VIOREL BĂLĂGEAN - "Ca români, avem mai multe drepturi în Serbia decât în România!"

- Primarul localității Coștei, Serbia -

Sintagma "primar onorific" poate părea o glu­­mă sau, cel puțin, o neobișnuită con­tra­dic­­ție de termeni. Și totuși, această funcție există. O îndeplinește un român. Nu e singurul, ci doar unul din cei 22 de astfel de primari, ale căror lo­ca­lități aparțin, administrativ, de orașul Vârșeț. Se nu­mește Viorel Bălăgean, are 42 de ani și este primarul comunei Coștei din Banatul Sârbesc, Serbia. Coștei este o localitate amplasată pe malul drept al râului Ca­raș, atestată istoric din 1361 și are, în prezent, apro­xi­mativ 1000 de locuitori, dintre care 98,5 la sută s-au declarat români, la un recensământ desfășurat aici în urmă cu câțiva ani.
Viorel Bălăgean este, din anul 2000, și președinte al Societății Cultural-Artistice "Mihai Eminescu" din Coștei. L-am întâlnit la Mediaș, unde a făcut parte din distribuția piesei de teatru pe care cei din Trupa de Tea­tru "Neica", din Coștei, au prezentat-o pe scena pri­mei ediții a Festivalului Național al Culturii Orto­doxe.
Viorel Bălăgean ne-a vorbit despre funcția sa ono­rifică, despre cultura românească din Banatul Sârbesc și despre relația cu reprezentanții autorităților române din acea zonă.

"Doar obligații, nu și drepturi"

- Ce înseamnă să conduci doar onorific o co­mu­nitate? Cine decide, de fapt, destinele adminis­tra­tive, acolo, în Banatul Sârbesc?

- A fi primar onorific înseamnă că avem doar obli­gații, nu și drepturi. La Coștei, au fost aleși cinci consilieri, iar patru dintre ei au decis, ulterior, ca eu să fiu primar. Mandatul este de patru ani, din care au trecut deja trei. Nu suntem constituiți ca o instituție de sine stătătoare, nu avem buget propriu. Orice inves­tiție ce trebuie făcută pentru comunitate este pre­zen­tată ca proiect celor de la Vârșeț, care decid dacă o finanțează sau nu.

- Să înțeleg că doar gospodăriți niște bani?

- Da, exact! În luna octombrie a fiecărui an, sta­bilim un plan de activitate pe anul următor, pe care-l prezentăm celor de la Vârșeț. De acolo, ne este alocat un anume procent din buget, pe baza căruia ne rea­lizăm planul de activitate propus. Impozitele lo­cale se plătesc la Belgrad, de acolo se întorc și finanțările. Până să ajungă înapoi la noi, banii trec prin trei mâini: Belgrad, Vâr­șeț, Coștei.

- Neavând bu­get propriu, înseamnă și că nu puteți ac­ce­sa fonduri eu­ro­pene...

- Da, din pă­­cate. Acce­sa­rea fondurilor europene e im­po­si­bilă, pentru că nu dis­punem de acele sume cu care fiecare comunitate locală trebuie să contribuie în realizarea unui proiect. Cu toate acestea, am reușit să obținem, în ultimii ani, finanțare pentru câteva in­vestiții impor­tante. Am amenajat un apeduct al sa­tului, am asfaltat 93 la sută din străzile din localitate, am preluat și renovat Căminul Cultural, a cărui clă­dire e utilizată nu numai pentru manifestări artistice, ci și pentru di­verse alte evenimente sociale. Am cons­truit o capelă la biserică, am renovat școala veche, am preluat și amenajat clădirea clubului spor­tiv, am ame­najat un teren de fotbal cu iluminat, un teren de bas­chet și unul de volei. Cea mai mare pro­blemă a loca­lității, însă, este cea a canalizării, pe care nu reu­șim să o realizăm. Pro­iectul a costat foar­te mult și nu există, deo­cam­dată, fonduri. O altă problemă ar fi ac­cesul în sat, care se face peste un deal, cu o în­cli­nație de apro­xi­ma­tiv 45 grade; e o por­țiune de vreo 1,3 km în stare proastă, iarna, mai ales... Dar asta e! Cumva, le vom rezolva și pe astea!

"Răspund doar în fața oamenilor din sat!"

- Ați candidat din partea unui par­tid sau ca in­dependent?

- Eu am candidat ca inde­pen­dent, la fel și ceilalți consilieri. În alte loca­lități, au fost și candidați din par­tea unor partide, desigur. Dar la Coștei, nu s-a în­tâm­plat ni­cio­dată să candideze ci­ne­va care să nu fi fost de-al locului.

- În aceste condiții, în fața cui răs­pundeți pentru even­tua­lele probleme nere­zol­vate ce apar, inevitabil, într-o co­mu­nitate?

- Doar în fața oamenilor din sat. Nici nu trebuie "ins­tan­ță" mai aspră decât încre­derea alor tăi! Dacă o înșeli, ce-ți mai rămâne?

- Și totuși, trebuie să vă câștigați existența de un­deva, din moment ce ca primar a­veți doar o funcție onorifică! La fel și consilierii...

- Fiecare se descurcă cum poa­te! Majoritatea locuitorilor din Coștei lucrează în agri­cul­tură, asta fac și consilierii. Pro­fesia mea este de educator, dar mo­men­­tan lucrez la poștă, con­duc oficiul poș­tal din Coș­tei, de acolo pri­mesc sala­riul.

- Cum de­cur­ge co­la­bo­ra­rea cu ro­mâ­nii de din­colo de gra­­niță, cu autoritățile lo­cale din Ro­mâ­nia?

- Avem cola­bo­rări numeroase, pe diverse pla­nuri, cu lo­ca­li­tățile de frontieră, Reșița, Ora­vița, Deta, Timi­șoa­ra, cu primării mai mici, dar nu pe plan fi­nan­ciar, nu pe proiecte mari, care privesc co­mu­nitatea noas­tră. Intenționăm să inițiem un pro­iect IPA de cooperare transfron­ta­lieră pentru conso­lidarea infrastructurilor feroviare și rutiere din zonele noastre de graniță, pentru redu­cerea distanței și înlesnirea accesului dintr-o parte în alta a frontierei. După Pri­mul Război Mondial, exista un traseu de 62,5 kilo­metri de cale ferată care, din ca­uza vici­situdinilor is­toriei, au fost împărțiți: sec­torul fe­roviar Oravița-Iam, de 27 kilometri, a revenit României, iar sectorul Vârșeț-Biserica Albă, de 34 kilometri, a rămas în Republica Serbia. După efec­tua­rea unor studii tehnice, întreaga documentație va fi înaintată gu­vernelor de la Belgrad și Bucu­rești. Noi credem că vom reuși să operaționalizăm calea ferată și cordonul rutier între Serbia și România și să redes­chidem punc­tul de frontieră Iam, cu fon­duri europene minime. Dacă vom reuși să implementăm acest proiect, toate localitățile din zo­na transfrontalieră vor deveni atractive pentru investitorii din domeniile economic, turistic și cultural.

"Toți vorbim limba română, deci toți suntem români!"

- Dar cu autoritățile sârbe, ce fel de colaborare aveți?

- Depinde de situație, de oa­menii care sunt la Coștei sau Vârșeț, nu con­tează că-s români sau sârbi. Ca români, avem drepturi în Serbia. Avem școală și ziar în limba română, nimeni nu ne interzice asta; funcționăm în cadrul unor societăți culturale în limba ro­mâ­nă. La primărie, se vorbește în limba română, la Vârșeț, lim­ba română este una din cele trei limbi vorbite, ală­turi de limba sârbă și limba maghiară. Avem liceu în limba română, școală eco­no­mică, școală superioară pen­tru educatori și învă­țători, ba chiar și ca­tedră de limba română la facul­tatea din Novi Sad. Nu suntem o minoritate mar­­gi­nalizată, e exact invers! Adevărul e că avem mai mul­te drepturi în Serbia, ca români, decât în România, ca români!

- Pare puțin dur ceea ce spuneți!

- Poate, dar nu este! E ceva cât se poate de real! Să vă explic: România are consulat la Vârșeț și amba­sa­dă la Belgrad. Din anul 2000, de când conduc So­cie­tatea Cultural-Artistică "Mihai Eminescu" din Coștei, nu am fost invitați la nici o manifestare la Ambasada României, cu toate că noi i-am tot invitat, vreo zece ani la rând, la manifestările noastre. Nu au venit nici măcar o singură dată! Și vorbesc de ma­nifestări la nivel înalt, nu de cele locale. Societatea Cultural-Artistică "Mihai Eminescu" din Coștei este cea mai mare societate culturală a româ­nilor din Serbia, cea mai reprezentativă. Și atunci, ce să înțelegem? Vârșeț e la doar 16 km de noi, iar în Coștei se află cea mai mare concentrare de români, cu cea mai bogată activitate. Nici măcar la Ziua Națională a Ro­mâniei, la 1 Decembrie, nu am fost niciodată in­vitați. Au fost, în schimb, invitate alte persoane, care nu au nici o legătură cu românismul și cu păstrarea iden­ti­tății și culturii române în această zonă.

- Și, totuși, dincolo de dezinteresul autorităților, care sunt sentimentele românilor față de români, a celor din Serbia față de cei din România?

- La Coștei, n-o să auziți pe nimeni spunând că nu e român. Toți vorbim limba română, toți am făcut școa­­la elementară în limba română, toți suntem ro­mâni!