Sintagma "primar onorific" poate părea o glumă sau, cel puţin, o neobişnuită contradicţie de termeni. Şi totuşi, această funcţie există. O îndeplineşte un român. Nu e singurul, ci doar unul din cei 22 de astfel de primari, ale căror localităţi aparţin, administrativ, de oraşul Vârşeţ. Se numeşte Viorel Bălăgean, are 42 de ani şi este primarul comunei Coştei din Banatul Sârbesc, Serbia. Coştei este o localitate amplasată pe malul drept al râului Caraş, atestată istoric din 1361 şi are, în prezent, aproximativ 1000 de locuitori, dintre care 98,5 la sută s-au declarat români, la un recensământ desfăşurat aici în urmă cu câţiva ani.
Viorel Bălăgean este, din anul 2000, şi preşedinte al Societăţii Cultural-Artistice "Mihai Eminescu" din Coştei. L-am întâlnit la Mediaş, unde a făcut parte din distribuţia piesei de teatru pe care cei din Trupa de Teatru "Neica", din Coştei, au prezentat-o pe scena primei ediţii a Festivalului Naţional al Culturii Ortodoxe.
Viorel Bălăgean ne-a vorbit despre funcţia sa onorifică, despre cultura românească din Banatul Sârbesc şi despre relaţia cu reprezentanţii autorităţilor române din acea zonă.
"Doar obligaţii, nu şi drepturi"
- Ce înseamnă să conduci doar onorific o comunitate? Cine decide, de fapt, destinele administrative, acolo, în Banatul Sârbesc?
- A fi primar onorific înseamnă că avem doar obligaţii, nu şi drepturi. La Coştei, au fost aleşi cinci consilieri, iar patru dintre ei au decis, ulterior, ca eu să fiu primar. Mandatul este de patru ani, din care au trecut deja trei. Nu suntem constituiţi ca o instituţie de sine stătătoare, nu avem buget propriu. Orice investiţie ce trebuie făcută pentru comunitate este prezentată ca proiect celor de la Vârşeţ, care decid dacă o finanţează sau nu.
- Să înţeleg că doar gospodăriţi nişte bani?
- Da, exact! În luna octombrie a fiecărui an, stabilim un plan de activitate pe anul următor, pe care-l prezentăm celor de la Vârşeţ. De acolo, ne este alocat un anume procent din buget, pe baza căruia ne realizăm planul de activitate propus. Impozitele locale se plătesc la Belgrad, de acolo se întorc şi finanţările. Până să ajungă înapoi la noi, banii trec prin trei mâini: Belgrad, Vârşeţ, Coştei.
- Neavând buget propriu, înseamnă şi că nu puteţi accesa fonduri europene...
- Da, din păcate. Accesarea fondurilor europene e imposibilă, pentru că nu dispunem de acele sume cu care fiecare comunitate locală trebuie să contribuie în realizarea unui proiect. Cu toate acestea, am reuşit să obţinem, în ultimii ani, finanţare pentru câteva investiţii importante. Am amenajat un apeduct al satului, am asfaltat 93 la sută din străzile din localitate, am preluat şi renovat Căminul Cultural, a cărui clădire e utilizată nu numai pentru manifestări artistice, ci şi pentru diverse alte evenimente sociale. Am construit o capelă la biserică, am renovat şcoala veche, am preluat şi amenajat clădirea clubului sportiv, am amenajat un teren de fotbal cu iluminat, un teren de baschet şi unul de volei. Cea mai mare problemă a localităţii, însă, este cea a canalizării, pe care nu reuşim să o realizăm. Proiectul a costat foarte mult şi nu există, deocamdată, fonduri. O altă problemă ar fi accesul în sat, care se face peste un deal, cu o înclinaţie de aproximativ 45 grade; e o porţiune de vreo 1,3 km în stare proastă, iarna, mai ales... Dar asta e! Cumva, le vom rezolva şi pe astea!
"Răspund doar în faţa oamenilor din sat!"
- Eu am candidat ca independent, la fel şi ceilalţi consilieri. În alte localităţi, au fost şi candidaţi din partea unor partide, desigur. Dar la Coştei, nu s-a întâmplat niciodată să candideze cineva care să nu fi fost de-al locului.
- În aceste condiţii, în faţa cui răspundeţi pentru eventualele probleme nerezolvate ce apar, inevitabil, într-o comunitate?
- Doar în faţa oamenilor din sat. Nici nu trebuie "instanţă" mai aspră decât încrederea alor tăi! Dacă o înşeli, ce-ţi mai rămâne?
- Şi totuşi, trebuie să vă câştigaţi existenţa de undeva, din moment ce ca primar aveţi doar o funcţie onorifică! La fel şi consilierii...
- Fiecare se descurcă cum poate! Majoritatea locuitorilor din Coştei lucrează în agricultură, asta fac şi consilierii. Profesia mea este de educator, dar momentan lucrez la poştă, conduc oficiul poştal din Coştei, de acolo primesc salariul.
- Cum decurge colaborarea cu românii de dincolo de graniţă, cu autorităţile locale din România?
- Avem colaborări numeroase, pe diverse planuri, cu localităţile de frontieră, Reşiţa, Oraviţa, Deta, Timişoara, cu primării mai mici, dar nu pe plan financiar, nu pe proiecte mari, care privesc comunitatea noastră. Intenţionăm să iniţiem un proiect IPA de cooperare transfrontalieră pentru consolidarea infrastructurilor feroviare şi rutiere din zonele noastre de graniţă, pentru reducerea distanţei şi înlesnirea accesului dintr-o parte în alta a frontierei. După Primul Război Mondial, exista un traseu de 62,5 kilometri de cale ferată care, din cauza vicisitudinilor istoriei, au fost împărţiţi: sectorul feroviar Oraviţa-Iam, de 27 kilometri, a revenit României, iar sectorul Vârşeţ-Biserica Albă, de 34 kilometri, a rămas în Republica Serbia. După efectuarea unor studii tehnice, întreaga documentaţie va fi înaintată guvernelor de la Belgrad şi Bucureşti. Noi credem că vom reuşi să operaţionalizăm calea ferată şi cordonul rutier între Serbia şi România şi să redeschidem punctul de frontieră Iam, cu fonduri europene minime. Dacă vom reuşi să implementăm acest proiect, toate localităţile din zona transfrontalieră vor deveni atractive pentru investitorii din domeniile economic, turistic şi cultural.
"Toţi vorbim limba română, deci toţi suntem români!"
- Depinde de situaţie, de oamenii care sunt la Coştei sau Vârşeţ, nu contează că-s români sau sârbi. Ca români, avem drepturi în Serbia. Avem şcoală şi ziar în limba română, nimeni nu ne interzice asta; funcţionăm în cadrul unor societăţi culturale în limba română. La primărie, se vorbeşte în limba română, la Vârşeţ, limba română este una din cele trei limbi vorbite, alături de limba sârbă şi limba maghiară. Avem liceu în limba română, şcoală economică, şcoală superioară pentru educatori şi învăţători, ba chiar şi catedră de limba română la facultatea din Novi Sad. Nu suntem o minoritate marginalizată, e exact invers! Adevărul e că avem mai multe drepturi în Serbia, ca români, decât în România, ca români!
- Pare puţin dur ceea ce spuneţi!
- Poate, dar nu este! E ceva cât se poate de real! Să vă explic: România are consulat la Vârşeţ şi ambasadă la Belgrad. Din anul 2000, de când conduc Societatea Cultural-Artistică "Mihai Eminescu" din Coştei, nu am fost invitaţi la nici o manifestare la Ambasada României, cu toate că noi i-am tot invitat, vreo zece ani la rând, la manifestările noastre. Nu au venit nici măcar o singură dată! Şi vorbesc de manifestări la nivel înalt, nu de cele locale. Societatea Cultural-Artistică "Mihai Eminescu" din Coştei este cea mai mare societate culturală a românilor din Serbia, cea mai reprezentativă. Şi atunci, ce să înţelegem? Vârşeţ e la doar 16 km de noi, iar în Coştei se află cea mai mare concentrare de români, cu cea mai bogată activitate. Nici măcar la Ziua Naţională a României, la 1 Decembrie, nu am fost niciodată invitaţi. Au fost, în schimb, invitate alte persoane, care nu au nici o legătură cu românismul şi cu păstrarea identităţii şi culturii române în această zonă.
- Şi, totuşi, dincolo de dezinteresul autorităţilor, care sunt sentimentele românilor faţă de români, a celor din Serbia faţă de cei din România?
- La Coştei, n-o să auziţi pe nimeni spunând că nu e român. Toţi vorbim limba română, toţi am făcut şcoala elementară în limba română, toţi suntem români!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
