1. Exersaţi-vă atenţia
Rămâneţi pentru câteva clipe nemişcaţi, închideţi ochii şi îndreptaţi-vă atenţia exclusiv asupra respiraţiei. Inspiraţi. Expiraţi. Continuaţi astfel timp de un minut. Nu daţi importanţă gândurilor care vi se vor ivi automat în minte şi nu le judecaţi. Lăsaţi-le să treacă şi reveniţi mereu la urmărirea respiraţiei. Conştientizaţi faptul că acest moment de răgaz înseamnă prezentul. E posibil să vă preocupe trecutul, poate că vă faceţi griji pentru viitor. Însă există şi momentul pe care îl trăiţi acum. Iar el e preţios.
2. Luaţi lucrurile pe rând
Oricine v-ar fi fi băgat în cap ideea că se pot face mai multe lucruri simultan - adevărul este că omul nu funcţionează astfel. Cel ce crede că desfăşoară câteva acţiuni în paralel, le execută în realitate succesiv, dar cu viteza fulgerului. Acest lucru oboseşte. Obişnuiţi-vă să faceţi mai întâi una, apoi alta. Dacă mâncaţi, atunci poftă bună, mâncaţi. Dacă vorbiţi la telefon, apoi vorbiţi la telefon, oameni buni. Dacă ascultaţi ce vă spune cineva, ascultaţi-l.
3. Colecţionaţi momente frumoase
Adunaţi zece pietricele şi puneţi-le în buzunarul din stânga al pantalonilor. Când trăiţi un moment frumos, care vă emoţionează, oricât ar fi el de mărunt, mutaţi o pietricică din buzunarul stâng în cel drept. O frunză pe care primele raze de soare fac să strălucească mărgele de rouă? Pietricică de la stânga la dreapta. Un compliment, primit de la unul dintre colegi? Pietricică de la stânga la dreapta. Melodia dvs. preferată la radio? Repetaţi gestul de mai înainte. Să nu vi se pară un joc stupid sau o manevră ezoterică. Este, pur şi simplu, un suport pentru antrenamentul atenţiei. Creierul nostru are tendinţa de a uita ceea ce e frumos, reţinând în schimb tot ce ne supără. Seara, faceţi o recapitulare a întregii zile. Unde se află pietricelele? De ce în buzunarul acela? De ce în celălalt?
4. Faceţi mai des câte o pauză
Iar când faceţi o pauză, nu faceţi altceva decât pauză. De fapt, dvs. faceţi pauze regulat?
5. Exersaţi cuvântul NU
De ce nu spuneţi mai des NU? Fiindcă vă închipuiţi că nu însemnaţi ceva pentru alţii decât atâta vreme cât spuneţi mereu DA? Fiindcă vă temeţi că nu veţi mai fi iubiţi, dacă fixaţi nişte limite? Delimitările sunt importante. Dvs. nu aveţi puterea să rezolvaţi toate problemele din lume. Stabiliţi-vă priorităţile.
Şeful încearcă să vă forţeze mâna, ca să vă ocupaţi de un proiect nou, în plus faţă de lucrările dvs. curente? Decuplaţi pilotul automat. Verificaţi-vă resursele de energie. Cereţi-i şefului timp de gândire şi întrebaţi-l de care din sarcinile actuale are de gând să vă scutească, în compensare? Vă puteţi detaşa de acest moment tensionat în diverse moduri: făcând sport, ieşind la o plimbare sau amintindu-vă formula celebră: "Noaptea e un sfetnic bun".
7. Întâlniri de respectat cu sfinţenie
Orice aţi face, ajungeţi mereu pe un plan secund, ca şi cum tot restul ar fi mai important decât persoana dvs.? Includeţi-vă în agenda zilnică întâlniri pe care n-aveţi voie să le rataţi: cu dvs. înşivă şi cu oamenii care vă sunt dragi. În fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun, meditaţi sau rugaţi-vă. Începeţi ziua luminos. Pentru miercuri seara planificaţi-vă o ieşire la restaurant împreună cu prietenii. Aceste termene din programul dvs. nu se suspendă şi nu se amână. Punct.
8. Meditaţie în rutina cotidiană
Câteodată, micile treburi de rutină care ne solicită atenţia în întregime, dar fără a ne obosi, acţionează ca un medicament antidepresiv. Preparaţi-vă nişte spaghete cu sos Bolognese. Tăiaţi morcovii şi ţelina în cubuleţe, liniştit şi cu băgare de seamă. O bucată, încă una şi încă una. Sau faceţi ordine în cămară - asta se aruncă, asta rămâne. O acţiune de care vă lăsaţi absorbiţi cu totul vă poate detensiona perfect.
9. Comandaţi: "Stop!"
Observaţi-vă cu atenţie. Controlaţi ce se petrece în mintea dvs. Dacă morişca gândurilor a pornit să se rotească în viteză, daţi comanda: "Stop!". Puneţi-vă întrebările care urmează: "Vreau eu să mă gândesc la asta acum?", "Oare problema mea nu poate fi privită şi din alt unghi?", "Ce este important pentru mine, în momentul de faţă?".
10. Aruncaţi peste bord obişnuinţele
Când ajungeţi acasă, deschideţi imediat aparatul de radio sau televizorul? Daţi telefoane, vă verificaţi e-mail-urile? Cum ar fi să începeţi cu o pauză? Să vă odihniţi puţin, sorbind în linişte o cană de ceai... V-aţi deprins să beţi seara câte două-trei pahare de vin şi să mergeţi la culcare târziu, abia după ultimul program de ştiri? Încercaţi o dată să vă băgaţi în pat la ora nouă. Nu ajunge un singur pahar? Cum vă simţiţi acum?
Propunerile noastre vi se par dificil de pus în practică? Poate că sunt. Vă pretind disciplină. Porniţi la drum cu prudenţă şi avansaţi cu paşi mici. Atenţie: nu faceţi aceasta pentru partener/parteneră, pentru copiii dvs., pentru şef, ci numai şi numai pentru dvs. înşivă. Pe dinţi vă spălaţi zilnic. De ce nu v-aţi îngriji mai des şi de o "igienă a gândurilor"? Poate că, în final, toată lumea va avea de profitat.