România nu asimilează democraţia. Injecţiile care i se administrează la răstimpuri, de mai bine de un sfert de veac, îi provoacă reacţii alergice şi atât. Şi nu pentru că România e altfel, ci pentru că dictatura e o boală grea, care nu trece uneori nici după o perioadă egală cu aceea în care a chinuit o societate.
Garantul unei democraţii funcţionale este un Parlament funcţional. Or, la noi, tocmai Parlamentul s-a făcut prea adesea, în epoca postdecembristă, instrumentul voinţei unor lideri politici, în răspăr cu interesul naţional sau cu "binele public" (dacă preferaţi). În plus, campania anticorupţie a transformat tribuna legislativului într-un podium de defilare a penalilor, spulberând cea mai importantă putere în stat. Drept care lumea caută din ochi un tătuc autoritar, care să reinstaureze ordinea. O ordine de dragul căreia este gata să-şi sacrifice libertatea, măcar în parte. De aspiranţi la sceptrul lui Ceauşescu nu ducem lipsă. Numai apartenenţa statului român la structurile euro-atlantice le stă în cale. Ceea ce nu înseamnă că se abţin de la a întinde mâna, chit că sunt loviţi peste degete de fiecare dată. Ba şi mai mult, pofta le creşte direct proporţional cu numărul de dosare penale deschise pe numele lor. Căci Justiţia e un adversar serios, care ameninţă să acapareze întreaga putere în stat, chiar din vina politicienilor. Iată pentru ce, până şi un fost manechin precum Călin Popescu Tăriceanu probează costumul de "El Lider Maximo", oricât de ridicol l-ar face asta. Dincolo de inadecvarea ilară, Tăriceanu ar face bine să ţină seama de ce li s-a întâmplat altor amatori de travestiuri. Aproape toţi au schimbat uniforma de război pe zeghe, sau sunt pe cale să o facă. Şi nu din vocaţie martirică, ci pentru că năzuinţele "revoluţionare" s-au dovedit doar un simptom al corupţiei.
În şirul declaraţiilor cu iz totalitar ale lui Popescu Tăriceanu, altminteri autodeclarat liberal, se înscrie una proaspătă şi gogonată. De la înălţimea funcţiei de preşedinte al Senatului, în care s-a cocoţat printr-o conjunctură inexplicabilă în raport cu însuşirile sale, el a cerut Parlamentului "să refuze a se mai pronunţa în vreun fel, până la finalul legislaturii, asupra cererilor venite de la DNA". Motivul invocat: amestecul abuziv şi ilegal al procurorilor anticorupţie în campania electorală. Cum? Prin fabricarea unor dosare penale, pe baza cărora solicită arestarea unor aleşi ai neamului, pentru a-i scoate din cursa electorală. Intensificarea activităţii procurorilor în preajma alegerilor este o realitate ale cărei resorturi sunt mai mult bănuite decât dovedite şi care merită cercetate. Însă, al doilea om în stat n-are, totuşi, a se plânge, pentru că, până acum, nici unul dintre politicienii acuzaţi de DNA nu a fost găsit nevinovat în instanţă. Deci, da, ei sunt victime, dar nu ale procurorilor, ci ale propriilor demoni. Iar DNA joacă rol de exorcist al unei clase politice căzute până într-acolo, încât îşi caută, cu disperare, tartorul.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
