TIA ȘERBĂNESCU - "Justiția pierde la capitolul încredere, în urma unor campanii intense de manipulare a opiniei publice"

Claudiu Tarziu
Analiza politică a lunii AUGUST

"Politicieni care au trecut prin arest sau pușcărie, anchetați sau condamnați, apar la televizor zilnic, ca să dea lecții de democrație, cu tupeu"

- În pregătirea alegerilor parlamentare care vor avea loc la finele acestui an, au apărut noi sondaje de opinie. Credeți că sunt schimbări semnificative în privința cotei de încredere de care se bucură par­tidele, principalii lideri politici și instituțiile statului?

- E de mirare că românii mai dau credit, cât dau, unor figuri politice și unor formațiuni pe care le-au văzut ratându-și angajamentele, an de an și guvern de guvern. Dar asta se întâmplă pentru că discernă­mân­tul electoratului este viciat de campaniile viguroase de propagandă, care s-au desfășurat în ultima vreme. Iar rezultatele se reflectă nu doar în cota de încredere nemeritată de care se bucură unii, ci și în scăderea în­crederii în Justiție, de pildă, comentată cu mare sa­tisfacție de toți corupții. Când oameni care au deținut sau încă dețin poziții importante în stat, ca Traian Bă­sescu, Victor Ponta și Călin Popescu-Tăriceanu, con­tinuă linia de gândire și de acțiune a lui Dan Voi­culescu, Justiția este pusă sub semnul întrebării. Cu alte cuvinte, Justiția pierde la capitolul încredere, în urma unor campanii intense de manipulare a opiniei publice, susținute inclusiv de oameni care au avut sau au înalte responsabilități în stat. În schimb, crește încrederea în corupți și în corupție. Iar politicieni care au trecut prin arest sau pușcărie, anchetați sau con­dam­nați, apar la televizor zilnic, ca să dea lecții de democrație, cu tupeu. Despre păcatele lor vorbesc în bășcălie. Astfel, un Vanghelie, de exemplu, spune că a fost în "cantonament", referindu-se la perioada în care a stat închis. De asemenea, își fac partide, de zici că au terminat Oxfordul acolo, la "Beciul domnesc", și au dobândit o consacrare serioasă. Sunt încurajați și de sondajele de opinie. Unul recent, făcut de un institut de casă al PSD, ce-i drept, îl dă pe Victor Ponta drept cel mai credibil om politic. Ce țară e asta, în care Ponta, simbolul minciunii cronice, este con­si­derat cel mai de încredere om politic? Și când? Ta­man când i s-a retras titlul de doctor în Drept, pentru pla­giat. Plagiatul nu e un furt? Cum să ai încredere în­tr-un hoț? Unde mai pui că are și alte dosare în Justiție? Pe locul doi se află Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Sigur, în parte, ea se bucură de încrederea acordată imediat celui care a câștigat niște alegeri. Pe de altă parte, Gabriela Firea este discipol al lui Dan Voiculescu, în curtea căruia a profesat o viață întreagă. Cum să-i dai atâta credit? Iar pe locul trei vine Călin Popescu-Tăriceanu, cu 40%. Înmăr­mu­rești! Sigur, sondajul e discutabil, însă tot spune ceva: ce anume vor cei care l-au comandat și cărora ins­titutul afiliat le-a servit cifrele așteptate. Deci, elec­toratului i se propun aceleași figuri reprezentative pentru o grupare care speră să câștige alegerile: PSD - ALDE.
Remarcăm și scăderea în sondaje a președintelui Klaus Iohannis - una, de altfel, așteptată și meritată, căci șeful statului a cam lipsit din peisaj și a deza­mă­git pe toată lumea. S-a făcut mare caz că a plecat în concediu acum, în același timp cu premierul, și că nu se știe unde este. Nu înțeleg care e baiul, căci Klaus Iohannis nu-și face simțită prezența nici când este la serviciu.

"Noile partide au aceleași hibe cu cele vechi, dar la altă scară"

- Dacă nu prea avem motive de încredere în vechii politicieni și în vechile grupări politice, să ne legăm speranțele de politicienii și partidele noi?

- Toate-s vechi și noi sunt toate, vorba poetului. Am sperat mereu la o înnoire a clasei politice, și că întinerirea ei va schimba mentalități și practici, dar am fost dezamăgiți de fiecare dată. O iluzie ca atâtea altele. Generațiile mai tinere s-au dovedit la fel ca predecesoarele, ba le-au și întrecut pe alocuri. Și dacă nu s-a putut cu oameni noi, am sperat că se poate cu partide noi. S-a dat o lege și au apărut noi partide. Unele au murit imediat după constituire, altele, la pri­ma confruntare electorală... Mai mult, unele partide sunt noi, dar cu lideri vechi în politică. Mircea Geoa­nă și-a făcut partid, Marian Vanghelie și-a făcut partid... Se-aude că și alde Victor Ponta vrea să-și facă un partid sau să preia un partid dintre cele nou înfi­ințate. Cred că dacă au partide noi s-au înnoit și ei. În tot cazul, partidele noi și mici repetă hibele partidelor vechi și mari. Doar scara diferă. De pildă, PMP a vrut să fie alternativă la sistem, dar a fuzionat cu o adu­nătură de imigranți ai sistemului, UNPR, partidul generalului Oprea. Ce e nou aici, ce ne poate naște o speranță? Și în condițiile comasării cu un partid de stânga, PMP mai e de dreapta? Acum se aude că PMP vrea să înghită și partidul socialist al lui Vanghelie. În plus, liderul PMP, Traian Băsescu, are un discurs vechi, dar nu al lui, ci unul pe care îl știm de la Vadim Tudor și de la Dan Diaconescu. (Apropo, Traian Bă­sescu ar trebui să-și schimbe și numele, în Traian Anti-Băsescu.) Alt exemplu: PNȚCD s-a unit cu Alianța Noastră România, a lui Marian Munteanu. Păi, nici PNȚ nu mai e ce-a fost, nici Marian Mun­teanu nu mai e ce-a fost. Ceea ce în 1991 ar fi fost un eveniment acum e o dezamăgire. N-are ce altceva să iasă dintr-un act făcut cu o întârziere de 25 de ani, timp în care din PNȚ a dispărut tot ce era țărănist, iar din Marian Munteanu tot ce era spiritul mișcării din Piața Universității. O altă noutate e partidul lui Nicu­șor Dan, care a avut un scor bun la București. Numai că Bucureștiul nu e țara, iar reprezentanții acestei Uniuni Salvați România nu par să știe ce au de făcut. Speranța lor este să facă filiale în câteva orașe mari, ca să intre în Parlament. Vom vedea, nu e așa de ușor. Condiția fundamentală este să aibă ce oferi. Or, acum, au un discurs dezlânat, confuz, și nu indică nicio di­recție.

"Nu avem niciun motiv să votăm și totuși va trebui să o facem"

- În lipsa ofertelor clare pe care ar fi trebuit să le facă partidele, încotro să se îndrepte alegătorul ro­mân?

- Nimic din ce au de "oferit" partidele nu-ți mo­tivează simplul gest de a ieși din casă și a merge la vot. Va trebui, totuși, să facem asta, votând iarăși "ră­ul mai mic" și probabil că, din nou, vom da de "răul cel mare". În acest an electoral partidele nici mă­car nu au pus în discuție vreo temă majoră față de care apoi să se poziționeze. Partidele nu par interesate de a ne câștiga votul, ci doar de cum să facă anumite jocuri po­litice, pentru a ajunge la guvernare. În acest con­text, cel mai bine stă în opțiunile electoratului PSD. Dincolo de sondaje, se vede cu ochiul liber. Și asta, pentru că PNL i-a făcut loc, pentru că acest par­tid se află într-o totală degringoladă. PNL pare că a depus armele deja.

- Totuși, nici PSD, nici vreun alt partid, nu se află suficient de sus în sondaje pentru a spera că vor guverna singure. Care sunt atunci principalele sce­narii privind viitoarea guvernare, pentru care deja se trag sfori?

- Un scenariu spune că, după alegeri, PSD va forma majoritate cu ALDE și, probabil, cu UDMR, care se duce val-vârtej unde e rost de guvernare, iar Liviu Dragnea va fi premier, sau Călin Popescu-Tă­riceanu. Nu e exclus să se lipească aici și PMP. Un alt scenariu este că PNL va reuși să facă majoritate în Par­lament, cu USR a lui Nicușor Dan, și deci, și gu­vernul. O altă posibilitate: PNL și USR, fără să se alieze, să susțină un guvern de tehnocrați, condus de Dacian Cioloș. Ambele formațiuni apreciază gu­ver­narea Cioloș și au făcut invitații premierului și unor miniștri să candideze pe listele lor. Totuși, nu e același lucru dacă evenimente, îndemnuri și calcule de ultim moment îi vor determina pe Cioloș și pe o parte dintre miniștrii Cabinetului său să adere la PNL sau la USR, pe listele cărora să candideze, ori dacă vor intra în alegeri ca independenți. Formulele de guvernare pot fi net diferite, în funcție de ce decizie va lua echipa lui Cioloș. În fine, ar mai exista un scenariu: o alianță PNL - PSD la guvernare. N-ar fi nicio scofală, că au ratat de multe ori și împreună, și separat. Practic, orice alianță e posibilă, în condițiile în care niciun partid nu va lua suficiente voturi pentru a guverna singur. Niciuna însă nu e de natură să te facă să-i vo­tezi. Nu vorbesc să stârnească entuziasmul, că nu se mai pune problema, dar măcar un minim interes. Ges­tul fiecărui cetățean care va vota va fi un efort ne­meritat de politicieni. Cu toate astea, fără vot și fără Parlament nu există democrație, deci, vom fi siliți să alegem.

"Parte din societatea civilă e compromisă, parte e invizibilă"

- Ar putea salva situația societatea civilă, pro­punând pe agenda publică o temă, două, care să oblige partidele să se exprime și, în funcție de cum se raportează la aceste teme, să primim și noi o mo­ti­vație a votului?

- O bună parte din societatea civilă e compromisă de asocierile cu partidele, de jocurile politice pe care le-a făcut într-un moment sau altul, iar o altă parte, cu­­rată și credibilă, nu are vizibilitatea necesară. Asta, dacă vorbim de societatea civilă organizată, căreia i-a fost dată o grea lovitură recent, prin implicarea unuia dintre reprezentanții săi cei mai vocali, ziaristul Liviu Mihaiu, în cazul dosarului de luare de mită al lui Bogdan Olteanu. Dacă Olteanu a luat două mi­lioane de euro de la Sorin Ovidiu Vântu ca să-l pună pe Mi­haiu guvernator al Deltei Dunării, ne întrebăm au­tomat de ce a făcut-o? De ce Mihaiu și nu altul? Ce servicii trebuia să-i facă Mihaiu? I le-a făcut? Re­ve­nind, mai există și restul societății civile, neor­ga­ni­zate, care s-a mobilizat însă punctual, când a fost ne­voie: împotriva exploatării cu cianuri la Roșia Mon­­tană, împotriva tăierii ilegale și masive a pă­durilor, împotriva corupției care a făcut posibil cazul "Co­lec­tiv", împotriva batjocurii la care au fost supuși ro­mâ­nii din străinătate, împiedicați să voteze la ale­gerile prezidențiale din 2014 etc. Dar această parte a so­cie­tății civile nu are lideri, o voce care să influ­en­țeze agen­da publică. Mai mult, este o masă variabilă, care nu se știe când se adună și de ce... Știm doar că re­ac­ționează când se întrece prea mult măsura. Pe urmă, nu mai acționează și nu te poți baza pe ea. Și, până la urmă, și forța ei este limitată de receptivitatea po­liticienilor. Dar asta nu înseamnă că societatea civilă n-ar trebui să încerce să-i pună pe politicieni pe calea cea bună.