GHEORGHE ILE - "De la București, provincia se vede ca de pe Lună!"

Primarul municipiului Vulcan, jud. Hunedoara

- Gheorghe Ile (PSD), primarul municipiului Vulcan (jud. Hunedoara), se află la al patrulea mandat în fruntea comunității. A lucrat în subteran, ca inginer minier, timp de 24 de ani, dintre care 16 ca salvator minier. În 2000, imediat ce s-a pensionat, a candidat la primărie, dar a pierdut alegerile în turul doi. Le-a câștigat după patru ani, și nu un singur mandat, ci patru, semn că vulcănenii au investit în mai marele urbei, o încredere ce nu le-a fost înșelată -

"Părinții mei au murit cu lopata și cu sapa în mână"

- De ce ați ales să candidați, în loc să vă fi bucu­rat de liniștea pensionării, după o viață de muncă?

- Imediat după 1990, n-am făcut politică. Mi-am spus că nu există alternativă, că nu poți să faci două lucruri bune simultan. Atunci am ales profesia. În 2000, energia pe care-o aveam și viziunea despre ce ar fi trebuit făcut și despre cum ar trebui să arate o localitate m-au ambiționat să intru în politică. Mulți colegi m-au impulsionat, au promis că-mi vor fi ală­turi, și majoritatea s-au și ținut de cuvânt.

- Folosind o metaforă, v-aș întreba: e mai neagră viața în mină sau în administrația publică?

- Categoric, în administrație! Poate ar fi mai fru­moasă viața și aici, dacă n-ar fi atâta răutate, explodată după Revoluție. Vă dau un exemplu: tata a avut un câine, care a trăit o viață legat în lanț. Într-o seară, i-o dat drumul, iar tata a fost primul pe care câinele a sărit. Nu ca să se răzbune, dar atât a știut el să facă, de bucurie că e liber. Același lucru s-a întâmplat cu ro­mânii. Când au fost, în sfârșit, liberi, și nu le-a mai spus nimeni ce să facă, au distrus tot. Acum ne trezim că n-avem tractoare, n-avem mașini, n-avem uzine, una, alta... Și ne întrebăm: copiii noștri ce-or să lu­cre? Păi, ce-ați făcut? Cine v-o pus să stricați tot, să închideți tot? Cel puțin 30 la sută din români trăiesc din ajutoare sociale. Asta nu-i România, ăștia nu-s românii! Pentru că românii or fost oameni muncitori, părinții mei au murit cu lopata și cu sapa în mână. Nu se poate!

- Experiența din mină vă ajută în ceea ce faceți astăzi?

- Categoric, ca om, mina m-a călit, pentru că e un mediu dificil. Viața e mult mai dură în mină. Acolo există două alter­na­tive: da sau nu. Nu exis­tă "stai să vedem!". În admi­nis­trație, condiția este aceeași: lucrurile tre­buie făcute la timp, nu lăsate pe mâine. Astăzi trebuie făcut, astăzi se face! Nu avem pardon. Du-te, rezolvă, și vii când ai rezolvat pro­ble­ma. A­cum e o nebunie în Ro­mânia, ceva ce nu înțe­leg! De sus până jos, toți se grăbesc, toți vor să apu­ce acum. Doar planta tot așa se pu­ne în pământ, tot tre­buie udată, plivită, să­pată, dar trebuie să ai răb­dare. Tineretul de azi ar vrea să aibă jeepuri, bani mulți, apartamente bune, mâncare, băutură... Acum vor nici program de muncă să nu mai fie. Dacă vin la muncă, bine, dacă nu, nu. Să-i plătești doar. Asta nu se poate! Nu există așa ceva! Mulți cred că totul li se cu­vine azi!

Să nu oprești tăvălugul vieții!

- Par cam dure aceste aprecieri la adresa tine­retului, mai ales că la primărie, ați adunat în jurul dvs. o echipă de tineri. Cum colaborați cu ei?

- Am încercat să iau tineri, să-i învăț, să-i pre­gătesc, ca mâine, când mă retrag, lucrurile să meargă în continuare. Conducerea este o mașinărie care nu are voie să se oprească. Dacă lipsește Ion, treaba trebuie să meargă mai departe, nu trebuie să se simtă. Am sesizat asta de când lucram la mină, că trebuie să ai oa­meni care să știe ce au de făcut. Asta e cu adevărat o problemă. Din păcate, în România, acest lucru se întâmplă și azi: se așteaptă să vină Icsulescu să spună ce e de făcut. Și asta la toate nivelele. Este nevoie de împrospătarea clasei politice. Tinerii trebuie să preia aceste politici ale comunității din mers. Nu poți să spui că cel dinaintea ta nu a făcut nimic bine! Trebuie cursivitate în proiecte. Am luat ce-o fost bun și-am continuat, am modelat ce trebuia, dar am mers înainte, nu ne-am oprit, că viața nu se oprește. Îmi spunea un unchi al soției, când eram abia la început ca primar: "Măi, nepoate! Tăvălugul vieții să nu-ncerci să-l oprești, că te calcă!", "Dar ce să-i fac?", "Prinde-l de rudă și du-l unde vrei tu!". A avut mare dreptate!
Tinerii vor să facă ceva, au chemare, du-te între ei și cheamă-i cu tine. Fă-te înțeles. Trebuie să-i asculți, și apoi să le spui cu cuvintele tale ce vrei să faci. Dacă reușești să le argumentezi ce vrei să faci, i-ai câștigat de partea ta.

- În multe localități din zonă a fost reactivat "Sfatul Bătrânilor", așa cum exista în trecut, prin sate. Aveți și la Vulcan așa ceva? Dă rod?

- Da, există și aici Sfatul Bătrânilor, cu care ne întâlnim lunar. Niciodată nu poți spune că le știi pe toate, întotdeauna ai câte ceva de învățat. Îmi spunea un bătrân: ascultă-l și pe cel despre care crezi că nu știe nimic și vezi dacă spune ceva bine sau nu, dar ascultă-l. Și am învățat că ascultarea este extraor­dinară. Primesc observații, le discutăm, dezvoltăm pro­blema, aplicăm cea mai bună soluție. Poate vine ci­neva cu argumente că am gândit greșit, au fost si­tua­ții dintr-astea, dar dacă vor­bești cu oamenii, riscul de a greși e mai mic.

Copiii, adevărata infrastructură

- Din ce surse provin fon­du­rile cu care ați rea­lizat nume­roasele investiții din municipiul Vulcan?

- Lucrăm și cu fonduri eu­ropene, și guver­namentale, și ju­dețene, și locale. Din fonduri locale, am reușit să ridicăm această clădire, în care func­țio­nează acum Primăria Munici­piului Vulcan. În trei ani jumă­tate a fost gata. De zeci de ani, primăria funcționa într-un cămin de nefamiliști, unde se plătea chirie. Am considerat că nu e deloc potrivit ca primăria unei localități cu 28.000 de locuitori să nu aibă un sediu propriu. Foar­te multe am realizat și din fon­­duri europene: am moder­ni­zat bulevardul Mihai Viteazul, care a fost primul proiect cu pa­nouri solare din Ro­mânia și care ne-a adus și cer­tificatul de "Oraș verde", pentru iluminatul public și pentru modul în care am integrat în ame­najare ca­len­darul dacic, la ambele capete ale bulevardului. Apoi, am reabilitat toate cele cinci școli, le-am adus la stan­darde europene. Mulți au gândit ca investiții prioritare drumurile din lo­ca­litate. Noi am gândit altfel: am considerat copiii, ge­ne­rația tânără a fi adevărata infra­structură a unei co­munități, de aceea ne-am gândit la școli, să eliminăm abandonul școlar, să vină copiii cu drag, să fie școlile bine dotate.
De asemenea, suntem în faza în care am realizat prin fonduri guvernamentale trei cămine cu locuințe sociale; două sunt gata, iar unul va fi finalizat până la sfârșitul acestui an. Totodată, a fost modernizată și clădirea ce adăpostește secția de "Boli contagioase", singura de acest gen din Valea Jiului, unde există sa­loane moderne, de 3-4 stele.

- Aveți aici, la Vulcan, și unul dintre cele mai moderne cinematografe din România. Pare ciudat...

- Da, acum 5-6 ani, am primit în administrare de la "Cinemafilm" clădirea vechiului cinematograf. Dacă în patru ani nu reușeam să-l reamenajăm, ni-l luau înapoi. În primii doi ani am început modernizarea și a fost primul cinematograf 3D din județul Hunedoara. Ne-am ambiționat să nu apelăm la sprijinul niciunei firme de proiectare sau construcții, și-am reușit.

- Dar mai merge lumea la cinematograf?

- Oricât ar părea de surprinzător, da, la Vulcan lumea mai merge la cinematograf!

- Ce altceva se mai întâmplă, din punct de vedere cultural, în zonă?

- Ducem mai departe una din manifestările de tradiție, pornită din 1972 și păstrată fără întrerupere încă de atunci, "Nedeia vulcăneană". În plus, Centrul "Șansa" e un loc în care tinerii se întâlnesc pentru di­ver­se activități culturale, dansuri, cântece. Am ame­najat acolo chiar și un studio de înregistrări.

- Valea Jiului e, însă, și o superbă zonă turis­ti­că...

- Da. Pasul Vâlcan e o zonă foarte frumoasă! Am reușit să aducem aici o investiție guvernamentală și avem prima telegondolă din Valea Jiului, pentru că intenționăm să atragem turiști și acolo, nu doar în zona Straja.

Jalea Viului...

- Nu cu mult timp în urmă, circula o vorbă care spunea că Valea Jiului a devenit Jalea Viului. E adevărată?

- Din păcate, acum, da, e adevărată. O perioadă, înainte de 1989, n-a fost, dar acum așa e. Din 1977, după greva minerilor din Lupeni, în Valea Jiului s-a trecut la o dezvoltare intensă a mineritului, s-au deschis foarte multe unități miniere, a fost adusă forță de muncă din toată țara. Înainte de 1977, în Valea Jiu­lui erau aproximativ 60.000 de locuitori. Apoi, s-a ajuns la 150.000 de locuitori. Adevărul e că se trăia bine, se câștiga bine, oamenii au fost mulțumiți. Dar s-a și muncit enorm! După Revoluție, a început să se simtă declinul, să se închidă minele...

- Credeți că la decăderea industriei miniere, la deteriorarea statutului minerului au contribuit și mineriadele?

- Absolut! Aici trebuie spus că sindicatele au avut o contribuție majoră la închiderea mineritului, la dis­tru­gerea zonei. Mi s-a propus și mie, la un moment dat, să fiu lider de sindicat, dar am refuzat.

- Care e relația instituției pe care o conduceți cu Bucureștiul, cu instituțiile de acolo?

- Nu prea există relație. Pare că de la București provincia se vede cum s-ar vedea de pe Lună. Când aud de Valea Jiului, se întorc cu spatele și se fac că nu aud. Relația cu Bucureștiul nu e bună nici măcar pe linie politică. De la mineriadă s-a născut ura asta, pe care n-o înțeleg. Mulți dintre cei ce-au participat la mineriade îs morți deja, dar oare tineretul n-are dreptul la viață? Eu, ca primar, n-am putere să aduc inves­titori, dar și de-aș putea, aceștia nu vor să audă de zona noastră, Valea Jiului, obârșia mineriadei. Eu am trăit între mineri și sufăr enorm când aud și văd toate astea.

- Spuneați că ați adunat în jurul dvs. tinerii. Lucrând cu ei, cunoscându-i, credeți că vine din urmă o Românie frumoasă, o Românie vie?

- Dacă se vor schimba lucrurile, va veni. Dacă nu se schimbă mentalitatea legată de muncă, de nevoia de a munci și dacă numai alții vor veni și tot ce câștigă vor duce în afară, dacă nu vom avea și noi, românii, ide­ile noastre, nu va merge. Românul o fost obișnuit să muncească, acum s-a învățat să fie puturos. Nu mai știu să dea cu sapa, mai bine dau cu chimicale. Și ne mirăm că jumătate din România e bolnavă!