Într-un număr din celebra publicație sovietică "Literaturnaia Gazeta", fizicianul Alexander Kitaigovski scria, în anul 1960: "Se spune că pentru a transmite imagini de la un creier la altul e nevoie de unde electromagnetice. Cum știința încă nu le-a descoperit, e clar că telepatia nu există."
Nu se întâmpla prima dată în Rusia Sovietică, când afirmațiile oficiale erau exact pe dos decât realitatea. De fapt, o încercare abilă de a abate atenția lumii științifice internaționale de la cercetările avansate pe care rușii le operau în domeniul parapsihologiei și, în special, în cel al telepatiei, unde experimentele începuseră încă de pe vremea lui Stalin. Cert este că în 1964, un om de știință de renume internațional, profesor de psihologie la Universitatea din Leningrad și membru corespondent al Academiei de Medicină, pe numele său dr. Leonid Vasiliev, afirma: "Prin importanța ei, energia care susține fenomenele telepatice are aceeași însemnătate ca energia atomică. Viitorul nu va întârzia să o dovedească". Pe ce se baza certitudinea lui? Încă din anii '30, "tatăl" rachetelor sovietice, E. Zilkovski, atrăgea atenția asupra vremurilor în care zborurile spațiale aveau să recurgă din plin la telepatie, la piloți antrenați care să poată comunica, în cazuri extreme, cu ajutorul gândurilor. O previziune împlinită recent...
Un cuplu de "trăsniți"
Zona telepatiei i-a fascinat totdeauna pe ruși, care au experimentat-o cu rezultate surprinzătoare, devansându-i în multe privințe pe occidentali. E și cazul unui jurnalist-fotograf, pe nume Karl Nicolaev, care a renunțat ușor la epoleții de șef de secție la ziarul "Pravda", pentru a se dedica trup și suflet bizarei lui însușiri de a-i influența pe oameni prin forța gândului. Înalt și puternic, cu păr roșcovan, Nicolaev s-a amuzat nu o dată, obligându-și prietenii și colegii să facă exact ceea ce le sugera el prin gând. Punctul maxim al "jongleriilor" sale a fost atunci când l-a determinat pe șeful instituției unde lucra să-și dea demisia în scris, pentru... incompetență. Îndrăzneala i s-a trecut cu vederea, dar a fost sfătuit să-și mute experimentele telepatice la domiciliu. Prea târziu. Întâmplarea respectivă a făcut vâlvă și Nicolaev a fost rapid contactat de un concetățean de-al său cât se poate de onorabil, biofizicianul Iuri Kamenski, care i-a propus să-și dezvolte împreună însușirile telepatice. N-a trecut multă vreme și cei doi ruși, foarte diferiți ca fire și ca înfățișare, au format un cuplu care, în urma unor antrenamente dure și îndelungate, a ajuns la rezultate de excepție. "Momente ale unei afinități dincolo de înțelegerea umană", după cum recunoșteau chiar ei. Ceea ce a urmat, deși păzit cu strășnicie de cenzura oficială, în ciuda faptului că experimentele erau plătite chiar de mai marii academiei URSS, a ajuns și în paginile presei occidentale a vremii, sub titluri ca: "Rușii dovedesc că spiritul omenesc nu are granițe" sau "Telepatia, un domeniu de vârf al URSS". Ce se întâmplase, de fapt? Pentru a-și testa forțele telepatice, Nicolaev și Kamenski au hotărât să încerce un experiment la distanță. Astfel, în vreme ce Iuri Kamenski ședea izolat în cabinetul său de la Facultatea de Medicină din Moscova, cu câțiva martori de față, colegi de catedră și alți universitari, Karl Nicolaev plecase tocmai la Novosibirsk, la trei mii de kilometri distanță. Instalat, la rându-i, într-o cameră izolată, dar cu martori prezenți lângă el, urma să primească și să descrie imaginile telepatice pe care i le expedia Kamenski... Pentru fiecare experiment erau arondate zece minute...
Primul obiect ce urma să fie transmis cu gândul era o spirală metalică. Înainte de a expedia imaginea partenerului său din Siberia, Kamenski s-a concentrat puternic asupra obiectului, apoi și-a reprezentat cu intensitate fața interlocutorului său care aștepta să primească semnalul, ca și când s-ar fi aflat pe scaun, în fața sa. În fine, a încercat să observe spirala, imaginându-și că o vede de sus, peste umărul lui Nikolaev. În final, a încercat să o vizualizeze "ca primitor", de parcă el ar fi fost receptorul imaginii. Doar aparent fără noimă, pregătirea lui era fondată pe reguli de concentrare, fără de care telepatia de performanță este imposibil de realizat. Ei bine, exact în momentul acela, la Novosibirsk, corpul lui Nikolaev s-a crispat, în vreme ce degetele lui au început să pipăie ceva ce martorii nu vedeau. Apoi a început să descrie mesajul primit telepatic din Moscova: "Rotund... metalic... strălucitor... curbat... o spirală!". Un alt obiect folosit în același experiment, o șurubelniță cu mâner de plastic, a fost descris astfel: "Obiect lung, subțire, metal, plastic".
Experimentul cuplului Kamenski-Nicolaev n-a rămas fără ecou. După cum își informa cititorii revista de știință "Radio tehnica", "Jumătate din imaginile receptate de la Kamenski au fost descrise mulțumitor de Nicolaev". Afirmația nu fusese făcută de un amator, ci de matematicianul și ciberneticianul dr. Ippolit Kogan, unul din martorii experimentului, care li s-a alăturat ulterior lui Kamenski și Nicolaev, deși era un savant cu rezultate de excepție în domeniul său de activitate. Împreună, cei trei și-au transmis telepatic "imagini, sunete, semnale luminoase și mesaje încifrate", după cum afirmă în cartea intitulată "Cercetări științifice ale forțelor supranaturale ale spiritului și sufletului, în blocul de Răsărit" autorii Sheila Ostrander și Lynn Schroeder.
Meci de box la distanță
Prin anii 1960-1970, marile succese ale tandemului Nicolaev-Kamenski s-au bucurat de o recunoaștere entuziastă în cercurile științifice sovietice. Profitând de moment, noul asociat, matematicianul Ippolit Kogan, a cerut ca "în ciuda aspectului ei enigmatic și controversat, parapsihologia să fie recunoscută drept știință. E clar că în cazul telepatiei avem de a face cu un fenomen real, chiar dacă nu poate fi explicat".
Dar rușii nu s-au mulțumit doar cu transmiterea telepatică de imagini. După cum a transpirat în presa occidentală, ei au încercat să transmită și "emanații de gaze și de miros, precum și zgomote diferite, zumzăituri și fluierături". Dar culmea experimentului l-a reprezentat transmiterea telepatică de emoții și stări. Astfel, Kamenski i-a transmis lui Nicolaev, fără să-l înștiințeze despre experiment, un sentiment negativ. Imediat ce a pornit să se concentreze, Nicolaev, care se afla în altă localitate, a început să se simtă rău. Kamenski și-a imaginat din toate puterile că-l face pulbere pe Nicolaev, i-a tras pumni în față, l-a lovit cu putere peste picioare, până când l-a doborât la pământ. Rezultatul? La câteva sute de kilometri, Nicolaev a fost dus la spital...
A venit însă și rândul "călăului" să îndure. Prieten bun, loial, el i-a permis lui Nicolaev să inverseze experimentul, preluând comanda transmisiei telepatice. A fost ceva îngrozitor: tuse chinuitoare, criză sufocantă de astm, teamă de strangulare, lovituri puternice în cap, toate au cauzat o nouă spitalizare. Iată însă că la capătul glumelor pline de vânătăi, cei doi experimentatori au ajuns la o concluzie periculoasă: telepatia nu transmite doar imagini, emanații și gânduri bune, ci are și puteri negative, forța mentală de a distruge un om. Ea poate deveni o redutabilă armă de răzbunare, de anihilare, de crimă politică.
Degetul din cana cu ceai
Dar experimentele din zona comunicării de sentimente și de senzații au fost continuate de un alt om de știință sovietic, pe nume Mihai Kuni, de profesie medic neurolog. Pentru a-și dovedi însușirile, el a convocat într-un salon de spital 17 colegi voluntari pe care i-a hipnotizat. Într-o cameră alăturată, Kuni și-a vârât mâna dreaptă într-o cană cu ceai fierbinte, apoi a transmis telepatic senzația de durere. Brusc, jumătate din participanți au țipat, iar ceilalți au spus că simt ceva fierbinte la mâna dreaptă. Un alt experiment, realizat de data asta cu un ac înfipt într-un deget, a stârnit aceeași reacție.
Repetat cu grupe de 25-30 de oameni, experimentul a avut același efect. "Mai mult ca sigur", afirma în concluzie Kuni, extrapolându-și experimentul la alte utilizări - "magia neagră, fie că se practică în Africa, în Siberia sau în taberele de țigani nomazi, se bazează tot pe telepatie. Așa se explică rostul păpușilor de ceară, al obiectelor de îmbrăcăminte și al firelor de păr pe care se fac farmece. Am descoperit cum se poate transmite răul. Va trebui să învățăm să-l oprim. Tot cu gândul."
În aceeași Rusie sovietică, extrem de disponibilă față de experimentele îndrăznețe efectuate în interior (și în zona terapiilor alternative s-au obținut rezultate uluitoare, în plin comunism), s-au înscris și încercările de transmitere telepatică a unor semnale luminoase. Tot Kamenski a fost cel care s-a oferit drept cobai de experiență. "Lumină, lumină", își spunea el în gând, concentrându-se, în vreme ce, într-o clădire alăturată, Nikolaev recepta perfect mesajul.
Un pas înainte în zona aceasta a fost făcut de dr. Vladimir Fidelmann, inventatorul aparatului de lumină psihedelică, cu ajutorul căruia emitea o cifră anume, prin repetarea unor impulsuri luminoase. În același timp, captatorul mesajului comunica exact cifra. O sută cincizeci și trei de participanți benevoli la un atare experiment au receptat fără greșeală una din cifrele transmise de Fidelmann.
Biocomunicarea
Printre numeroasele tendințe de explicare a fenomenelor telepatice, un loc aparte îl ocupă cercetările întreprinse de neurologul ceh dr. Stepan Figar, care cu ajutorul unui aparat numit pletismograf ce înscrie pe o diagramă fiecare modificare a volumului sângelui, a reușit să demonstreze un lucru surprinzător: în procesul gândirii, al concentrării mentale, volumul sângelui din degete se schimbă. Ba și mai mult, gândurile nu declanșează procese fiziologice doar în propriul corp, ci și, concomitent, în altul. Se vorbește, în cazul acesta, despre biocomunicare, despre telepatia inconștientă care leagă, se pare, toate structurile vii ale universului.
Descoperirea lui Figar s-a bazat pe un experiment cât se poate de simplu: câțiva participanți voluntari, fiecare aflat într-o altă cameră, au fost puși să-și țină un deget pe pletismograf. În clipa când medicul ceh a început să rezolve o ecuație matematică, acul aparatului nu a indicat o modificare a sângelui doar la el, ci la toți voluntarii. Toți aveau diagrama modificată la fel.
În cazul biocomunicării, decisivă este starea de simpatie, aplecare interioară către anumite obiecte sau persoane. Cele mai notabile experimente au fost realizate atunci când între emițător și receptor au existat afinități, o simpatie spontană. După cum spune Figar într-un comentariu la rezultatele pe care le-a obținut, probele realizate cu ajutorul pletismografului au demonstrat cât de legați sunt oamenii unii de alții, printr-o telepatie inconștientă. Studiul ei ar deschide o eră nouă în descifrarea subconștientului.
Un experiment de dată recentă, extrem de interesant, privește transmiterea mesajului telepatic în sistem 2+1, mai exact, în loc de două persoane, participă trei. Plasați unul la Moscova și altul la Leningrad, Kamenski și Nicolaev și l-au asociat pe Victor Milodan, un tânăr psiholog cu calități excepționale de medium. Din cinci transmiteri de imagini făcute de Kamenski, Nicolaev a descifrat trei, iar Milodan două: un compas matematic și o pernuță cu ace. Ulterior, noul asociat a făcut o declarație surprinzătoare: "Am simțit la minut momentul în care între Kamenski și Nicolaev a început transmisiunea telepatică". Astăzi, după ce americanii au obținut și ei performanțe în comunicarea multiplă a gândului, se știe clar că: "Atunci când receptorul mesajului telepatic este un medium puternic, el nu poate doar să descifreze mesajul, ci chiar să-l schimbe". Temă grea de gândire pentru serviciile secrete din toată lumea.
Prima știre despre o aplicație telepatică în spațiul cosmic tot de la ruși a venit. După cât se pare, un cosmonaut a fost instruit să se concentreze în spațiul cosmic asupra anumitor date concrete de zbor, pe care le-a transmis pe pământ, telepatic, unor receptori care le-au înregistrat corect.
Surse occidentale de presă susțin că rușii au izbutit să transmită telepatic și imagini de oameni, fotografii sau mesaje încifrate, la o distanță de peste 4.800 de kilometri. Tot ei au izbutit performanța să transmită cu gândul cuvinte, folosind un sistem codat telepatic. Receptorul are în față două aparate Morse. Emițătorul, aflat, ca de obicei, la mare distanță, comandă mental ce tastă să folosească. Cea din stânga trece drept punct, cea din dreapta drept linie. Datorită acestei metode "s-au transmis nu doar cuvinte izolate, ci fraze întregi". Ce posibilități de întrebuințare oferă un asemenea codex funcțional - atât în bine, cât și în rău - nu e greu de imaginat.