelui doar la el, ci la toţi voluntarii. Toţi aveau diagrama modificată la fel.
În cazul biocomunicării, decisivă este starea de simpatie, aplecare interioară către anumite obiecte sau persoane. Cele mai notabile experimente au fost realizate atunci când între emiţător şi receptor au existat afinităţi, o simpatie spontană. După cum spune Figar într-un comentariu la rezultatele pe care le-a obţinut, probele realizate cu ajutorul pletismografului au demonstrat cât de legaţi sunt oamenii unii de alţii, printr-o telepatie inconştientă. Studiul ei ar deschide o eră nouă în descifrarea subconştientului.
Un experiment de dată recentă, extrem de interesant, priveşte transmiterea mesajului telepatic în sistem 2+1, mai exact, în loc de două persoane, participă trei. Plasaţi unul la Moscova şi altul la Leningrad, Kamenski şi Nicolaev şi l-au asociat pe Victor Milodan, un tânăr psiholog cu calităţi excepţionale de medium. Din cinci transmiteri de imagini făcute de Kamenski, Nicolaev a descifrat trei, iar Milodan două: un compas matematic şi o pernuţă cu ace. Ulterior, noul asociat a făcut o declaraţie surprinzătoare: "Am simţit la minut momentul în care între Kamenski şi Nicolaev a început transmisiunea telepatică". Astăzi, după ce americanii au obţinut şi ei performanţe în comunicarea multiplă a gândului, se ştie clar că: "Atunci când receptorul mesajului telepatic este un medium puternic, el nu poate doar să descifreze mesajul, ci chiar să-l schimbe". Temă grea de gândire pentru serviciile secrete din toată lumea.
Prima ştire despre o aplicaţie telepatică în spaţiul cosmic tot de la ruşi a venit. După cât se pare, un cosmonaut a fost instruit să se concentreze în spaţiul cosmic asupra anumitor date concrete de zbor, pe care le-a transmis pe pământ, telepatic, unor receptori care le-au înregistrat corect.
Surse occidentale de presă susţin că ruşii au izbutit să transmită telepatic şi imagini de oameni, fotografii sau mesaje încifrate, la o distanţă de peste 4.800 de kilometri. Tot ei au izbutit performanţa să transmită cu gândul cuvinte, folosind un sistem codat telepatic. Receptorul are în faţă două aparate Morse. Emiţătorul, aflat, ca de obicei, la mare distanţă, comandă mental ce tastă să folosească. Cea din stânga trece drept punct, cea din dreapta drept linie. Datorită acestei metode "s-au transmis nu doar cuvinte izolate, ci fraze întregi". Ce posibilităţi de întrebuinţare oferă un asemenea codex funcţional - atât în bine, cât şi în rău - nu e greu de imaginat.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
