Cu doar un an înainte, aceiaşi oameni, şi încă mulţi alţii, ieşiseră în stradă, revoltaţi contra unui sistem care se dovedise, o dată în plus, criminal, prin superficialitatea şi delăsarea sa. "Corupţia ucide!", au strigat ei atunci, iar strigătul lor a dus la demisia urgentă a cabinetului Victor Ponta şi la numirea unui guvern interimar, care să asigure, pe cât posibil, buna gospodărire a ţării şi buna organizare a alegerilor parlamentare din luna decembrie. Mesajul străzii către clasa politică era cât se poate de clar: aveţi la dispoziţie un an ca să vă reformaţi şi ca să veniţi cu o ofertă electorală modernă şi onestă. Dar ceea ce se vede astăzi cu ochiul liber este că singurele "capete" care au căzut au fost cele care au intrat pe mâna DNA, în vreme ce altele, mai agresive ca oricând, le-au luat locul pe platourile de filmare ale talk-show-urilor politice. Cât despre pocăinţa mimată de parlamentari vreo şase luni, nu mai are nici un sens să discutăm: după ce au făcut zid în faţa corupţilor, acum votează, cu două mâini, pomeni electorale, în prag de alegeri. 1% din PIB, în numai câteva săptămâni, echivalentul unui minister mai mic pe un an de zile!
Ştiam bine cum se "schimbase" clasa politică în ultimul an. Dar îmi doream să văd, mai ales, cum se schimbaseră oamenii într-un an în care, deşi ar fi avut destule bune motive să mai iasă în stradă, nu au făcut-o - şi, oricum, nu în număr mare. Era aceeaşi lume frumoasă, civilizată şi colorată, pe care o ştiam încă de la protestele pentru apărarea Roşiei Montane, o "masă critică" de la a cărei presiune şi de la al cărei vot se aşteaptă o nouă şansă a schimbării pentru România. Şi atunci, la momentul războiului cu cianura, şi acum, multe îi despărţeau pe cei ieşiţi în stradă. Câteva zile de proteste şi câteva manipulări bine orchestrate au avut imediat efectul hârtiei de turnesol. Unii s-au dovedit fanatici de stânga, corporatişti "ultras", alţii, erau liberali în sensul mai larg al cuvântului, alţii erau mai tradiţionalişti şi mai conservatori. În timp ce clasa politică aflată la putere a rămas, în mare, aceeaşi, râpa dintre oamenii frumoşi, civilizaţi şi coloraţi s-a lărgit în ultimul an. Oameni care se credeau, de când se ştiau, în aceeaşi barcă, au ajuns între timp să se certe şi să se ocărască, să se privească cu neîncredere şi să se bănuiască de interese suspecte. Pe mulţi dintre ei îi ştiu şi pe mulţi dintre ei i-am găsit acolo, în piaţă. Sunt, cu toţii, lumea frumoasă de la care aşteptăm o schimbare. Au lucruri mult mai importante şi mai serioase în comun, decât să se certe, tocmai acum, pe nuanţe ideologice. Câţiva ani să mai stea uniţi, până pun ţara pe roate... Dar fiecare tabără crede că acum e momentul să pună piciorul în prag: e praf de puşcă în aer, şi la noi, şi în Europa, şi în lume. De războiul oamenilor frumoşi de la Universitate profită, cel mai mult, alte tabere. Cele care s-au zguduit acum un an, când manifestanţii ieşiţi în inima Bucureştiului strigau pe aceeaşi voce.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
