Definitivarea listelor de candidați pentru Parlamentul României nu a risipit îndoielile acestuia, privitoare la "curățenia" anunțată de partide în selecția și promovarea aspiranților. Cu puține excepții, listele partidelor conțin cam aceleași nume cunoscute din "scandalurile" legislaturilor trecute. Foarte puțini dintre aleșii ulimei legislaturi au avut demnitatea sau curajul să se retragă. Cei mai mulți au plecat, în schimbul unor "compensații", în structurile administrative centrale sau locale. Pensionabilii și-au asigurat, oricum, viitorul prin "bonificațiile nesimțite", pe care tot ei și le-au acordat, în exercițiul parlamentar care se încheie. Ceilalți, cu excepția celor înhățați de Justiție, se regăsesc pe listele actuale ale aproape tuturor partidelor, într-o devălmășie care îi pune în lumină și, totodată, îi salvează cu turma. Toți "justițiabilii" în putere, aspirând la "deliciile" vieții de parlamentar, la imunitatea oferită de această calitate, se regăsesc pe pozițiile care le asigură "calificarea" pentru noul ciclu parlamentar. Vor fi, probabil, votați, deși electoratul îi cunoaște, isprăvile celor mai mulți dintre ei "ținând afișul", zile sau luni, în expunerile mediatice. Vor vinde, în schimb, în numele partidelor pe care le reprezintă, nenumărate "gogoși" electoratului sau îi vor gâdila sentimentele primare, legate de "destinul țărișoarei". De altfel, chiar programele acestor partide le stimulează și le incită fantezia, în promovarea unor strălucitoare promisiuni fără acoperire. Pentru un electorat dezabuzat, cu o percepție resemnată a realității politice românești, viitorul Parlament se anunță de același calibru precum cel a cărui misiune este pe cale să se încheie.
Evident, alegerile vor fi dominate de cei doi "coloși" ai scenei publice, PSD-ul și PNL-ul, deși listele lor sunt viciate de destule nume vânturate de Justiție. Ambele partide s-au perindat prin majoritățile parlamentare formate - mai mult sau mai puțin conjunctural - la guvernarea țării, rezultatele fiind într-o mare măsură asemănătoare. Corupția endemică nu a putut fi stopată, dovedindu-se o "boală tradițională" a societății românești. Excesele, amendate de o Justiție cu pretenții de independență (potențată de reglementările organizațiilor internaționale din care România face parte), au devenit, practic, o obișnuință. Orice acțiune a sistemului judiciar a provocat o reacție inversă, de blocare, în numele "suveranității parlamentare", a "specificului statului de drept la români", a imunității conferite de demnitățile ocupate. Niciun protest nu a apărut, de exemplu, în ambele partide, atunci când un reprezentant al ALDE, partidul-remorcă al PSD-ului, a propus - nici mai mult, nici mai puțin - ca demnitarii să fie scutiți de "vicisitudinile birocratice cotidiene", suportate de toți ceilalți români, după ce șeful lui, C. Popescu-Tăriceanu, a fost surprins trecând peste rând, la rezolvarea unei anume probleme legale. Halal democrație românească, halal egalitate în fața legii, halal responsabilitate cetățenească! Bătălia pentru un loc pe liste s-a dat, așadar, nu pentru că "aleșii" ar fi resimțit chemarea unor înalte idealuri civice sau ar fi fost mistuiți de dorința propășirii țării, ci pentru pavăza imunitară pe care le-o oferă calitatea de parlamentar, pentru privilegiile care-i fac să se simtă deosebiți de ceilalți, superiori acestora. Clasa politică, prin parlamentarii și demnitarii ei, s-a transformat într-un fel de castă cu pretenții nobiliare și reflexe cleptocratice. Eliminarea unor compromiși suspectați de organele sistemului juridic de afaceri necurate s-a făcut - acolo unde s-a făcut - mai degrabă pentru că ei constituiau o amenințare pentru ierarhia partidelor din care făceau parte, atunci când interesele comune le cereau să se organizeze în grupuri de presiune mafiote. Așa s-a întâmplat cu "gașca" fostului premier și președinte de partid, Victor Ponta, care a fost spulberată în PSD, după ce liderul ei și-a început vocala și previzibila revenire. "Gașca lui Ponta" era, în fapt, o amenințare pentru "gașca lui Dragnea", succesorul "celui mai cinstit premier" la șefia grupării politice. Listele celor două mari partide sunt relevante din această perspectivă, pentru raporturile de putere din interiorul lor, și nu pentru deschiderea lor spre așteptările electoratului.
Dacă PSD-ul și PNL-ul au făcut puține schimbări în listele propuse electoratului (doar formațiunea liberală fiind ceva mai critică în ierarhizarea candidaților), s-ar putea spune că noile partide, apărute în perioada ultimului mandat parlamentar, ar avea ceva mai multe șanse de a atrage electoratul. În principiu, oferta lor ar trebui să răspundă aspirației acestuia spre o politică altfel, spre o clasă politică alcătuită din oameni noi. O privire pe listele ALDE, deschise de candidatura "patricianului" C. Popescu-Tăriceanu, este însă suficientă pentru a sesiza că ele sunt alcătuite din oportuniști politici, suspecți penal ori reșapați cu experiență transpartinică îndelungată. ALDE este, în sine, o gașcă de interes, dependentă de propriul ei șef. Un "partid pentru lider" este și PMP-ul, dominat și direcționat de fostul președinte al țării, Traian Băsescu. PMP-ul depinde, de aceea, în mare măsură, de umorile acestuia. D-l Băsescu, a cărui experiență politică este incontestabilă, și-a radicalizat discursul, în special pe "teme naționale", sperând să atragă electoratul naționalist de dreapta și, eventual, pe cel extremist din stânga naționalistă, pentru a putea depăși pragul reprezentării parlamentare de 5%. Intrat în Parlament, PMP-ul ar deveni un partid-jucător care, în funcție de interesele liderului, ar putea fi chiar elementul decisiv în alcătuirea unei majorități executive. PMP-ul are, totuși, puține personalități pregnante cu gândire independentă. Se știe că "la umbra marilor copaci nu crește iarba". Personalități independente și mai puțin rutinate politic are, în schimb, USR-ul, singura grupare cu adevărat nouă, apărută pe eșichierul politic românesc. Partidul lui Nicușor Dan și al Clotildei Armand nu are, însă, "dotările tehnice" ale celorlalte partide, iar reușitele de la "locale" nu și-au arătat încă roadele. USR-ul nu vrea să se declare de stânga sau de dreapta, susținând că se adresează, nediferențiat, tuturor celor care își doresc realmente o schimbare în profunzime a societății românești. USR-ul ar avea șansa depășirii pragului electoral dacă, așa cum a reușit la "localele" bucureștene, ar realiza mobilizarea (pe internet, dar și prin alte mijloace) a tineretului dezinteresat sau dezgustat de clasa politică existentă.
O mulțime de alte partide cu doctrine politice bizare, nostalgice sau "revoluționare", se adresează, de asemenea, electoratului. Cea mai mare parte a lor sunt compuse din cei excluși ori amendați de sistem, din "traseiști" ce au epuizat spectrul politic, ratați sau idealiști intransigenți. Ele vor încurca și mai mult electoratul, fărâmițându-l și derutându-l. Primejdia majoră a parlamentarelor ce vin va fi, de fapt, absenteismul masiv, expresia dezgustului cetățenesc față de clasa politică în funcțiune.