Cu doar un an înainte, aceiași oameni, și încă mulți alții, ieșiseră în stradă, revoltați contra unui sistem care se dovedise, o dată în plus, criminal, prin superficialitatea și delăsarea sa. "Corupția ucide!", au strigat ei atunci, iar strigătul lor a dus la demisia urgentă a cabinetului Victor Ponta și la numirea unui guvern interimar, care să asigure, pe cât posibil, buna gospodărire a țării și buna organizare a alegerilor parlamentare din luna decembrie. Mesajul străzii către clasa politică era cât se poate de clar: aveți la dispoziție un an ca să vă reformați și ca să veniți cu o ofertă electorală modernă și onestă. Dar ceea ce se vede astăzi cu ochiul liber este că singurele "capete" care au căzut au fost cele care au intrat pe mâna DNA, în vreme ce altele, mai agresive ca oricând, le-au luat locul pe platourile de filmare ale talk-show-urilor politice. Cât despre pocăința mimată de parlamentari vreo șase luni, nu mai are nici un sens să discutăm: după ce au făcut zid în fața corupților, acum votează, cu două mâini, pomeni electorale, în prag de alegeri. 1% din PIB, în numai câteva săptămâni, echivalentul unui minister mai mic pe un an de zile!
Știam bine cum se "schimbase" clasa politică în ultimul an. Dar îmi doream să văd, mai ales, cum se schimbaseră oamenii într-un an în care, deși ar fi avut destule bune motive să mai iasă în stradă, nu au făcut-o - și, oricum, nu în număr mare. Era aceeași lume frumoasă, civilizată și colorată, pe care o știam încă de la protestele pentru apărarea Roșiei Montane, o "masă critică" de la a cărei presiune și de la al cărei vot se așteaptă o nouă șansă a schimbării pentru România. Și atunci, la momentul războiului cu cianura, și acum, multe îi despărțeau pe cei ieșiți în stradă. Câteva zile de proteste și câteva manipulări bine orchestrate au avut imediat efectul hârtiei de turnesol. Unii s-au dovedit fanatici de stânga, corporatiști "ultras", alții, erau liberali în sensul mai larg al cuvântului, alții erau mai tradiționaliști și mai conservatori. În timp ce clasa politică aflată la putere a rămas, în mare, aceeași, râpa dintre oamenii frumoși, civilizați și colorați s-a lărgit în ultimul an. Oameni care se credeau, de când se știau, în aceeași barcă, au ajuns între timp să se certe și să se ocărască, să se privească cu neîncredere și să se bănuiască de interese suspecte. Pe mulți dintre ei îi știu și pe mulți dintre ei i-am găsit acolo, în piață. Sunt, cu toții, lumea frumoasă de la care așteptăm o schimbare. Au lucruri mult mai importante și mai serioase în comun, decât să se certe, tocmai acum, pe nuanțe ideologice. Câțiva ani să mai stea uniți, până pun țara pe roate... Dar fiecare tabără crede că acum e momentul să pună piciorul în prag: e praf de pușcă în aer, și la noi, și în Europa, și în lume. De războiul oamenilor frumoși de la Universitate profită, cel mai mult, alte tabere. Cele care s-au zguduit acum un an, când manifestanții ieșiți în inima Bucureștiului strigau pe aceeași voce.