"Politicieni care au trecut prin arest sau puşcărie, anchetaţi sau condamnaţi, apar la televizor zilnic, ca să dea lecţii de democraţie, cu tupeu"
- În pregătirea alegerilor parlamentare care vor avea loc la finele acestui an, au apărut noi sondaje de opinie. Credeţi că sunt schimbări semnificative în privinţa cotei de încredere de care se bucură partidele, principalii lideri politici şi instituţiile statului?
- E de mirare că românii mai dau credit, cât dau, unor figuri politice şi unor formaţiuni pe care le-au văzut ratându-şi angajamentele, an de an şi guvern de guvern. Dar asta se întâmplă pentru că discernământul electoratului este viciat de campaniile viguroase de propagandă, care s-au desfăşurat în ultima vreme. Iar rezultatele se reflectă nu doar în cota de încredere nemeritată de care se bucură unii, ci şi în scăderea încrederii în Justiţie, de pildă, comentată cu mare satisfacţie de toţi corupţii. Când oameni care au deţinut sau încă deţin poziţii importante în stat, ca Traian Băsescu, Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu, continuă linia de gândire şi de acţiune a lui Dan Voiculescu, Justiţia este pusă sub semnul întrebării. Cu alte cuvinte, Justiţia pierde la capitolul încredere, în urma unor campanii intense de manipulare a opiniei publice, susţinute inclusiv de oameni care au avut sau au înalte responsabilităţi în stat. În schimb, creşte încrederea în corupţi şi în corupţie. Iar politicieni care au trecut prin arest sau puşcărie, anchetaţi sau condamnaţi, apar la televizor zilnic, ca să dea lecţii de democraţie, cu tupeu. Despre păcatele lor vorbesc în băşcălie. Astfel, un Vanghelie, de exemplu, spune că a fost în "cantonament", referindu-se la perioada în care a stat închis. De asemenea, îşi fac partide, de zici că au terminat Oxfordul acolo, la "Beciul domnesc", şi au dobândit o consacrare serioasă. Sunt încurajaţi şi de sondajele de opinie. Unul recent, făcut de un institut de casă al PSD, ce-i drept, îl dă pe Victor Ponta drept cel mai credibil om politic. Ce ţară e asta, în care Ponta, simbolul minciunii cronice, este considerat cel mai de încredere om politic? Şi când? Taman când i s-a retras titlul de doctor în Drept, pentru plagiat. Plagiatul nu e un furt? Cum să ai încredere într-un hoţ? Unde mai pui că are şi alte dosare în Justiţie? Pe locul doi se află Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Sigur, în parte, ea se bucură de încrederea acordată imediat celui care a câştigat nişte alegeri. Pe de altă parte, Gabriela Firea este discipol al lui Dan Voiculescu, în curtea căruia a profesat o viaţă întreagă. Cum să-i dai atâta credit? Iar pe locul trei vine Călin Popescu-Tăriceanu, cu 40%. Înmărmureşti! Sigur, sondajul e discutabil, însă tot spune ceva: ce anume vor cei care l-au comandat şi cărora institutul afiliat le-a servit cifrele aşteptate. Deci, electoratului i se propun aceleaşi figuri reprezentative pentru o grupare care speră să câştige alegerile: PSD - ALDE.
Remarcăm şi scăderea în sondaje a preşedintelui Klaus Iohannis - una, de altfel, aşteptată şi meritată, căci şeful statului a cam lipsit din peisaj şi a dezamăgit pe toată lumea. S-a făcut mare caz că a plecat în concediu acum, în acelaşi timp cu premierul, şi că nu se ştie unde este. Nu înţeleg care e baiul, căci Klaus Iohannis nu-şi face simţită prezenţa nici când este la serviciu.
"Noile partide au aceleaşi hibe cu cele vechi, dar la altă scară"
- Dacă nu prea avem motive de încredere în vechii politicieni şi în vechile grupări politice, să ne legăm speranţele de politicienii şi partidele noi?
- Toate-s vechi şi noi sunt toate, vorba poetului. Am sperat mereu la o înnoire a clasei politice, şi că întinerirea ei va schimba mentalităţi şi practici, dar am fost dezamăgiţi de fiecare dată. O iluzie ca atâtea altele. Generaţiile mai tinere s-au dovedit la fel ca predecesoarele, ba le-au şi întrecut pe alocuri. Şi dacă nu s-a putut cu oameni noi, am sperat că se poate cu partide noi. S-a dat o lege şi au apărut noi partide. Unele au murit imediat după constituire, altele, la prima confruntare electorală... Mai mult, unele partide sunt noi, dar cu lideri vechi în politică. Mircea Geoană şi-a făcut partid, Marian Vanghelie şi-a făcut partid... Se-aude că şi alde Victor Ponta vrea să-şi facă un partid sau să preia un partid dintre cele nou înfiinţate. Cred că dacă au partide noi s-au înnoit şi ei. În tot cazul, partidele noi şi mici repetă hibele partidelor vechi şi mari. Doar scara diferă. De pildă, PMP a vrut să fie alternativă la sistem, dar a fuzionat cu o adunătură de imigranţi ai sistemului, UNPR, partidul generalului Oprea. Ce e nou aici, ce ne poate naşte o speranţă? Şi în condiţiile comasării cu un partid de stânga, PMP mai e de dreapta? Acum se aude că PMP vrea să înghită şi partidul socialist al lui Vanghelie. În plus, liderul PMP, Traian Băsescu, are un discurs vechi, dar nu al lui, ci unul pe care îl ştim de la Vadim Tudor şi de la Dan Diaconescu. (Apropo, Traian Băsescu ar trebui să-şi schimbe şi numele, în Traian Anti-Băsescu.) Alt exemplu: PNŢCD s-a unit cu Alianţa Noastră România, a lui Marian Munteanu. Păi, nici PNŢ nu mai e ce-a fost, nici Marian Munteanu nu mai e ce-a fost. Ceea ce în 1991 ar fi fost un eveniment acum e o dezamăgire. N-are ce altceva să iasă dintr-un act făcut cu o întârziere de 25 de ani, timp în care din PNŢ a dispărut tot ce era ţărănist, iar din Marian Munteanu tot ce era spiritul mişcării din Piaţa Universităţii. O altă noutate e partidul lui Nicuşor Dan, care a avut un scor bun la Bucureşti. Numai că Bucureştiul nu e ţara, iar reprezentanţii acestei Uniuni Salvaţi România nu par să ştie ce au de făcut. Speranţa lor este să facă filiale în câteva oraşe mari, ca să intre în Parlament. Vom vedea, nu e aşa de uşor. Condiţia fundamentală este să aibă ce oferi. Or, acum, au un discurs dezlânat, confuz, şi nu indică nicio direcţie.
"Nu avem niciun motiv să votăm şi totuşi va trebui să o facem"
- Nimic din ce au de "oferit" partidele nu-ţi motivează simplul gest de a ieşi din casă şi a merge la vot. Va trebui, totuşi, să facem asta, votând iarăşi "răul mai mic" şi probabil că, din nou, vom da de "răul cel mare". În acest an electoral partidele nici măcar nu au pus în discuţie vreo temă majoră faţă de care apoi să se poziţioneze. Partidele nu par interesate de a ne câştiga votul, ci doar de cum să facă anumite jocuri politice, pentru a ajunge la guvernare. În acest context, cel mai bine stă în opţiunile electoratului PSD. Dincolo de sondaje, se vede cu ochiul liber. Şi asta, pentru că PNL i-a făcut loc, pentru că acest partid se află într-o totală degringoladă. PNL pare că a depus armele deja.
- Totuşi, nici PSD, nici vreun alt partid, nu se află suficient de sus în sondaje pentru a spera că vor guverna singure. Care sunt atunci principalele scenarii privind viitoarea guvernare, pentru care deja se trag sfori?
- Un scenariu spune că, după alegeri, PSD va forma majoritate cu ALDE şi, probabil, cu UDMR, care se duce val-vârtej unde e rost de guvernare, iar Liviu Dragnea va fi premier, sau Călin Popescu-Tăriceanu. Nu e exclus să se lipească aici şi PMP. Un alt scenariu este că PNL va reuşi să facă majoritate în Parlament, cu USR a lui Nicuşor Dan, şi deci, şi guvernul. O altă posibilitate: PNL şi USR, fără să se alieze, să susţină un guvern de tehnocraţi, condus de Dacian Cioloş. Ambele formaţiuni apreciază guvernarea Cioloş şi au făcut invitaţii premierului şi unor miniştri să candideze pe listele lor. Totuşi, nu e acelaşi lucru dacă evenimente, îndemnuri şi calcule de ultim moment îi vor determina pe Cioloş şi pe o parte dintre miniştrii Cabinetului său să adere la PNL sau la USR, pe listele cărora să candideze, ori dacă vor intra în alegeri ca independenţi. Formulele de guvernare pot fi net diferite, în funcţie de ce decizie va lua echipa lui Cioloş. În fine, ar mai exista un scenariu: o alianţă PNL - PSD la guvernare. N-ar fi nicio scofală, că au ratat de multe ori şi împreună, şi separat. Practic, orice alianţă e posibilă, în condiţiile în care niciun partid nu va lua suficiente voturi pentru a guverna singur. Niciuna însă nu e de natură să te facă să-i votezi. Nu vorbesc să stârnească entuziasmul, că nu se mai pune problema, dar măcar un minim interes. Gestul fiecărui cetăţean care va vota va fi un efort nemeritat de politicieni. Cu toate astea, fără vot şi fără Parlament nu există democraţie, deci, vom fi siliţi să alegem.
"Parte din societatea civilă e compromisă, parte e invizibilă"
- Ar putea salva situaţia societatea civilă, propunând pe agenda publică o temă, două, care să oblige partidele să se exprime şi, în funcţie de cum se raportează la aceste teme, să primim şi noi o motivaţie a votului?
- O bună parte din societatea civilă e compromisă de asocierile cu partidele, de jocurile politice pe care le-a făcut într-un moment sau altul, iar o altă parte, curată şi credibilă, nu are vizibilitatea necesară. Asta, dacă vorbim de societatea civilă organizată, căreia i-a fost dată o grea lovitură recent, prin implicarea unuia dintre reprezentanţii săi cei mai vocali, ziaristul Liviu Mihaiu, în cazul dosarului de luare de mită al lui Bogdan Olteanu. Dacă Olteanu a luat două milioane de euro de la Sorin Ovidiu Vântu ca să-l pună pe Mihaiu guvernator al Deltei Dunării, ne întrebăm automat de ce a făcut-o? De ce Mihaiu şi nu altul? Ce servicii trebuia să-i facă Mihaiu? I le-a făcut? Revenind, mai există şi restul societăţii civile, neorganizate, care s-a mobilizat însă punctual, când a fost nevoie: împotriva exploatării cu cianuri la Roşia Montană, împotriva tăierii ilegale şi masive a pădurilor, împotriva corupţiei care a făcut posibil cazul "Colectiv", împotriva batjocurii la care au fost supuşi românii din străinătate, împiedicaţi să voteze la alegerile prezidenţiale din 2014 etc. Dar această parte a societăţii civile nu are lideri, o voce care să influenţeze agenda publică. Mai mult, este o masă variabilă, care nu se ştie când se adună şi de ce... Ştim doar că reacţionează când se întrece prea mult măsura. Pe urmă, nu mai acţionează şi nu te poţi baza pe ea. Şi, până la urmă, şi forţa ei este limitată de receptivitatea politicienilor. Dar asta nu înseamnă că societatea civilă n-ar trebui să încerce să-i pună pe politicieni pe calea cea bună.