- Panica generată de platforma lui Dacian Cioloş în tabăra PSD-ALDE este perfect justificată, în perspectiva alegerilor din decembrie, pentru că aduce în scenă un personaj absent la ultimele alegeri: un adversar redutabil pentru sistemul în care prosperă PSD-ALDE. PNL este o epavă, iar USR nu este credibil ca partid de guvernare, programele lor fiind schematice şi fără substanţă. În schimb, Dacian Cioloş şi echipa sa publică sau discretă au elaborat un document atipic pentru politica din România, care pleacă de la realităţi incontestabile şi nu este o colecţie de promisiuni care sunt, fie fără acoperire, fie demolatoare pentru finanţele publice. În plus, spre deosebire de liderii PSD sau ALDE, grevaţi de dosare penale şi exponenţi ai "sistemului ticăloşit" care au guvernat România prost şi au sabotat orice reformă, Dacian Cioloş nu are nici o problemă în justiţie, are o carieră de înalt funcţionar european, care îi confirmă competenţa şi, în plus, are reputaţia unui om cinstit şi discursul unui om decent. Deci, tot ce nu au politicienii români. Dragnea şi Tăriceanu tună şi fulgeră împotriva lui, pentru că ştiu că este singurul care i-ar putea aduce la urne pe alegătorii anti-PSD, care până acum au preferat să stea acasă, pentru că nu se regăseau în niciun partid.
Documentul în sine, fără a fi un text vizionar şi îndrăzneţ, este expresia "doctrinei" Iohannis, a lucrului bine făcut, pas cu pas. Ca atare, prezintă şi limitele celor doi oameni politici. Punctele forte ale #România100 sunt accentul ferm pus pe corupţie ca sursă a sărăciei şi pe necesitatea combaterii ei, într-un moment în care clasa politică face zid împotriva DNA; abordarea inteligentă, aproape fără populisme, a combaterii sărăciei şi diagnosticul corect al decalajului inadmisibil care separă România faţă de restul statelor, mai ales starea catastrofală a infrastructurii, documentul amintind că, la 100 de ani de la Marea Unire, nu există autostrăzi care să lege provinciile istorice ale ţării. Nici un guvern post-decembrist nu a gândit şi vorbit în aceşti termeni, şi nu a pus accentul pe importanţa unui program naţional de investiţii, preferând să aloce banii pentru satisfacerea clientelei. Totuşi, deşi viziunea asupra economiei pare sănătoasă, am fi dorit-o mai elaborată, mai ales în privinţa măsurilor de stimulare a antreprenoriatului. O prudenţă excesivă, chiar o teamă de schimbări radicale, am detectat, din păcate, şi în abordarea reformelor din educaţie şi sănătate, deşi aceste domenii sunt identificate ca esenţiale şi nevralgice. Ne-am fi dorit, de asemenea, ca domenii importante, ca presa şi cultura, să nu fie tratate schematic, şi ca faimoasa comisie TăiatHârtii 2.0 să fie ceva mai mult decât un slogan publicitar. Indiscutabil, însă, #România100 este un bun început pe care se poate construi un program sănătos de reformă. Cu condiţia să existe şi un guvern capabil să-l conceapă şi să-l execute şi o majoritate parlamentară responsabilă care să susţină un astfel de guvern. Or, aceste obiective sunt mult mai greu de realizat decât o platformă de proiecte.
- Cum apreciaţi solicitarea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, privind blocarea până la alegeri a dosarelor parlamentarilor aflaţi sub anchetă judiciară?
- Este absolut inadmisibil într-un stat de drept ca însuşi conducătorul unei instituţii fundamentale a democraţiei - în speţă, Senatul - să incite la boicotarea unei instituţii din sistemul judiciar. Democraţia şi justiţia nu se supun intereselor parlamentarilor cu dosare penale, ci legilor, iar separaţia puterilor în stat este un principiu fundamental al ordinii democratice. Atâta vreme cât solicitările DNA respectă procedurile legale, preşedintele Senatului, oricum s-ar numi, nu are absolut nici o autoritate să le declare abuzive şi să încerce să le saboteze. Pus la zid de societatea civilă, care, prin organizaţiile ei sănătoase şi consecvente, a cerut demisia domnului Tăriceanu, la fel ca şi preşedintele Iohannis, liderul ALDE a încercat să mai dreagă busuiocul, declarând că nu a vrut să blocheze justiţia, ci doar abuzurile unor procurori. Doar că domnul Tăriceanu nu are nici o competenţă în acest sens, iar parlamentarii nu pot fi împiedicaţi să se pronunţe prin vot asupra solicitărilor DNA. Abuzul îi aparţine de fapt domnului Tăriceanu, care încalcă regulile statului de drept. Unii, în frunte cu preşedintele Iohannis, au explicat gestul său prin teama de justiţie generată de dosarele penale în care este implicat el însuşi, sau cele care vizează apropiaţi ai săi. Alţii, mai cu seamă analişti, cred că domnul Tăriceanu doreşte de fapt să se menţină în centrul atenţiei în perspectiva campaniei electorale. Într-adevăr, el a fost de-a dreptul hiperactiv zilele acestea, grăbindu-se, la fel ca Liviu Dragnea, să înfiereze platforma #România100 publicată de Dacian Cioloş pentru că ar fi inspirată de cercuri ostile, din afara României. Recursul la propaganda naţionalistă primitivă de tipul sloganului ALDE "Redăm România românilor" demonstrează de altfel penuria intelectuală a ALDE, care, în pierdere de viteză, se agaţă de electoratul rezidual al PRM. Pentru a-şi compensa lipsa de substanţă şi de carismă prin agresivitate, domnul Tăriceanu pare să se fi inspirat din modelul candidatului republican Donald Trump, specializat în declaraţii scandaloase şi ostile ordinii democraţiei liberale consolidate. Nu ştim ce ecou va avea discursul său în rândul alegătorilor, dar poate ne întrebăm cu toţii, în care altă ţară din UE, al doilea om în stat cere boicotarea instituţiilor statului de drept, este desconsiderat, pe drept cuvânt, de şeful statului şi provoacă revolta CSM şi a societăţii civile. Dacă vrem să fim unici în Europa, poate ne orientăm spre valorile pe care le-am uitat şi nu spre nonvalorile care ne-au invadat.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
