Concluzii la "liste"

Alegerile parlamentare de la sfârşitul anului în curs se anunţă derutante şi tulburătoare pentru electorat.

Defini­ti­varea listelor de candidaţi pentru Parlamentul României nu a risipit îndoielile acestuia, privitoare la "curăţenia" anunţată de partide în selecţia şi promovarea aspiranţilor. Cu puţine excepţii, listele partidelor conţin cam aceleaşi nume cu­nos­cute din "scandalurile" legislaturilor trecute. Foarte puţini dintre aleşii ulimei legislaturi au avut demnitatea sau curajul să se retragă. Cei mai mulţi au plecat, în schimbul unor "com­­pensaţii", în structurile administrative centrale sau lo­cale. Pensionabilii şi-au asigurat, oricum, viitorul prin "bo­ni­ficaţiile nesimţite", pe care tot ei şi le-au acordat, în exer­ciţiul parlamentar care se încheie. Ceilalţi, cu excepţia celor înhăţaţi de Justiţie, se regăsesc pe listele actuale ale aproape tuturor partidelor, într-o devălmăşie care îi pune în lumină şi, totodată, îi salvează cu turma. Toţi "justiţiabilii" în pu­tere, aspirând la "deliciile" vieţii de parlamentar, la imuni­ta­tea oferită de această calitate, se regăsesc pe poziţiile care le asigură "calificarea" pentru noul ciclu parlamentar. Vor fi, probabil, votaţi, deşi electoratul îi cunoaşte, isprăvile ce­lor mai mulţi dintre ei "ţinând afişul", zile sau luni, în ex­pu­nerile mediatice. Vor vinde, în schimb, în numele partidelor pe care le reprezintă, nenumărate "gogoşi" electoratului sau îi vor gâdila sentimentele primare, legate de "destinul ţări­şoa­rei". De altfel, chiar programele acestor partide le sti­mulează şi le incită fantezia, în promovarea unor strălu­ci­toa­re promisiuni fără acoperire. Pentru un electorat dezabuzat, cu o percepţie resemnată a realităţii politice româneşti, viitorul Parlament se anunţă de acelaşi calibru precum cel a cărui misiune este pe cale să se încheie.
Evident, alegerile vor fi dominate de cei doi "coloşi" ai scenei publice, PSD-ul şi PNL-ul, deşi listele lor sunt viciate de destule nume vânturate de Justiţie. Ambele partide s-au perindat prin majorităţile parlamentare formate - mai mult sau mai puţin conjunctural - la guvernarea ţării, rezultatele fiind într-o mare măsură asemănătoare. Corupţia endemică nu a putut fi stopată, dovedindu-se o "boală tradiţională" a so­cietăţii româneşti. Excesele, amendate de o Justiţie cu pre­tenţii de independenţă (potenţată de reglementările or­ga­nizaţiilor internaţionale din care România face parte), au de­venit, practic, o obişnuinţă. Orice acţiune a sistemului ju­di­ciar a provocat o reacţie inversă, de blocare, în numele "su­ve­ranităţii parlamentare", a "specificului statului de drept la români", a imunităţii conferite de demnităţile ocupate. Ni­ciun protest nu a apărut, de exemplu, în ambele partide, atunci când un reprezentant al ALDE, partidul-remorcă al PSD-ului, a propus - nici mai mult, nici mai puţin - ca dem­nitarii să fie scutiţi de "vicisitudinile birocratice cotidiene", suportate de toţi ceilalţi români, după ce şeful lui, C. Po­pescu-Tăriceanu, a fost surprins trecând peste rând, la rezol­varea unei anume probleme legale. Halal democraţie româ­nească, halal egalitate în faţa legii, halal responsabilitate ce­tăţenească! Bătălia pentru un loc pe liste s-a dat, aşadar, nu pentru că "aleşii" ar fi resimţit chemarea unor înalte idealuri civice sau ar fi fost mistuiţi de dorinţa propăşirii ţării, ci pentru pavăza imunitară pe care le-o oferă calitatea de par­la­mentar, pentru privilegiile care-i fac să se simtă deosebiţi de ceilalţi, superiori acestora. Clasa politică, prin parla­men­tarii şi demnitarii ei, s-a transformat într-un fel de castă cu pretenţii nobiliare şi reflexe cleptocratice. Eliminarea unor compromişi suspectaţi de organele sistemului juridic de afa­ceri necurate s-a făcut - acolo unde s-a făcut - mai de­gra­bă pentru că ei constituiau o ameninţare pentru ierarhia par­tidelor din care făceau parte, atunci când interesele co­mu­ne le cereau să se organizeze în grupuri de presiune ma­fiote. Aşa s-a întâmplat cu "gaşca" fostului premier şi pre­şe­dinte de partid, Victor Ponta, care a fost spulberată în PSD, după ce liderul ei şi-a început vocala şi previzibila re­venire. "Gaşca lui Ponta" era, în fapt, o ameninţare pentru "gaş­ca lui Dragnea", succesorul "celui mai cinstit premier" la şefia grupării politice. Listele celor două mari partide sunt re­levante din această perspectivă, pentru raporturile de putere din interiorul lor, şi nu pentru deschiderea lor spre aştep­tă­rile electoratului.
Dacă PSD-ul şi PNL-ul au făcut puţine schimbări în listele propuse electoratului (doar formaţiunea liberală fiind ceva mai critică în ierarhizarea candidaţilor), s-ar putea spu­ne că noile partide, apărute în perioada ultimului mandat par­lamentar, ar avea ceva mai multe şanse de a atrage elec­toratul. În principiu, oferta lor ar trebui să răspundă aspi­ra­ţiei acestuia spre o politică altfel, spre o clasă politică alcă­tuită din oameni noi. O privire pe listele ALDE, deschise de candidatura "patricianului" C. Popescu-Tăriceanu, este însă su­ficientă pentru a sesiza că ele sunt alcătuite din opor­tu­nişti politici, suspecţi penal ori reşapaţi cu experienţă trans­partinică îndelungată. ALDE este, în sine, o gaşcă de interes, dependentă de propriul ei şef. Un "partid pentru lider" este şi PMP-ul, dominat şi direcţionat de fostul preşedinte al ţării, Traian Băsescu. PMP-ul depinde, de aceea, în mare mă­sură, de umorile acestuia. D-l Băsescu, a cărui experienţă politică este incontestabilă, şi-a radicalizat discursul, în spe­cial pe "teme naţionale", sperând să atragă electoratul naţio­nalist de dreapta şi, eventual, pe cel extremist din stânga naţionalistă, pentru a putea depăşi pragul reprezentării parlamentare de 5%. Intrat în Parlament, PMP-ul ar deveni un partid-jucător care, în funcţie de interesele liderului, ar putea fi chiar elementul decisiv în alcătuirea unei majorităţi executive. PMP-ul are, totuşi, puţine personalităţi pregnante cu gândire independentă. Se ştie că "la umbra marilor copaci nu creşte iarba". Personalităţi independente şi mai puţin rutinate politic are, în schimb, USR-ul, singura grupare cu adevărat nouă, apărută pe eşichierul politic românesc. Partidul lui Nicuşor Dan şi al Clotildei Armand nu are, însă, "dotările tehnice" ale celorlalte partide, iar reuşitele de la "locale" nu şi-au arătat încă roadele. USR-ul nu vrea să se declare de stânga sau de dreapta, susţinând că se adresează, nediferenţiat, tuturor celor care îşi doresc realmente o schimbare în profunzime a societăţii româneşti. USR-ul ar avea şansa depăşirii pragului electoral dacă, aşa cum a reuşit la "localele" bucureştene, ar realiza mobilizarea (pe internet, dar şi prin alte mijloace) a tineretului dezinteresat sau dezgustat de clasa politică existentă.
O mulţime de alte partide cu doctrine politice bizare, nostalgice sau "revoluţionare", se adresează, de asemenea, electoratului. Cea mai mare parte a lor sunt compuse din cei excluşi ori amendaţi de sistem, din "traseişti" ce au epuizat spectrul politic, rataţi sau idealişti intransigenţi. Ele vor încurca şi mai mult electoratul, fărâmiţându-l şi derutându-l. Primejdia majoră a parlamentarelor ce vin va fi, de fapt, absenteismul masiv, expresia dezgustului cetăţenesc faţă de clasa politică în funcţiune.